Love Is Blind: Poland (Love is Blind: Polska)

În acest experiment romantic, cinci cupluri s-au logodit pe nevăzute.

- Te măriți cu mine? - Bucuroasă.

- E încă puțin ciudat. - La fel!

Ești mai frumoasă decât credeam!

N-ai lăsat multe imaginației.

Nu acoperă mai nimic.

Filip!

A fost cam ciudat.

După întâlnirea față în față, au plecat în excursie înainte de nunți

în însorita Grecie, unde vor aprofunda relațiile.

În capsule conta doar focul din inimă.

Acum vor afla dacă va înflori între ei și o legătură fizică.

Sunt logodiți, dar încă se cunosc.

Nunțile se apropie și rămâne o singură întrebare.

Putem iubi pe nevăzute?

DRAGOSTE PE NEVĂZUTE: POLONIA

Draga mea.

Frumoaso!

Mergem?

Acum? Pe bune?

O aventură.

- Mă simt cam aiurea. - Și eu.

- Da? - Nu-i bai.

- Arăți bine. - Și tu.

- Ce frumos e aici! - Nu?

- Cum te simți? - Dacă par stresat, să-mi spui.

- Bine. - Trece.

- E mai bine acum? - Da.

- Te-ai liniștit? - Da. Dar întâlnirea a fost tragică.

Mă tot întrebam unde e Filip al meu din capsule, cu energia lui.

- Bun. Să deschidem! - Cu un șut.

- Poate te așezi acolo. - Tu ai nevoie de bronzat.

Glumesc.

- Ai pielea închisă la culoare? - Da.

- Zău? - Da.

- Dacă am face copii… - Da?

Ar fi albicioși ca tine, dar și bronzați.

Îmi imaginam puțin altfel prima noastră întâlnire.

- Ai văzut ce stresat eram? - Da.

Dar mă așteptam să fii ceva mai impresionat.

Dar eram…

De asta, nu știu…

- Eram îngrijorată că nu mă placi. - Nu!

- Poate te-a surprins cum arăt… - Ești frumoasă.

Mă temeam pentru că nu arăt ca o poloneză tipică.

Nu mă deranjează.

- Zău? - Da.

Am nevoie de cuvinte frumoase. Îmi place să le spun și să le aud.

- Te iubesc. - Și eu, pe tine.

Îmi dai o pricomigdală?

- Diseară. - Nu. De aici, cea roz.

Credeam că vorbești de altceva.

N-aș fi eu însumi dacă n-aș spune prostii.

Mă bucur că pot fi copilăros cu ea și că nu mă respinge.

Credeam că mă părăsești.

De ce?

Cererea în căsătorie nu a ieșit prea bine.

Mi-o imaginam altfel.

- Da? - Da.

Aș face-o iar.

- Cu calm, de data asta. - Dacă ai deja răspunsul…

Cu calm. Încetișor.

Cel mai greu mi-a fost să fac legătura.

Îți auzeam glasul, dar te și vedeam de data aceea.

Eram curios dacă mă placi sau nu.

Deci nu.

Ai zis că joci baschet. Nu ești înalt.

- Ce statură ai? - 1,81 m.

- Serios? - Da.

- Pari mai scund. - Fii serioasă!

Filip nu e deloc ca alți bărbați cu care am fost.

Sincer, nu e genul meu ca înfățișare.

- Pentru noi și relaxare. - Și pentru distracție.

Da.

- Să explorăm? - Haide!

Ca să știi, e o canapea aici.

Nu vreau să zic… Sunt optimistă, dar știi tu…

Dorm în grădină la nevoie.

- Uite canapeaua! - Bine. La nevoie, dorm pe ea.

- Nu. Mă sacrific eu, dacă e ceva. - Mersi!

Bun așa!

Problema e că-mi deschid greu sufletul.

Krzysiek e deocamdată un străin.

Nu-mi place să-mi fie încălcate granițele, să fiu atinsă prea repede.

Îmi trebuie timp.

Te credeam un fustangiu.

Nu-mi place genul.

Atunci de ce ai mai vorbit cu mine?

Nu știu ce i-ai spus celeilalte persoane.

Cea cu care ai rupt legătura la final.

Ți-am spus că aveam sentimente pentru două persoane,

dar face parte din experiment.

- Însă i-ai promis ceva… - Nu.

Dacă da, nu mi-ar pica prea bine.

A fost trist.

Nu eram prietenă cu ea, dar am auzit multe lucruri.

- O să fiu sigur… - Personajul negativ?

- Da. - Ești un băiat rău?

