The Enfield Haunting

Oh, mi-a strâns mâna!

Am simțit-o!

E în viață.

Oh, Janet, Janet.

Păi, ea... Păi, nu poate fi în stare de moarte cerebrală dacă îmi poate strânge mâna, Maurice,

Oare poate?

Oare poate, Maurice?

Betty, draga mea, a plecat.

De ce nu faci ceva, Maurice?

De ce nu faci ceva?

Janet, poți să vii aici, te rog?

Urmează!

Domnul Mainwaring.

Au!

Oh!

- Janet? - Vin!

Argh!

Ce faci?

Ceva m-a ars.

Simt miros de chibrituri.

O batistă. Și ea s-a ars.

E un cerc de lumină, ca al lui Tinkerbell.

Tinkerbell?

Unde te-a ars?

Mâna mea.

Mie mi se pare în regulă.

- Ce ai făcut cu aparatul foto? - Nu am fost eu!

E ciudat cum se declanșează mereu când „poltergeistul” e activ.

Hilar!

Toată lumea a fost atât de amabilă la salon,

se agită în jurul meu de parcă tocmai aș fi ieșit din spital.

Și atunci au început întrebările.

„Ce mai face domnul Grosse? Cum reacționează? Știa de la început? Era la curent cu totul?”

Râd de noi, Maurice.

Râd de tine.

Beloff este luat prin surprindere de asta.

Da, e furios.

Dar dacă există un lucru pe care știe să-l facă, acela este să-și asigure spatele.

O să pregătească un articol pentru revistă.

Ceea ce, practic, înseamnă că

să zicem că am luat câteva fete tinere și pline de entuziasm

și i-au incitat și s-au incitat reciproc până au ajuns la un paroxism.

Ai vorbit cu Doug sau cu cineva de la „Mirror”?

Nu, ei au venit la el.

Din proprie inițiativă. Din proprie voință.

Asta susține el.

Guy, îmi pare rău, va trebui să te sun eu mai târziu.

Bine, prietene.

Părul tău arată frumos.

Am spus asta doar ca să scăpăm de ei.

Ca să te putem primi din nou printre noi.

Erau groaznici.

Voiau să-i facă tot felul de teste lui Janet.

Cabluri și alte chestii.

Și nu ne lăsau să ne uităm la televizor.

Ei erau experții.

Oricum, nu ne-au crezut.

Că te prefăceai?

Că spuneam adevărul.

Chiar și atunci când eram acoperit de înțepături de furnici care sângerau.

Ei cred că noi ne facem una alteia asta.

- O, Doamne! - Dar mama ta?

Doamne!

Și ea își dorește să te aibă din nou lângă ea.

Încă își face griji în legătură cu ce a spus doamna Craine.

Că pentru tine e o casă a morții.

Experții ăștia, nu sunt decât o grămadă de prostii, nu-i așa?

Joe Watson a cerut ca cenușa sa să fie împrăștiată la Highbury.

Fiul lui nici măcar nu le-a ridicat de la casa funerară.

Deci îi ducem la Highbury și el ne lasă în pace?

Nu e chiar atât de simplu.

Dar asta ne pune într-o poziție foarte puternică pentru a putea încerca să-i alungăm spiritul.

- Un exorcism? - Nu e un exorcism.

E o dezobsesie.

Cu un preot?

Nu e preot, nu.

O să doară?

Dacă reușim să facem asta cum trebuie, te vei simți ușor și liber după aceea.

O să... O să fim chiar aici.

- Trebuie să-i legăm mâinile de scaun. - Ce?

- Serios? - E pentru binele ei.

Chiar știe ce face?

Păi, a mai făcut-o și înainte.

În Brazilia. De unde provin nucile.

Acum, nu trebuie să dăm nicio importanță la orice ar spune spiritul

și sub nicio formă să nu vă adresați acestui subiect.

Singura voce pe care trebuie să o audă este a mea.

Ne-am înțeles în privința asta?

Da.

Te simți bine?

- Da. - Te doare ceva?

- Dacă îți scapă aia... - Janet, poartă-te frumos.

Principiul sacru al universului,

Puterile tale sunt infinite, știința ta este absolută.

Dă-mi puterea de a reflecta voința Ta divină.

Ascultă-mă, Tată Divin,

delegarea puterii asupra spiritelor malefice.

Fă din mine, Stăpân Absolut,

un mijloc prin care să se manifeste iubirea Ta infinită față de cei care o merită.

Bună, Joe.

Îți sună cunoscut?

