Red Sea

Marea Roșie.

O idilă specială a Orientului.

Un loc liniștit, puternic

și divers.

Marea Roșie este celebră pentru nivelul ridicat de sare,

care oferă apei o limpezime deosebită.

Algele nu se răspândesc cu ușurință aici.

De aceea, întinsele recife de corali

pot fi considerate un adevărat paradis pentru scafandri.

Aici regăsim o mulțime de atracții ale vieții marine.

Există multe bancuri colorate de pești,

popularii pești anemonă,

bibani,

vigilenții pești anghilă,

straniul pește balon

și, desigur, elegantele țestoase.

Cea mai mare atracție o reprezintă recifele de corali colorați,

care strălucesc în bătaia soarelui.

De pe orbita Pământului

putem observa cu ușurință forma alungită a Mării Roșii.

Este o mare îngustă,

cu o lungime de 2240 de kilometri,

până la 2604 metri adâncime,

învecinată cu Oceanul Indian

și situată între nord-estul Africii și Peninsula Arabică.

Marea Roșie conține aproximativ 200.000 de kilometri cubi de apă.

Se întinde pe o suprafață de 438.000 de kilometri pătrați,

iar apa are, în medie, 538 de metri adâncime.

Întrebarea justificată este de unde vine numele de Marea Roșie.

Au existat câteva interpretări, încă din Antichitate.

Pe de altă parte, în această întindere de apă cresc și alge albastre.

Ele plutesc chiar sub suprafața apei.

În sezonul de înflorire, ele devin roșii.

De aceea, apa pare roșie,

privită de sus.

Dar această plantă nu e larg răspândită.

O altă explicație pentru numele său

ar putea fi pietrele roșii de pe coasta Mării Roșii.

Ele sunt roșii deoarece conțin oxid de fier,

care dă naștere acelei nuanțe.

Conform legendei,

acele pietre au fost arse de soare până s-au înroșit.

Marea Roșie își poate trage numele și de la navigatorii iranieni

care foloseau culorile pentru a denumi punctele cardinale.

Roșul era culoarea aferentă sudului.

Marea este foarte tânără din punct de vedere geologic.

S-a format acum 25 de milioane de ani,

prin separarea plăcilor continentale africane și asiatice.

Ulterior, spațiul creat s-a umplut cu apă de mare,

astfel luând naștere Marea Roșie.

Din cauza derivei constante a acelor plăci continentale,

Marea Roșie se lărgește, în medie, cu 1.2 centimetri anual.

În mod deosebit, Sudul Mării Roșii este interesant pentru noi,

Acolo, marea se învecinează cu Eritrea, Djibouti și Yemen,

chiar în direcția Oceanului Indian.

În această zonă există un loc îngust,

unde marea are doar 29 de kilometri lățime

și doar 130 de metri adâncime.

Din cauza acestei strâmtori naturale,

există un schimb lent de apă

ceea ce duce la un conținut ridicat de sare.

În aceste condiții, planctonul și algele nu se pot răspândi în voie,

iar apa pare foarte limpede,

după cum putem vedea aici, de pe țărm.

Dar și sub apă,

priveliștea este mult mai frumoasă decât altundeva,

după cum vom vedea.

Cea mai răspândită vietate

este, de asemenea, și cea mai importantă:

coralul.

Coralii de foc și madreporele, coralii de piatră,

sunt principalii constructori ai uriașului recif din Marea Roșie.

Vreme de mii de ani,

aceste animale au dat naștere unor constructe imense,

inclusiv insule întregi, peste tot în lume.

Cele mai cunoscute dintre ele sunt Bahamas, Bermuda

și Maldivele.

Acest lucru a fost posibil deoarece coralii,

care aparțin grupului de cnidari,

elimină calcar în mod constant.

Zooxanthellae, un microorganism ce trăiește în interiorul coralului,

îl ajută la formarea varului.

Ei trăiesc în simbioză,

adică se întrețin și au grijă unii de alții.

Acești corali sunt extrem de sensibili la temperatura apei.

Ea trebuie să rămână constant între 20 și 29 de grade.

Prin urmare, ei trăiesc mai ales în ape mici, tropicale și luminate.

Coralii de piatră și foc

sunt, de fapt, niște colonii uriașe de polipi.

Fiecare polip are între câțiva milimetri și un centimetru lungime.

Pe lângă sprijinul oferit de partenerii simbiotici,

coralii se hrănesc, în principal, cu organisme planctonice,

pe care le capturează cu ajutorul tentaculelor.

Coralii de foc își au numele de la cnidocite sau celule usturătoare,

cu care pot străpunge pielea omului

și pot injecta o otravă dureroasă.

Simptomele sunt comparabile cu contactul dintre piele și urzică.

Însă durerea poate persista între două zile și două săptămâni.

Rănile pot lăsa cicatrici vizibile toată viața.

