Frozen Planet

PLANETA ÎNGHEȚATĂ

Peste o treime din planeta noastră e înghețată,

si totuși, lumea de gheață a Arcticii și Antarcticii

e ceva străin pentru majoritatea dintre noi, la fel ca suprafața

altei planete.

Sunt locuri ale superlativelor.

De la calotele polare care conțin aproape 80% din apa dulce a planetei,

până la pădurile înghețate care înconjoară tot globul.

Sunt locuri care ne înflăcărează imaginația,

locuri care par desprinse din povești.

Sunt dominate și modelate de gheață...

...atât când există cât și când dispare.

Sunt ultimele locuri sălbatice al planetei

unele care au început să se schimbe exact când am început să le înțelegem.

Regiunile polare sunt cele mai reci și mai dure locuri de pe planetă.

Vânturile ating 320 km/h,

iar temperatura coboară până la -70 de grade Celsius.

Doar cei mai tari pot supraviețui în aceste condiții.

Dar adevărata provocare cu care dau piept acești supraviețuitori

nu e frigul, ci cele mai dure anotimpuri de pe Terra.

La poli, iarna e o lungă noapte fără soare, vreme de o jumătate de an.

Lumina indigo se datorează unui fenomen polar ciudat: aurorele.

Dar acest spectacol impresionant nu aduce căldură.

Pentru a se încălzi, natura trebuie să aștepte.

Reapariției soarelui i se datorează o transformare extraordinară,

pe măsură ce lumea înghețată începe să se topească.

Primăvara polară îi oferă o scurtă ocazie vieții.

Soarele nu mai apune vara și își face treaba 24 de ore pe zi.

Acum e o întrecere a dezvoltării, până să dispară soarele.

Toți abandonează polii toamna, exceptându-i pe cei mai rezistenți,

și gheață își extinde teritoriul.

Pământul și marea se închid pentru lunga iarnă polară,

până când reapare soarele din nou.

E primăvară în Arctica.

Călătoria noastră începe chiar din vârful planetei,

de pe uriașul ocean înghețat ce înconjoară Polul Nord.

Calota de gheață a mării are doar câțiva metri grosime

și e casa celor mai de temuți prădători ai Arcticii.

Un urs polar mascul își caută perechea.

Femelele gata de împerechere sunt puține și departe una de alta,

iar gheață pe care călătorește el se va topi în curând și va dispărea.

E în criză de timp să-și găsească o pereche, în acest deșert înghețat.

La 16 kilometri în față, o femelă singură fără pui...

exact ce caută masculul.

Se pare că i-a simțit mirosul, chiar dacă e la kilometri distanță.

Este o căutare palpitantă.

E clar că ea transmite semnalele potrivite.

El îi ia urma, nerăbdător să n-o piardă.

E mai ușor să-i calce pe urmă pe zăpada întărită de pașii ei.

Urmărirea poate dura zile întregi.

În cele din urmă femela îi apare în fața ochilor.

Căutarea a luat sfârșit.

Pentru femelă, pe jumătate cât el,

e o întâlnire plina de tensiune

Masculul o poate omorî, dacă vrea.

Dar intențiile lui sunt altele...

...iar ea e pregătită și nerăbdătoare.

Îl conduce într-o zonă mai înaltă.

Se pare că urșii polari preferă intimitatea,

adesea părăsesc gheață mării și se îndreaptă spre dealuri,

pentru a evita ochii curioși

ai masculilor rivali care-i pot deranja.

Puțini au fost martori ai acestui moment.

Pentru mascul,

e singura întâlnire gingașă în viața lui solitară.

Dar nu durează mult...

un pețitor rival a adulmecat și el mirosul femelei.

Curtarea încetează. Trebuie să lupte pentru a-și apăra drepturile.

Alungă intrusul fără ca nimeni să fie rănit,

dar vor urma și alte lupte mai sângeroase.

Altă luptă câștigată, deși e rănit ușor.

Se grăbește înapoi la perechea lui,

dar ea pare că și-a pierdut entuziasmul.

Femelele de urs polar trebuie bine păzite.

Oriunde se duce, el o va urma, se va împerechea dacă-i va permite

și o va păzi permanent.

Timp de două săptămâni masculul va alunga mulți rivali,

dar luptele își vor lua obolul.

E aproape epuizat,

dar s-a asigurat că niciun alt urs nu s-a împerecheat cu femela lui.

A venit momentul

ca cei doi să se despartă.

Ea va naște puii lui, singură, peste nouă luni

și el probabil nu o va mai vedea niciodată.

Se întoarce pe oceanul înghețat,

ușurat că-și reia viața singuratică,

exact la timp.

Gheața de sub picioarele lui în curând va dispărea.

În fiecare primăvară Oceanul Arctic suferă

o transformare extraordinară.

O zonă de mare înghețată, de mărimea Europei se topește,

dezvelind bogăția apei de dedesubt.

Furtunarii cu coadă scurtă au călătorit 10.000 de mile

din Australia și până aici.

18 milioane de păsări întunecă cerul.

E cea mai mare adunare de păsări marine de pe planetă.

