Raised by Wolves

23.976

CRESCUȚI DE LUPI Episodul 6

Ceva e în neregulă.

Am senzația că totul mă doare pe dinăuntru.

Da. Îmi pare foarte rău.

Voi șterge toate amintirile despre noi doi.

- Nu-ți vor mai face rău. - Nu. Te voi pierde.

Atunci, le arhivez. Le poți recupera.

Nu, te rog ! Te rog ...

Pauză.

Reluare.

Du-te ! Ia-o de la început !

Ești noua Mamă a umanității. Salvează-ne.

Ieșire arhivă memorie.

Pare fericit.

M-am gândit la ce îi vom spune când îl vom lua înapoi.

Îi voi spune adevărul. Asta îi voi spune.

Caleb, ce îi vei spune ?

"Ți-am împușcat mama și tatăl, apoi, te-am mințit în față 13 ani."

"Dar să știi că te iubim."

Îi spun când ajungem la tropice.

Vrei să stea cu noi fiindcă nu are de ales ?

Caleb, înțeleg. Cred că ți-e greu. Ideea de a crește un fiu, când ...

Termină ! Îl iubesc la fel de mult ca tine.

- Fugi ! Fugi ! - Era cât pe-aci.

L-am putea lua chiar acum.

Și apoi ? Mâine, ea va veni după noi. Și poimâine, și răspoimâine.

Trebuie s-o distrugem. Altfel, nu vom fi în siguranță.

Zboară zilnic pe același traseu.

Se întoarce pe deasupra muntelui.

Voi afla unde se duce.

Ai descoperit ceva în rondul de azi ?

- Nimic important. - Ai fost plecată mult timp.

Era nevoie de mine ? Creaturile sunt inactive ziua.

N-a fost nicio urgență.

Dar absențele tale prelungite îmi generează scenarii

în care trebuie să-ți aflu activitățile.

Ar trebui să patrulez eu, iar tu să rămâi cu copiii.

Nu stai destul timp cu ei. Nu le intri îndeajuns în minte.

Doar dacă ai putea zbura, Tată. Pe jos ți-ar lua o zi întreagă.

Da, așa este.

Dar voi încerca să stau mai mult cu copiii.

Poate, și cu mine. Am compus o glumă nouă.

Când o ușă nu e o ușă ?

- Când e un borcan. - O ușă e întotdeauna o ușă, Tată.

Hunter, dacă discuțiile noastre te interesează, nu-ți forța auzul.

- Data viitoare, stai cu noi. - Nu am ... Scuze.

Frumoasă păpușă, Vita ! Ai făcut-o tu ?

- Tally m-a învățat. - Tally ?

Fata care dormea în patul meu.

Vita, n-ar trebui să vorbești despre ea. E moartă.

Aici erai ! La culcare ! Tata te caută.

Azi ești optimistă în legătură cu copilul tău ?

Indiferent de câte ori mă întrebi, răspunsul va rămâne același.

Atunci, te rog să-ți repeți promisiunea.

Promit că nu mă voi sinucide și că nu voi ucide copilul.

Mulțumesc.

Acum, lasă aia. Trebuie să dormi.

După ce nimeresc cântecul.

Coșmarurile sunt gânduri, Tempest. Nu sunt reale.

Eu nu văd asta. Văd ce s-a întâmplat.

Și, când închid ochii, mi se pare că se întâmplă iar.

Dar de unde să știi tu ? Tu nu ai coșmaruri.

Sau ai ?

Nu. Am control total asupra funcționării minții mele,

indiferent de modul de operare.

Ai vrea să ai ? Nu coșmaruri, ci vise.

Eu nu am dorințe. Nu doresc, ci servesc.

O să stai cu mine ?

Desigur.

Sunt multe acolo.

E prea cald afară.

- Asta zici că e un șarpe. - Mersi.

Mai ard și alte chestii !

Unde să le strângem ?

Ăla nu arde.

E încă viu. Lemnul bun de ars e lemnul mort.

Nu e pentru ars, e pentru altceva.

- Figurine din bețe. - Nu. Sunt prea mare pentru așa ceva.

- Atunci, ce ? - Vreau să fie o surpriză.

Nu trebuie să îngropi oasele creaturii. Ți-am zis, Campion.

Animalele nu au suflet.

Dacă zici tu, nu înseamnă că așa este.

N-am inventat. Tata mi-a zis când eram mic. E adevărat.

- De unde știa ? - A citit în Scripturi.

Și autorul lor de unde știa ?

Nu știu, Campion. Dar acum ești enervant.

Cred că orice lucru are suflet. Chiar și Mama și Tata.

