Friends from College

UN SERIAL ORIGINAL NETFLIX

- Nu, așteaptă. Bine. - Bun, am reușit.

- Acum e bine... - Știi ceva?

- Lasă-mă jos. - Ce?

- Lasă-mă jos. - De ce?

Pentru că nu-mi place când te strâmbi. Nu vezi că e jignitor?

Nu, mă strâmb de plăcere.

În pat nu faci așa. Lasă-mă jos.

- Încerc să te apuc mai bine. - Lasă-mă jos!

- Bine. Îmi pare rău. - Bine.

- Bine. - Ia să vedem!

- E mai greu, e un unghi nefericit. - Nu! Iisuse!

Îmi pare rău! Ce s-a întâmplat?

Nu-i nimic. Mi-ai tras un genunchi în vagin.

- Îmi pare rău! - Un pic.

- Adu un prezervativ. - Bine.

- Băga-mi-aș! - Omule! Vino odată!

- Gata! Știi ceva? - Da, vino aici!

Nu mai am prezervative, hai s-o facem fără de data asta.

Nu putem.

Încerci chestia asta cu mine de două decenii,

din primul an de facultate.

- Da, pentru că ține. - N-a ținut nici măcar o dată.

Bine. Există vreo posibilitate ca tu...

Cum să zic? Nu ești ”menopauzată”?

Ce naiba e cu tine?

Nu există vârstă fixă, poate ești „menopauzată”.

Nu mai spune „menopauzată”. Nu sunt un player DVD.

- Trebuia să fie „meno-oprită”. - Nu e un verb.

Doar că ne găsim într-o situație foarte delicată.

S-ar putea rezolva ușor cu trei până la cinci dolari!

CHICAGO TOWERS PARCAREA HOTELULUI

- E rândul meu! - Nu-mi pasă.

E rândul meu! Dă-mi-l... acum!

- E rândul meu! - Ba nu e!

E rândul meu, târfă!

Ce naiba'...

- Al meu! - Dash, limbajul ăsta...

S-a rezolvat. Am căciulița pentru penis.

Iau avionul la New York. Am prins un bilet fără rezervare.

- Nu. Ce s-a întâmplat? - Nimic grav, dar trebuie să mă duc.

Trebuie să stăm de vorbă. Am lucruri să-ți spun.

Mă iubești? Îți lași nevasta? Să-l părăsesc pe Jon?

Îmi pare rău, dar sunt stresată din cauza lui Dash.

- E în regulă? - Da.

Dar m-au chemat de la școală.

Hai să vorbim când mă întorc la Chicago, pe 14.

Sau la începutul lui septembrie,

când vin la New York... pentru restul vieții.

Eu și Lisa ne mutăm înapoi acolo.

Poftim? De ce?

De zece ani o târăsc pe Lisa după mine pe unde merg să predau.

E pregătită să se întoarcă acasă.

Deci... reuniune! Grupul de prieteni se reunește!

Da!

Atunci... s-a terminat.

Da. Tocmai voiam să spun asta. Ar fi cel mai bine.

Atunci cum stăm?

N-ai senzația că te bălăcești într-o mlaștină de la brâu în jos?

Ba da.

Am impresia că m-am îmbrăcat prea gros.

Să plecăm odată! Ce se întâmplă? Așteptăm să descarce camionul?

Cine te-a învățat să conduci? Ticălos cretin!

Nu îl privi în ochi.

- Te implor, nu... - Nu vorbi așa cu soțul meu!

- Vino și spune-mi-o în față! - Nu veni aici!

Du-te-n mă-ta!

Sunt avocată! Închide naibii gura aia!

- Du-te-n mă-ta! - Ba du-te tu!

- Du-te-n mă-ta de japiță! - Iubito, gata, l-ai pus la punct.

Putem să... Iubito, te rog.

Regret, domnule. Îmi cer scuze.

Te bag în mă-ta și pe tine! Dă-i drumul, boule!

Mulțumesc pentru serviciu.

- E un taximetrist nenorocit - Poftim? Știu.

Nici nu e vina noastră, e o mașină...

- Știu. Ce e cu tine? - Sunt bine.

Am emoții înainte să-i văd pe toți. Cred că...

Când ne reunim, totul e atât de competitiv și de pueril.

Poftim? Cu prietenii noștri?

De ce? Sunt prietenii noștri cei mai buni. Ce se poate întâmpla?

Avem 20 de ani de frustrări acumulate, gata să explodeze.

Acum iese și ăsta. Uită-te la el!

- Marianne! - În sfârșit!

Suntem aici!

Suntem aici!

Partenerul meu, Felix.

- Bună! - Încântată!

- Mă bucur să vă revăd. - Așa ne salutăm acum?

Ce-i așa de haios?

La facultate, ne strângeam reciproc de testicule.

- Era felul nostru haios de a ne saluta. - Un pic imatur.

Ce gălăgios!

- Fotografie de grup. - Da!

- O fac eu. - Stați! Unde e Sam?

- Nu știu. A spus că vine. - Ciudat. Grupul de prieteni s-a reunit!