Balenele cu cocoașă au venit de la ecuator

să se hrănească în aceste ape polare, bogate.

Cozile lor uriașe au cinci metri lățime.

Doar simpla lor ridicare deasupra apei

oferă balenelor suficient avânt la scufundare

pentru a ajunge la bancurile mari de kril și heringi de dedesubt.

Furtunarii urmăresc uriașii lideri.

Pentru cei ce pot ajunge aici, vara,

aceste ape oferă un ospăț de proporții epopeice.

Dar vremurile de belșug nu durează...

o problemă pe care o au toate viețuitoarele din regiunile polare.

Călătorind spre sud pe oceanul Arctic,

primul uscat de care dăm este Groenlanda,

cea mai mare insulă din lume.

În ciuda numelui, Groenlanda e aproape toată albă,

acoperită de o pătură uriașă de gheață,

de șase ori mai mare decât Anglia.

În mijlocul insulei, gheață are aproape 3 km grosime.

E o lume pustie, tăcută.

Lacurile topite, de culoarea albastră,

sunt primul semn că un proces dinamic e în desfășurare.

Fiecare lac se formează în câteva zile, extinzându-se pe câțiva kilometri

și începe să inunde.

Apa săltăreață începe să-și croiască drum prin gheață.

Apa se adună într-o deltă de gheață

la fel ca sângele prin arterele unui monstru înghețat.

Un monstru neliniștit.

Fără niciun avertisment, brusc, apa dispare printr-o deschizătură,

căzând 1.500 metri în inima păturii de gheață.

Apa topită are un efect surprinzător...

unge joncțiunea

dintre gheață și stânca de dedesubt,

astfel că întreaga pătură de gheață se mișcă,

alunecând în ocean.

Acesta, Jakobshavn lsbrae,

e ghețarul de pe planetă care alunecă cel mai rapid,

cu aproape 40 m/zi.

Pe măsură ce înaintează, distruge totul în calea lui,

croindu-și drum printre lanțurile muntoase din Groenlanda,

în alunecarea sa spre mare.

Când își măresc viteza,

aceste râuri solide de gheață par a curge ca un râu lichid.

E o forță titanică

care taie munții, ridicând nivelul continentelor.

Gheața trece acum în ultima etapă a coborârii sale.

Pe măsură ce ia viteză,

se deschid crevase uriașe spre miezul ei.

Ajunge la ocean,

și milioane de tone de gheață își pierd patul de stâncă.

Ceva trebuie dat.

Căderile de gheață sunt un semn prevestitor de rele legat de ce va urma...

...o ruptură în inima ghețarului.

S-a născut un aisberg uriaș.

Pe lângă acest bloc de gheață,

cu diametrul de câteva sute de metri,

cele mai mari clădiri par mici.

În fiecare an,

zeci de mii de aisberguri se desprind din ghețarii din Groenlanda,

iar numărul lor e în continuă creștere,

pe măsură ce clima se încălzește.

Aisbergurile umplu golfurile din Arctica

cu sculpturi de gheață minunate.

Eliberează în mare, cantități uriașe de apă dulce, rece.

Apa provenită din Groenlanda influențează cursul curenților oceanici,

care la rândul lor, influențează clima lumii.

Arctica e mai aproape de casă decât credem mulți dintre noi.

Include practic partea de nord a trei continente

unde locuiesc majoritatea dintre noi... Europa, Asia și America de Nord.

Primul ținut pustiu unde ajungem în călătoria noastră spre sud

e ținutul lipsit de copaci cunoscut ca tundră.

În fiecare primăvară, animalele vin aici din sud,

pregătite să pască iarba

care apare de sub zăpada topită.

Pentru caribu,

sincronizarea e esențială.

Dacă sosești prea repede furtunile de iarnă te pot omorî.

Dacă întârzii prea mult nu te mai poți îngrășa suficient

ca să supraviețuiești iernii polare.

În sudul îndepărtat,

ca niște bariere, figuri estompate încheie monotonia tundrei.

E liziera, primul loc din călătoria noastră

cu suficientă căldură și apă lichidă

care permit copacilor să crească.

Supraviețuirea aici e foarte dificilă,

astfel că unei semințe îi trebuie sute de ani

să ajungă un tufiș pitic.

Dar chiar și copacii mici

pot oferi ascunziș prădătorilor.

Lupii. Aici, în nordul Canadei,

sunt exemplarele cele mai mari și puternice din lume

și sunt gata de vânătoare.

Haita are 25 de membri,

semn că prada urmărită e formidabilă.

Acești bizoni sunt mai mari decât verii din sud

și cele mai mari animale terestre din America de Nord.

De generații, lupii și bizonii de aici

s-au modelat în urma luptelor dintre ei,

ajungând să fie cei mai impresionanți din specia lor.

Bizonii nu vor sta prea mult printre copaci.

Nu e un loc sigur.

Lupii se apropie,

dar șansa de a ataca bizonii în pădure s-a dus.

Prada e acum la loc deschis și s-a regrupat pentru apărare.

Lupii trebuie să lucreze în echipă