103 baris pertama.
- Casa creează... - Amintiri care mănâncă amintiri.
Nu-mi poți spune nimic nou. Nu ești el.
Nu ești real, ai spus-o chiar tu.
Nu, am spus că sunt versiunea ta mai bună.
Ce se întâmplă cu ei când se termină mâncarea ?
- Soțul meu vine acasă. - Eu sunt soțul tău.
- În lumea reală, totul va fi bine. - Casa dispăruse.
- Noi știm unde e. - Mâine plecăm.
Deci am făcut-o într-o altă realitate.
Mai bine nu-ți dau un "high five". E ciudat.
Să lăsăm high five-ul post-coital pe altă dată.
De obicei, fac asta abia după câteva întâlniri.
Când e prima noastră întâlnire ?
Diseară, în lumea reală.
Gata ? Îi trezesc pe toți. Mergem acasă.
Lacey.
Aș vrea să-ți pot aminti din nou ce am avut noi.
Îți amintești de asta ?
Vrei să mi-l pui tu ?
Îți amintești, nu ? În curând, totul va reveni.
Sper.
Stai liniștită.
De ce ești aici ?
- Cred că am somnambulism. - Ești bine ?
Da. Eu...
Nu. Dă-i drumul.
Nu. Vă rog, lăsați pe cineva să mă ajute.
Dă-mi drumul.
Dă-te jos de pe mine.
Ajutați-mă.
- Dumnezeule. - Nu-și amintește nimic.
Cine sunt ăia ?
De ce sunt acolo ?
Vino cu mine.
Ce ți s-a întâmplat azi-dimineață ?
- Jules. - Privește.
Sunt ai casei. Nu le place că plecăm. Continuă să mergi.
Dacă alergi, și ei vor alerga.
Băieți, veniți la micul dejun.
Te rog.
Ce e ?
Au nevoie de gazda lor pentru a mânca.
Asta se întâmplă când amintirile se termină.
Sau când gazda moare.
Hai, continuă să mergi.
Mi-ai văzut brațul. De ce n-ai spus nimic ?
Nu e treaba mea.
Nu ești oricine. Știi ce e cu mine.
Cine ești ?
Exact asta sunt. Oricine.
Vreau să se oprească. Vreau să plec de aici.
La ce-ți folosește asta ?
Ești un fraier.
Ascultă.
Nu știu de ce minți, dar nu ne opri...
sau te demasc.
Băieți.
Destul de frumos, nu ?
Spiritul învinge materia ?
Dacă nu ești atent...
te poți simți destul de bine aici.
Cum poate fi deja întuneric ?
Vino.
Lacey.
Cât mai e ?
Nu mai am nicio idee.
E ceea ce cred eu că e ?
Un labirint de porumb. Acolo ne-a dus tatăl lui Margot.
Trebuie să trecem prin el, nu ?
Dragule ?
Bunicule ?
- François, dragul meu. - David. David.
Se pare că acela a mers în direcția asta.
- Facem asta pe întuneric ? - E periculos oricum.
La lumină vedem mai bine.
Cât timp suntem aici, suntem în pericol.
Iubitule ?
Dă-te înapoi încet. Chestia aia e înfometată. Trebuie să mănânce.
Așteptăm să se facă lumină.
Iubitule ?
Ce ?
Ești...
altfel decât credeam la început.
Adică...
am văzut că erai tristă, dar nu am văzut cât de puternică ești.
Ai văzut orhideele ?
Da, sunt destul de evidente.
Unde se duce ?
E doar o orhidee.
Ești sigur ?
Doamne.
O mantisă-orhidee. Mănâncă insecte.
Se deghizează în floare ca să le atragă.
De unde știi ?
Hei. Vino aici.
Nu am plănuit asta.
Ce ?
Să-mi placi atât de mult.
Și tu îmi placi mult.
Nu sunt cine crezi că sunt.
Atunci cine ești ?
Cineva care nu aparține.
N-am aparținut niciodată nicăieri. Până acum.
No comments yet. Be the first to leave one.