Photographer

Poți schimba lumea doar cu povești.

BAHAMAS

Dacă legenda ta e mai cunoscută, împărtășești mai ușor povestea.

Oamenii vor să o audă, vor să asculte.

Vântul e posibil să atingă peste 65 km/h. Vor fi furtuni cu fulgere.

Ploi și fulgere.

Ne aflăm în toiul unei urgențe de mediu.

Faptul că ieșim cu vasul și spunem aceste povești

e dătător de speranță și de inspirație.

Pare că a aruncat cineva un candelabru în ocean.

Da.

Nu puteți înțelege mărimea acestei platforme petroliere.

E un oraș plutitor.

Misiunea noastră e să alungăm marile companii petroliere din Bahamas

doar folosindu-ne aparatele.

Bun, începem.

CU DOUĂ SĂPTĂMÂNI MAI DEVREME

În față, la tribord.

Asta e mare și albastră. N-ai cum s-o ratezi.

- E imensă. - Da.

Adâncimea de 10 m, 9 m, 15 m, 14 m.

Ce e acolo, jos?

De la 14 m la 93 m.

Ar trebui să o explorăm, arată grozav.

Nu-mi fac eu griji pentru el, ci el pentru mine.

Trebuie să-ți faci griji pentru ceva. De ce nu pentru iubirea vieții mele?

Cred că ne vom petrece restul vieții încercând să salvăm oceanul.

Dacă cineva nu e în largul lui, anunță și urcăm împreună.

E foarte greu să fotografiezi și să filmezi în ocean. Puțini pot.

Noi vom continua până când nu vom mai putea fizic.

National Geographic Magazine își dezvăluie aventurile anului.

Au fost alese pentru aventurile întreprinse în moduri aparte.

Doi dintre ei formează un cuplu.

Paul Nicklen și Cristina Mittermeier sunt fotografi.

S-au cunoscut în restaurantul de la sediul National Geographic.

Imaginile lor dramatice din natură le-au adus milioane de urmăritori,

făcându-i vedete ale eforturilor de conservare.

Paul se ocupă de faună și de capetele înghețate ale planetei.

Cristina imortalizează viețile indigenilor din toată lumea.

În 2015, cei doi biologi marini au fondat SeaLegacy,

o organizație nonprofit ce vrea să ne salveze oceanele.

La început am avut doar contul nostru de Instagram.

Oamenii chiar vor să afle cum e să fii fotograf,

cum e să stai într-un pârâu când se apropie un urs.

Îmi era frig, foame, frică, eram entuziasmată.

Am început să postăm acele povești.

A fost ca o secvență din Forrest Gump.

Într-o zi, te uiți în urma ta și te urmează mii de oameni.

Milioane.

Consider călătoria noastră un fel de Jacques Cousteau 2.0

cu tehnologie modernă, bătând permanent toba.

Le poți trezi emoții urmăritorilor tăi.

Îi poți face să le pese, să fie mânioși.

Vreau să simtă și apoi să decidă ce vor să facă.

Cred că mulți oameni deja s-au dat bătuți.

De ce să le pese dacă totul e deja condamnat?

Trăim încă pe o planetă frumoasă.

Încă există multe animale uimitoare.

Vreau să fiu o ambasadoare a naturii.

Pentru noi toți, pentru copiii mei și ai voștri.

Fac legătura dintre o fotografie

și modul în care începem o mișcare a celor cărora le pasă.

Două nopți de călătorie, de navigație, de trai cu Paul Nicklen.

Nu o face! Aici e machiajul.

Pentru a fi prezentabilă pe Instagram, îmi ajunge oglinda asta.

Doamne, e un dezastru!

Mergem într-un loc din Bahamas care are ape virgine,

faună abundentă, populații mari de rechini.

Primim între 10 și 20 de e-mailuri și de mesaje pe zi:

„Ajutor! Avem o problemă imensă!”

Peste tot auzi strigăte de ajutor pentru mediu.

Ce frumos! Așa e mai bine.

Mocnesc și alte chestiuni.

SeaLegacy a devenit atât de mare, încât acum putem

să aruncăm gaz pe aceste focuri mocnite.

Sperăm să mergem cu acest vas în jurul lumii

și să contribuim la spunerea poveștilor care trebuie spuse.

E o aventură unică în viață.

Când am cumpărat vasul, nu știam de unde să începem.

Puteam să mergem la noroc și să ajungem oriunde,

dar e foarte greu să nu te îndrăgostești de Bahamas.

E ca dulciurile. E minunat.

Are faună minunată, are delfini, rechini.

E o fortăreață pentru multe specii periclitate.

Dar acum a apărut ocazia să se foreze după petrol.

E un banc la mică adâncime și compania Stena IceMAX

a cerut permisiune de exploatare.

Știm ce se poate întâmpla când forează marile companii.

Povestea noastră din Bahamas e despre această răscruce.

SeaLegacy ține cu peștii, cu balenele și cu delfinii.

În Bahamas, misiunea noastră e să le amintim oamenilor

că toate astea sunt încă aici, dar trebuie protejate.

Dacă putem face asta să se întâmple aici, în Bahamas,

se poate și altundeva pe planetă, deci trebuie să reușim.

Știm unde e IceMAX pe baza traficului marin,

sunt aici de două luni.

Am înțeles că mai au doar 12 zile.

Un delfin va ajunge pe plajă, o balenă va muri.

Se va întâmpla ceva.

