Love Is Blind: Sweden (Love is Blind: Sverige)

DIN EPISOADELE ANTERIOARE

- Am fost prea serioși. - Știu.

- Ne-am apropiat râzând. - Da.

- La prima întâlnire, am râs. - Da.

Stai cu ochii pe premiu, se zice. Și, în ochii mei, ea este premiul.

Ești foarte credincios. Eu nu.

Spune mereu „foarte”. Ori ești credincios, ori nu.

N-ai pune așa la îndoială principiile unui ateu.

Nu spun că sunt greșite, dar sunt la fel cu ale mele?

Ezit mereu în sinea mea.

Iat-o!

Și e foarte greu.

E petrecerea de logodnă și mă duc plină de nesiguranță.

Te îndepărtezi. Nu știu ce faci.

Îmi dai mobilul și cheia? Mersi, pa!

E neliniștitor. Treci de la pasiune…

la nimic.

Mă gândesc mult la cum ne vor judeca ceilalți relația.

Văd că Aron e băiat bun.

Nu vei găsi unul mai bun.

- Am simțit imediat. - Serios?

Nu credeam că voi simți asta. Mă obsedează.

Plăcut, nu?

Dar viața și rutina mea sunt acum la Jönköping.

Ai îndoieli cu mutarea?

Nu, dar am hotărât prea în pripă.

Ne-am certat.

Și i-am spus că mă desconsideră.

- A înregistrat tot pe mobilul lui. - Poftim?

- Daniel spune că tu ai început. - Nu. Am zis:

„Ar trebui să te înregistrez, să te auzi.”

- Am răspuns că o fac și eu. - După o oră.

Ea a adus vorba.

Am impresia că tu ridici ziduri.

Las-o mai moale!

Vreau să ne cununăm.

Dar eu și cotoroanța nu ne înțelegem deloc.

Johanna e dificilă rău. Mai bine fac iar armata.

Aici e mai greu. Armata era floare la ureche.

Bună! Nu știam că ai venit.

E mai bine în armată decât cu mine?

Nu. E mai bine decât la experiment.

Sincer. Dar te-am găsit pe tine, așa că merită.

A fost o seară drăguță.

O seară minunată. Așa că n-o să caut nod în papură.

Dar dacă vrei să aduci vorba de lucruri inutile…

Ca înregistrarea aia. Chiar n-a avut rost.

Înțelegi că Ronja și Angelica m-au luat deoparte

și au zis că au fost revoltate de faptul că ne înregistrăm?

Am zis: „Interesant. Parcă ne-am înțeles să nu vorbim de asta.”

Vreau să fiu absolut sinceră.

Apoi le-am zis că tu ai sugerat să ne înregistrăm.

Voiam să facem asta pentru că ne tot repetăm.

Dar ai sugerat-o prima.

Nu te-aș fi înregistrat niciodată fără să-ți spun.

Ți-am zis că înregistrez și ai ascultat…

Ba nu. M-ai înregistrat o oră, abia apoi mi-ai spus.

- Mă amenințaseși. - Nu am făcut-o.

Am zis că tu ai avut ideea. Mie nici nu-mi trecuse prin cap.

„Ea a adus vorba. A zis că va înregistra ce discutăm.”

Le-ai spus și tu.

„Ne învârtim în jurul cozii, să înregistrăm!”

Fix asta am spus. Nimic altceva.

- Poți înregistra cât vrei. - Nu aș face-o.

Dar tu ai deschis subiectul, nu?

- Nu aș înregistra. - Dar ai avut ideea.

- Iar batem pasul pe loc. - Cine a sugerat să înregistrăm?

- Am sugerat să înregistrăm discuția. - Exact.

Nu înseamnă că aș și face-o.

Dar ai adus vorba în fața mea, ai spus că vrei să mă înregistrezi.

Am făcut-o eu, ca să avem înregistrare.

Discuția nu ducea nicăieri, nu avea nimic special.

Ai făcut din țânțar armăsar…

Mi-a plăcut când Ronja și Angelica m-au luat deoparte.

„Ai înregistrat”. Și le-am zis că tu ai propus.

Au spus că nu ai recunoaște, că ele nu te cunosc așa.

Apoi ai recunoscut că tu ai deschis discuția despre înregistrare, nu eu.

Drăguț din partea ta și sunt recunoscător pentru că ți-ai asumat-o.

Au spus că mă considerau un psihopat.

Nu. N-aș face asta.

Dar nu urmăresc în niciun fel să arăt că am dreptate.

Nu te-aș acuza niciodată de nimic,

n-aș căuta cusururi sau un vinovat care să fi zis-o primul.

Am vorbit deschis de înregistrare. Nu a fost mare lucru.

Am spus-o pe față amândoi. „Înregistrez”. „Și eu. Poftim înregistrarea.”

Nu este mare lucru pentru noi doi.

Asta e concluzia.

Ne iubim, scumpo.

Avem opinii și gânduri diferite.

Dar, scumpa mea…

Mă îndrăgostesc de tine. E foarte greu.

Da.

Nu simți la fel?

