The Seventh Seal (Det sjunde inseglet)

A ŞAPTEA PECETE

La mijlocul secolului al XIV-lea Antonius Block şi scutierul său

după ani lungi de cruciadă în Ţara Sfântă

s-au întors în sfârşit în ţara lor de baştină Suedia

un ţinut bântuit de ciuma neagră.

"Când a rupt Mielul pecetea a şaptea"

"s-a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas."

"Şi am văzut pe cei Şapte îngeri care stau înaintea lui Dumnezeu;"

"şi li s-au dat şapte trâmbiţe."

Cine eşti?

Sunt Moartea.

Ai venit pentru mine?

Am fost lângă tine de mult timp.

Ştiu.

Eşti pregătit?

Trupul meu se teme eu însă nu.

Aşteaptă o clipă.

Toţi spuneţi asta dar eu cunosc îndurarea.

Joci şah nu-i aşa?

Cum de ştii asta?

Din picturi.

Da sunt un jucător destul de iscusit.

Dar nu mai iscusit decât mine.

De ce vrei să joci şah cu mine?

Asta e treaba mea. - Ai dreptate.

Atât timp cât îţi ţin piept voi trăi.

Şi dacă ies învingător mă laşi liber.

Negru pentru tine!

Mi se potriveşte.

Între picioarele unei târfe mă intind.

Acesta este locul pentru cei ca mine.

Domnul este sus în ceruri ştii asta.

Dar Satana ne găseşte aici jos.

Se vorbeşte despre semne şi alte grozăvii.

Doi cai s-au devorat între ei...

Mormintele se cască larg şi osemintele ies împrejurul lor.

Patru sori s-au arătat pe cer…

Unde este hanul?

Ţi-a arătat drumul?

Nu chiar.

Ce-a spus? - Nimic.

Era mut? - Nu domnule.

A fost foarte elocvent.

Într-adevăr.

Dar foarte abătut.

Ţi-ai luat micul dejun?

Păcat ca nu pot să mănânc iarbă.

Trebuie să-mi arăţi cum se face.

Am avut o presimţire.

Oamenii de pe aici nu sunt interesaţi de artă

Maria am văzut ceva!

Ce s-a întâmplat?

O viziune. A fost aproape real.

Tu şi viziunile tale!

Oricum am văzut-o.

Pe cine?

Pe Fecioara Maria.

Ai văzut-o cu adevărat?

Aş fi putut s-o ating.

Cu coroana ei de aur şi rochia albastră.

Ţinea Pruncul Sfânt şi-L învăţa să meargă.

Când m-a văzut a zâmbit.

Aveam lacrimi în ochi.

Şi când mi le-am şters ea dispăruse.

Apoi s-a lăsat o linişte adâncă

în cer şi pe pământ.

Lucrurile astea tu le-ai scornit!

Nu mă crezi însă a fost adevărat.

Nu s-a întâmplat în realitate doar în închipuirea ta.

Cum a fost Diavolul vopsind roţile în roşu

şi folosindu-şi coada drept pensulă.

De ce îmi aduci aminte?

Şi avea vopsea roşie sub unghii…

Bine pe asta am scornit-o

pentru ca tu să crezi celelalte viziuni pe care le am.

Ai grijă să nu fii luat drept nebun.

Pentru că nu eşti. Cel puţin nu încă.

Nu este vina mea dacă aud voci

şi o văd pe Fecioara Maria şi dacă îngerilor şi demonilor

le place să mi se arate.

Ţi-am spus-o de atâtea ori.

Trebuie să dorm dimineaţa!

Te-am rugat dar nu s-a schimbat nimic. Acum taci!

Vreau o viaţă mai bună pentru Michael.

Va fi un mare acrobat.

Sau un jongler care face un număr imposibil.

Ce număr e acela?

Să faci o minge să stea nemişcată în aer.

Dar asta e imposibil. - Da pentru noi dar nu şi pentru el.

Întotdeauna visezi!

Am compus un cântec.

Vrei să-l asculţi?

Da. Sunt foarte curioasă.

”Un porumbel pe o creangă”

”În mijlocul verii”

”Cânta atât de dulce despre Isus Hristos”

”În rai minunatul său cântec de bucurie.”

Ai adormit?

A fost un cântec minunat. - Nu e gata încă.

Am auzit dar o să mai dorm puţin. Cântă-mi restul mai târziu.

Tu mereu dormi şi dormi…

Este asta o treabă pentru un actor?

Preoţii plătesc bine deci joc.

Vrei să interpretezi Moartea?

Să le stric oamenilor buna dispoziţie şi să-i sperii.

Când va avea loc spectacolul?

