200 baris pertama.
Acest program este bazat pe fapte reale,
dar unele personaje, nume, incidente, locații și dialoguri
sunt fictive din motive artistice.
Povestea mea nu e fictivă.
El este fiul meu, Matthew Stavron.
A fost dependent de OxyContin și acum nu mai e printre noi.
Mi-e dor de el.
Era minunat și îl iubeam.
Îmi e dor de zâmbetul lui,
îmi e dor de cum îmi spunea că mă iubește și de cum mă lua în brațe.
NEW YORK CITY, ANII 1950
- Hai, tată! Mereu te miști încet. - Deschide ușa, fiule!
Crăciun fericit!
Salut, unchiule!
A fost un an bun. Crăciun fericit, frate!
- Ce e asta? - În semn de mulțumire.
Am ceva și pentru Marietta. Te asigur că e elegantă.
Am una la fel pentru Beverly.
- Și butoni pentru tine... - Returnează-le! Ar trebui să știi!
Ce? De ce?
Du-te la Tiffany's și returnează tot imediat!
Diamantele alea sunt pentru tine.
N-au nicio legătură cu soția ta sau cu mine.
Sunt pentru tine, ca să te simți tu important.
Richard, tatăl tău se simte important acum?
Nu.
Asta fiindcă e nelămurit. A încurcat lucrurile cu avuția.
Lucrurile le cumperi.
Avuția e ceva ce clădești. Și nu o faci pentru tine însuți.
- O clădești pentru familia ta. - Tu-ți cheltuiești banii pe artă.
- Știi ce e o moștenire? - Nu.
Fii atent! Știi cine a inventat dinamita?
Un chimist suedez, care a făcut o avere din asta.
Nici nu știa ce să facă cu atâția bani.
Într-o zi, când era în viață,
în ziar i-a apărut necrologul din greșeală.
I-au zis „negustor al morții”.
De fapt, murise fratele lui,
dar, când a luat ziarul ăla și a văzut munca lui de-o viață
rezumată așa în fața lui, s-a îngrozit.
„Asta a fost viața mea?
Pentru asta voi fi ținut minte?
Pentru moarte, bombe și crime?”
În acea zi și-a schimbat testamentul.
Și-a donat averea ca să înființeze un premiu
ce se acordă celor mai deștepți oameni din lume.
Așa că, azi, Alfred Nobel nu mai e cunoscut ca un negustor al morții.
E cunoscut pentru Premiul Nobel pentru Pace.
Asta e moștenirea.
De asta investim în artă.
De asta investim în muzee.
De aceea ele poartă acum cel mai valoros lucru
pe care îl vom avea vreodată.
Numele nostru.
Tatălui tău trebuie să i se reamintească asta.
Așa că, frate, du prostiile astea înapoi de unde le-ai luat!
Du-te!
Acum!
O zi bună, Raymond!
Ucide durerea
Carnegie și Frick au trimis copii în mină.
Rockefeller a otrăvit jumătate de planetă.
Oamenii își aduc aminte doar de biblioteci și teatre,
deci de ce n-ar crede frații Sackler că pot scăpa nepedepsiți.
Luați loc!
Purdue credeau că trecuseră fluierând de audierea în Congres
și că acum erau de neatins.
Am auzit abia după ce s-a aflat în Maine.
După ce Jay McCluskey a raportat.
Acea minciună ne-a dat ce ne trebuia ca să-i chemăm în instanță.
Vă aduc la cunoștință că Purdue Pharma e chemată în instanță
de procuratura districtului Virginia.
Banii și moștenirea lor erau în pericol.
Dar Richard nu s-a purtat cum era de așteptat.
Tipul era ciudat.
Vor să sondeze terenul. Sunt sigur.
- Știi sigur sau presupui? - Asta trebuie să fie.
- Ce anume vor? - Vor tot.
Dacă vor tot, hai să le dăm tot!
Așa că ne-au dat tot.
Ne-au dat e-mailuri, înștiințări
și alte documente interne.
Milioane de pagini cu chestii.
Și aproape toate ne erau inutile.
Dar a trebuit să le citim pe toate. Fiecare cuvințel.
Brownlee a chemat doi avocați buni.
Pe Rick Mountcastle și pe Randy Ramseyer.
Scopul nostru era simplu în etapa asta:
să confirmăm că știau că OxyContin era o problemă
și, mai ales, să stabilim de când știau asta.
Odată ce aveam dovada în scris, minciunile lor aveau să fie expuse.
Cutiile pe masă! De la A la G pe peretele vestic!
De la H la T pe peretele estic! Să se vadă scrisul de pe ele!
Vreau să le pot citi din mers.
Când vedeți cuvintele „pisat” și „tras pe nas”, subliniați-le!
Sunt specificate de multe ori supradoze cu Narcan și naloxon.
Și aici. Să le subliniem cu galben!
Și decesele?
- Cu roșu? - Cu roșu.
