See You in September

Traducerea şi adaptarea: Kprice/Avocatul31 Subtitrări-Noi Team

Lindsay...

A fost cel mai delicios meniu pe care l-am comandat vreodată.

Ştii că suntem potriviţi unul pentru celălalt.

Mai comanzi şi desert? Nu cred că mai pot mânca.

Încă mai avem multe de aflat, unul despre celălalt,

dar în asta constă o relaţie.

Steven! Vrei să mă scuzi?

Revin imediat.

Respiră.

Pot face asta.

Mă iubeşte.

E un om incredibil şi va fi un tată grozav,

un soţ devotat...

Va fi potrivit pentru mine.

E perfect.

Sunt o mulţime de "el"...

De ce nu te întrebi ce îţi doreşti şi tu?

Asigură-te că eşti sigură.

Uite ce se întâmplă când nu eşti.

Doar nu vrei să-ţi petreci ziua nunţii în toaleta bărbaţilor.

Bineînţeles că eşti sigură.

Deci...

În orice caz...

Aşa cum spuneam...

Încă mai avem mult de lucru.

Dar partea interesantă este să aflăm cât mai multe unul despre altul

şi să ne iubim zilnic.

Asta îmi doresc.

Şi vreau să fiu cu tine.

Steven, ştii că te iubesc.

Şi eu ştiu... că te iubesc. Am toate motivele.

Numai că nu pot şi... nu cred c-ar trebui să ne mai întâlnim.

Alo.

Credeam că o să-ţi las un mesaj.

- Nu azi era marea ta întâlnire cu Steven? - Ba da.

- Da? Şi cum a fost? - M-a cerut de soţie.

Bineînţeles că te-a cerut de soţie.

I-am spus că n-ar trebui să ne mai întâlnim.

Poftim?

Lindsay, acum două zile mi-ai spus că Steven este alesul.

Ai spus că eşti pregătită să te implici.

- Nu crezi că trimiţi mesaje amestecate? - Oricum n-ar fi mers.

Nu ar fi mers? Bine.

Înainte de a-l părăsi şi pe acesta, hai să-ţi adresez câteva întrebări.

- De exemplu? - De exemplu...

Steven te făcea fericită?

- Îţi plăcea compania lui? - Da.

Bine.

Şi ştii că e singurul bărbat care te-a provocat vreodată.

Adică...

E o conversaţie personală! Mulţumesc.

- Sexul cum era? - Incredibil.

Gata, caz închis.

Mă mir că nu l-ai părăsit mai devreme.

Serios, Linds... Nu poţi continua să tot faci asta.

Iar bărbaţii ca Steven nu apar în fiecare zi.

Crede-mă că ştiu ce spun.

- Alo. - Sunt aici.

Uite, te ador, eşti cea mai bună prietenă a mea,

dar trebuie să realizezi că nu va fi niciodată diferit cu nimeni.

- Ştii asta, nu-i aşa? - Te sun mai târziu, da?

Stai. Bine.

A fost ciudat. Nu-mi păsa decât de felul în care arătam.

De ce îmi păsa cum arăt dacă urma să-l părăsesc?

Au trecut luni de zile şi încă nu ştiu de ce mi se părea important

Ai dreptate.

Nu pare comportamentul cuiva care vrea să încheie o relaţie.

Ce crezi că s-a întâmplat?

El era grozav, deci sigur a fost vina mea.

Am mers într-o vacanţă perfectă.

Într-un loc drăguţ din Woodstock.

Eram atât de sigură de el, încât i-am spus prietenei mele Monica

faptul că eram gata să mă implic.

Înţeleg ce spui.

Ce fel de emoţii a generat gândul de a te logodi cu Steven?

Panică. Prizonierat.

I-am privit chipul şi am ştiut că trebuie să plec de acolo.

Bun. Am descoperit ceva.

Va trebui să explorăm asta în şedinţa următoare.

- Plec în vacanţă în august. - În care săptămână din august?

- Toată luna. - Toată luna august?

Da, în fiecare an. E aproape obligatoriu în meseria asta.

Probabil nu va rămâne niciun psiholog în Manhattan.

- Şi eu ce-o să fac? - Vei fi bine, ca toţi ceilalţi.

- Deci, în concediu, gândeşte-te la... - Concediu?

Nu e niciun concediu, e un abandon nenorocit!

31 de zile? Cine pleacă în vacanţă o lună întreagă?

Sunt cu patru sesiuni mai aproape de nebunie.

Acesta este abandon.

Trec prin ceva major, iar tu îmi spui că...

- Ne revedem în septembrie, da? - Poftim?

Pe data de 4, după Ziua Muncii.

Ai nevoie de o maşină?

De când vin la dv, am ratat vreo programare?

Deci nu vrei maşină.

La revedere!

Da, da... Ne revedem în septembrie.

A plecat în vacanţă. Mare scofală, toţi plecăm în vacanţă.

Scuză-mă, dar eram în mijlocul progresului.

Poate a unei crize.

Când vei învăţa că nu poţi plăti pe cineva să-ţi rezolve problemele?