De aceea, scafandrii trebuie să fie foarte atenți

să nu facă des-întâlnita greșeală

de a confunda coralii de foc cu algele.

În privința distribuției în rândul animalelor sesile,

coralii de foc au mare succes.

În lupta lor pentru lumină și spațiu vital,

coralii de focă își pot depăși rivalii.

Acești corali și așa-numiții polipi,

niște polipi mai mari decât cei obișnuiți,

pe care îi folosesc în lupta pentru un loc în recif.

Îi folosesc pentru a străpunge țesutul inamicilor,

distrugându-l, astfel, prin otrăvire.

Însă peștii văzuți aici

nu se lasă impresionați.

Anthiinae, un tip special de biban.

De fapt, la ei este tocmai invers.

Trăind în grupuri de câteva mii,

ei se folosesc de formațiunile complexe ale coralilor

pentru a se ascunde de prădători.

Foarte interesant, aproape toți acești pești sunt femele.

De regulă, doar unul din cincizeci de exemplare este mascul.

La început, peștii adulți sunt mereu femele,

ele devenind masculi, ulterior.

Dar asta se întâmplă doar dacă un mascul moare.

Dacă se întâmplă asta, femela cea mai puternică din grup

se transformă, în doar câteva zile, într-un pește mascul,

înlocuindu-l.

Un alt locuitor al recifului este coralul moale.

Deși este înrudit cu coralul de piatră și de foc,

el are o structură complet diferită.

Își datorează stabilitatea presiunii interne a apei.

Membrele și tulpinile sale nu sunt acoperite de polipi.

Aceștia se află la capetele brațelor.

De obicei, coralii moi sunt maro, galbeni sau verzi.

Dacă trăiește la umbră,

este roșu, portocaliu sau mov deschis.

În mare parte, ei se află la marginea recifelor,

la ieșiri sau pe tavanele peșterilor.

Coralii sunt foarte importanți pentru mulți pești.

Ei oferă adăpost peștilor mici și celor de mărime normală.

De aceea, aproape întotdeauna sunt înconjurați de bancuri imense.

Dacă apare un inamic,

se ascund cu ușurință între coralii ramificați,

fiind greu de ajuns de către prădătorii mari.

Capacitatea lor de a elibera otravă înțepătoare

este și un mare avantaj, în acest mediu.

Totuși, peștii trebuie să aibă grijă

să nu intre în contact cu polipii defensivi,

căci altfel pot deveni victime ei înșiși.

Din cauza barierelor naturale

și din cauza mediului

care influențează aceste animale în mod deosebit,

de-a lungul a milioane de ani, s-au dezvoltat

multe specii unice, de negăsit altundeva.

Una dintre aceste vietăți este popularul pește clovn.

Acesta poartă și numele de pește anemonă din Marea Roșie.

Ei se hrănesc cu plancton și alge

și sunt relativ mici.

Cel mult cincisprezece centimetri.

Peștele clovn trăiește în proximitate și în așa-numita simbioză cu anemonele.

După cum am aflat despre corali,

două specii beneficiază amândouă de traiul în comun.

În mod suprinzător, peștele clovn poate trăi alături de anemone,

deși cnidoblastele acestora sunt toxice.

De ce nu-l deranjează asta pe pește clovn?

E foarte simplu.

El posedă un strat nămolos

care îl protejează de otrava mortală.

Peștele anemonă protejează anemona,

alungând prădători precum peștele fluture.

În schimb, anemona protejează peștele anemonă de prădători.

Iar ei au o înfățișare destul de haioasă, precum peștele de cornet.

Unii dintre ei pot măsura mult peste un metru.

Acești prădători ce stau și așteaptă, plutesc discret prin apă

astfel reușind să înhațe pești mai mici.

De aceea ei sunt deseori timizi

și fug de îndată ce zăresc un scafandru.

Să ne continuăm călătoria sub luciul apei,

în căutarea celui mai colorat pește din reciful de coral.

Ne referim la peștele-înger regal.

Ei sunt ceva mai lungi decât peștii anemone,

până la 60 de centimetri.

Peștele fluture cu obraji albaștri

este unul dintre cei mai atrăgători pești din recif.

Se diferențiază de speciile învecinate

și de alți pești fluture prin colorit.

Trăiesc, în principal, în cupluri,

dar și în grupuri mai mici.

Un locuitor destul de discret al Mării Roșii

este peștele-liliac orbicular.

E destul de plat și înalt.

Cu cât avansează în vârstă, cu atât capătă o anume formă de disc.

Tipice nuanței sale

sunt benzile maro verticale.

Datorită acestui contrast puternic,

unii prădători nu pot recunoaște ușor forma peștelui

și cred că sunt frunze care plutesc prin apă.

Peștii mai în vârstă par a fi mai argintii și gri,

fiind cu atât mai greu de observat.

În ciuda aspectului discret,

peștele-liliac orbicular este foarte activ și curios.