- Ce simți? - Că ne învârtim în jurul cozii.

Cum așa? Îți vreau doar binele, scumpo.

Aș vrea s-o vizitez pe mama.

Sper că nu suntem certați.

Trebuie să oprim cearta.

Johanna?

Scumpo, hai aici!

Bună! Ce faci?

Ce faci acum?

Nu. Te-am sunat din greșeală, dar…

Ca întotdeauna. Prea o ia în serios.

Da…

Nu cred. Nu mi se pare. Nu e răutate.

DRAGOSTE PE NEVĂZUTE: SUEDIA

Cum te-ai simțit?

- Chiar trebuie? - Nu.

- Nu? - Nu.

Nu?

- M-am bucurat să revăd lumea. - Da.

Daniel și Johanna par…

Nu știu, mi se par foarte dificili amândoi.

Absolut.

Dar uităm ușor că ne cunoaștem doar de o lună.

N-am mai avut relații în care, după doar o lună,

să știi cum porți o ceartă, cum comunici…

- Exact. - Nu știu. Noi doi am ajuns departe.

- Dar mai avem multe de aflat. - Da.

Am discutat și ai spus că te muți.

- Da. - Bine.

- Sper. - Nu, dar…

- Ce-i? - Cum adică speri?

Îmi trebuie serviciu.

- Firește. Ești medic. - Da.

Nu poți fi medic oriunde?

- Ba da, dar sunt specializat. - Da, dar…

Nu mă pot muta, să lucrez unde nu-mi convine.

Dar ai accepta un post care să nu fie

fix ce îți dorești?

Oricum…

Orice aș face, mi-aș schimba slujba.

- N-aș avea aceleași oportunități aici. - Nu.

Încă nu m-am angajat. Nu știu când o voi face.

Te gândești la două luni, șase luni, un an?

Cât de curând posibil.

- Adică… - N-am job, deci nu știu.

- Nu… - Dar cât de curând.

Nu vreau o relație la distanță, ani întregi.

- Frumos. - Tu asta vrei?

- Cred că asta vreau să aud. - Dar nu-ți pui întrebarea asta?

- De ce nu spui așa? - Întrebi când mă mut și nu știu.

- Dar ai măcar idee, nu? - Mai întâi, să mă angajez.

Să termin rezidențiatul. Nu știu dacă în august.

- Nu l-ai încheiat? - Nu. Trebuie să termin tot.

Ai zis că termini în august. Ai cam înflorit-o.

Nu cred.

- Ba da. - De ce?

„Cât de curând”, dacă termini rezidențiatul în august,

ar fi în septembrie.

- Nu se poate. - De ce?

Am trei luni preaviz.

- Nu am știut. - E la fel pentru toți.

Septembrie, octombrie, noiembrie?

Și îmi trebuie o slujbă.

Mi-ai zis că nu faci presiuni.

Dar o lungești din august până în februarie.

- Nu era vorba de august. - Ar trebui să-ți spun „da” la altar.

Așa că aș vrea să știu când putem locui împreună.

Nu-mi convine să ne căsătorim și să stăm despărțiți un an.

- Nu mă încântă deloc. - Nu tu trebuie…

- Să ce? - Să-ți dai viața peste cap.

- Nu. - Nu.

Deci… Da.

- Cum ți s-a părut seara? - Foarte interesantă.

M-am bucurat să-i văd pe Ibbe și Annie.

Un cuplu minunat.

- Da, am simțit-o… - Din prima zi.

Au spus că vor zice „da” la altar.

- Serios? - Da.

- Sau Annie a spus-o. - Da.

- Dar Ibbe? - Nu l-am întrebat, dar sigur spune „da”.

- Treaba e ca și făcută. - Da.

Cum a mers cu Dannette?

Cam ciudat.

Era petrecerea mea de logodnă, iar ei spuneau:

„Puteai fi cu Dannette”, iar ea este…

Da. Înțeleg, dar mă concentrez complet pe ce avem noi doi.

- Nu pe ce ar fi putut fi. - Nu. Ai putea, dar alegi să nu o faci.

Nu mă mai gândesc la asta. Nu contează pentru mine.

Am o femeie în fața mea acum

la care țin mult, pe care vreo s-o cunosc mai bine.

Nu crezi că ți-ar fi mai ușor cu ea?

Știam deja că ar fi mai simplu, deoarece avem aceeași credință.

Dar sigur s-ar ivi și niște probleme.

Nu are rost să mă gândesc la asta.

- Dar îmi imaginez că erai puțin… - Nu.

- Deloc? - Nu.

- Nu se întâmplă când… - Nu.

Mă rog.

Am petrecut 45 de minute sau o oră cu Dannette la petrecere.

Am fost mai relaxat decât sunt cu Ronja.

Dar sunt hotărât să fac relația asta să meargă.

Am impresia că ea nu prea își dorește asta,

pentru că au fost multe probleme.

Simt că e nehotărâtă.

Trebuie să se apropie iar de inima mea, să spună: „Sunt aici. Vreau să iubesc.”

- Cum te simți azi? - Obosit.

- Da. - Tu?