Room 104

CAMERA 104 Seria IV, episodul 2

Ce faci?

Salutare! Cum merge?

- Bine. - Mă bucur.

Te simți pregătită?

Nu pricep. Pregătită pentru ce?

Ãsta nu e un râs adevărat.

Acum te îneci?

- Ce-i așa de nostim? - Tu. Tu ești, Sam.

Cum de-mi știi numele?

Chiar n-ai idee care-i faza, nu?

În regulă. Poate că e mai bine așa.

Ce dracu' vrei să spui? Ce vrei de la mine?

E ora stelelor, draga mea. E timpul...

Să începi.

Să încep? Nu trebuie să fac nimic.

Nu, Sam. Ai dreptate. Nu trebuie să faci asta.

Dar vrei. Deci o vei face.

Acum cine a dispărut, javră?

O-R-A S-T-E-L-E-L-O-R

O-R-A S-T-E-L-E-L-O-R

Sfinte Sisoe!

Da! Dă din fund, Sam!

Ce naiba se întâmplă?

Ora stelelor. E ora stelelor.

O știi. O vrei. O urăști. O adori.

Doamne!

Înhață stelele, simte stelele, Le vrei, trebuie să le iei!

Doamne! Nu te opri!

Nu-i nimic ca ora stelelor, nu, Sammy?

Fetițo, încă nu te-ai prins.

- Ce dracului vrei? - Vezi?

Asta e exact... Asta-i marea întrebare.

- Trebuia să ți-o pui de mult. - Du-te naibii!

- Nu știu cine ești. - Asta...

Asta a durut, Sam. După atâția ani?

Chiar mă doare.

... apoi, pilotul a zis că pot să intru și să văd carlinga.

Mi-a dat avionul ăsta

și a zis că, într-o zi, dacă învăț, mă pot face pilot.

Asta e povestea mea.

Bine. Mulțumesc, Griffin. A fost minunat.

Sam! Ești pregătită?

Sam!

E în regulă. Haide!

E în regulă, Sam.

Ce poveste ai pregătit pentru astăzi?

- Ce e aia? - Un medicament.

Minunat! Și de ce l-ai adus azi aici?

Tușeam rău,

iar mama mi-a dat să beau din asta. Mi-a făcut bine.

Îți mulțumim pentru poveste.

Apoi, în acea seară, tata a venit acasă

și m-a auzit tușind. M-a trezit și mi-a mai dat.

Nu știa că luasem deja.

Apoi, m-a învelit.

Siropul m-a făcut să simt... la căldură. Și, când închideam ochii,

deși nu mai erau deschiși, puteam să văd...

- E bine, gata. - Nu vreți să știți ce am văzut?

Ba da, sigur.

Stele.

Nu, e prea tare. Nu pot să respir.

Vă rog, ajutați-mă! Să mă ajute cineva!

În regulă.

Da. Să mărim viteza.

Succesul vine doar la cei care muncesc.

- Nu pot. - Ai spus cumva că nu poți?

Scuză-mă un pic.

Ia să vedem... "Planuri pentru noul an."

"Să mă las de băut în semestrul de primăvară din anul al doilea."

"Să mă apuc de alergat și să bat recordul școlii la proba de 800 m."

De ce?

Am întrebat de ce!

- Pentru că... - Pentru că...

- Pentru că nu trebuie să fii... - Spune, Sam! Haide!

Nu trebuie să fii bun ca să câștigi proba de 800 m.

- Atunci, cum trebuie să fii? - Dispus să suferi cel mai mult.

Așa e, fata mea! Trebuie să fii dispus să suferi!

Rahat! Da!

- Oprește-o! - Scoate endorfinele! Așa!

Prinde stelele! Bravo!

- Oprește! - Haide! Haide, fato!

Trebuie să muncești ca să atingi stelele!

Ora stelelor! Ora stelelor!

Ora stelelor!

În regulă. Cred că e destul.

Haide! E prea mult, Sam.

Nu vei mai putea concura. Va trebui să găsești altceva.

Bine. Înveți vechea artă a meditației.

Pentru următorul capitol, urcă în mașină,

intră pe autostradă noaptea, condu un pic,

simțind vântul pe fața ta. Nu e plăcut? Doar tu și vântul?

Vreau să te întrebi: "E destul?"

Când te simți în siguranță, privește în sus, către cer.

Savurează stelele. Sunt ele de ajuns?

Până la urmă, cu toții suntem praf de stele.

Poate că doar asta ne trebuie. Puțin timp cu stelele.

Poate că asta ar fi de ajuns.

Poate.

- Fir-ar! - Băga-mi-aș!

- Îmi are rău, nu te-am văzut. - Ce dra...

La naiba! Nu m-ai văzut?

N-am văzut curba, apoi, n-am mai putut...

- Trecuseși linia continuă? - Nu, idiotule.