Mulțumesc din nou că mi-ai dat unul din clienții tăi.
Pentru puțin.
Eu nu mai fac față.
Și nu e mare lucru.
Le duci gogoși și cafele, îți amintești de zilele de naștere...
Chestii simple.
I-aș spăla și veceul dacă ia medicamentele.
Ce e asta?
Sunt mamele. Sunt inofensive.
Gospodinele astea plictisite dau vina pe oricine, doar pe ele nu.
Dacă erau părinți mai buni, poate nu aveau copii drogați.
Ține capul plecat și mergi repede!
Cineva ar trebui să cheme poliția.
Fiindcă o să fac măcel aici.
Mă mai ții minte?
Ți-ai cumpărat mașina aia cu viața unei fete de 16 ani.
- Tu trebuie să fii Benji. - Da.
Benji, ea e colega mea, Molly Dover. O să mă înlocuiască.
Îți mulțumesc pentru ce faci și sper că arma aia e încărcată.
Ea e recepționera noastră, Joy.
- Bună, Joy! - Ea e Geggy, care se ocupă de tot aici.
Am înțeles: să nu mă pun cu Geggy
E o petrecere și eu nu știam?
Ia uitați-vă cine a venit! E dealerul cel mare!
Problema e dependența, nu prescrierea. Faci o treabă excelentă.
Mulțumesc.
- Cred că stăm bine. - Da.
- Mulțumesc. Tu cine ești? - Da.
Dr Cooper, ea e Molly Dover.
Ea va lucra cu cabinetul tău de acum.
Mă bucur că vom colabora.
- Da... - V-am văzut discursul din Houston.
„Este greșit să numim opioidele narcotice,
la fel cum este greșit să spunem că sexul este un viciu.”
- Ai ținut minte? - Ați fost incredibil!
Da, am ținut minte!
Bine că băusem doar un pahar cu vin și am putut să țin minte tot ce ați zis.
Omorâți-vă!
Dr Cooper, trei pacienți așteaptă.
Bine, vin imediat. E zarvă mare aici.
Mulțumesc. Deci tu o să vii aici.
Da, m-a adus Shan.
Bine. Mă bucur să te cunosc. De unde ești?
- Din Arlington, Ohio. Ați fost pe acolo? - Nu.
- E foarte frumos. - Da?
Trebuie să mai ajungem în câteva locuri.
Mă bucur că v-ați cunoscut. De acum, o să colaborați.
Bine. Mi-a părut bine, Molly.
- Și mie. Ne vedem curând. - Bine.
Îi spui lui Benji să ne conducă, te rog?
Desigur. Benji, condu-le tu pe Molly și pe Shannon, te rog!
- Sigur. - Mulțumim.
- Mi-a părut bine, Molly. - Și mie. Ne vedem curând.
Tot mai mulți oameni vor deveni dependenți de OxyContin!
Voi vă luați banii și plecați mai departe!
Dar trebuie să ai grijă.
Cică oamenii au început să le piseze și să le tragă pe nas.
Ați sunat la familia Kryger.
Nu suntem acasă. Știți ce aveți de făcut.
Bună, Lil! Sunt Glen.
Trebuie să vin să-mi iau ceva de încălțat.
Nu am perechea pe care o port la muncă.
Voiam să... Îmi trebuie niște încălțări.
O să vin să le iau.
Bine.
Bună! Pot să intru să-mi iau încălțările?
Ți-am zis să nu vii aici.
Să nu mai vii acasă!
Am sunat și am lăsat un mesaj că vin să-mi iau niște încălțări.
O să plec.
Vin acum.
Pari bolnav.
Nu sunt bolnav, Lil.
Mă simt mai bine.
- Se pare că ești încălțat. - Sunt...
Sunt încălțat, Lil.
Vreau doar să intru în casa mea și să-mi iau ceva de încălțat.
Lil!
Ăia...
- Nu de ăia am nevoie. - Ghinion.
Vreau să vin...
Îmi pare rău că treci prin...
Ratatule!
Glen, trebuie să pleci.
Nu plec până nu o văd pe fiica mea.
O să chem poliția.
De ce?
Iau o rețetă și plec imediat.
Salut, doctore!
Ce s-a întâmplat?
Îmi pare rău, n-am putut să sun, fiindcă mi-a murit telefonul.
Am nevoie de altă rețetă dacă se poate.
Deja ți-am dat o rețetă.
Știu, dar am nevoie de încă una.
- Am niște dureri. - Nu-ți mai dăm.
- Glen, respiră! - Ce?
- Respir! - Ce se întâmplă?
Îți spun ce se întâmplă: am dureri!
- Am înțeles. - Dă-mi o rețetă!
Nu îți dau nicio rețetă, Glen. Deja nu mai e vorba de durere.
Am dureri! Nu trebuie să-ți ajuți pacientul care are dureri?
No comments yet. Be the first to leave one.