Older Gods

Chris.

Nu mai am timp.

Acesta va fi ultimul meu mesaj.

Ai pachetul pe care ți l-am trimis și adresa la care trebuie să-l duci.

Sper să primești asta pentru că restul depinde de tine.

Ei bine, totul este gata pentru șederea ta.

De unde vii?

Din Denver.

Cum a fost drumul?

Lung.

Te rog să lași curat în urmă și să pui cheile

în cutia poștală când pleci.

Numărul meu e în cartea de oaspeți, dar încearcă să nu ai nevoie de el.

Ai mulți oaspeți aici în perioada asta?

Nu prea, în ultima vreme.

Alo?

Unde naibii ești, Chris?

Doar rezolv câteva chestii.

Unde ești?

Mă întorc curând.

Karen a zis că-ți lipsește pașaportul.

E singurul lucru pe care-l știe despre unde ai putea fi.

Ai lăsat-o pe Karen să se ocupe de toate, deși

e însărcinată, pentru numele lui Dumnezeu!

Mă întorc în câteva zile.

O să ai un copil, Chris.

Da, câteva zile.

Atât.

Și ce faci cu facultatea?

Echipa nu are nevoie de dădadă.

De aceea i-am angajat.

Știu că vestea te-a lovit greu, dar Billy era bolnav.

Crescând în casa aceea, era inevitabil, dar nu e vina ta.

Toți am încetat să-i mai ascultăm aberațiile.

Știu că te simți vinovat că nu ai fost acolo când a făcut ce a făcut.

Unde naiba ești, Chris?

Chris?

Chris

Îți mulțumesc că ai urmat pistele lăsate.

Știam că tu vei fi cel care le va găsi și probabil singurul

căruia i-a păsat suficient cât să caute.

Acum, ascultă-mi vocea.

Respirația îmi e stabilă, sun complet conștient.

Nu sunt

ceea ce credeți voi că sunt.

De la ce ni s-a întâmplat mie și echipei mele, viziunea mea despre lume

a devenit puțin prea adâncă.

Prea adâncă pentru ca cei din jur să mă poată urma.

Știu că până acum ai primit deja apeluri despre mine.

Și știu că speri ca ceea ce ți s-a spus să nu fie adevărat.

Mai ales...

Mai ales că acum e prea târziu să mă întrebi.

Unde a început totul,

cu mult înainte de expediție, a fost un studiu asupra unui fenomen psihologic

pe care l-am numit 'Frica Primordială'.

Conștientizarea că universul e atât de vast și infinit, încât

vezi cât de teribil de insignifianți suntem la scara existenței.

Acest gând inevitabil devine o obsesie periculoasă pentru unele

persoane vulnerabile psihic.

Dacă te gândești cu adevărat la asta, să fii atât de mic, atât de neimportant.

Ce rost ar mai avea ceva?

De ce să mergi la muncă?

De ce să te reproduci?

De ce să păstrezi legătura cu cei dragi?

Pentru că nimic din toate astea nu contează.

Gândul ăsta îi înnebunește pe unii, ducând de obicei

la spitalul de psihiatrie sau la sinucidere.

Din păcate, de cele mai multe ori e vorba de a doua variantă.

Rezultatul acestui studiu și atenția noastră s-au îndreptat spre un grup mai mic

de oameni care chiar au îmbrățișat această coborâre în nebunie,

refuzând să-și ia viața.

Am găsit potriviri uluitoare în mărturiile unor oameni din toate mediile,

din colțuri diferite ale lumii.

Toți spuneau aceeași poveste, aproape cuvânt cu cuvânt, despre ceea ce

considerau a fi un adevăr incontestabil.

Că existența e visul fără sfârșit al unei zeități străvechi.

Mult mai omnipotentă și mai omniprezentă

decât oricine la care ne rugăm noi, pe care ei o numesc 'Originea'.

Toți acești credincioși puneau și aceeași întrebare,

aflată la baza credinței lor:

Ce se întâmplă dacă această entitate se trezește?

Am dispărea într-o clipită sau ne-am alătura Originii în propria ei realitate?

Ei bine, asta speră acești oameni.

Speră să trezească această entitate și să pună capăt unui univers care îi ignoră.

Nimeni nu poate fi insignifiant dacă nimeni nu există.

Îți las cercetarea noastră despre mărturiile lor.

Tot ce vreau e să verifici veridicitatea concluziilor noastre.

Apoi, dacă crezi de cuviință să le transmiți celor care mă acuză

de aceste lucruri, atunci...

Atunci asta rămâne la latitudinea ta.

Dar dacă ești aici... Doamne, sper că ești.

Atunci ai timp să citești, să asculți, să fii martor.

Dacă e să fiu sincer, Chris, asta...

asta e tot ce-mi doresc, un martor care să dovedească că mi-am petrecut sfârșitul vieții

făcând ceva tangibil, ceva real.

