The Woman in the Wall

Agnes, fiica mea, e moartă.

290 de copii au murit la mănăstire...

Și-am găsit doar 3 înmormântări.

Suntem singurele mămici rămase

- ce-au trecut prin iad împreună. - Lasă-mă!

Mi-a spus mama că părintele Percy a pus-o-n legătură

cu Casa Sfinților Păstori și c-am fost adoptat prin ei.

În februarie 1989.

Dacă nu s-au închis? Dacă s-au ascuns?

Ai fost la Casa lui Lazăr?

Ce-am pătimit acolo?

Nu vreau să revii pentru un timp.

Conform actului, ești mort.

- Dar ești în viață? - Da.

E fals, nu?

Are ștampila guvernului și toate cele. E la fel ca la Agnes.

Poate și ea-i în viață.

Exact.

Te-ai născut într-o casă pentru mame?

Eu nu...

Nu prea vorbesc despre asta.

E în regulă.

Serios.

De ce-mi arăți actul?

Am luat câteva dosare.

Dovezi din casa părintelui Percy.

Între alea și astea, poate...

poate găsim ceva și aflăm ce-a pățit fiica ta.

Mulțumesc.

The Woman in the Wall - S01E05 „Ex Gratia”

- Câte felicitări sunt? - Părintele Percy le-a păstrat pe toate.

Felicitări aniversare, scrisori, felicitări de crăciun de la familiile...

pe care le-a ajutat.

Sigur.

- Dumnezeule! - Ce? Ce e?

„Dragă părinte Percy, crăciun fericit și-un an nou fericit,

numai bine, Frank, Joyce și...”

Breda.

„Vârsta de 8 și patru luni.”

Clemence a avut o fiică pe nume Breda.

Ea e, cea din mijloc.

Breda s-a născut în 1985. În aceeași lună ca Agnes.

Ea trebuie să fie, nu?

Dacă-i ea și părintele Percy a fost implicat în adopția ei,

poate că și ea are certificat de deces.

Nu știu.

Dar putem verifica.

De unde ai astea?

Nu întreba.

Sergent, verific să văd cum ești.

Știu c-ai spus că ești bolnav, dar aud cum molfăi și mă gândeam că poate...

„Connor...”

Aici e!

„Breda Tooley.”

„Cauza morții: astm.”

„2 mai, 1986.”

Ce naiba se petrece aici?

Poate Frank și Joyce ne pot spune.

„Nr. 11, Drumul Morii.”

Atât.

- Drumul Morii? Câte drumuri d-astea sunt? - Multe.

Poți să te uiți aici?

Ceva biserică cu inimă?

„Biserica Inimii Sfinte.”

Fir-ar, oriunde te-ai uita în țara asta

- vezi o biserică d-asta. - Dar câte-s lângă Drumul Morii?

Bună treabă, Columbo.

Unu.

Doi.

- Aici. - Trei.

Patru.

Cinci.

Și asta-i cea mai aproape.

- Să începem d-aici. - Bine.

- De ce crezi c-a vrut să ne vedem? - Poate vrea să te ceară.

- Sunt vești proaste. Sigur sunt. - Te oprești?

Ar fi bună o canapea d-asta în sufragerie.

Dar să nu te-mbolnăvești în ea.

De ce nu?

Nu tu, copilul!

Niamh! Anna! Salutare.

- James. - Nu.

Vă rog, nu vă ridicați.

Vă pot aduce ceva?

- Ceai, cafea? - Nu, suntem bine, mersi.

- Mi-ar plăcea o cafea. - Un moment.

Ne aduci o cafea, te rog?

Mulțumesc.

Ce-i asta?

Eu...

N-aș merge până acolo să zic c-am reușit,

cum ar spune unii, dar...

Statul recunoaște mănăstirea Kilkinure...

ca o spălătorie.

Odată ce semnați, da, ca Spălătoriile Magdalene.

