Channel Zero

- Casa creează... - Amintiri care mănâncă amintiri.

Nu-mi poți spune nimic nou. Nu ești el.

Nu ești real, ai spus-o chiar tu.

Nu, am spus că sunt versiunea ta mai bună.

Ce se întâmplă cu ei când se termină mâncarea ?

- Soțul meu vine acasă. - Eu sunt soțul tău.

- În lumea reală, totul va fi bine. - Casa dispăruse.

- Noi știm unde e. - Mâine plecăm.

Deci am făcut-o într-o altă realitate.

Mai bine nu-ți dau un "high five". E ciudat.

Să lăsăm high five-ul post-coital pe altă dată.

De obicei, fac asta abia după câteva întâlniri.

Când e prima noastră întâlnire ?

Diseară, în lumea reală.

Gata ? Îi trezesc pe toți. Mergem acasă.

Lacey.

Aș vrea să-ți pot aminti din nou ce am avut noi.

Îți amintești de asta ?

Vrei să mi-l pui tu ?

Îți amintești, nu ? În curând, totul va reveni.

Sper.

Stai liniștită.

De ce ești aici ?

- Cred că am somnambulism. - Ești bine ?

Da. Eu...

Nu. Dă-i drumul.

Nu. Vă rog, lăsați pe cineva să mă ajute.

Dă-mi drumul.

Dă-te jos de pe mine.

Ajutați-mă.

- Dumnezeule. - Nu-și amintește nimic.

Cine sunt ăia ?

De ce sunt acolo ?

Vino cu mine.

Ce ți s-a întâmplat azi-dimineață ?

- Jules. - Privește.

Sunt ai casei. Nu le place că plecăm. Continuă să mergi.

Dacă alergi, și ei vor alerga.

Băieți, veniți la micul dejun.

Te rog.

Ce e ?

Au nevoie de gazda lor pentru a mânca.

Asta se întâmplă când amintirile se termină.

Sau când gazda moare.

Hai, continuă să mergi.

Mi-ai văzut brațul. De ce n-ai spus nimic ?

Nu e treaba mea.

Nu ești oricine. Știi ce e cu mine.

Cine ești ?

Exact asta sunt. Oricine.

Vreau să se oprească. Vreau să plec de aici.

La ce-ți folosește asta ?

Ești un fraier.

Ascultă.

Nu știu de ce minți, dar nu ne opri...

sau te demasc.

Băieți.

Destul de frumos, nu ?

Spiritul învinge materia ?

Dacă nu ești atent...

te poți simți destul de bine aici.

Cum poate fi deja întuneric ?

Vino.

Lacey.

Cât mai e ?

Nu mai am nicio idee.

E ceea ce cred eu că e ?

Un labirint de porumb. Acolo ne-a dus tatăl lui Margot.

Trebuie să trecem prin el, nu ?

Dragule ?

Bunicule ?

- François, dragul meu. - David. David.

Se pare că acela a mers în direcția asta.

- Facem asta pe întuneric ? - E periculos oricum.

La lumină vedem mai bine.

Cât timp suntem aici, suntem în pericol.

Iubitule ?

Dă-te înapoi încet. Chestia aia e înfometată. Trebuie să mănânce.

Așteptăm să se facă lumină.

Iubitule ?

Ce ?

Ești...

altfel decât credeam la început.

Adică...

am văzut că erai tristă, dar nu am văzut cât de puternică ești.

Ai văzut orhideele ?

Da, sunt destul de evidente.

Unde se duce ?

E doar o orhidee.

Ești sigur ?

Doamne.

O mantisă-orhidee. Mănâncă insecte.

Se deghizează în floare ca să le atragă.

De unde știi ?

Hei. Vino aici.

Nu am plănuit asta.

Ce ?

Să-mi placi atât de mult.

Și tu îmi placi mult.

Nu sunt cine crezi că sunt.

Atunci cine ești ?

Cineva care nu aparține.

N-am aparținut niciodată nicăieri. Până acum.