Buona Sera, Mrs. Campbell

Bună seara, doamnă CAMPBELL

PODGORIA CAMPBELL

Ce se întâmplă? Ce-i agitaţia asta?

BINE AI REVENIT

Asta este o exagerare! Am fost plecată doar 5 săptămâni.

Înduioşător fel...

BINE AI REVENIT ESCADRA 293 U.S. Air Force

Rosa! Rosa!

Doamna Campbell! Bine-ai venit!

Au venit ceva scrisori, Rosa? Vreo veste de la mătuşă?

- Am primit scrisori? - Da.

- Facturi, reclame... - Din America, zic, de la Gia...

- Scrisori din America? - Da, trei.

Trei...

Adu bagajele.

"Draga Carla, Zarurile au fost aruncate."

"Aştept cu nerăbdare să te văd, pe tine şi pe scumpa mea fiică."

"Am o fiică de 18 ani, despre care nu mai ştiu nimic."

"Iubito! Am nişte emoţii teribile. Aştept cu nerăbdare să te văd."

"Ca şi pe scumpa şi draga mea fetiţă cu nume frumos,"

"Gia!"

"Carla, puişor, nu este minunat că fiica mea mi-a adus prima satisfacţie?"

"E fantastic, Phil Newman are o fată italiancă."

Ce e? Ce nu-i în regulă?

S-a isprăvit! Totul a luat sfârşit.

- De ce? Ce este? - În toţi aceşti ani, nimeni nu ştia.

Nimeni n-a bănuit nimic. Nici chiar tu.

Şi acum totul s-a aflat. Toţi ştiu.

- Domnule general! - Despre ce e întâlnirea, generale?

Escadrila 293 s-a luptat din greu într-un orăşel numit San Fiorino.

La reuniunile anuale pentru strângerea de fonduri nu au fost mulţi bani

şi având în vedere că au soţii, copii, piloţilor le trebuie o capelă în oraş.

Trebuie să ne asigurăm că eroii nu vor fi daţi uitării.

S-a născut. Ce puteam să fac?

Dar... trei taţi?

Da, trei taţi.

Cum s-a putut întâmpla aşa ceva?

Nu ştii cum s-a trăit în timpul războiului.

Nu ştii nici ce-a fost vara trecută.

Tata murise.

Aveam doar 16 ani...

Apăreau tot mai mulţi soldaţi americani ai Air Force la baza aeriană.

Şi nu era spaţiu de cazare. Au fost duşi prin case particulare.

În fiecare casă, 2-3 oameni.

Casa mea era foarte mică. Doar o cameră pentru un om.

Deci, au trimis doar un om.

Un tânăr sergent, Walter. Walter Braddock.

Era aşa drăguţ, timid, un băieţaş.

Billy! Billy, puişor!

20 de ani! Ce mai faci? Te-ai îngrăşat, ăă?

Nu trebuia să pui "şunci". Stai niţel!

Eşti un sac de bani!

Ce-ai mai făcut? Te-ai căsătorit? Ai adus şi soţia?

Am rugat-o, am implorat-o, dar n-a vrut să vină.

- Păpuşă, el e Blly. - Bună ziua, d-nă Braddock.

Nimic nu s-a schimbat. Avioanele mai zboară.

Da, ca un câine care face pipi pe un copac. Fără pauză.

Drăguţ. Nu-i aşa că e "ca lumea"?

Era aşa de timid. O săptămână am fost singuri în căsuţă.

Doi copii, singurei şi temători.

Ne-am ţinut de urât unul altuia. Ne-am consolat reciproc.

Apoi, a trebuit să plece pe front.

Şi te-a lăsat singură, cu sufletul chinuit.

Până a doua zi... Când a sosit Phil.

Oh, Phil Newman...

Un tip cu capul în nori, iresponsabil, cu păr cârlionţat şi mijea ochii când râdea.

Tolomacule, mereu te mânjeşti cu ciocolata. Parcă nu-ţi nimereşti gura.