Mi se pare mie sau întreaga comunitate a psihoterapeuţilor

au o glumă bolnavă pe care o fac la fiecare 11 luni?

Vorbeşte mai încet, sperii lumea.

Suntem în sectorul de auto-ajutorare.

Ştii vreun loc mai potrivit pentru a face o criză?

Eşti obsedată.

Cu siguranţă nu ai dispoziţia necesară pentru a merge la film diseară.

Du-te acasă. Poftim.

Citeşte o carte, fă-ţi o baie, uită-te la televizor, fă orice,

numai linişteşte-te.

Mergem la concertul lui Don săptămâna viitoare?

Sunt sigură că o să-ţi treacă criza până atunci.

N-o să mai fiu crizată?

Nu merg acolo decât pentru a vedea

spaţii de închiriat pe care nu mi le permit.

Asta să faci în seara asta.

Bine... Am nevoie de un răspuns.

Nu se poate să fiu singura ratată părăsită o lună întreagă.

Ce? Mi-am pierdut ultimele două ore degeaba.

Încerc să găsesc un alt terapeut.

De ce?

Fiecare terapeut, inclusiv al meu, se află în vacanţă.

Nu pentru 5 zile, pentru o lună întreagă!

Zboară împreună spre insula psihologilor?

De ce toţi terapeuţii îşi iau toată luna august...

August...

Concediu!

Ce se aşteaptă să facem cât timp sunt plecaţi?

Ce?

Nu pot să cred că fiecare terapeut din New Your e plecat toată luna.

Nu te mai plânge.

Nu pot să cred că eşti singura din New York care nu ştia asta.

Tu nici măcar nu crezi în terapie. De unde ştii?

Scria în cartea mea de buzunar despre cum se trăieşte la New York.

Vrei să laşi naibii... Scuză-mă, puiule.

Nu mânca aia.

Ai aracet în castronul cu cereale.

O să scot poza înainte să scuipe.

Pregătiţi-vă, vă rog.

Vrei să-mi dai...

105 e-mail-uri.

Am mai primit 17.

Probabil este epidemie de rataţi.

Se înverzeşte. Mai bine îl pozezi înainte să...

Hei, unde eşti?

Vreau să citeşti ceva.

Mi-a venit ideea după primele e-mail-uri.

Sper ca ideea de şcoală să nu vi se pară ciudată sau nepotrivită.

Credeţi-mă, nu am mai făcut niciodată aşa ceva, dar am o idee.

Este evident că toţi suntem stresaţi şi ne aflăm pe marginea prăpastiei

de la aflarea veştii recente a migrării în masă a terapeuţilor noştri.

- Are şi un sâmbure de adevăr. - Continuă.

De ce să nu facem nimic şi să acceptăm acest abandon?

De ce nu ne-am uni pentru a ne sprijini şi încuraja reciproc?

Cum? În genul: "Ciudaţi din Manhattan, uniţi-vă"!

- Citeşte. - Bine.

E ciudat? Da, dar gândiţi-vă că sunt 31 de zile.

Nu putem sta să aşteptăm să se întoarcă.

De ce să nu ne unim? Cine este de acord?

- Voi organiza un grup. - De 300 de persoane?

Bineînţeles că nu, voi face o triere,

dar, Monica... îmi trebuie mansarda ta.

Poftim?

Apartamentul meu e mic, iar al tău e mare şi potrivit.

- Şi gratuit. - Şi încăpător.

- Şi gratuit. - Şi încăpător.

Şi gratuit şi... nu. Nu vreau ca o mulţime de ciudaţi...

Bună! Dle, vreţi să vă trageţi un scaun mai aproape,

ca să nu vă mai suciţi gâtul pentru a auzi tot ce spunem?

- Vreau să vin. - Vrei?

Ne mai gândim. Aveţi o carte de vizită?

Mulţumesc.

Pa.

Max Berrer, arhitect.

Frumoasă adresă! Poate nu iese cu nimeni.

Pare drăguţ.

N-o să citesc 300 de e-mail-uri!

Va trebui să le reduci la un număr rezonabil.

- Câte? - Nu ştiu.

- Ce spui de 10 şi câteva alternative? - Da.

Pare taxă de călătorie.

- Pe cine vei desemna ca terapeut? - Tu eşti cea mai potrivită.

Nu, nu, nu.

Eu doar asist.

Te rog, Monica, am nevoie de cineva normal pentru a echilibra lucrurile.

Normal?

- Crezi că sunt normală? - Bineînţeles.

Nu mă păcăleşti. Ştii ceva?

Poţi folosi casa mea, dar nu conta pe mine.

Bun venit! Eu sunt Lindsay.

- Tu trebuie să fii Roger. - Eram când am verificat ultima oară.

Poftim ecusonul cu numele tău, Roger.

În spate sunt cafea şi covrigei.

- E doar pentru prima întâlnire. - Bine.

- Blugi noi şi strâmţi. - Tricou de un alb impecabil.

- Mi s-a părut că avea manichiura făcută. - E homosexual.

- Care-i povestea lui? - Roger Christian Blumfield.

29 de ani, îi plac benzile desenate. Probleme de familie.