Sunt cenușa ta, Joe.

Este ceea ce rămâne din corpul tău după incinerare.

Sunt aici pentru că tu ești mort.

Nu sunt cenușa mea. E nisip pentru pisici.

Dar sunt cenușa ta, Joe.

Știi asta. Atunci ce mai faci încă aici?

E timpul să pleci...

Dacă plec, o iau cu mine, eunuc bătrân și murdar ce ești.

Ce vrei de la cadavrul unei fete de 11 ani?

Ăsta nu ești tu.

Ăsta ești tu.

Asta e tot ce a mai rămas din ceea ce ai fost odată.

Nu vrei să te alături și tu?

- Playfair, psst, Playfair. - Ești liniștit?

- Ești liber? - Am ceva pentru cartea ta.

Nu vrei să te odihnești? Cred că ești foarte obosit.

- Vrei să știi ce e? - Nu vrei

- N-o să-ți vină să crezi. - Trebuie să continui să fugi, Joe.

- Dovadă! Îți dau dovadă! - De ce mai rămâi?

Ți-e frică să mergi mai departe?

Orice ai fi făcut, orice ai fi fost, ei bine, acum nu mai contează.

Totul e iertat. Nu sună bine?

Mamă? Trebuie să merg la toaletă.

Chiar trebuie să plec, mamă.

Târfă proastă ce ești. O să o fac să plătească.

Iadul nu există. De asta ți-e frică?

Nu există. Dar există o viață de apoi în care totul este iertat. Dumnezeu iartă totul.

Și îl cunoști pe Joe, așa că nu ai de ce să te temi.

Poți să pleci.

Grouse. Hei, Grouse.

Nu vrei să vorbim?

Am pe cineva aici care vrea să vorbească cu tine.

Poți să ghicești cine este?

Bătrân?

Tată? Tată, nu mai suport.

Mă doare!

Bagă-i chestia aia înapoi în gură.

Sunt atâtea lacune în asta, încât nu știu ce să aleg.

Îmi place poza asta, cu ea văzută din spate.

Te căiești, Joe?

De asta ești aici?

Pentru că nu e prea târziu.

Tată! Tată! De ce nu vrei să mă ajuți?

Nu e ea, Maurice. Nu e ea.

Toate acele fapte reprobabile...

Tată, ești acolo?

Poți pur și simplu să-i lași pe toți să plece.

Poți fi din nou tu însuți, fără povara aceea îngrozitoare, Joe.

Întrebarea pe care mi-ai pus-o,

știi tu care.

Da.

Ajunge. Ajunge! Îți ordon să ieși afară.

Du-te și părăsește-o, chiar acum!

Nu vrei să afli răspunsul?

- Da. Da. - Pentru numele lui Dumnezeu, Maurice! Pentru numele lui Dumnezeu!

Nu te iert.

Te simți bine?

- Da. - Poftim, ia asta.

Nu, nu, mulțumesc. A dispărut.

Și tu simți asta?

Joe Watson a trecut în neființă.

Cum te simți?

Cam amuzant.

Da, mai ușor.

Poate ar trebui să mănânc niște ciocolată.

Asta e tot, atunci?

S-a terminat?

S-ar putea să-ți spun la revedere, prietene vechi.

Bine, atunci. O seară plăcută.

Nu, adică, să renunțăm.

Au trecut deja câteva zile.

Am reușit, Maurice. Am câștigat.

Hmm.

N-o să mai știm ce să facem.

Toată această liniște.

O să-ți trimit o versiune preliminară a cărții mele înainte să o trimit la editură,

Asigurați-vă că sunteți cu toții mulțumiți de tot.

O să conțină toate cuvintele alea, nu-i așa?

Ce i-a ieșit din gură lui Janet?

Doamne, oh.

Acela este Joe Watson.

Oh, ce minunat!

Eram destul de îngrijorat că eu eram de vină.

Billy s-a ocupat de sânge.

Oh, vă mulțumesc foarte mult tuturor.

Nu eu.

Desigur, acesta nu este un adio adevărat.

Mi-ar plăcea foarte mult să vin în vizită.

Nu știu. S-ar putea să fim ocupați.

Ești mereu binevenit.

Ai grijă de tine. Continuă să iei pastilele.

Da.

- Ce-i asta? - Nimic.

Păi, totuși, nu e chiar nimic, nu-i așa?

E cenușă.

Cine e?

Oh, nu-ți face griji, acum e destul de inofensiv.

Ce caută asta aici?

E doar o amintire.