Phil, a mai rămas la colţul gurii! Puiule, fă aşa!

Ia să văd, Brucy! Bine.

Ai murdărit batista de ciocolată!

Şi ce să fac? Să i-o bag copilului în gură?

- Murdăreşti buzunarul hainei. - Şi ce treabă am eu?

Scumpo, ia tu actele, eu sun la hotel să ne pregătească odăile.

- I-al şi pe el să facă pipi. - De ce nu a făcut în avion?

Treceam peste insulele Azore.

- De ce nu se poate descurca singur? - Nu-l renega! E tot al tău.

- În regulă, să mergem - Vreau şi eu. - Şi eu.

Desigur, toată lumea. Marea familie organizată.

Urmaţi-mă, la toaleta bărbaţilor... marş!

Eram copii.

Şi speriaţi, pe deasupra.

Apoi, "a zburat" şi ăsta.

Mi-era teamă că mi se rupe inima.

Dar nu s-a rupt, fiindcă a apărut Justin.

Justin?

Da. Pilot, sălbatic, cu păr negru, cald ca o noapte de vară.

- M-a apucat sughiţul. - Începi vesel vacanţa.

- Dai vina pe mine, cumva? - Da, făceam şi eu o remarcă.

Merci că suntem aici.

Doar n-o să-mi citezi iar din "dosarul" tău preferat?

- Am să sun să văd dacă e în ordine... - E aşa de important?

Vroiam să mi se confirme rezervările... Dacă se poate.

Desigur. Verifică tot ce doreşti.

- Minunat. - Să verifici şi camerele la hotel.

Ai idei fixe, dragă... nu-i aşa?

Nu te potoleşti. Doar n-o să dorm în lenjerie murdară.

Începe sărbătoarea veselă.

Era ofiţer. A fost ca un miracol.

Mi-a adus provizii. Ciocolată, supe conservate.

Îmi place la nebunie supa americană!

Justin era captivant, însă uneori era cuprins de tristeţe.

Ca şi ceilalţi. Şi-aşa că... ne-am consolat reciproc.

Atâta consolare pentru o fată aşa de tânără!

Au intrat în viaţa mea şi au dispărut.

Şi, trei săptămâni mai târziu, am aflat că sunt însărcinată.

- Fătuca mea! - M-am apucat să-i scriu fiecăruia...

despre starea mea...

Fiecare mi-a dat acelaşi răspuns.

"Nu te teme, draga mea, pentru că o să am grijă de tine."

Şi au avut. Mi-au trimis lunar un cec.

De atunci, timp de 2O de ani, ai primit lunar un cec?

În 2O de ani am primit câte trei cecuri, lunar.

Şi, tot nu ştii cine e tatăl copilului?

Ba sigur că ştiu! Doar că nu ştiu care din ei e.

- Ia te uită, locotenentul Young! - Mă bucur să te văd!

Şi eu.

Vreau să-mi verific rezervările.

Şi eu la fel... Scuze...

Nu înţeleg... Soţul tău..., curajosul căpitan Campbell, nu el a fost?

Nu a fost soţul meu. Nu a fost nici căpitan.

Păi, de unde ai luat numele de Campbell?

- De pe o conservă de supă. - Numele tău e de la supă?

Da, pentru că este doar un nume american, ca şi altele...

Cum e Coca-Cola. Nu puteam să-mi zic doamna Coca-Cola.

Deci, numele e inventat, nu e numele soţului tău.

Dar nu şi al copilului. Nu i l-am contrafăcut.

Micuţa Gia... Trebuia să aibă un nume, din respect pentru numele tatălui.

Tu nu ştii cum e acest oraş? Oricine putea să mă arate cu degetul.

Carla Solmi, pisicuţa, cum mi se spunea.

S-ar fi bârfit că am copil... dar fără un soţ?

Că ar putea fi unul din cei trei taţi?

Nu! N-am spus un cuvânt.

