Disney Worldbuilders

AICI LĂSAȚI ÎN URMĂ PREZENTUL

ȘI PĂȘIȚI ÎN LUMEA TRECUTULUI, A VIITORULUI ȘI A FANTEZIEI

Știm cu toții că Walt a oferit lumii multe povești.

BOB IGER, FOST DIRECTOR EXECUTIV AL COMPANIEI WALT DISNEY

De câte ori intru în Disneyland mă gândesc

că el știa că nostalgia are valoarea sa...

însă a fost și un adevărat futurist.

A reușit să clădească un echilibru

între lumea de ieri, cea de azi și cea de mâine.

Asta și e Disneyland în multe privințe.

POSTUL DE POMPIERI

Acum vreau să vă împărtășesc cel mai mare vis al nostru.

Iată-l aici!

Disneyland!

Sperăm că va fi un tărâm fără pereche în lume,

care să adune la un loc speranțe, visuri, realitate și fantezie.

CINEMATOGRAF

E uluitor să mă aflu aici, să mă gândesc la ce spunea Walt

și să fiu în lumea pe care o descria el și pe care visa s-o clădească.

Vă puteți imagina cât de mult m-a inspirat el în copilărie.

Într-o zi m-a lăsat mască un copil care m-a întrebat cu ce mă ocup.

I-am răspuns: „Uneori îmi imaginez că sunt o albinuță.

Mă plimb din loc în loc în studio, culeg polen și-i însuflețesc pe toți.

Cred că cu asta mă ocup.”

M-a fascinat mereu să ascult un povestitor depănând o poveste minunată.

Uitându-mă la Pixar, Marvel, Lucasfilm și apoi la 20th Century Fox,

am văzut o culegere de povești minunate.

Dacă le-am aduce în compania Walt Disney, ne-am extinde mult orizonturile,

iar compania s-ar putea dezvolta și ar avea succes mulți ani de-acum.

Când lucrezi cu povestitori talentați, ajungi să descoperi

că ei se identifică cu poveștile lor.

Acestea provin din sufletul lor.

Sunt o proiecție a personalității lor,

așa că ei sunt foarte apropiați de poveștile pe care le deapănă.

Când lucrezi cu un povestitor, e esențial să înțelegi acest lucru.

Mai mult ca orice, atracțiile din parcurile tematice există

deoarece un povestitor a depănat o poveste minunată.

E foarte simplu.

CREATORII TĂRÂMURILOR DISNEY

Totul pornește de la joacă.

DIRECTOR DE CREAȚIE STUDIOURILE PIXAR

Când erai mic și aveai două figurine de plastic, pășeai brusc

într-o altă lume pe care ți-o imaginai.

Așa a fost Disneyland pentru mine, la o scară uriașă.

De cum pășești în el, ești invitat la joacă.

INTRARE

Am crescut într-un orășel din Minnesota și, cam o dată pe an,

ne urcam în mașină și mergeam la rudele din sudul Californiei.

Atracția principală pentru mine, din păcate, nu era să-mi văd rudele,

ci să văd Disneyland.

Abia așteptam să facem poza, ca apoi să ne bucurăm de parc.

Făceam planuri cu luni înainte.

Cu o cameră de filmat Super 8, încercam ca pe bobina de două minute jumate

să imortalizez cât mai multe, fiindcă totul era magic.

Pirații mi se par și acum cea mai tare atracție.

Mi-amintesc că aveam senzația că am pășit într-un vis.

Morții nu vorbesc!

E o poveste fantastică.

Intri, adormi, treci prin toată povestea, apoi ieși și te trezești mirat.

„Ce s-a întâmplat?” E ceva magic.

Cred că la animație m-a atras iluzia mișcării.

M-am prins de asta într-un folioscop.

Puteam desena un punct, care devenea o linie,

care se ondula și devenea o masă...

M-a fascinat iluzia mișcării.

În timp mi-am dat seama

că mișcarea e pe planul doi ca importanță față de poveste.

Până am terminat școala, am ajuns fascinat de narațiune.

Mi-am dorit să creez filme de animație, deși aveam probleme la desen.

Apoi, din motive pe care nu le pot explica pe deplin,

am ajuns la un studio digital necunoscut, de care n-auzise nimeni, Pixar.

STUDIOURILE PIXAR

Nu era un studio de filme, ci o firmă IT.

Făceau calculatoare, softuri și reclame ca activitate secundară.

Pentru asta m-au angajat.

Dintr-una într-alta am ajuns desenator-șef la Povestea jucăriilor.

Nu știam că pot face asta.

Spre infinit și mai departe!

Un weekend minunat cu Povestea jucăriilor

Implicarea în acel film mi-a schimbat viața.

Ne consideram rebeli.

Visam să depășim limitele. În animație orice e posibil.

Mi-a venit ideea unor monștri.

Nimic nu e mai toxic și mai periculos decât un copil de om.

Vă poate omorî doar cu o atingere.

Nu-mi amintesc să fi fost numit regizor, dar am devenit în timp.

Am reușit cu chiu, cu vai să termin.

Era să fiu dat afară de multe ori, fiindcă povestea nu se închega.

Dar am scăpat.

Nu poți face un film gândindu-te la ce vrea publicul.

Trebuie să te inspire ceva în care crezi din tot sufletul.

E o reacție în lanț.

Cred că prin 1999 ne-a venit ideea depozitului de uși.

După 30 de secunde ne-am dat seama că ar fi perfect pentru un parc tematic.

Din diverse motive, ba că nu exista încă tehnologia, ba că nu erau bani,

s-a tot amânat construcția.

Mă bucur mult că o să se concretizeze în sfârșit.

DEBARCADERUL PIXAR

Debarcaderul Pixar!