Dacă poți face asta pentru mine, atunci suntem chit.

Te eliberez de acea vinovăție pe care ai simțit-o mereu, deși

nimic din toate astea n-a fost vina ta.

Fă asta pentru mine, Chris.

Te rog.

Nici măcar nu știu de unde să încep.

Dumnezeule, Billy.

La ce mă gândeam?

Zei și adepți.

Te-am văzut!

Bine.

Ei bine, cam așa e când faci pe tine de frică.

Nu puteai să o faci într-o colibă pe plajă în Hawaii?

Ticălosule.

Bine.

Bine.

Deschide ușa, luminează calea

Alo?

Doamna Duffy?

Da?

Sunt Chris, Chris Rivers.

Am fost prietenul lui Billy.

Chris.

Da, doamnă.

Ce mai faci?

Sunt bine.

Da.

Ăm, cum, cum...

Ăă, știi, am auzit de Billy și știu că ar fi trebuit să, ăă...

Da, îmi...

Îmi pare nespus de rău pentru Billy.

Doar asta voiam să spun.

E în regulă.

Sper că oriunde s-ar afla, și-a găsit liniștea.

Ceva de care n-a prea avut parte în viață.

Ai fost o influență atât de bună pentru el.

Privind în urmă, întoarcerea în Marea Britanie a fost una dintre cele mai proaste decizii.

Nu, noi... să știi că am înțeles de ce ați plecat

și am fost atât de mândri de voi.

A fost un gest foarte curajos.

Apreciez asta.

Dar indiferent de problemele create de tatăl lui, n-a fost corect să-l tot plimbăm pe William

dintr-un capăt în altul al lumii.

Era mereu neliniștit.

Pur și simplu nu știa unde era casa lui.

Păi, știa că era cu dumneavoastră, doamnă Duffy.

Ești un prieten bun, Chris.

Nu știu ce să zic, n-am mai vorbit cu el de mai bine de un an.

Adică, am încercat o dată, dar eram, ăă, eram mereu prea ocupat și...

Nici de el nu se dădea ușor.

Iar când reușeai să dai de el, gândul îi era în altă parte.

Sincer să fiu, de asta și sun.

Ăm, îmi pare rău că răscolesc trecutul, dar mă întrebam dacă mi-ați putea spune

ce a mai făcut Billy în ultimele câteva luni?

Știi, ce făcea și, nos, de ce a făcut ceea ce a făcut.

Nu prea avea timp de povești, dar părea foarte concentrat.

Pentru prima dată după mult timp, după un proiect undeva în...

Europa de Est?

Cehoslovacia sau...

Serbia sau...

Bosnia.

Da, exact!

Când s-a întors, devenise obsedat de o zonă rurală

unde mergeam în vacanță vara. O cabană în Țara Galilor.

Mi-a pus o grămadă de întrebări despre ea și despre pădurea din apropiere.

Întrebări nesfârșite despre acea pădure în care se juca în copilărie.

Am aflat că de fapt a locuit în acea cabană luni de zile, plimbându-se pe

pășuni și prin pădure în fiecare zi.

Am crezut că e un mod pașnic de a trăi.

Părea ceva pozitiv, dar din păcate, la scurt timp proprietarul

l-a găsit în dependință.

Doamna Duffy?

Da.

Îmi pare rău că n-am fost acolo.

Niciunul dintre noi n-a fost, scumpo.

Și chiar dacă eram, mă îndoiesc că am fi putut face mare lucru.

Cred că luase acea decizie cu mult timp în urmă.

Dar tu trebuie să ții capul sus și, dacă ai nevoie de ceva,

să-mi dai de știre.

Bine?

Mulțumesc.

O să-ți spun.

Și Chris?

Da, doamnă.

Ai grijă de tine, te rog.

Viața nu este o repetiție.

Nu o irosi.

Da, doamnă.

La revedere, Chris.

La revedere.

Am început să ne dedicăm tot timpul căutării de indicii despre acești oameni

care vorbeau despre această divinitate adormită.

Căutam oriunde existau raportări despre, să zicem, crime excesive.

Orice ritualic, cu o semnătură specifică lăsată la fața locului.

Un cerc în alt cerc.

Am găsit o mulțime.

Când erau prinși, acești oameni recitau exact aceeași doctrină.

Biguind la nesfârșit despre trezirea celui care doarme.

Ei cred că provocând atâta moarte,

haos și frică, zeul lor antic îi va observa și îi va alege datorită

plăcerii absolute pe care o va simți.

Spun că se hrănește cu suferință.

Cei 'aleși' primesc aparent un fel de portaluri pentru a trece de cealaltă

parte și a se alătura însăși entității pe care o adoră.

Sincer, aceste descoperiri erau fascinante.