Nu vreau să fiu cu cineva care are intenții rele.

Uneori, nu le poți face tuturor pe plac.

- Urăsc când oamenii au intenții necurate. - Nu mă prefăceam.

Bine. Vom vedea.

Lipsă de încredere de la început. Nasol.

Am încredere în tine, dar nu vreau să fiu silită…

- Și așa mai departe… - Nici eu.

Vom fi împreună tot timpul.

- N-ai ochii negri, ca mine. - Poate la soare?

Scorpie…

Poftim?

- Ce? Am spus-o cu voce tare? - Nu-mi spune așa!

- N-ai voie. - Mi-a scăpat.

- Nu uita, sunt prințesa ta. - Trebuie să-ți meriți rangul.

- Am spus-o sau am gândit-o? - OMG!

Așa fac eu. Îmi arăt afecțiunea prin obrăznicie.

Cândva o să sar calul și o să-mi zici că e prea de tot.

Sunt curioasă. Care sunt granițele?

- Da. - Amândoi suntem așa.

Vom vedea.

Mă ia valul uneori.

Avem același simț al umorului.

Sunt îngrijorată că nu ne vom controla și nu aș vrea să exagerez.

Dar replicile răutăcioase vin uneori de la sine…

E foarte frumos.

Ador să aud vocea din capsule.

Mi-ar plăcea să ies din tiparele mele, dar mă tem.

Vreau să ascult glasul inimii și să apreciez ce am în sfârșit.

- Ți-am zis că vreau totul sau nimic. - Adică?

Dăruiesc mult din mine însumi, cum am zis.

- Te îndoiești că fac la fel? - Cam da.

Poate fi grozav.

Măi să fie!

Orașul. Superb. Lipsește doar un semn mare.

Nu?

„Te iubesc, Jela”.

- Asta să scrie. - Haide!

- Cândva… - OMG!

Bine.

- Devine cam ciudat. Hai înapoi! - Plecăm.

Dar am spus-o deja. Nu o mai luăm înapoi.

De-am putea… Nu!

Nu acum! Mă refer la situație.

Frumos.

Hai aici!

Sunt deschisă.

E șocant ce mi se întâmplă acum.

Îmi place cum sunt acum. Mă plăceam și înainte…

- Dar Jela cea blândă e cool. - Nu-i așa?

E minunat.

Încep să-i arăt că țin la el. E mult pentru mine.

Am sentimente puternice în faza asta. Aproape că mă îndrăgostesc.

27 DE ANI PROFESOARĂ, NEUROLOGOPED

M-ai păcălit. N-ai zis ce grozavă ești.

Am o întrebare pentru tine.

Bei votcă?

Păi… uneori.

- Eu nu. - Depinde de ocazie.

- Nici n-am încercat. - Serios?

Ai vreo boală cronică?

Probabil că nu.

- Nu. - Congenitală?

Stai liniștită.

Voiam chiar să întreb…

- Bunicul împlinește 95 de ani. - Super!

iPhone sau Android?

- Indiferent. Am Android acum. - Bine.

Deci nu dorm pe canapea?

Deocamdată, nu.

- Bun. - Dar nu se știe niciodată.

Este… ciudat.

Mă simt cam aiurea, sincer.

Ne îmbrățișăm?

Nu știu cum, să nu fie ciudat.

Hai aici!

- Cum e? - Bine.

- Îmi stă bine cu mască? - Da.

- Echipă? - Echipă.

- Crezi că va ajuta? - Da. Mâine o să ai vârsta mea.

- Te deranjează vârsta? - Glumesc, Kamil.

Nu mă deranjează.

Sigur că nu.

Noroc!

În norvegiană?

- Poloneză. Na zdrowie. - Skål.

- Nu spui și tu? - Bine, skål.

- Scuze! - Mai am dinți.

Îmi pare rău!

- Îmi invadezi zona de confort. - Baliverne!

Stai să ne căsătorim!

Primul mic-dejun împreună.

- Prima noapte. - Foarte plăcută.

Vreme frumoasă. Parteneră frumoasă dimineața.

Vine de la sine să-l ating și să mă atingă.

Sunt în largul meu cu Damian. Nu simt nicio rușine.

E cel mai important. Mă simt cea mai frumoasă femeie.

- Am sforăit? - Da!

- Prima bilă neagră. - Nu o fac de obicei. Eram obosit, poate.

- Zău? - Da.

M-am amuzat auzindu-te sforăind.

Acum te amuzi. Într-un an, mă ciupești de fund.

Ba de nas!