Expats

ACASĂ

Mă gândeam la tine tot timpul.

Mă întrebam cum îți mai merge, ce mai faci...

Să fiu sinceră, nu știu dacă voiam să îți meargă bine.

Dar mă bucur că ai răspuns la mesajul meu.

Nu știam dacă mai ești în Hong Kong, sau...

Clarke și cu mine ne întoarcem în State. Suntem nevoiți,

pentru ceilalți copii.

Trebuie să aibă o viață.

Cred că... toți trebuie să ne continuăm viața.

Chiar și tu.

Ce e?

Cântă tu!

- Nu știu cântecul. - Ar trebui.

Știi, în Hong Kong mă simt mai coreeană ca oriunde.

E primul lucru pe care îl spun prietenii tăi despre mine.

„Ea e prietena lui Charly, e coreeană.”

Lor li se pare mișto.

Să fii coreean și să fii coreean-american

sunt două lucruri diferite, știai?

Dar, cel puțin, știi câte ceva despre Coreea.

Ai auzit vreodată de protestatarii de acolo?

Lee Han-yeol și Park Jong-chul?

Sunt o mare sursă de inspirație.

Nu știu. Queens e destul de departe de Coreea de Sud.

Ei vor doar să te cunoască mai bine.

În State, asta s-ar numi microagresiune.

Voi, americanii, sunteți prea sensibili.

Eu sunt prea sensibilă?

Doriți apă?

- Da, te rog! - Tocmai am primit rezerve proaspete.

- Mulțumesc. - Trebuie să plec să vorbesc cu șefa mea.

Chiar trebuie să pleci?

Nu m-au mai chemat la muncă de mult timp, ceea ce e bizar.

Și, de asemenea, sărăcesc.

Ne vedem!

Haide!

Vor trece luni de zile până când cererile noastre vor fi rezolvate.

Și anticipați o soluționare a mișcării Occupy în viitorul apropiat?

Nu vă pot răspunde eu la această întrebare.

Ne puteți vorbi despre arestarea dv. recentă?

Întotdeauna există sacrificii personale, iar cineva trebuie să ia atitudine.

Generația noastră trebuie s-o facă în acest moment.

Trebuie să luptăm...

Mercy!

Mercy!

Intră!

Am primit mesajul tău. Toate bune?

N-am timp să te menajez, așa că voi trece direct la subiect.

Avem o plângere la adresa ta.

Tipul de la petrecerea Tregunter?

M-a pipăit când am încercat să-i ofer o andivă.

Eu ar trebui să-l dau pe el în judecată.

Și adevărul iese la iveală.

Se știe.

A sunat o clientă și a spus că lipsesc bani din poșeta unei invitate.

Te-a descris foarte clar.

Clar, în ce fel? Ce a spus?

Îți știa numele.

Poftim? Cum?

Ai noroc că nu ne dă în judecată.

Dar sunt nevinovată!

Nu e corect deloc. Cum ar trebui să-mi câștig existența?

De-abia îmi permit chiria.

Vine mama în vizită în câteva săptămâni, și mi-e groază.

Vreau să-i dau măcar o veste bună când ne vedem.

Și nu reușesc.

Uneori, răsfoiesc știrile, căutând povești oribile

despre criminali în serie sau copii care cad de la etaj,

fiind lăsați singuri de mama lor adolescentă,

sau despre femeia care avea un cimpanzeu

pe care îl sedase înainte de o vizită,

dar el a reacționat prost la medicament

și i-a sfâșiat fața prietenei ei.

Cred că mă simt mai bine

când citesc despre tot haosul,

despre toate lucrurile teribile care se întâmplă.

Ca să pot pretinde că viața mea nu e așa de rea.

Că ce-am făcut nu e atât de îngrozitor.

Sau poate vreau să mă simt mai puțin singură.

Mă bucur că ai rezolvat cu șefa ta.

Ești sigură că nu vrei?

Bine.

Le mănânc eu pe toate.

Mănânci foarte mult în ultima vreme.

Nu e adevărat.

Arăți bine, la. Îmi place.

Erai prea slabă înainte.

Înseamnă că ești fericită.

Iubi, facem un duș mai întâi?

Hei!

Mercy!

David? Ce cauți aici?

Am tot încercat să dau de tine.

Putem vorbi?

Ce se petrece?

Îi spune că trebuie să plece.

Cred că nu îi place de tine.