Cu toate astea, mi s-au scos vorbe de pe la toate cumetrele grase.

- Nu te mai enerva. - Sunt o doamnă, şi nu-mi pasă de nimeni.

Mi-am dus copilul la părinţi, în Florenţa, şi m-am întors ca văduvă îndurerată.

Am jelit pentru bogatul şi iubitorul meu soţ american.

- Căpitanul Supă. - Da.

Şi au mai fost şi altele la mijloc!

"Bună seara, doamnă Campbell. Ce mai face fiica ta la şcoală în Elveţia?"

Bună seara, ici, bună seara, colo, toată lumea-mi spune "bună seara".

Toţi cred că aş fi "Contessa". Nimeni nu mi-a zis vreodată pe nume.

- Şi, Gia ştie? - Bine-nţeles că nu ştie!

Doamna Campbell e singura care ştie.

Dacă vreodată Gia va afla...

Cine e? Ce doreşti?

Carla, scumpo, tu eşti? Eu sunt.

Aaa, tu erai? Mă bucur să-ţi aud iarăşi vocea!

- Care din ei este? - Nu ştiu.

- Ce mai faci? - Abia am ajuns. Putem vorbi?

- Gia este acolo? - Nu e în preajmă.

- Sper că ai adus-o acasă din Geneva. - Desigur.

- Ai idee unde mă aflu? - Nu, nu-mi trece prin cap unde ai fi.

Astăzi, dorm în Roma şi mâine, iau un autobuz spre San Fiorino.

Ajung în jur de ora 5.

Pe mâine, la 17 h. Ciao, puicuţa mea.

Ciao.

- Mâine va fi aici. La ora 5. - Şi ce-i vei spune?

Nimic. Eu nu voi fi aici. O să-i spui tu:

"Doamna Campbell s-a dus la doctor cu pisica; era lovită la lăbuţă."

- Dar e sănătoasă. - Pentru mine, e bolnavă.

Alo? Ah, amore...

Carla dragă, numai la tine mă gândesc de săptămâni...

La căsuţa ta albă, la camera în care atât de multe...

...s-au întâmplat, de parcă a fost ieri.

Şi azi o văd în faţa ochilor... Vreau doar să spun că...

...să fie două camere cu două băi şi duş.

Mulţumesc.

Ăsta ce-a spus?

La fel ca mai-nainte, două odăi, două băi şi duş.

Carla! Carla!

Carla mea!

- Pune-mă jos! - Oh, Carla!

- Pleacă cineva undeva? - Eu plec.

- Tocmai ce-am venit... - Te priveşte.

- M-am gândit că... - Nu e treaba ta să gândeşti.

Dar vin americanii, prietenii răposatului tău soţ.

Nu vrei să-i întâmpini?

Vittorio! Nu ai o inimă, nu ai simţăminte?

Nu înţelegi cât de mult m-ar durea să-i văd din nou?

Acum, când încep să-mi vindec rănile sufleteşti...

Începi? După 2O de ani?

Ce ştii tu despre o rană?

Ce? Eşti doctor?

Ar fi bine să te-abţii.

Poate că ai dreptate, doamnă Campbell.

Dar americanii vor sosi mâine.

E târziu.

De ce ar trebui să străbaţi drumuri de munte anevoiose pe întuneric?

Dormi în patul tău.

Şi dimineaţă, odihnită, o să te simţi vindecată.

Nu ne-am văzut de cinci săptămâni.

Uite ce mutră face! Fir-ar să fie, mereu îmi faci aceleaşi scene.

- Mă baţi la cap tot timpul... - Ba nu, ştii... vreau doar să...

Am zis că plec, o să plec!

- Tati, hai să mergem! - Unu, doi, să prindem autobuzul.

- Unde e un telefon? - Pe aici, domnule.

Nu, vreau să zic, în afara hotelului...

În colţ, pe via Veneto.

- Mulţumesc. - Cu plăcere, domnule.

Dă-te jos!