Lee

Trebuie să ne mișcăm. Haide!

Au zburat bombe. Soldații erau împușcați.

Da. Mă gândeam că așa va fi într-un război.

Dacă știi, nu mai are rost să-ți răspund la întrebări.

Ai răspuns la vreuna? Cred că mi-a scăpat.

Ce vrei să obții d-aici?

Ce vreau să obțin?

Dacă asta-i o întrebare dificilă, atunci nu ai ce căuta în jurnalism.

Sunt doar curios.

Nu sună bine niciodată.

Poate pentru tine.

Faci din țânțar armăsar. Sunt doar poze.

Nu prea cred. Pozele ascund povești.

De ce contează?

Ar trebui auzite.

Nu vrei ca lumea să știe de tine?

Nu de asta ai mers acolo?

Crezi c-am mers în război ca oamenii să-mi știe numele?

- N-am spus asta. - Exact asta ai spus.

- Nu încerc să te interoghez. - Toate interviurile sunt interogatorii.

Oricum, cele bune.

Toate astea au fost publicate?

- Unele. - Dar nu toate?

Eu ce primesc?

Cum adică?

Îți spun despre aceste poze. Îți ofer toate poveștile mele.

Ce primesc în schimb?

- Totul se rezumă la bani? - Despre asta-i viața.

Îți spun o poveste despre mine dacă-mi spui una despre tine.

Bine.

MOUGINS, FRANȚA, 1938

Am fost modelul, muza și-am fost fata inocentă.

Dar am terminat cu toate astea.

Am fost bună la băut, să fac sex și să fac poze.

Și le-am făcut pe toate trei cât am putut de mult.

Viața a fost distractivă.

Luați homarul, puneți-l pe urechea dreaptă

de parcă ați vorbi la telefon cu iubitul vostru.

Minunat.

Super.

Câte argumente crezi c-au avut de când am plecat?

Crezi că s-au dat jos din pat?

Nu. Nu-i nebun.

E calculat. Diabolic. Și nu va rezista.

- Dar nemții îl adoră. - Francezii nu.

- Trăiască Franța, iubita mea. - Prânzul vă este servit.

Vino ia loc.

Mersi.

Vă rog, gata cu politica.

Mă gândeam să înotăm înainte de băutura de seară.

Minunat. De acord.

Dar serios,

Franța nu-i va accepta ideile, vom lupta împotriva lui.

Și când va fi așa, Anglia va fi pregătită

să vă salveze din nou.

Dragule, ai ajuns! Urma să trimitem voluntari să te caute.

Englezilor le place să se laude că salvează ziua.

Ajută fiindcă aștepți până-n ultima secundă.

Roland.

Roland. Bine ai venit.

A fost un drum lung și obositor?

- Din Cassis? - Din Londra, desigur.

Am stat în spatele unui fermier.

- Îl știi pe Roland, nu? - Dacă l-aș ști, mi-ar plăcea?

E destul de fermecător.

Atunci n-am să mă plictisesc dacă vom continua prezentarea?

Mă-ndoiesc.

Galeria sa de artă îți vinde sânii și fundul.

- Cât de mult? - Pot vorbi pentru mine?

Se pare că nu destul de mult. Se vând prea repede.

Mi-ar plăcea să le țin mai mult.

Mie-mi convine. Nu-mi place să stau într-un loc.

N-ai auzit? Asta fac fostele modele.

Călătoresc prin lume și pretind că-s cineva.

- Tu? De ce nu te știu? - Fiindcă nu-s prea important.

Eu doar le vând marfa.

Dacă nu ești așa important, poate renunți la comisionul ăla?

Lucrez zi și noapte pentru tine.

Nu pari a cineva care lucrează zi și noapte.

Și ai vopsea pe mâini, presupun că ești și artist.

Și văd că n-o speli,

fiindcă vrei ca oamenii să știe?

Sau o lași acolo să te convingi că într-adevăr ești un artist?

Și-ți pui vin înainte să-ntrebi gazda dacă îți dă voie.

Sigur orice familie cu renume din Anglia

îți știe numele înainte să intri pe ușă.

Faci parte din instituție și nu-ți place asta.

Am dreptate.

Oamenii mei sunt quakeri. Și nu-i chiar o instituție.

În rest...

Ne citește pe toți.

Pot încerca și eu?

Te rog.

Baftă!

