White Noise

Bine, porniți pelicula!

Nu considerați un accident auto din filme drept un act violent.

Nu, aceste coliziuni fac parte dintr-o lungă tradiție

a optimismului american.

O reafirmare a valorilor și credințelor tradiționale.

O sărbătoare.

Puteți să le comparați cu Ziua Recunoștinței

și cu Ziua Națională.

În acele zile nu jelim morții, nu jubilăm pentru minuni.

Nu, sunt zile de optimism laic.

De sărbătorire de sine.

Fiecare accident e menit să fie mai bun decât cel precedent.

Există o evoluție constantă a uneltelor, a abilităților, confluența provocărilor.

Un regizor american de film spune: „Vreau ca această camionetă

să facă un dublu salt în aer și să provoace o sferă de foc portocalie

cu diametrul de 11 metri.”

Filmul se desprinde de pasiunile umane complicate,

ca să ne arate ceva primordial, ceva gălăgios, fierbinte, brutal.

Priviți orice accident auto din filmele americane!

E un moment energic, ca vechile cascadorii cu zboruri

sau ca mersul pe aripile avionului.

Oamenii care le regizează pot surprinde o veselie, o bucurie relaxată

pe care n-ai nicio șansă să le vezi în filmele străine.

Poate vă întrebați: „Dar cum rămâne cu sângele și cioburile?

Cu scrâșnetul roților, trupurile strivite membrele retezate? Ăsta e optimism?”

Dar ignorați violența!

O să găsiți un spirit minunat al inocenței și distracției.

ZGOMOTUL ALB

Bun-venit, boboci!

UNDE ȘI RADIAȚII

Puneți-mi întrebări!

Bine ați venit, boboci!

Bună! Bun-venit!

- Hai, am parcat pe banda a doua! - Nu mă grăbi!

E foarte aglomerat acum.

Nu mă ajutați să mă instalez? Am multe lucruri.

Salut!

Cum ai putut să vorbești așa cu colegul meu?

Nu-l cunoști! Nu-i spune chestiile mele personale!

L-ai mai legat de trei ori.

Nu-mi plăcea cum arată.

Să savurăm zilele astea fără țel cât mai putem!

- Ar fi trebuit să vii. - Unde?

E ziua mașinilor de familie.

Iar am ratat-o? Trebuia să-mi amintești.

A fost senzațional.

Se înșiruiau până după biblioteca de muzică,

până pe autostradă.

Știi că trebuie să-mi amintești.

- O să vină și la anul. - Sper.

Mi-am dat seama că în 1968 am inițiat catedra de studiu a lui Hitler.

De 16 ani privesc evenimentul ăsta.

Nu-mi pasă de mașini, voiam să văd oamenii.

Cum sunt anul ăsta?

Femeile poartă fuste în carouri și pulovere tricotate.

Știam eu! Și bărbații poartă haine ecvestre.

Ce e o haină ecvestră?

Nu-i mai stresează averile.

Consideră că le merită. Strălucesc un pic.

Mi-e greu să cred că poți muri când ai atâția bani.

Poate că nu e o moarte obișnuită, doar un transfer de acte.

- Cum plutesc astronauții? - Aerul e mai greu.

Nu se poate, acolo nu e aer.

- Avem și noi o mașină de familie. - E mică și vișinie.

- E frig în spațiu. - Are o portieră ruginită.

- Spațiul? - Mașina.

E corola soarelui, am văzut pe canalul meteo.

- Corolla nu e mașină? - Orice e nume de mașină.

Unde e Wilder? Wilder!

Wilder, ți-e foame?

Spațiul e rece?

Mai joci cu deținutul?

- Îl bat. - Pe cine a ucis?

- Era presat. - Câți a împușcat?

- Cinci. - Cinci oameni?

Plus un polițist, mai târziu.

Nu asta voiam să mănânc la prânz.

Îmi doream iaurt și germeni de grâu.

Unde am mai auzit asta?

- Tot aici. - Cumperi chestii și nu le mănânci.

Steffie…

Crede că trebuie să mănânce tot ce a cumpărat.

Ne plac obiceiurile ei.

Eu ar trebui să urmez un regim mai disciplinat.

…într-o investiție profitabilă.

- Ce țiuie? - Alarma de fum.

- Arde ceva? - Sau a murit bateria.

Înoți împotriva curentului…

Instalațiile defecte stârnesc incendii.

Auzi asta peste tot

Le înlocuiesc.

Nu ascultă, dar în secret vrea s-o facă.

Un amestec de iubire și ură.

Știa pe cine ucide sau erau necunoscuți?

- Necunoscuți. - Auzea voci?

- La televizor. - Ce spuneau?

Să intre în istorie, dar nu cred că o să fie cazul.

Iron City e o piață prea mică.

Mă duc să fac duș

și apoi mergem la mall, după care țin cursul de postură.

