Secrets Declassified with David Duchovny

În această seară, la 'Secrete declasificate',

tehnologia strict secretă creată pentru a depăși, a învinge,

și a manevra mai bine decât inamicul,

de la arma nucleară atât de mică încât este poreclită

pepenele atomic.

Este cea mai mică bombă nucleară construită vreodată,

și poate fi lansată dintr-un bazooka.

Până la avionul spion atât de extraordinar,

încât pare de pe altă lume.

Acesta este, de fapt, responsabil

pentru mai mult de jumătate din toate raportările

de OZN-uri din anii '50.

Și portavionul din Al Doilea Război Mondial

care este făcut din gheață solidă.

Aceasta va fi cea mai mare avă de război construită vreodată.

Acestea sunt invențiile uimitoare și uneori teribile

concepute de guverne

și de oamenii care lucrează pentru ele.

E timpul să le scoatem la lumină.

În 1943, lumea este în război,

iar SUA caută o modalitate pentru ca spionii lor

să se deplaseze pe sub apă nedetectați.

Soluția nu s-a născut într-un laborator guvernamental secret.

Vine din mintea unui student la medicină

aflat în vacanța de vară.

La începutul celui de-al Doilea Război Mondial,

America lansează o agenție de informații cu totul nouă,

Oficiul de Servicii Strategice.

OSS este prima versiune a CIA,

iar sarcina sa este să găsească metode creative

pentru a culege informații și a sabota forțele Axei.

Iar una dintre cele mai mari obsesii

este găsirea unor metode de a trimite spioni sub apă.

Dacă poți menține spionii nedetectați sub apă,

te-ai putea strecura în porturile inamice,

pentru a sabota nave și a perturba întregi operațiuni navale.

Există însă o problemă.

În acea perioadă, respirația sub apă

era orice, numai discretă nu.

Există un dispozitiv numit aqualung,

dar acesta eliberează bule de aer.

Aceasta este o problemă pentru operațiunile sub acoperire.

E ca și cum ai lansa o rachetă de semnalizare.

Soluția vine dintr-o sursă neașteptată...

un tânăr student de la Universitatea din Pennsylvania.

Christian Lambertsen este student în facultate,

și studiază fiziologia.

Este absolut fascinat de respirația sub apă.

În fiecare vară, Christian Lambertsen

merge pe coasta statului New Jersey.

Dar nu se relaxează pe plajă.

El este în apă și experimentează

cu aparate de respirat.

Într-o zi, Lambertsen face o descoperire majoră.

Echipamentul care ajută pacienții să respire în spitale

ar putea fi modificat pentru a ajuta scafandrii să respire sub apă

fără a produce bule.

Echipamentele de anestezie conțin materiale absorbante

care elimină dioxidul de carbon din aerul

pe care pacienții îl respiră cât timp sunt inconștienți.

Lambertsen își dă seama că poate folosi materiale similare

pentru a elimina dioxidul de carbon din aerul

pe care îl expiră un scafandru.

Astfel, aerul poate fi refolosit,

în loc să fie expirat înapoi în apă

și să creeze bule.

După ani de încercări și erori,

Lambertsen își perfecționează ideea.

Lambertsen construiește un prototip.

Îl numește Lambertsen Amphibious Respirator Unit,

pe scurt, LARU.

LARU direcționează aerul expirat

printr-un recipient cu var sodat,

astfel încât oxigenul să poată fi respirat din nou, la nesfârșit.

Este destul de remarcabil.

E silențios, nu cântărește mult,

și, cel mai important, fără bule.

Așa că Lambertsen îi arată acest prototip

profesorului său, care înțelege imediat

posibilele implicații.

Își dă seama că acesta este un potențial instrument pentru spioni.

Văzând posibilitățile,

profesorul lui Lambertsen dă câteva telefoane,

iar în cele din urmă, OSS află despre această invenție.

Îl cheamă pe Lambertsen în Washington D.C.

pentru o demonstrație.

Își pune echipamentul, sare în bazin și rămâne sub apă.

Fără bule, fără zgomot.

Doar o mișcare lină sub suprafața apei.

Inutil să mai spunem, OSS sunt absolut fascinați

datorită a ceea ce putea face acest prototip,

așa că îl angajează pe Lambertsen.

O baie în piscină e una.

Ceea ce vrea OSS să știe cu adevărat

este dacă acest dispozitiv de spionaj artizanal poate face față

într-o misiune de luptă reală.

Lambertsen primește sarcina de a antrena

prima unitate de scafandri de luptă pentru un test real.

OSS vrea ca Lambertsen și echipa lui

să se infiltreze într-un port puternic apărat

și să plaseze explozibili simulați pe o navă țintă

iar apoi să iasă de acolo nedetectați.