La Sărbătoarea Sfinţilor din Elsinore.

Vom juca pe treptele bisericii.

De ce nu jucăm ceva profan? Oamenilor le place mai mult.

Ei spun că ciuma pustieşte tot pământul.

Preoţii vorbesc despre moartea iminentă şi depravarea morală.

Ce roluri jucăm?

Un nebun ca tine poate juca Sufletul Omenesc.

Nu e un rol potrivit.

Cine hotărăşte? Eu sunt conducătorul trupei.

"Viaţa ta o nebunule"

"atârnă de o funie."

"Scurtă este ziua ta."

Oare o să mă placă femeile în costumaţia asta?

Bine ce este?

Nu mişca. Nu vorbi.

Sunt mut ca un mormânt.

Te iubesc.

Ce vrea să însemne asta?

Dansul Morţii.

Iar aceasta este Moartea. - Da dansează cu ei.

Pentru ce toată spoiala aceasta?

Să le reamintească oamenilor de moarte.

Asta nu-i va face cu nimic mai fericiţi.

De ce să-i facă fericiţi? De ce să nu-i îngrozească?

Atunci ei nu se vor mai uita la picturile tale.

Ba da se vor uita.

Un craniu este mai interesant decât o femeie goală.

Dacă îi sperii...

Se vor gândi la asta... - Apoi ei se gândesc.

Şi devin mai îngroziţi. - Şi cad în braţele preoţilor.

Asta nu e treaba mea. - Tu doar îţi pictezi lucrarea.

Eu pictez viaţa aşa cum este. Apoi oamenii pot să facă ce vor.

Asta îi face pe oameni furioşi.

Atunci pictez ceva amuzant.

Un om trebuie să supravieţuiască.

Măcar până când ciuma îl doboară.

Ciuma. Of!

Trebuia să vezi umflăturile...

Mâinile şi picioarele li se chirceau…

Neplăcut.

Încercau să-şi smulgă bubele...

Îşi muşcau mâinile...

Se zgâriau să-şi deschidă venele...

Urlau în agonie...

Te-am speriat?

Speriat? Nu mă cunoşti.

Ce e cu gunoiul ăsta aici?

Oamenii cred că ciuma

este o pedeapsă a lui Dumnezeu.

Mulţimile umplu pământul cu procesiuni. Oamenii se flagelează între ei

ca să fie iertaţi de Dumnezeu.

Pentru că se flagelează între ei?

Da este o privelişte oribilă.

Îţi vine să te ascunzi când trec.

Dă-mi nişte vin. N-am băut nimic înafară de apă.

Mă simt la fel de însetat precum o cămilă în deşert.

Speriat până la urmă?

Aş vrea să împărtăşesc cât pot de bine...

Dar inima îmi este goală.

Golul este doar o oglindă.

Îmi văd faţa...

şi simt dispreţ şi dezgust.

Indiferenţa mea faţă de oameni m-a îndepărtat.

Trăiesc acum într-o lume a fantomelor...

sunt un prizonier al viselor mele.

Încă nu vrei să mori. - Ba da vreau.

Şi ce mai aştepţi?

Cunoaşterea.

Certitudinea.

Spune-i cum vrei.

Este atât de greu să-L percepi pe Dumnezeu cu propriile simţuri?

De ce trebuie să Se ascundă într-o mulţime de promisiuni vagi

şi miracole invizibile?

Cum putem să-i credem pe cei care cred dacă nu credem la rândul nostru?

Ce se va întâmpla cu noi? Ce vrem să credem dar nu putem?

Dar cu cei care nici nu vor nici nu pot să creadă?

De ce nu-L pot ucide pe Dumnezeu în mine?

De ce continuă El să trăiască într-un mod umilitor plin de durere?

Vreau să-L smulg din inima mea...

Dar El rămâne o imitaţie a realităţii

de care nu pot să scap.

Mă auzi? - Te aud.

Vreau cunoaştere. Nu credinţă. Nu presupuneri. Doar cunoaştere.

Vreau ca Dumnezeu să-Şi dea deoparte mâna Lui

să-Şi arate faţa să-mi vorbească.

Dar El rămâne tăcut.

Îmi înalţ plânsetul în întuneric spre El dar se pare că nu-i nimeni acolo.

Poate că într-adevăr nu e nimeni acolo.

Atunci viaţa este un chin fără sens.

Nici un om nu poate trăi cu ideea morţii ştiind că viaţa nu înseamnă nimic.

Cei mai mulţi oameni nu se gândesc nici la moarte nici la nefiinţă.

Până când ajung la cumpăna vieţii şi văd întunericul.

Ah ziua aceea...

Înţeleg.