Poate, și copacii. Ăia mari, cel puțin.

- Vorbești ca un bebeluș. - Nu mă supăr dacă ne contrazicem.

Și prietenii se contrazic.

Mama și Tata o fac, dar rămân prieteni.

Nici eu nu mă supăr. Poți să crezi ce vrei, Campion.

Ieșirile după lemne ar fi mai eficiente dacă nu le-aș strânge doar eu.

Ai aflat unde tot dispare ?

Te referi la discuția mea cu Mama ?

Da. Oamenii își dau papucii pentru așa ceva de obicei.

- Așa ... ce ? - Când partenerul îi minte.

Mama nu minte.

Dacă ai fi mai isteț, nu te-ar face preș.

Oferta mea e încă valabilă. Îți pot mări puterea de procesare.

Fiecare bit contează.

Ia astea !

Trebuie să faci trei pătrate mișcând doar trei bețe.

Puzzle-ul ăsta e greu. Mamă, cât a durat ?

Ți-a luat 23 minute și 35 de secunde.

Un pic mai rapid decât media unui copil de vârsta ta.

Nu toate puzzle-urile durează atât, dar unele, da.

Vrei un indiciu ?

Lasă-l pe Paul să rezolve singur.

Lecția nu are rost, dacă primești răspunsul înainte.

Nu, cred că știu.

Impresionant, Paul.

Ai trișat.

- Îl știai. - Nu. Jur, mi-am dat seama !

Nu e un concurs. E o lecție despre găsit soluții.

Campion ?

Ce faci ?

- Ce-a fost aia ? - Nimic. Du-te în pat !

Nu suntem pe arcă. Nu-mi poți da ordine.

Bine. S-o chem pe Mama ? Poate că ei îi arăți ce ascunzi.

Stai ! Holly ...

E încă proaspătă. Unde ai găsit-o ?

Am găsit-o când căutam lemne. Cred că există supraviețuitori.

Probabil că ne vor salva.

Dar Tata și Mama ? Nu vreau să pățească ceva.

E doar o chestie de timp până când ea își va dori ochii înapoi.

Și vom deveni și noi nume pe niște pietre de mormânt.

Nu se va întâmpla asta.

Celebru epitaf ...

Eminență, în caz că mor în timpul operațiunii de recuperare a copiilor,

profit de ocazie să-mi exprim recunoștința

pentru decizia ta de a-i ierta Tatălui meu păcatul de moarte.

- Știi toată povestea ? - Știu ce e în raportul oficial.

Acum, că zici, era ambiguu.

Zi-mi ce era în raport. Poate că am ceva de adăugat.

Plutonul tău a capturat o copilă-soldat din tabăra ateilor.

Tata a decis s-o ia prizonieră, în loc s-o execute.

Apoi, fata a detonat o bombă și ți-a ucis jumătate din pluton.

După aceea, tu l-ai executat pe Tata pentru eroarea lui fatală.

Dar, în loc să apelezi la un android, i-ai făcut onoarea de a-l împușca tu.

Pentru asta, îți sunt recunoscător pe veci.

Da, da ... Nu-i nevoie.

Mai există detalii ?

Nu. Asta e tot.

Încerc să fiu vigilent,

să mă feresc de slăbiciunile Tatălui meu.

Tatăl tău nu a fost slab.

Marcus, am găsit ceva.

Se pare că a căutat piese de schimb.

- L-a folosit. - Pentru ce ? E android.

S-a conectat direct.

Cel mai scurt jurnal de activitate are peste două ore.

Când e conectată, nu poate percepe mișcarea.

Nu vede, nu aude. E vulnerabilă.

Asta e. Așa o vom prinde pe nenorocită.

Deci ... ce părere ai ?

- Ce-i asta ? - O capcană.

Ca să nu se rănească nimeni când vânează animale.

Scuze, Campion. Nu mai suport mușchiul ăla.

Ai zis că nu vrei să ucizi creaturile.

Nu vreau. Dar vreau să le mănânc.

- Asta le va ucide pentru noi. - Ce-i aia ?

Privește !

Tensiunea din brațe a fost greu de nimerit.

Foarte inteligent, Paul !

Ai făcut-o singur ?

Nu. Nu reușeam dacă nu găsea momeala Campion.

Nu pentru asta era ! Am avut încredere în tine.

Cum ai putut face asta ?

Campion !

Spune-i Mamei ce ai făcut. Haide, Campion !

- Paul a folosit mușchiul ca momeală. - Și ?

Și am strâns pumnul. Și l-am lovit. Doar o dată.

Campion ...

Bine, poate că de 4-5 ori, dar atât.