No Hit Wonder

Senzaţia pop a verii, Daniel Novak, ia topurile cu asalt cu "Timp".

12 000 de copii şi adolescenţi au venit vinerea trecută să-l vadă live.

...noua obsesie îi duce pe copii în pragul unei căderi nervoase.

Mai e o zi până la concert şi zeci de fani le aşteaptă deja pe vedete

în faţa hotelului.

Îl avem cu noi pe artistul-senzaţie cu un singur hit, Daniel Novak.

Dle Novak, daţi-mi voie să vă întreb:

vă deranjează faptul că sunteţi faimos pentru un singur cântec?

Să vă întreb eu: vă deranjează

faptul că puneţi mereu aceeaşi întrebare?

Sunt numărul unu...

Aplauze pentru noua noastră stea, la Beer Heaven, în Majorca!

Nu vă aud! Mai tare!

DANIEL (49, CELIBATAR) ARTIST CU UN SINGUR HIT

VOTAŢI PENTRU DANIEL

Mulţumesc!

Şi nu uitaţi: azi e reducere de 70 la sută la articolele selecţionate.

VREAU SĂ PLEC

Uită-te aici şi zâmbeşte, te rog!

Mulţumesc.

FĂ DIN VIAŢĂ UN HIT

Mai eşti atentă la mine?

Poţi să repeţi? Eram...

Titlul este "Strategii pentru bucurie:

"un studiu bazat pe markerii de cortizol

"din saliva oamenilor cu depresie uşoară până la moderată".

Am auzit de prima dată. E foarte anost.

- Nu înţeleg. - Poţi face o prezentare mai bună?

Care e prezentarea? Unde e povestea?

Emoţiile? De ce s-ar entuziasma sponsorii de studiul tău?

Studiul e propria sa prezentare.

E vorba de aplicarea cunoaşterii ştiinţifice bine fundamentate

ca să-i facem pe oameni mai sănătoşi psihic, mai rezistenţi, mai fericiţi.

Oamenii fericiţi sunt mai implicaţi social,

ceea ce n-ar fi un lux în lumea noastră iremediabil stricată.

Dacă am fi un pic mai fericiţi,

poate că omenirea n-ar mai fi atât de dată peste cap.

Dacă asta nu va stârni entuziasm, atunci ce?

Eu caut fonduri publice, nu sponsori.

Pot să te întrerup o clipă?

Uită-te în jur.

Vezi fonduri publice zăcând pe-aici?

De câte ori se termină tonerul, trebuie să cerşesc de la un holding.

Avem alte probleme: lipsă de personal, munţi de hârţogăraie, cancer.

Ce nu avem e fonduri publice.

- Deci fericirea poate să aştepte. - Dnă Waldstett...

Asigurările de stat nu acoperă fericirea.

Aveţi un spaţiu pentru care trebuie să mă lupt cu un holding în fiecare an.

Aş fi în culmea fericirii dacă ai avea un "hit".

Un hit.

Am nevoie de ceva care captează atenţia, ceva savuros, cu emoţie.

Un "subiect". Mă simt ca o agenţie de publicitate.

- Bună, Lissi! - Bună!

Lumina funcţionează, jos?

Mulţumesc. O să-l sunăm pe administrator.

Noroc! Pe care o să-l găsiţi din belşug acolo, sus.

Foarte amuzant.

De parcă nu mă prostituez destul.

Două doctorate, summa cum laude şi schimb ploşti ca să plătesc chiria.

Scuze, nu e nimic personal. Mulţumesc pentru slujbă.

Deschizi tu?

Mersi, Lars!

- Bună dimineaţa! - 'Neaţa.

- Ai auzit? - Ce?

Avem o celebritate în 305.

Serios?

E treaz.

- Ştii cine e? - Nu.

- Nebunie! - Dumnezeule!

Pare dărâmat.

Viaţa rock'n'roll: trăieşti intens, mori tânăr.

E cu 20 de ani prea târziu ca să moară tânăr.

Bună ziua!

Deci?

Cum vă simţiţi?

Eu...

Cine sunteţi?

Hazel Graminski, medicul de gardă.

Ea e dr. dr. Grömel-Waldstett.

- Cercetătorul meu... nostru asociat. - Bună ziua!

Deci ce...

am păţit la cap?

Aţi căzut peste balustrada balconului.

Aveţi o contuzie şi un ligament rupt.

- Asta e tot? - Nu.

În fişă scrie că v-aţi împuşcat prin obraz.

O gaură mică, două copci, atât.

Ce a dus la asta?

Aveţi un ziar?

Nu am niciunul la mine acum,

dar, dacă doriţi, putem căuta unul.

Mai bine povestiţi-ne puţin ce s-a întâmplat.

- Bine... - Bine.

Când pot să plec?

- Ştiţi unde sunteţi, dle Novak? - Unde?

- În secţia pentru situaţii de criză... - Criza s-a terminat.

...a secţiei de psihiatrie, aripa de maximă securitate,

de la Spitalul Universitar din München.

De maximă securitate?

Închisă.

- Ergoterapie? - Nu. N-ar merge.

