From - Second Season

Din episoadele anterioare...

Nu, nu! Nu mă atingeţi! Nu!

Nu! Nu!

Eşti bine?

- I-ai văzut? - Ce să văd? Pe cine?

Am auzit o voce la radio.

Îmi ştia numele, ştia numele soţiei mele, ce făcea în casă, în beci.

- Jim? - Cred că cineva ne urmăreşte.

Trebuie să începem să colaborăm.

Trebuie să plec, Jim.

Erai în drum spre dezintoxicare şi ai ajuns aici.

Ai luat ceva?

- Da, doar puţină morfină ca să... - Marielle.

Bine, fie, fă ce vrei.

Vin. Trebuie să ieşim înainte să se oprească muzica.

Sângele meu...

"... este sângele tău acum."

Am nişte viermi pe sub piele

şi e ca şi cum, ceva vine după mine.

Nu putem să lăsăm oamenii să ne fure puţina mâncare pe care o avem.

- Ieşi afară. - Dale, termină.

Dă-te de pe mine!

Deschideţi uşa!

Boyd! Kenny! Am nevoie de voi aici.

- Respiră. - Ellis, ce se întâmplă?

- Trebuie să scădem presiunea. - Bine.

- Nu-i poţi da sângele meu. - Boyd.

Orice ar fi în mine, va ajunge în el.

- Boyd. - Am o idee.

Sângele meu este sângele tău, nenorocitule!

- Aproape l-am pierdut. - Dar nu l-ai pierdut, bine?

Trebuie să te întreb ceva.

Da, sigur.

Ai teste de sarcină?

Eşti sigură?

Atât de sigură cât pot fi, având în vedere circumstanţele.

I-ai spus lui Ellis?

Nu, încă nu. Eu...

Ştiu că nu sunt condiţiile ideale,

dar femeile nasc din totdeauna.

Desigur.

Şi...

nu toate au avut o studentă în anul trei la Medicină pentru a le ajuta.

Vorbeşte cu Ellis, noi trei putem...

Nu pot. Nu vreau să-i spun nimic încă.

- Răsare soarele. - Da, noi vom fi aici.

Fatima, ce se întâmplă?

- Fatima... - Ar trebui să plecăm.

Serios, trebuie să plecăm.

În regulă.

Iisuse!

Chiar ai reuşit.

Ai ucis unul.

Ce facem cu cadavrul?

- Ar trebui să-l ardem. - Nu.

Îl ducem înăuntru.

Spune-mi că glumeşti.

Nu, are dreptate. Asta e şansa noastră să îi studiem.

Îl putem studia, îl putem deschide pentru a vedea ce e la interior.

Nu ştim nici dacă e sigur să atingem chestia asta,

iar tu spui să-l operăm.

Oameni buni...

Kristi...

este decizia ta.

Să-l ducem înăuntru.

Aduc un cearşaf. Putem să-l tragem.

Mersi.

- Aduc nişte beţe. - Ellis.

Vreau să te întorci la casa Colony.

Nu, vreau să rămân.

Dacă fac asta, oamenii vor veni să vadă ce faci.

Iar asta trebuie să rămână un secret.

Măcar până reuşim să-l analizăm.

Kristi, e în regulă să ne întoarcem?

Da, dar tu trebuie s-o iei uşurel.

Vii imediat la mine dacă ai probleme cu respiraţia, bine?

Păstrează pansamentul curat şi uscat şi te consult mai târziu.

- Bine? - Să mergem.

- Da. - Elgin.

Da.

Ce e?

Eşti bine?

Da.

- Ai grijă. - Da. Întotdeauna.

Să mergem.

Oameni buni...

putem să ne oprim puţin şi să discutăm despre asta?

Kenny, ce avem de discutat?

Vrei să duci de bună voie răul în casa ta.

- Înţelegi asta? - Da.

Mai înţeleg şi că nu vom mai avea vreodată o astfel de şansă. Bine?

Bine?

Să mergem.

DIN

Ellis va fi bine?

De unde naiba să ştiu eu?

Mi-am petrecut toată noaptea punând hrana în saramură.

Ce o să faci cu mine?

O să mă bagi în cutie?

Pentru că asta fac în oraş, nu? Asta suntem acum?

Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat cu Ellis. Serios. El este...

e un copil bun.

Dar am dreptate în legătură cu cei din autobuz!

Sunt prea mulţi oameni aici.

Şi am văzut câtă mâncare ai adus ieri.