Unu, doi, trei...

Bine.

- Felix, vino! - Hai și tu!

- N-are nicio noimă. - Hai, cuplul fericit. Așa!

- Bine, perfect. - Da!

- Minunat. - Bine.

- Cine vrea cocktailuri? - Noi!

Beri!

- Sunt foarte energici. - Ne distrăm.

Faceți multă gălăgie.

Asta ne va aminti că, săptămâna trecută, eram adulți la casa noastră,

iar acum stăm aici, ca la 19 ani.

E temporar.

Abia aștept să dormim pe o canapea extensibilă.

- Da? - Da! Așa mai merge!

O secundă. Uite barul.

Deci... Ce mai fac Froshy și Ethan?

- Nu cred că Lisei îi place să-i spui așa. - E măgulitor.

Era o ironie când eu eram în ultimul an, iar ea, boboc. Acum e un compliment.

- Deci n-are legătură cu aventura ta? - Vorbește mai încet.

Și de ce insiști să-i spui aventură?

Pentru că sunteți căsătoriți separat și faceți sex împreună.

A fost o lipeală idioată din facultate care nu se mai termina.

Acum am terminat-o.

Ați ținut-o așa 20 de ani. Mai mult decât căsniciile voastre.

Da, am ajuns să înțeleg

că nu le poți avea pe toate tot timpul.

Am terminat-o definitiv cu Ethan. Jur.

- Sper. - Ce vrei să spui cu asta?

M-am săturat să îți păstrez secretul

și detest că a devenit și al meu.

Vreau să fiu normală.

- Și eu! - De ce n-ai venit la brunch?

Nu știu. Uite...

Nu am un plan. E o situație imposibilă.

Sun-o și gata.

Ai dreptate.

- Dumnezeule! - Froshy, uită-te la tine!

Te micșorezi! Ești incredibila Froshy care se micșorează!

Ești foarte elegantă pentru o după-amiază de marți.

Te iubesc! Haide.

Știi cu cine mă întâlnesc mâine? Cu Felix.

Felix, iubitul lui Max? Profesional, pentru fertilizare?

Da.

Încercați faceți un copil?

Încercăm, dar nu reușim...

Deci e momentul pentru știință. Ura!

Ethan cu un copil, e... greu de imaginat.

Știu, cred că și lui îi vine greu.

Doamne, patul ăsta e atât de comod! Aș putea adormi aici.

Sunt...

Sunt optimistă pentru voi, cred că ați luat decizia corectă.

Uite ce o să fac. O să-ți cumpăr patul ăsta.

Poftim? Ar fi ciudat!

- Da. Cadou de casă nouă. - Ia stai puțin.

Nu, Sam, e o nebunie.

- Nu avem apartament. - Prea târziu, patul e luat.

Felicitări pentru noul pat!

Iar diseară, eu și Jon vă invităm la cină.

E distractiv! Ce bine că sunteți aici!

Raoul!

Mai întâi, vreau să-ți spun

că mi-au plăcut la nebunie cele 60 de pagini din Înaintea furtunii.

- Max, îți mulțumesc. - La nebunie.

E prima mea lucrare mai accesibilă.

Știu că am noroc, criticii îmi apreciază cărțile.

Vreau să le și citească oamenii. Pentru că avem nevoie de bani.

În fine... sper că n-a fost prea banală.

- Nu! Dimpotrivă. - Minunat.

Ideea de a explora rasele prin ochii unui metis de 18 ani,

cu câteva luni înainte de Katrina, dar fără drama uraganului.

- Așa! - Tipic pentru tine, atât de...

Tipic pentru tine.

Mersi mult, Max. Ce urmează acum?

Cred că am ajuns într-o fundătură.

Poftim?

Cartea nu mai există. Să nu mai lucrezi la ea.

Ce strategie de vânzări mai e asta? Furtuna e bestsellerul meu!

Restul echipei e de altă părere.

Ce-ar fi să-mi zici ce crede restul echipei?

Sunt foarte deschis criticilor constructive.

- Uneori te cam... - Vrei să-mi spui ce crezi?

Vreau să știu ce crezi.

Vorbești așa când nu te simți în largul tău.

Să-ți explic. Uneori, în edituri,

lumea se calcă pe bătături, nu e o problemă.

- Mie mi se pare că e. - Nu e o problemă.

- E o problemă imensă. - Vreau să aflu părerile lor.

- Dacă insiști... aici sunt. - Da.

Bun. Donna, care era în toane proaste, apropo, pentru că divorțează.

- Max... - A zis că e tare plicticoasă.

- „Tare”? - A subliniat „tare”.

- Nu mă mir că divorțează. - Așa e.

- Dă-i înainte! - Bine.

Urmează Patel. Lui i s-a părut...

că nu e interesantă... deloc.

„Urăsc foarte tare cartea asta.”

A lungit cuvântul: „Fooooarte tare.” „O urăsc”, a spus.

Nu-ți face griji cu rahaturile astea. Am răspunsul la problemele tale.

Lasă pe mine.

- Sunt gata. - Două litere.

Y...

A.

Stilul young adult.