Tu...

ai crescut cu credință în clasa de mijloc,

adică erai săracă pentru cei bogați dar bogată pentru cei săraci,

așa că nu te-ai potrivit în niciuna din categorii.

Ești obișnuită ca oamenii să fie distrași doar uitându-se la tine.

Ai învățat să te folosești de asta. Și ești mai isteață decât ceilalți.

Îi disprețuiești pe cei ce se îndoiesc de tine,

mai ales când știi că greșești.

Și ai secrete.

Multe...

pe care nu le împărtășești.

Nu greșesc niciodată.

Asta-i Lee a noastră.

Și-mi pot turna și eu vin.

Noroc.

Te știu de când îl știu pe Jean.

Și te iubesc aproape la fel de mult.

Ne lipsești.

Întoarce-te cu noi la Paris.

Nu mai știu cine sunt în Paris.

Întrebarea e,

cine vrei să fii acum, Lee Miller?

Și ce vei face în privința asta?

Ți-am văzut munca, să știi.

Sânii și fundul,

îmi amintesc.

Nu, mă refer la munca adevărată, la munca fotografică.

Ești foarte impresionantă.

Mulțumesc.

Prefer să fac o poză decât să...

fiu pozată.

Te superi dacă intru cu tine?

Mă cunoști de patru ore.

Imaginează-ți ce-aș ști după cinci.

Roland?

Roland?

Draga mea, sunt 69 de moduri de a-ți spune că te iubesc.

Neața.

Făceam pariuuri la ce oră te vedem azi.

- Cine a câștigat? - Ghicește.

Nu-i cap pătrat.

- Trăiește. - Neața.

Cu greu.

- Neața. - Neața.

Se poate?

Te rog.

Uită-te aici.

Dacă pic pe trepte și mor,

să spui lucruri frumoase despre mine.

Să nu-l lași pe Man Ray să vorbească.

„A trăit cum a vrut, frivolă și aventuroasă.”

Nu-s frivolă.

Chiar nu-s.

Unde mergem de aici?

Cu siguranță nu înapoi.

Mâine voi pleca.

Vii cu mine-n Londra?

Când ai stat ultima oară mai multe luni într-un loc?

Cum să știi tot ce există dacă stai într-un singur loc tot timpul?

Și ăsta-i un motiv destul de bun?

Poate n-am găsit nimic interesant care să mă țină într-un loc.

Nimic sau nimeni?

Doamne.

Nu fugi.

Poți să...

Această doamnă de la târgul de pantofi

prezintă cu eleganță încălțămintea polițiștilor.

Dar partea serioasă a emisiunii are lucruri interesante de urmărit.

Și vă puteți uita și la pantofi.

Trecând dintr-o extremă în alta, când Hitler a împlinit 48 de ani,

au făcut un mare spectacol.

De fapt, acolo,

rețeta unei petreceri de succes

pare a fi să aduni sute de oameni într-o paradă,

și să-i pui să fluture drapelul...

- Uită-te la ei. - Sunt idioți.

- Dar periculoși. - Sunt spălați pe creier.

Nu toți cred asta. Sigur pot vedea cum e cu adevărat.

Dar n-o fac. Uită-te la ei. Nu-i un act.

Singurul răspuns în fața tiraniei e să pictezi.

- Să creezi. - Și să bei.

- Și să scrii! - Și să dansezi!

Tot nu înțeleg cum de nu ați anticipat ce urma.

S-a întâmplat foarte încet,

dar totuși peste noapte.

Ne-am trezit într-o dimineață

și Hitler era cel mai puternic din Europa.

Chiar dacă se întâmpla, nu părea ceva real.

Și ce-ai făcut?

LONDRA, ANGLIA, 1940 Mi-am continuat viața.

Până atunci, Europa era în război. Dar totul părea departe de Londra.

Roland, ca artist și obiector de conștiință,

s-a angajat să creeze tehnici de camuflare

pentru zonele de război.

Și ne-am simțit în siguranță.

- Roland? - Dragă, te-ai întors.

Sfinte Sisoe.

E rândul tău.

- Te rog, stai să pregătesc cina. - Haide, am avut o revelație.

- Ai promis. - N-am promis.

Am punctat faptul că nu mai promit nimic.

Bine.

- Cum a fost în oraș? - Groaznic.

A durat o veșnicie să găsesc un taxi.

- Unde mă vrei? - Chiar aici, te rog.

Ești gata?