Doctor Who

BEBELUȘI SPAȚIALI

CABINA TELEFONICĂ A POLIȚIEI

Cine ești?

Sunt Doctorul.

Nu sta tocmai acolo! Vino să arunci o privire!

Se numește „TARDIS”.

Mișto! Stai, nu pot să-ți zic „Doctorul”.

- Cum te cheamă? - Da, e mai complicat.

Am fost adoptat,

iar locuitorii planetei pe care am crescut erau mai... prețioși.

Foloseau titluri precum „doctorul”, „episcopul”,

„regina” sau „conchistadorul”

După o mie de ani, așa mi-a rămas numele.

Bun, vom reveni la „planetă”.

O să revenim și la „o mie de ani”.

Deci ești doctor, dar și polițist?

Cabina telefonică? Nu, e o deghizare!

E o mașină de călătorit în timp și spațiu, dar afară e ca un cameleon.

Am aterizat în 1963, când aveau cabine telefonice ale poliției pe stradă.

- În 1963? - Da.

Bun!

Un tonomat? Îmi place!

- Bun, să revenim la planetă. - E Gallifreya.

- Gallifreya? Și unde e? - Nu mai e!

Nu mai e, Ruby.

Au murit toți.

S-a comis un genocid și au murit.

Adoptatul a fost singurul supraviețuitor. Sunt ultimul dintre Stăpânii Timpului.

Și sunt foarte, foarte bucuros că trăiesc.

Mașinăria asta zboară. Vrei să vezi?

Să aterizăm la întâmplare!

Suntem cu 150 de milioane de ani în trecut.

- Nu! - Ba da.

Nu vorbești ser... Nu te cred, vorbești prostii!

- Sunt dinozauri afară? - Nu știu.

Fugi și te uită.

Stai, nu!

E prudent?

Dacă schimb istoria strivind un fluture?

Dar nici vorbă, nu-i așa? Cine calcă pe fluturi?

Efectiv ar trebui să cauți unul și să calci pe el.

CABINA TELEFONICĂ A POLIȚIEI

Isuse! E...

E superb!

„TARDIS” înseamnă „Timp și Dimensiune Relative în Spațiu”.

Deci am schimbat și locul.

Aici va fi America de Nord.

Într-o zi aici va fi Wyoming.

Orășelul Green River.

Ce s-a întâmplat?

Am făcut vreo prostie?

Fiindcă sunt Rubathon Blue, eclozată în Emisfera 57,

- ...iar eu nu fac prostii, Doctore. - Însă...

Dacă mă acuzi pe nedrept, va trebui să te ucid!

Nu, stai puțin!

Să...

- Ce faci? - Nimic! Vreau să...

Îmi scapă mie ceva?

Nu.

Să mai încercăm o dată, da?

- Mersi! - Cu plăcere.

Bun. Panoul de comandă e nou!

Am uitat de butonul pentru compensarea efectului-fluture.

Bun, perfect! Să mergem înainte! Zi-mi un număr, un an!

- Doi, unu, cinci, zero... - Doi, unu, cinci, zero...

- ...șase! - ...șase!

Cinci cifre! Îmi place!

Suntem într-o incintă.

Am trecut prin pereți.

E ca un transportor din Star Trek ?

O să-i vizităm cândva.

Parcă ai spus că TARDIS e ca un cameleon. Încă arată ca o cabină telefonică.

E defect. Mai tot universul e compromis.

- Hai odată! - Ce pute!

Se întâmplă ceva ciudat aici.

E o stație spațială pe cale să se supraîncarce.

Mai rău ai făcut!

Nu, acum e mai rău.

- E un monstru? - Nu, nu vorbi prostii.

Nu există monștri, sunt doar...

creaturi nemaiîntâlnite.

Bună!

- Fugim? - Fugim!

Fugi!

Hai, mai repede! Hai!

Hai odată!

Intră! Intră!

A, da!

De ce am fugit oare?

Era înfricoșător!

Era ceva nou și mie îmi plac lucrurile noi.

Deci de ce mi-a dat fiori?

Îmi sfârâiau călcâiele.

- Ar fi bine dacă am ști unde suntem. - Încă o dată apăsăm butonul.

Suntem la o fermă de bebeluși!

O mașină de partenogeneză!

- Care-i faza cu tine și bebelușii? - Mi-ai luat vorba din gură.

Din bebeluș în bebeluș!

Nu spun că ar avea vreo legătură cu tine, dar oarecum are.

Poate fiindcă îmi caut părinții, iar tu ai o mașină a timpului.

Deci aici cresc bebeluși? De ce?

- Pentru consum? - Poftim?

- Consum? Nu sunt roșii! - Să nu uităm de monstrul mare și flămând!

Refac populația dacă locuitorii unei planete devin sterili

sau, nu știu, o iau razna și interzic sărutul.

- Bebelușii sunt ființe omenești, nu? - Da, crescuți pentru o colonie.