Scuze, apropo, eu sunt David.

Charly.

Te-am tot sunat și...

Scuze, te deranjează dacă o iei tu înainte?

- Nu, sigur! - Urc și eu imediat.

Bine.

Știu că amândoi avem nevoie de timp să ne lămurim.

Eu aș vrea să știu ce ai de gând.

Nu părea să-ți pese prea mult înainte.

Părea că nu vrei să ai nimic de-a face cu asta, cu mine.

Știu. Am fost un nesimțit. Îmi pare rău.

Am început să-mi dau seama că e un cadou prețios.

- Cadou? - Da, copilul.

Sau deja ai...

Doamne! Ai făcut-o, nu-i așa?

- Ce să fac? - Ce?

Nu, n-am făcut-o.

Așadar, ai decis să-l păstrezi?

Nu știu.

Mercy, e cam târziu. Cât are sarcina, patru, cinci luni?

Am făcut rost de numele și numărul obstetricianului la care apelează toți.

E la spitalul Matilda.

I se spune Ritz-ul de pe Vârf. Se presupune că e cel mai bun.

Plătesc eu, desigur.

Nu e nevoie.

- Nu-ți poți permite. - Găsesc o soluție.

- Ajunge, Mercy! Ai nevoie de mine! - Nu vreau asta.

Eu sunt tatăl. Am dreptul să fiu implicat în astfel de decizii.

Tu ai vreun drept? Ești sigur?

Știi ceva? Fă ce naiba vrei!

În sfârșit suntem de acord.

Știi ceva, eu vreau să fac ce e corect, bine?

Ți-am scris un cec, să nu te simți ciudat

în privința banilor.

Mersi. Dar dacă fac asta, o fac pe cont propriu.

Perfect! Atunci, mă car.

Perfect! Mă rog!

Bună! El era David.

Am auzit.

Ar trebui să ne întoarcem la protest.

Așteaptă, vreau să-ți spun ceva.

E vorba de băiatul acela?

Gus?

Nu.

De fapt, așa ne-am cunoscut.

Cine?

Eu și David.

Era acolo în seara în care a dispărut Gus.

A fost foarte amabil,

m-a condus acasă.

Dacă vrei să-mi spui că voi doi ați fost împreună,

e în regulă.

Nu, nu am fost împreună. Nu...

Nu asta a fost.

El e însurat și a fost...

Îi port copilul.

Poftim?

Adică, în acest moment?

Dar i-am spus că nu-l vreau deloc în preajma mea.

De cât timp știi?

Nu știu.

De câteva luni.

De câteva luni?

Acum înțelegi ce vreau să spun.

E total aiurea!

Oriunde aș fugi, nu pot scăpa de blestem,

se ține scai de mine,

iar lucrurile o iau razna înainte să am o șansă să...

O șansă?

O șansă să fiu fericită.

Să-mi trăiesc viața. Să mă eliberez de chestia asta.

Cum poți să spui că nu ți s-a dat nicio șansă? Tocmai mie?

Nu asta am vrut să spun.

Dai vina pe un blestem, ca și cum nu ai avea de ales cu privire la viața ta,

la propria ta fericire.

Spre deosebire de mulți oameni din lume, poți să faci ce vrei.

Nu, te rog, nu pleca!

Ești atât de norocoasă și nici nu îți dai seama.

Ai o diplomă americană, pașaport american.

Ai libertate.

Iar acum, porți copilul unui străin bogat.

Cine e de vină de data asta?

Soția lui? Și ea face parte din blestemul tău?

Sau eu?

Sau, de fapt, nu-ți pasă de nimeni în afară de propria persoană?

Charly! Vreau să merg cu tine.

De ce?

Ca să te lauzi celor de-acasă că ai fost la protest?

Nu e lupta ta și n-a fost niciodată.

Ești o turistă.

Nu-ți afectează viitorul. Nu la modul serios. Poți pleca oricând.

Altă binecuvântare de care nu ești conștientă.

Adevărul e că nu m-am gândit niciodată la tine.

Puteam face abstracție de tine pentru că nu te cunoșteam

și era mai ușor așa.

Până când o prietenă mi-a arătat că era greșit,

și mi-am dat seama că avea dreptate.

Nici nu-mi pot imagina ce părere ai despre mine.

Cât de mult mă urăști.

Și ai dreptate...

Și eu aș fi furioasă.

Uite cine-a ajuns acasă!