Iată planul nostru.

Întâi vom fotografia marile zone cu iarbă-de-mare găsite.

Apoi vom căuta animale marine mari, balene, delfini.

Apoi vom ocoli vârful nordic al insulei Andros

și vom ajunge la platforma petrolieră la adăpostul nopții.

Grozav!

Vom avea cel mai amplu material pentru Bahamas, sub apă și la suprafață,

care arată frumusețea locului.

În contrast, îl vom avea pe Goliat.

Da.

Dar întâi să obținem imagini grozave, frumoase.

Când imortalizez imagini, mă consider o membrană.

De o parte e lucrul pe care-l fotografiez

și îl las să treacă prin membrană spre oamenii

care nu vor ajunge niciodată sub apă.

Vreau să fiu acolo unde are loc această conversație.

O ador, nu mă mai satur de ea.

Îmi aduc aminte cum se întorcea tata de la muncă.

Încă stăteam în Ciudad de Mexico. Fratele meu avea opt-nouă ani.

Eu aveam probabil șase-șapte și deja mă fascina oceanul.

Îl adoram.

Tata a adus acasă o carte. O ambalase într-un ziar.

A deschis-o. Era Lumea subacvatică a lui Jacques Cousteau.

I-a dat-o lui Freddy.

M-am întrebat de ce lui.

Pe mine mă pasionau acele lucruri.

Nici azi nu pricep de ce nu a înțeles tata asta,

că Freddy nu aprecia darul acela.

Mă strecuram în camera lui după ce el se plictisise de carte.

Mă uitam prin ea. Încă o am.

Le facem asta fetelor, le creștem să creadă

că e mai bine să le oferi oportunități băieților,

că unele lucruri nu-s pentru fete. Eu așa am crescut.

Multe prietene de-ale mele, la fel de interesate, de curioase,

au stat acasă și au devenit casnice.

Astea erau așteptările. Tata spunea:

„Cine se va căsători cu tine dacă vei lucra pe un vas de pescuit?”

„Cine se va căsători cu tine?” Pe bune?

Am reușit să mă redresez după niște ani.

M-am dus la universitate în nordul Mexicului.

Am vrut să fiu biolog marin, dar aveau doar biologia pescăriilor.

Mi s-a părut că e destul de similar.

Am absolvit tot auzindu-l pe tata:

„Cum îți vei câștiga traiul? Asta nu e pentru fete.”

Unchiul unei prietene avea un hotel în Akumal.

M-am mutat în Yucatan și am stat acolo cam un an.

Mă scufundam cât voiam. Hotelul avea un magazin de profil.

Mă scufundam zilnic.

Apoi căutam maimuțe prin junglă.

Spre finalul anului a izbucnit un uragan.

Cercetătorii au venit să stea la hotel și mi-au oferit de lucru.

Conservation International.

M-am mutat înapoi în Ciudad de Mexico și am debutat în domeniul conservării.

Vă puteți imagina?

BAHAMAS

Cred că scopul nostru e să facem, pentru faună și biodiversitate,

o secțiune transversală prin Bahamas.

Un anunț important… E secret, încă nu s-a anunțat.

Cele mai mari paturi de iarbă-de-mare din lume

sunt descoperite aici, în Bahamas.

Sunt cele mai mari din lume.

E cea mai mare descoperire științifică din ultimii zece ani.

- E la bancurile de aici. - Chiar la sud de Nassau.

Bahamasul îți evocă frumoasele valuri ce se sparg pe nisipul alb,

pe fundul oceanului, apa albastră, de cristal.

Dacă-i spun cuiva că trebuie să aibă grijă de iarba-de-mare,

ar spune că deja s-a deconectat.

Dar dacă poți să te scufunzi și să faci conexiuni în ecosistem,

de la diversele pisici-de-mare

la urmărirea rechinilor prin iarba-de-mare

când se mișcă în spirală să scape de remorele atașate de ei,

vezi toate aceste specii conectate la acest mediu

și îți dai seama cât de important e el.

Și folosești această megafaună frumoasă, atractivă,

să faci oamenii să se îndrăgostească de iarba-de-mare.

E mare și bogată și pare o grădină subacvatică.

BAHAMAS

Iarba-de-mare e cel mai vechi organism viu de pe planetă.

Preia dioxid de carbon și emană oxigen.

Aceștia sunt plămânii Bahamasului,

deci când cineva zice că tot a doua respirație ți-o asigură marea,

ăsta e lucrul despre care vorbim noi.

Nu cred…

că apreciem importanța lucrurilor mici,

cum sunt rădăcinile ierbii-de-mare.

Nu pare cine știe ce, dar s-ar putea să fie soluția.

Secretul e că natura face asta de patru miliarde de ani.

Expunem asta riscurilor

să se-mbogățească din petrol patru-cinci inși.

Încercăm să ne îndreptăm spre locul unde e Stena IceMAX.

Forează în apele adânci.

Acolo sunt și balenele.

Nu înțelegem impactul forajelor sofisticate

la cea mai mare scară, în mijlocul coridorului de migrație a balenelor.

Dacă ar apărea acolo o scurgere de țiței…

Ar ajunge la țărm în Florida.

Țițeiul ar ajunge în Curentul Golfului și pe toată coasta estică a SUA.

- Trage de ea! Încă un pic! - Da.

Încă puțin!

- Ce mai faci? - Foarte bine! Tu?

Bine. Mă uit la zăpadă. Are cam 15 cm.