Parcul California Adventure a fost o mare șansă pentru filmele Pixar.

Cred că e un omagiu fantastic pentru un desenator

să-i fie întruchipată creația într-o atracție din Disneyland.

Mi-amintesc când l-am văzut pe primul Woody în carne și oase.

Mi-au dat lacrimile.

Când creăm personajele și poveștile, aspirăm să fie convingătoare,

ca publicul să simtă același lucru ca personajul.

Îi vezi pe copii cum se apropie.

Ei se simt ca și cum ar fi în film sau că personajul a ieșit din film.

Îl cunosc deja, deoarece, alături de el, au trăit o întreagă experiență.

ROATA PIXAR

Cred că toți cineaștii și artiștii își doresc

să creeze ceva izvorât din sinea lor, pe care apoi,

aidoma unei cutii muzicale, să-l întoarcă și să-l arate altcuiva

și să-i stârnească aceleași emoții.

Eu i-am dat glas lui Kevin, pasărea din Deasupra tuturor.

Trebuia să scoată niște sunete.

Așa face în film.

În 1989 am început o stagiatură la Studiourile de Animație Disney.

Eram în al nouălea cer!

Mi s-a spus că o să desenez ceva pentru EPCOT.

Am făcut primele scene pentru Buzzy,

un scurtmetraj prezentat în Cranium Command.

- Cum te cheamă, recrut? - Buzzy, să trăiți!

- Poți pilota un creier, Fuzzy? - Buzzy. Da, să trăiți!

Acțiunea se petrece în creier, în corpul unui copil.

Când mi-a venit ideea pentru Întors pe dos,

bănuiesc că de acolo m-am inspirat, dar nu m-am prins atunci.

- Eu sunt Tristețe. - Bună! Eu sunt Bucurie.

El e Frică.

Ea e Dezgust.

El e Furie.

Cred că primul personaj care s-a conturat a fost Furie.

Arăta ca un pătrat.

Mi se pare ciudat să merg într-o țară

a cărei limbă n-o știu, nu cunosc niciun localnic

și, totuși, milioane de oameni se recunosc într-un personaj

pe care l-am desenat pe un șervețel cu opt ani în urmă.

Făcând filme, făcând parte din atracțiile unui parc tematic,

într-un fel le transmiți oamenilor că nu-s singurii care simt un anume lucru.

Asta îi apropie pe oameni într-un mod la care nici nu visam.

Reușești s-o oprești?

- Să vedem! - Avem...

Am reușit!

Bravo! Acum s-o învârtim în sens opus.

E alunecoasă.

Ai senzația că toți suntem conectați și împărtășim acea poveste.

Cred că în asta excelează Disney.

Transformă povești ciudate, aparte în unele universal valabile.

AVENTURA NE AȘTEAPTĂ!

Am avut norocul

să preiau lumi preexistente pe care le-am dezvoltat.

E un mod aparte de a crea o lume.

Nu pornești de la zero.

Preiei o lume existentă și încerci s-o duci mai departe, s-o dezvolți.

Uneori o aduci în pas cu tehnologia, alteori cu vremurile,

dar păstrezi elementele esențiale ale lumii create înaintea ta.

Disneyland e parcul meu preferat.

Ador că Walt a fost acolo.

Mi se pare ciudat că lumea asociază Disney și Disneyland cu nostalgia.

E greu să-ți amintești cât de avansată

era tehnologia când a fost prezentată pentru prima dată publicului.

Combinația de nou și vechi constituie ceva relevant pentru noi toți.

Am luat contact cu Războiul stelelor în '77,

la zece ani, când am văzut primul film.

E vârsta ideală să-l vezi.

E ca și Disneyland.

Ni se pare ceva firesc, fiindcă am crescut toți cu el.

Dar au trecut 49 de ani.

E greu să ne dăm seama ce important a fost acel film la acea vreme.

Când vezi Războiul stelelor ,

îl îndrăgești pe loc fiindcă te recunoști în Luke.

Te identifici imediat cu el.

Ca și el, trăiești într-un loc foarte mic.

Există o galaxie mai mare, mai strălucitoare

și știi că viața o să te ducă spre ea.

E o idee impresionantă pentru un copil,

fiindcă știe că o să pornească în acea călătorie.

Când am plecat de la Pittsburgh, mama mi-a zis că o să-mi găsesc mentorii.

Habar n-am avut că se va număra și George Lucas printre ei.

A fost un mare șoc.

George Lucas a fost ca Walt Disney pentru generația noastră.

El a creat totul,

iar noi ne-am jucat în lumea lui și i-am depănat poveștile.

- Vrei să ții bebelușul în brațe? - El e stră-stră-străbunicul tău.

Așa e.

Îi seamănă lui Yoda. Zice chestii de genul „îndrăznește să fii magnific”.

Ai o parte întunecată și una luminoasă.

Una e generoasă, cealaltă, egoistă și e nevoie de un echilibru între ele.

Aidoma unui maestru jedi,

George îți extinde orizonturile ca om, îți arată de ce ești în stare.

Asta contează cel mai mult pentru el și nu vrem să schimbăm nimic.

E o secvență în trecere, pe care o ignori.

Dar, ca-n Apocalipsul acum, imprimă nota macabră.

Colaborarea cu Jon Favreau a fost fantastică.

Am creat The Mandalorian, care a fost grozav.

Am adăugat în universul existent ceva nou, care a devenit un trecut neștiut.

Lumile au un trecut, relevat nu doar de armuri zgâriate sau urme de explozii,

ci și de istoria orală transmisă de personaje.

Acestea au experiență de viață. Facem legătura dintre trecut și prezent.

Aceasta e Calea.