Va trebui luate nişte decizii dificile

şi nimeni de aici nu pare dornic să le ia.

Aş avea grijă cu cine vorbesc despre deciziile dificile.

- Nu intră şi nu iese nimeni. - Am înţeles.

Ce se întâmplă acum?

- Vedem cum se simte Ellis. - Şi apoi?

Doar nu vrei să locuim aici cu cineva care a încercat să ne omoare.

A vrut să ieşim afară în toiul nopţii.

- A vrut să ne scoată... - Da, am auzit.

Te întreb ce ai de gând să faci?

Donna! Dubiţa e aici. Ellis şi Fatima s-au întors.

Îţi promit că sunteţi în siguranţă aici. Vom rezolva asta.

Sunteţi unii dintre noi.

Cu excepţia imbecilului din camera aia, noi avem grijă de oamenii noştri.

În regulă. Haideţi, făceţi-i loc.

Vino încoace. În regulă. Sprijină-te de mine.

În regulă, te ţin eu.

Aşa. Uşurel.

Uşurel.

- Cred că trebuie să le întoarcem. - Nu.

- Dar sunt gata. - Nu sunt gata.

Nu te certa niciodată un bucătar-şef.

I-ai spus secretul meseriei?

- Vreau să-l văd pe Victor azi. - Şi eu.

- Nu cred că e o idee bună. - De ce?

Pot să-l duc eu. Oricum voiam să merg acolo.

Nu merge nimeni la casa Colony.

Jim, cred că se pot duce.

Putem să vorbim afară puţin?

Păstrează-mi nişte clătite, bine?

Ce e?

- Nu ştiu ce e cu tine. - Poftim?

Trebuie să fim o echipă.

Eu am spus că nu se pot duce, iar tu ai spus că da.

Ce vrei să faci?

Vrei să-i închizi în beci?

Acum două zile l-ai

dus pe Ethan să discute cu cea care a încercat să-l omoare.

A fost altceva.

Nu, amândoi am acceptat

că nu-i putem ţine închişi până găsim o cale de a merge acasă.

Vrei să se furişeze? Pentru că asta se va întâmpla.

Aşa ştim unde se duc, că sunt împreună.

Nu vreau ca fiul nostru de şase ani

să-şi petreacă timpul cu un ciudat cu problemele emoţionale

care umblă cu o armă prin oraş.

Stai, stai, nu. Acel ciudat cu probleme emoţionale

i-a salvat viaţa fiicei tale şi pe a mea.

Sau poate că asta vor ei să crezi.

Am auzit o voce la radio.

- De ce nu ţi se pare important? - Pentru că eu cred că greşeşti.

Ştiu că vrei ca toate astea să aibă sens.

Ştiu că vrei să existe o explicaţie raţională,

dar dacă ai fi fost în tunelurile alea şi ai fi văzut ce am văzut eu...

Poate că asta au vrut ei să vezi?

Dumnezeule.

Bine.

Cum o fac?

Cum au...

creat monştrii care ies noaptea?

Pentru că am văzut chestiile alea. De aproape, Jim. Le-am văzut.

Eşti sigur că vocea de la radio...

este răspunsul pentru toate aceste lucruri imposibile?

Te-ai gândit dacă vocea aceea chiar era a unui om?

Bineînţeles că e un om.

- Ce crezi că era? - Nu ştiu.

Iar asta mă sperie foarte tare.

Dar pentru moment, o să mă întorc înăuntru

şi o să mănânc clătite cu copiii mei.

Poţi să ni te alături dacă vrei.

Bine. Ai reuşit?

În regulă.

Bine, deci...

cum facem asta?

Ce-ţi trebuie?

Pare că are un fel de cutie toracică, deci ne trebuie un fierăstrău.

Bine. avem câteva în magazia cu scule de lângă bar.

Şi nişte mănuşi ar fi bune.

În regulă. Kenny, crezi că mama ta are ceva ce am putea folosi?

Kenny?

Aveai viermi sau ceva pe sub piele

şi i-ai transferat în chestia asta, iar acum e moartă.

Da.

Ce s-a întâmplat cu viermii?

Au murit şi ei?

- Ce vrei să... - Scuzaţi-mă.

Mari!

Mari.

Haide, iubito. Îmi pare rău. Vino încoace.

E bine?

E în sevraj.

Putem să...

Am nevoie de mănuşi şi ceva cu care să tai osul.

Nu vreau chestia asta aici mai multe decât e cazul,

aşa că haideţi să terminăm odată, bine?