Are sisteme de detecție sonoră subacvatică,

bărci de patrulare și plase de securitate.

Locul este complet securizat.

Este, în esență, o operațiune decisivă,

un jaf subacvatic cu miză mare.

Sunt niște pionieri.

Așa ceva nu s-a mai făcut, așa că trebuie

să inventeze tacticile, procedurile

și tehnologia în același timp

pentru a face posibil acest tip de operațiune.

Misiunea de testare primește numele.

Operațiunea Cincinnati.

Antrenamentul este absolut brutal.

Scafandrii trebuie să învețe să opereze în ape înghețate

și în întuneric total.

După un an și jumătate de antrenament,

noua echipă a lui Lambertsen este pregătită.

La adăpostul nopții, scafandrii alunecă în apă.

Sunt înarmați doar cu LARU-uri, busole subacvatice,

și încărcături explozive simulate.

Alunecă pe lângă bărcile de patrulare

și navighează printre plasele subacvatice.

LARU îi permite unui scafandru să rămână scufundat la o adâncime

de 15 metri timp de până la 90 de minute.

Echipamentul ultramodern de detecție sonoră al marinei

nu aude nimic.

Ajung la țintă, plantează încărcăturile,

și se retrag fără niciun sunet

sau vreo undă la suprafață.

Operațiunea este un succes răsunător.

OSS desfășoară imediat o nouă unitate de scafandri de luptă

echipați cu LARU în misiuni sub acoperire

peste tot în lume.

Dispozitivul lui Lambertsen deschide oceanul pentru milioane

de scafandri amatori, dar originile sale militare secrete

și testul său decisiv rămân îngropate

în dosare clasificate pentru încă 40 de ani.

În 1995, CIA declasifică dosarele

care dezvăluie originile LARU ca un dispozitiv de spionaj de ultimă generație,

și aflăm cum un student la medicină, în vacanța de vară,

a inventat un dispozitiv care a schimbat spionajul subacvatic pentru totdeauna.

LARU a fost creația unui singur

student talentat la medicină.

Dar când guvernul SUA dorește să construiască

cea mai mică bombă nucleară din lume, recrutează o armată

de oameni de știință înalt calificați.

Dispozitivul creat de ei este cunoscut drept 'pepenele atomic'.

La sfârșitul anilor '50, în Europa,

Forțele sovietice depășeau numeric forțele NATO cu 10 la 1,

iar drept urmare, Statele Unite sunt îngrozite

de o invazie sovietică.

Se tem în special că sovieticii

ar putea trimite mii de tancuri

prin ceea ce este cunoscut drept Coridorul Fulda.

Coridorul Fulda este o formațiune geografică

chiar de-a lungul graniței din Germania...

două zone de câmpie deschisă care ar facilita

națiunilor din blocul comunist

să înainteze dinspre est către vest.

Dacă tancurile rusești traversează Coridorul Fulda,

America nu va avea suficient timp

să-și mobilizeze bombardierele nucleare strategice.

Planificatorii militari americani știu:

dacă vor să protejeze lumea liberă,

trebuie să găsească o cale de a apăra Coridorul Fulda.

Pentru asta, decid că au nevoie de o armă cu totul nouă.

Armata SUA are nevoie de o armă tactică,

nucleară, cu putere redusă.

Trebuie să fie suficient de intimidantă încât să-i facă pe sovietici să se gândească de două ori

înainte de a invada, dar destul de mică

pentru a fi mutată rapid pe linia frontului din Germania de Vest, la nevoie.

În 1959, inginerii de la Laboratorul Național Los Alamos

încep lucrul la proiectarea celei mai mici

arme nucleare create vreodată.

Inginerii folosesc o nouă formă

de plutoniu 239 înalt îmbogățit.

Acest dispozitiv nou, miniaturizat, are o putere explozivă

echivalentă cu aproximativ 20 de tone de TNT.

Este similar cu cele mai mari bombe convenționale

construite vreodată.

Și cântărește doar vreo 23 de kilograme.

Asta înseamnă sub 1% din greutatea bombei de la Hiroshima,

iar acesta este un dispozitiv cu o lățime de sub 28 de centimetri.

Mărimea și forma i-au atras o poreclă:

pepenele atomic.

Acum, armata trebuie să vadă dacă acest pepene

poate produce distrugerea pe care o urmăresc.

Are loc o detonare de test a focosului

la poligonul din Nevada, în iulie 1962.

Scopul este de a demonstra că sistemul de armament

este capabil să funcționeze.

Există un pic de spectacol asociat acestui test.

Au fost construite tribune.

Cei invitați

să asiste la test și să-l observe,

primesc ochelari speciali pentru a nu fi orbiți

de explozie atunci când are loc.

Există o zonă VIP.