Deci nu vorbeşte, nu face nimic artistic, nu se mişcă?

Ce alte terapii am oferit?

- Asta e tot ce avem. - Şi nu vorbeşte?

Cred că a rostit ultimele cuvinte acum cinci zile.

- Şi ce a spus? - "Viaţa mea, treaba mea."

Atunci judecătorul nu-i va semna ieşirea. Nici eu nu mai ştiu ce să fac.

Continuaţi. În cele din urmă, va răspunde.

- Următorul. - Scuzaţi-mă...

Pot să încerc eu?

Poftim, în caz că granulele de ceai de lămâie singure sunt prea uscate.

- Aşa spargi tu gheaţa? - O mică glumă.

Ca să deschid discuţia până ajungem la problema ta.

Granule de ceai de lămâie?

Cum s-a comentat retragerea ta?

- Îmi pare rău. - Nu. A fost o întrebare bună.

- Deci? - În niciun fel.

Niciun rând, nici măcar o notă de subsol.

Am un mic grup de subiecţi.

Ai vrea să vii şi tu?

Începuseşi atât de bine... Acum vrei şi tu să mă faci să vorbesc.

Sincer, aş prefera ca oamenii să tacă.

Sunt om de ştiinţă, nu terapeut.

Dar m-am gândit că ai vrea să ieşi din secţie.

Grupul se află în ambulatoriu.

Ai putea să vezi grădina.

Ai dreptate, a fost o idee proastă. Trebuie să plec.

Trebuie să verific mostrele de urină.

Se răcesc.

- Aş vrea o ţigară. - Îmi pare rău, nu-i voie.

Nu te temi că o să sar şi-o iau la goană?

Ar fi distractiv să te privesc cum alergi cu un ligament rupt.

Nu mi-ai spus ce faceţi în acest grup.

Cântăm.

Vedem dacă oamenii trişti sunt mai fericiţi când cântă.

Într-un copac, un cuc...

Într-un copac, un cuc...

Stătea.

Un tânăr vânător trecu pe-acolo

Un tânăr vânător trecu pe-acolo

Şi-l împuşcă pe bietul cuc.

Şi-l împuşcă pe bietul cuc.

Care muri.

Apelul dv. e în aşteptare. Vă rugăm să nu închideţi.

- Apelul dv. e în aşteptare. - Alo?

- Mai sunteţi acolo? - Da.

Aveţi dreptate. N-a existat nicio reacţie.

Dar asta e ciudat, nu?

Sunt de aceeaşi părere.

Poate că... s-a pierdut pe undeva.

Cu cine vorbesc, mai exact?

După cum am spus...

o sursă care îi e apropiată.

- Daniel, tu eşti? - Alo?

Am numărul tău în telefon de când lucram la "Bild".

Alo?

Încă ceva...

Mi-aş băga furculiţa asta de copil în ochi.

Am o propunere pentru tine.

Ajută-mă să-i fac pe oamenii ăia fericiţi şi eu te ajut să ieşi de-aici.

N-ai cum. Nu eşti doctor.

- Ce... - Uite cum stă treaba.

Dacă un angajat spune că ai început să cooperezi,

vor începe să creadă că nu prezinţi o ameninţare pentru tine însuţi

şi, după o perioadă adecvată, vei putea pleca.

Trebuie doar să pună cineva o vorbă bună pentru tine.

- O perioadă adecvată? - Asta nu depinde de mine.

Depinde de cât eşti de... angajat.

- Da. - Dar mai repede.

Mult, mult mai repede.

Nu încerci să mă tratezi?

Pot să fiu sinceră cu tine?

Da.

Nu-mi pasă de tine. Vreau ca studiul să meargă şi am nevoie de "momeală".

Mă ajuţi, te ajut. Ce faci după aia, e treaba ta.

Eşti foarte vicleană.

Probabil mai mult decât crezi.

Ţi se potriveşte mai bine decât să pari preocupată.

- Deci pot să contez pe tine? - Nu.

Ieşi.

Bine.

- Daniel? Alo? - Alo?

Salut. Ascultă, am făcut nişte cercetări.

Ce oribil pentru tine! Redacţia noastră îţi transmite cele bune.

- Te simţi mai bine? - Foarte bine.

- Sunt oameni minunaţi, te remontează. - Ce drăguţ. Grozav.

Ascultă, am ceva de senzaţie pentru amândoi.

A anulat cineva şi-mi dau mie interviul de duminica viitoare.

- Poftim? - Uite ideea mea.

Un articol pe două pagini despre viaţa ta.

O discuţie sinceră şi profundă despre suişuri şi coborâşuri.

Fără cancanuri. Doar artă.

- Serios? - Întrebarea e cum te simţi.

- Poate că e cam prea repede. - Nu. E...

Unde eşti?

- Acasă. - Atunci ne putem vedea acolo, nu?

- Da, oricând. - Minunat.

Vorbesc cu fotograful şi te sun, bine? Grozav. Pe curând.

- Deci... Daniel Novak. Ce spui? - În niciun caz nu poate să iasă.

Nu e în siguranţă.