Nu știam că avem Pringles.

N-ai făcut deja duș azi?*

Îmi dai unul? De fapt, două.

- Îți dau trei, fiindcă o să-mi mai ceri. - Poate că nu cer.

Dylar.

- Ce vrei să faci? - Dar tu ce vrei?

- Vreau ce e mai bine pentru tine. - Adică să te satisfac.

Dar mă satisfaci lăsându-mă să te satisfac.

E greșit ca bărbatul să fie atent cu partenera lui?

Sunt partenera ta când jucăm tenis, lucru pe care ar trebui să-l mai facem.

Altfel, sunt soția ta.

Vrei să-ți citesc?

Beton!

Nu alege ceva cu bărbați în femei sau intrând în femei.

- Am înțeles. - Nu suntem lifturi.

„Îl voiam în mine.”

De parcă ar putea intra cu totul, s-ar caza, ar dormi și ar mânca…

Nu-mi pasă ce fac, doar să nu intre și să nu se intre în ele.

Viața e frumoasă, Jack.

Ce te-a apucat?

Am simțit nevoia s-o spun.

Vreau să mor eu prima.

Pari aproape nerăbdătoare.

Viața ar fi insuportabil de tristă și de pustie fără tine.

Mai ales dacă s-au mutat copiii de acasă.

Suntem în siguranță câtă vreme copiii sunt aici. Au nevoie de noi.

E grozav să-i avem acasă, dar, după ce o să se mute,

eu vreau să mor primul.

- Nu, Jack! - Moartea ta ar lăsa un abis în viața mea.

Aș vorbi cu scaunele și pernele.

Moartea ta ar fi mai mult decât un abis.

- Ce e mai mare de atât? - Un hău uriaș.

Moartea ta ar fi un hău profund…

- Un pustiu. - Nu fi nesimțit!

Moartea ta m-ar afecta mai rău decât a mea, pe tine.

Te descurci. O să călătorești, o să ai o viață nouă.

Eu o să stau veșnic pe scaun, în costumul de la înmormântarea ta.

Te înșeli. Și nu vrei să mori primul.

Nu vrei să fii singur, dar nici să mori, cum nu vrei nici să fii singur.

Sper că amândoi o să trăim veșnic.

Tremurând, fără dinți…

cu pete pe piele, halucinând.

Cine hotărăște lucrurile astea?

Cine e acolo?

Cine ești?

Când oamenii sunt speriați, sunt atrași de figuri magice.

Figuri mitice.

Bărbați eroici, care intimidează și sunt amenințători.

Vorbiți despre complotul lui Stauffenberg contra lui Hitler din 20 iulie?

Orice complot urmărește moartea.

E în natura lor.

Comploturi politice…

teroriste, amoroase…

Narative …

Comploturi care fac parte din jocuri.

Ne apropiem de moarte cu fiecare complot.

E ca un contract pe care-l semnăm toți…

Complotiștii…

și țintele complotului.

- Ia să văd! - Dă-mi-o înapoi!

E un fenomen fascinant.

Atenție la limbă!

„Mâine e marți.”

„Mâine e marți.”

Mâine nu e marți, e miercuri.

Dar „mâine e marți”.

„Mâine e…” Mă rog…

„Mănânc salată de cartofi.”

Te rog să nu spui nimănui despre lecțiile astea.

Probabil că nu știi,

dar sunt printre marii experți americani în studiul lui Hitler.

Sunt J.A.K. Gladney.

Predau nazism avansat la College-on-the-Hill.

Așa că înțelegi că e de-a dreptul jenant că nu vorbesc germană.

Poate că așa se explică ochelarii întunecați, dar…

e mai bine să nu analizăm.

După cum ai văzut, se întâmplă ceva între limbă și bolta palatină.

Dar le cer studenților mei să studieze germană cel puțin un an.

Mă presează conferința legată de Hitler.

Are loc aici, la College-on-the-Hill, în primăvară,

și o să fie prezenți experți din întreaga Germanie.

Crezi că pot învăța elementele de bază ale limbii până atunci?

Predau și iahting.

Kleenex Softique, camionul vostru blochează intrarea.

Ce interesant!

Există și la New York.

Mirosul de pâine caldă și imaginea unui bărbat pătat de sânge

care lovește bucăți de vițel sunt o combinație senzațională.

Murray Suskind, soția mea, Babette.

Murray ne e coleg de anul ăsta, e din New York.

E specialist în simboluri vii.

Soțul dv. e impresionant, dnă Gladney.

Niciun profesor din țară nu scoate un cuvânt despre Hitler

fără să se încline în fața lui J.A.K., la propriu sau la figurat.

Noi îi spunem Jack.

Hitler îi aparține lui Gladney.

Mă uimește ce ai făcut cu el. Vreau să fac și eu asta cu Elvis.

E pământul meu!

Sunt copiii voștri?

Ea e Denise…