- Colonie care nu e Pământul? - Bun, pentru ultima oară.

PERMISIUNE NECESARĂ

Apăsăm butonul.

Am răzbit.

Oamenii au supraviețuit.

Am călătorit în spațiu.

Și acum zece minute, Doctore, acum zece minute ai pomenit de genocid.

- Cei de pe planeta ta au murit. - Da.

- Cum continui? - Pentru zile ca asta, Ruby Sunday.

Nu am familie, nu am cămin.

Dar nu am nici slujbă.

Nu am șef, nu am de plătit impozite, chirie sau facturi.

Nu am un scop, o cauză sau o misiune, dar sunt liber.

Asta mă motivează să merg mai departe. Să văd lucruri noi iar și iar.

Uneori pare și mai frumos prin ochii tăi.

Deci unde suntem?

Pe planeta Pacifico del Rio.

E nume englezesc. Vorbesc engleza? S-a păstrat?

Nu, oamenii vorbesc o singură limbă acum. Seamănă cu cantoneza.

Așa se scrie de fapt, dar a tradus TARDIS. Are filtru de percepție.

Te ajută să te adaptezi oriunde.

Bun, deci mama e oale și ulcele?

- Îmi dai puțin telefonul? - Da.

Cu șurubelnița mea sonică, poți fi despărțită de Terra de 19.000 de ani sau...

de doar un apel.

- Ce? - Sun-o pe Carla.

- Dar... - E mama ta, Ruby. Sun-o.

CRĂCIUN FERICIT

Da? Ce mai e?

- Mamă? - Bineînțeles că eu sunt.

Acum zece secunde ai ieșit pe ușă. De ce mă suni?

- Unde te grăbeai așa? - Da... Vorbim acuși!

Pa! Te iubesc! Crăciun fericit!

Era mama! În Ajunul Crăciunului, de ziua mea, acum zece minute!

- Beton semnalul! Cât costă apelul? - Vreau să știu ce naiba se întâmplă aici.

Vezi?

Aici e liniște, dar dedesubt forfotește, cum era mai jos cu creatura aia.

- Sigur există echipaj sau comandant... - Aici Eric, raportez din Zona Natală 6.

Receptez fluctuații de temperatură.

Am deschis supapele de siguranță de la 10 la 16

și am compensat pentru conversia dioxidului de carbon,

dar, până cu reducem presiunea, nu pot...

Bună!

- Ești bine? - Dar... Voi...

Așteptăm de foarte mult timp.

Mami! Tati!

- Nu! - Scumpule, nu suntem...

Vai de mine! Să le spun și celorlalți!

Au venit mami și tati!

O fermă de bebeluși condusă de bebeluși.

Bebeluși spațiali!

Sunt aici! Au venit în sfârșit! Au venit mami și tati!

Tati! Mami!

V-ați întors!

- Bună, bebeluși spațiali! - Bună!

- Bună, tati! - Bună, tati!

- Tati! - Bună, tati!

Toată lumea înapoi la posturi! Să le arătăm ce treabă bună facem.

Să fie mândri de noi!

Eu mă ocup de curățenia conductelor! Sunt mândru de ele.

Iar eu mențin nivelul optim al oxigenului. E necesar ca să respirăm.

Iar eu trag de firul ăsta și de ăla. Nu știu ce fac, dar trag tare de ele.

Eu v-am făcut ceva, o floricică.

Mulțumim!

Eu sunt comandanta Poppy!

Am ținut stația în funcțiune pentru mami și tati.

Știam că vă veți întoarce după noi într-o zi. V-am așteptat.

N-ar trebui să fie sarcina voastră, asta nu-i Lumea Bebelușilor.

- Ați rămas aici când adulții s-au cărat? - Le-am luat locul.

- Am fost foarte curajoși. - Da.

Minunat! E... excelent.

Extraordinar! V-ați descurcat foarte bine.

Îmi pare nespus de rău, Poppy, dar nu suntem mami și tati.

Mi-ar fi plăcut să fim, dar nu suntem.

- Ne-au abandonat. Unde au plecat? - Nu știu, scumpule.

Eu sunt Ruby.

Iar el... el e Doctorul.

Vă suntem prieteni.

Da! Hai la mine în brațe!

- Vreau și eu! - Și eu!

Aoleu!

- Și eu! - Și eu!

Poppy, de când n-ai mai fost luată în brațe?

Niciodată.

Nu-i nimic, scumpo! Hai la mine!

N-ați fost îmbrățișați niciodată? Vă îmbrățișăm pe toți!

Am înțeles greșit, Doctore?

Conform jurnalului de bord, echipajul a plecat acasă.

Au abandonat nava și pe voi.

Nu știu de ce, dar au lăsat pornită mașina de naștere.

Deci ați crescut, dar ați rămas mici.

- Ca niște bebeluși, bebeluși spațiali. - Suntem anormali?

- Cum adică? - N-ar trebui să fim așa.

- Am crescut greșit? - Vai, Poppy!