Channel Zero

Astea au fost toate camerele.

Acum e casa noastră.

Ce zici, o cameră de oaspeți ?

Deocamdată, da.

Noroc, doamnă Hodgson.

Pentru casa noastră.

Ce era unagi ?

Țipar ?

Dumnezeule.

Ajută-mă să-mi amintesc, în față vin trandafiri cățărători, nu ?

- Nu trandafiri. - Nu ?

- Nu-mi plac trandafirii. - O, nu ? Asta e nou pentru mine.

- Nu știam. - Trandafirii sunt leneși și necinstiți.

Necinstiți ?

O, floare frumoasă. Și apoi sângerezi.

Dacă îl culegi cu grijă, nu trebuie să sângerezi.

Și ei spun: Uitați-vă la mine, sunt un trandafir.

Poți planta ce vrei după ce terminăm renovarea.

Doar să nu se prăbușească casa.

Nici vorbă. Ascultă, tatăl meu știa că-și va crește copiii aici...

așa că a făcut multe, chiar dacă stilul e din anii '80.

Mama ta ne-a dat casa.

Unui cal de dar nu te uiți la dinți.

Așa e, nu ? Mi se pare un cadou de nuntă destul de mare, o casă.

Da...

și casa asta...

are un schelet puternic.

- Miroase a țipar. - Îmi place la nebunie.

Era în pivniță ?

Ai grijă.

Când mama ta a spus că mai sunt lucruri aici, mă gândeam la câteva cutii.

Ferește-te de păianjeni.

Incredibil.

Uită-te.

Doamne.

Carnetul tău din clasa a doua.

Ai avut opt la limba română.

Sunt mândru de asta.

Ce lucruri drăguțe.

Și o poză cu noi.

Hei, ce-i asta ?

- De unde ai apărut ? Uită-te. - Nu-i locul lui aici.

Avem un câine ?

- Îl voi numi Unagi. - Vreau un câine mare.

- Unde ești ? - Nu vreau un cățeluș lătrător.

Acolo ești.

Când eram copil aveam o jucărie de pluș care arăta exact așa.

La cinci ani l-am pierdut undeva.

Ce trist.

- Scuze. - Să cred asta ?

- A fost un accident. - A, da ? Vrei să mă provoci ?

- Nici vorbă. - Vrei asta ?

Stai să vezi.

Cine scoate câinele la plimbare ?

Da, râdeți voi.

Vă distrați un pic ?

Am putea fi într-o trupă.

- Demolări de calitate. - Camera greșită.

- Ce ? - Glumeam.

Deci erați prieteni de mici ? Ce romantic.

Și întâlnirea noastră pe Tinder, la fel.

Cum a fost să vă revedeți ?

Cum să explic ? A fost dragoste la prima vedere.

- Pentru mine, ea s-a mutat înapoi aici. - Da, altfel n-aș fi făcut-o.

Tom, nu e ciudat să locuiești înapoi în casa părintească ?

Ba da.

Jill a găsit, de exemplu, o ladă în pivniță...

plin cu lucruri din copilăria mea. Lucrări vechi și așa mai departe.

Era și un caiet de-al tău, l-ai văzut ? E minunat.

Ea inventa mereu povești cu personaje fictive.

Unul dintre acele personaje era un fel de jongler, nu ?

Cum îl chema ?

Omul Covrig.

Nu, Pieter Covrig.

Pieter Covrig își putea îndoi brațele și picioarele în toate direcțiile.

Fusesem la circ. Acolo am văzut un contorsionist.

Am inventat un clovn contorsionist și am desenat povești despre el.

- Jacob Covrig, așa îl chema. - Atât de drăguț.

Deci, Jacob Covrig.

Pentru îmbrăcăminte de damă, vă rugăm la casa 14.

Ce facem cu mâncarea ?

Să comandăm ceva ?

Ce e ?

Jill ?

Cine era femeia aia ?

Ce femeie ?

În magazin.

Sarah Winters. Locuiește cu soțul ei în Mayor Hill.

Le-am renovat dormitorul. Nu era mulțumită.

Ai făcut sex cu ea ?

Hai, nu începe acum...

Ei bine ?

Răspunde pur și simplu.

- Tom ? - Nu sunt tatăl tău.

Nu fac ce a făcut el.

Și chiar dacă ar fi așa...

s-ar fi întâmplat cu mult timp în urmă, deci...

Poți s-o găsești imediat. Sun-o și întreabă dacă e adevărat.

Am lucrat acolo și ea era nemulțumită. Vrei s-o suni ?

- Îmi pare rău. - Nu, n-ar fi trebuit să mă răstesc așa.

Te iubesc.

Am încredere în tine.

Chiar te iubesc.

Și eu pe tine.

- Jill ? - Ce-i ?

Vino la subsol.

Sau nu, stai. Rămâi acolo.

Gândește-te la peretele din spate.

OK.

- Ți-l imaginezi ? - Da.

Descrie-l.

- E doar un perete. - Și în rest, ce mai e ?

Nimic.

Ești sigur ?

E vreun tablou ?

Nu, dar e o fereastră sau o ușă ?

Nu e nici fereastră, nici ușă.

OK, vino cu mine.

Nu înțeleg nimic. Acolo nu era nicio ușă.

Da, am crescut în casa asta, dar nici eu nu-mi amintesc nicio ușă.

De ce n-am văzut-o mai devreme ?

Nu e gaură de cheie.

Nu simt curent nicăieri.

- E închisă ermetic. - Dar...

ce e acolo ?

Nicio idee.

OK...

Nici mama n-a văzut-o niciodată.

Asta mă scoate din sărite.

Poate e ca la Urșii Berenstain...

unde ortografia s-a schimbat brusc.

Sau filmul Shazaam cu Sinbad, în care mulți cred.

Nici eu nu știu.

- La naiba. - Da, nu se văd șuruburi...

nu se mișcă balamalele.

Nu e o amintire falsă. Ușa aia nu era acolo și acum e.

Jason, înțelegi că nu se poate ?

Hai, știm cu toții.

Crezi că tatăl tău a făcut ușa aia în subsol ?

Deci un hoț a făcut asta pe ascuns ?

Nu spun asta, dar sunt sigur. Acolo nu era nicio ușă.

Ce facem acum, chemăm poliția ? Agentule, am o ușă în subsol.

O deschidem.

Auzi că sună gol.

Trebuie să fie un spațiu sau un pasaj în spate.

- Da, da. - E rândul tău.

- Oricum nu merge. - Ești beat.

Am o idee.

Ce...

Mai jos, la mânerul ușii.

- Aici ? - Da.

Am încercat deja.

Ai grijă la mână.

- Isuse, Jason. Dumnezeule... - Hei, nu face asta.

- Suntem înăuntru. Ce faci ? - Du-te la scară și acoperă-ți urechile.

- Nu, Jason. - Trebuie să-l deschid sau nu ?

Acoperă-ți urechile.

Și încă o dată.

Ok, gata.

Jason, oprește-te.

- La naiba ! - Rahat !

- Ești bine, dragă ? - Capul meu.

Ține-mă.

- Doamne sfinte ! - La naiba, Jason !

Uite.

Am reușit.