Și toate femeile vor fi îndreptățite la o compensație.

- Ai reușit. - Dumnezeule...

Doamne...!

Nu cred!

Dumnezeule!

Nici n-am știut că mama a fost într-una până când a murit.

Nu i-a spus nici măcar tatălui meu.

Așa rușinată s-a simțit.

Și acum asta, recunoaștere oficială...

îți poți imagina ce-ar fi însemnat pentru ea acest lucru?

Aș vrea să fie aici să vadă...

Ar fi mândră de tine.

Sunt...

Sunt alte femei pe care le putem ajuta,

așa că cu cât se semnează mai repede, cu atât mai bine.

Mulțumim, James.

Merg după cafea.

- Ești bine? - Da.

- Ești sigură? - Da.

- Când ai dormit ultima dată? - Nu știu. În ce zi suntem?

E miercuri.

Nu știu. Acum o săptămână?

Cât știi despre mama ta?

Mă refer la cea biologică.

Cât știi și tu despre Agnes.

Doar numele.

Și care-i numele?

Catherine.

Catherine.

Stai, dar și tu ai avut un certificat de deces.

De ce nu-i întrebăm pe ai tăi dacă știau ce se petrece?

E complicat.

Am înțeles.

- Stai, oprește! - Ce?

Ia-o la stânga!

Ce?

Ia-o la stânga!

Biserica Inimii Sfinte!

Asta-i.

Sergent?

Nu ți-ai luat liber?

Ce-i aia?

Încă nu-s sigur.

Skelly...

Nu te-ai săturat să fii nefolositor?

Scuze.

Nu mă refeream la ceai.

Eu mă simt nefolositor.

Și m-am săturat.

Drennan.

Detectiv Drennan, da, sergent Massey, din Kilkinure.

- N-am mai vorbit de mult. - Am nevoie să-mi trimiți

toate materialele relevante acestui caz.

- Ce? - Da.

- Toate? - Da.

Rapoarte patologice, istoricul apelurilor, îmi trimiți tot ce ai.

Nu cred că-i relevant.

Nu-i relevant?

Știi că mașina victimei a fost arsă pe proprietatea statului?

- Da, normal. - Ăsta-i un oraș mic

și localnicii nu-și fac griji doar pentru criminalul preotului,

- dar mai e și-un piroman liber! - Piroman?

Da, a dat foc mașinii și mai era puțin să ardă și secția.

Și tu zici că nu-i relevant?

Cred că-i foarte relevant. De fapt,

superiorul tău va crede că-i relevant?

Așteaptă puțin.

Nu te grăbi. Am tot timpul din lume.

Pune ceainicul pe foc.

Asta-i.

Bresnahan.

Lorna! Stai.

Doar nu...

Le voi arăta insigna,

le spunem că investigăm iregularități în procesul de adopție... sau ceva.

Bine? Și continuăm d-acolo.

Ce? Și eu?

Tu...

Cred că-i mai bine să nu zici nimic.

Nu pot spune nimic oamenilor ce-au luat fiica lui Clemence?

- Da? - Salutare.

- Căutam familia Bresnahans? - Sunt părinții mei.

Supraveghez casa momentan.

De fapt, câinele.

Vă pot ajuta cu ceva?

- Tu ești...? - Breda.

Voi cine sunteți?

Scuze, sunt detectivul Colman Akande.

Știi când se întorc părinții tăi?

Ea-i fetița mea...

Nu-i așa că-i frumoasă?

De unde mi-a știut numele?

Ar fi mai bine să vorbim cu părinții tăi.

- Despre ce-i vorba? - De adopția ta.

Doamne...

Tu ești mama mea biologică?

Nu.

Nu, nu sunt.

Dar o știu.

Am știut-o.

- Ai știut-o? - Ea...

- Doamne, cumva a...? - Da.

Acum câteva zile.

Îmi pare rău.

Nu, stai, voiam să te întreb...