Surviving Ohio State

În Ohio, toţi voiam să fim Buckeyes.

Universitatea Ohio State se identifică cu victoria.

Asta ne defineşte.

Impactul departamentului sportiv al Ohio State nu poate fi exagerat.

E un motiv de mândrie.

- O-H! - I-O!

- O-H! - I-O!

- O-H! - I-O!

A fost şi încă este unul dintre cele mai bine dotate şi finanţate

departamente sportive din ţară.

E etalonul de aur al sportului universitar.

Dacă eşti sportiv la Ohio State, eşti supererou.

Eram mândru să fiu sportivul lor. Era o mare scofală.

Eram sportivii universităţii.

Asta era tot ce conta. Ne curgea sângele universităţii prin vene.

Buckeyes sunt veneraţi.

Credeam în Universitatea Ohio State.

Credeam în roşu-gri.

Până când am aflat adevărul.

SCANDALUL TRAUMATIZANT DE LA OHIO STATE

UNIVERSITATEA OHIO STATE COLUMBUS, OHIO

LINIŞTE!

Acuzaţii de agresiune sexuală în ultimii 40 de ani la Ohio State.

Universitatea anchetează un fost membru

al echipei de lupte profesioniste, doctorul Richard Strauss.

În această seară vorbim cu victima care a iniţiat ancheta

şi vorbeşte despre acuzaţii.

În 2018, când am început să investighez povestea,

era vorba doar despre un luptător de la Universitatea Ohio State.

Acesta afirmase că fusese agresat de unul dintre doctorii echipei.

Iniţial, reacţia mea a fost: "Aşa o fi? Mă întreb dacă-i aşa."

Spunea ceva nemaiauzit.

Un doctor de la universitate îl agresase pe el şi pe alţi colegi de echipă,

iar situaţia durase ani de zile.

După aceea au apărut şi alte mărturisiri.

Încă un fost student...

Încă doi foşti luptători au declarat...

Mai multe victime afirmă că...

Atunci s-a pornit potopul.

Noi detalii în această seară despre presupusa agresiune sexuală

de la echipa de wrestling a Ohio State.

Cine era acest doctor?

Mi-a fost greu să găsesc ceva despre el.

E foarte dificil să găsesc

o fotografie a doctorului Richard Strauss.

Universitatea nu avea multe fotografii cu acest bărbat.

E o enigmă.

E ciudat.

Mi s-a părut că totul e făcut intenţionat

şi m-a deranjat şi mai tare situaţia.

UNIVERSITATEA OHIO STATE

Mereu am fost mândri că am avut luptători în familie.

Când mi-am lăsat băiatul la cămin la Universitatea Ohio State,

avea 18 ani şi era primul care părăsea casa.

Am plâns după aceea, dar m-am zis că e pe mâini bune.

Era la Universitatea Ohio State.

Şi ceilalţi băieţi fuseseră duşi cu bună-credinţă acolo.

Voiam să ştiu de ce au trecut printr-o tragedie.

Cum i s-a permis unui agresor sexual să rămână în campus 20 de ani?

Cum a fost posibil?

Când a început scandalul la Ohio State, m-am gândit:

"Nu ştiu dacă pot face asta.

"O să fie o poveste întortocheată şi nu sunt pregătit."

Aşa că nu m-am amestecat.

Sunt profesor la o şcoală publică.

Într-o zi stăteam în cancelarie şi ceilalţi colegi vorbeau despre asta.

Şi...

Un profesor mai în vârstă a zis: "Nu-mi vine să cred."

"Dacă eu aş fi fost acolo, dacă mi s-ar fi întâmplat,

"l-aş fi lăsat lat."

Şi mă gândeam: "Habar n-ai ce spui."

Apoi mi-am zis: "Va trebui să vorbesc despre asta."

"Rahat! Bun..."

SPORTIVII DIN PROMOŢIA 1988-1989

De la Buckeyes, Dan Ritchie!

Ţine-l de picior, nu-l apuca de mijloc...

M-am apucat de wrestling fiindcă tata l-a ales pentru mine.

S-a gândit că pot intra în formă aşa.

Pe atunci eram pricăjit.

Dar wrestlingul are ceva aparte.

Şi... am crescut cu el.

A devenit o parte din mine.

A fost uimitor.

Îmi plăcea să fiu pe cont propriu, să mă bazez doar pe mine.

Dacă munceam şi câştigam, ştiam că asta se datorează muncii.

Şi munceam.

Şi câştigam.

Antrenorul meu din liceu mi-a arătat clasamentul sezonului

şi mi-a zis: "Eşti pe locul întâi în stat."

"Ce?" Am rămas uimit. Mi s-a părut nemaipomenit.

Deşi venea de la o şcoală din sud, mulţi s-au îndoit de Ritchie,

dar a dominat tot anul.

Nu m-a învins nimeni tot sezonul şi am câştigat turneul la nivel de stat.

Campionul statului în anul 1988, la categoria dublu A, Dan Ritchie!

Dan Ritchie!

Şi uite-aşa am primis o bursă la universitatea Ohio State.

UNIVERSITATEA OHIO STATE

M-am înscris în 1988.

Orăşelul meu avea o populaţie de 32.000 de locuitori.

Numărul studenţilor era de 50.000 şi mă simţeam foarte copleşit,

dar mi-am zis că sunt în echipa de wrestling

şi o să am un grup doar al meu.

Colegul meu de cameră, Mike Schyck, era şi el luptător

şi ne-am înţeles imediat.

Când l-am cunoscut pe Dan,

era tuns ca Vanilla Ice.

Mi-am zis: "Ăsta e colegul meu? Nu!"

Dar, în scurt timp, am devenit cei mai buni prieteni.

Amândoi iubeam din toată inima wrestlingul.

Wrestlingul era totul pentru mine încă din copilărie.

Haide, Mike!

În copilărie eram pricăjit.

Dacă lucrăm împreună, o să ajungem la campionatul pe stat.

Eram clasa a opta şi am învins un concurent de liceu.

Am fost primul băiat de clasa a opta care a ajuns la campionatul pe stat.

Într-a noua am participat la finală şi am fost învins.

Într-a zecea am fost pe locul trei. Apoi am câştigat doi ani la rând.

Campionul nostru la 69 kg, Mike Schyck.

Multe şcoli îmi trimiteau scrisori şi oferte de înscriere mereu.

Am primit recomandări de la antrenorul şef al universităţii,

Russ Hellickson, dublu campion olimpic.

Era unul dintre cei mai buni antrenori din ţară.

Acum stau acolo, în colţ, ca antrenor de wrestling.

Sportivii nu luptă suficient.

Russ fusese angajat recent la Ohio State

şi promisese să modeleze învingători, exact aşa cum îmi doream.

Când ne întoarcem acasă, o să fiţi în cea mai bună formă.

Hellickson şi-a adus asistentul, pe Jim Jordan, care era o legendă.

Am urmărit când a câştigat primul titlu NCAA.

Apoi a câştigat al doilea titlu naţional anul următor, a fost remarcabil.

Am ales Ohio State pentru Russ Hellickson şi Jim Jordan.

Şi pentru programul lor.

Voiau să meargă până la capăt, ca şi mine.

Echipa Ohio State mi-ar fi dat şansa

nu doar să-mi împlinesc visul şi să devin campion naţional,

ci să devin campion olimpic.

Russ Hellickson, campion olimpic, mă putea ajuta să-mi împlinesc visul.

Toată lumea-l cunoştea pe Jim Jordan.

Era fioros.

Foarte credincios, onest. Era un băiat de treabă.

În acelaşi timp, te lăsa lat.

Era bărbatul perfect.

După o partidă strânsă, Jim a venit şi mi-a zis:

"Ce partidă grozavă! O să te primim în echipă."

Şi m-am bucurat imediat.

M-am bucurat enorm. Vedeam potenţial la Ohio State.

Toţi ne doream să fim campioni naţionali.

La treabă!

SALA DE SPORT BROWN

La începutul anului universitar ni se făcea examenul fizic.

Aşa era şi la liceu.

Doctorul de familie te consulta şi asta era tot. Acum era altceva.

Examenul avea loc în masă şi eram împărţiţi pe categorii.

Într-o parte ne controlau dantura şi ne dădeau proteza.

În altă parte ne luau tensiunea. În altă parte ne verificau reflexele.

Ultima coadă era în faţa unei uşi.

Era o coadă uriaşă.

SALĂ DE EXAMINARE

Unii colegi din anii mai mari ziceau: "O să dureze ceva timp."

Ziceau: "Doctorul o să te placă."

Au râs un pic pe înfundate şi n-am înţeles de ce.

Mi-a venit rândul.

Am intrat în încăpere. Doctorul era în partea opusă.

Avea părul alb

şi te făcea să te relaxezi, fiindcă era de treabă.

Doctorul Strauss ne-a fost prezentat ca un doctor renumit

de medicină sportivă la Universitatea Ohio State.

Dr. Richard Strauss e specialist în medicină internă şi sportivă

la Universitatea Ohio State

şi e editorul unui jurnal medical, Physician and Sports Medicine.

Era dr. Richard Strauss de la Universitatea Ohio State.

Asta scria pe ecusonul lui.

Ne-a examinat corpul, pielea...

Dacă ai vreo boală de piele, nu poţi intra pe covor. Eşti contagios.

Ne-a verificat la subraţ şi toţi parametrii,

apoi mi-a spus să sting lumina.

Se aşeza pe scaun,

ne bătea pe coapsă şi zicea: "Bun, dezbracă-te."

E întuneric. Nu vezi nimic.

M-am uitat la el şi avea o mică lanternă.

Stăteam acolo şi mă uitam la un bărbat cu o lanternă în gură,

în zona mea inghinală, şi îi vedeam creştetul capului.

Mi s-a părut foarte ciudat.

După aceea te apuca de penis

şi îl mişca de jur-împrejur.

Eram în stare de şoc.

Stăteam acolo şi încercam

să-mi spun că nu trebuie să am o erecţie. Nu vă mint.

Ăsta e singurul tău gând...

Îţi pui la îndoială sexualitatea sau...

Şi intervenea înainte să zici ceva: "Te examinez cu atenţie."

Când ieşeam de acolo, toţi glumeam,

fiindcă nu prea ştiam prin ce trecuserăm.

Sunt sigur că arătam ca ceilalţi: "Ce-a fost asta? Nu înţeleg."

Şi toţi râd de tine.

M-am simţit aiurea, dar m-am împăcat cu ideea.

Şi nu era un subiect despre care voiam să vorbim.

Alergaţi 1,5 km la viteză maximă şi cronometraţi-vă.

Antrenorii se făceau că nu văd, se concentrau asupra antrenamentelor.

Start!