Orphan Black: Echoes

Fir-ar!

Isuse.

Wes.

Scuze.

Cred c-ai auzit tot, nu?

Da.

Ce vei face acum?

Plec naibii de aici.

Intră.

Mă gândeam să verific.

Să văd cum ești.

Sunt bine.

M-am gândit că poate vrei să mergem

să luăm înghețată. Doar noi două, ce zici?

Data viitoare. A fost o zi lungă.

Bine, desigur.

Jules...

Vreau să știi că-mi pasă foarte mult de tine.

Tuturor ne pasă.

Mersi.

Bine, vă las.

„Vreau să știi că-mi pasă de tine.” Prostii.

Chiar voia să luăm înghețată?

După ce au făcut? Nici vorbă.

Merg să primesc răspunsuri. Poți să mă acoperi?

Păi...

Wes, te rog! Am nevoie de tine.

Te rog, sunt o copie, ai uitat?

Da, se pare că nu.

Dă-mi hanoracul tău.

Repede, grăbește-te.

Și dă-mi telefonul.

Al meu e acolo. Ia-l pe-al meu, schimbăm.

- Am nevoie de pălărie. - Ai grijă cu ea.

- E de epocă. - Prioritățile!

Vreau să aflu cine m-a făcut.

Da, desigur.

Bine.

Ne vedem curând.

N-o poți compara pe Celine Dion cu Mariah Carey.

Sunt două artiste diferite.

De acord. Precum noaptea și ziua.

Celine Dion e dovada că îngerii pot cânta.

Uite! Ea-i!

Nu, e fratele ei. Vezi?

E puștiul de frate-su.

I-am văzut numărul de stand-up online.

E destul de bun. Îți spun, o să ajungă mare.

- Serios? - Da.

- Nu? - Da. Verifică.

Sedan: caută „Wes Lee stand-up.”

Stai. Caută-l pe cel cu pisica cu șase degețele. E foarte...

O să mori de râs. E amuzant.

Îți place comedia cu pisici?

- Nu toate... - Râzi de feline?

Nu.

Fac mișto de tine.

Pisicile-s super. Sunt amuzante.

Caută pisica cu șase degețele.

I-aș fi dat trandafirul final.

Nu, a ales ea greșit.

Sigur, a fost bogat, dar nu l-a iubit pe individ.

Da.

Trebuia să se gândească la copil.

- Suntem gata? - Da.

Orphan Black: Ecouri - S01E04 „Reamintire”

Avem să-ți spunem ceva.

Vrem să știi adevărul și motivul pentru care m-a urmărit acel om.

Motivul e c-am fost creată de un aparat.

Ca-n desen, uite-așa.

Am fost printată.

Nu se poate.

Ba da.

Te-a durut?

Cumva, m-am trezit și eram nouă-nouță.

Ce zici?

Cred că te face foarte tare.

Și eu cred asta.

Te iubesc, tocilaro.

Scuze.

Ai un vizitator foarte tânăr, Lucy.

Cineva vrea s-o vadă pe Lucy.

Sunteți rude, dar nu-i sora ta?

Nu-i nici verișoară și nici nepoată?

Da.

Știi ceva? Nu vreau să știu.

Nu trebuie să știu. Baftă în ce vreți să faceți.

Am o întâlnire!

Distracție!

Mă voi distra.

Apropo, dacă-mi distrugețo lucrurile, o să vă distrug pe voi, ați înțeles?

Bine.

E încordată.

Ce faci?

N-ai auzit-o? Are arme.

Ai adus chestia?

Lucy, mă mir că ești monogamă.

Decât dacă-mi scapă ceva. Aveți o relație deschisă?

- Nu. - Monogamă ce mai târziu

își va schimba orientarea.

Nu prea cred.

Cred că copiile sunt mai diferite decât credem.

Văd cu ochișorii mei mici

o casă cu-n gărduleț în față în viitorul tău!

Nu știi cum a fost viața mea înainte

și nu știi nimic despre relația mea cu Jack.

Ai fi norocoasă să găsești pe cineva ca el.

Vai, Doamne! Sper să găsesc!

I-ai spus planul?

Da, drogul ăsta, sau ce-o fi,

crezi că va declanșa memoria pe care o aveți amândouă.

Sigur e în siguranță?

Da. Am mai luat.

Nu așa, dar...

Stai, cum adică nu așa?

Lucy, nu-mi place cum sună.

Știu, dar dacă ne ajută să ne amintim

- cine suntem... - Nu facem găuri

în sinusuri pentru asta, da?

Doar drogații trag pe nas.

Eu mă gândesc la o metodă mai clasică și mai eficientă.

Spray nazal.

Exact. Mai aproape de...

Bariera hematoencefalică.

Ia te uită, știi câte ceva despre droguri!

A fost soldat medical.

La bine și la rău.

În fine! Mă vei ajuta sau nu?

Voi două chiar sunteți la fel.

Mulțumesc.

N-am să clipesc.

Trebuie să încerci! E foarte fain.

Mă distrez! Tu te distrezi?

Da... Ascultați.

Vreau să vă concentrați.

Ești drăguț.

Mersi. Concentrează-te, te rog.

Ea e.

Ea e femeia ce m-a creat.

O recunoști?

Nu.

Dar astea...

Asta-i ceea ce văd și eu.

Cuțitul e la fel.

Și de ce un cuțit de vânătoare?

Nu știu.

Aș vrea să vedem toată chestia.

Toată memoria, toată baia.

Știu. Și eu.

Stai așa.

Am o idee fantastică.

Dar ne trebuie vopsea.

Cred că asta-i tot.

N-am mai văzut-o întreagă.

Ce-i sunetul ăla?

Nu știu.

Tu auzi?

Ce anume?

Vă trebuie o pauză. Sigur halucinați.

Oare cum am fost când eram mică?

Oare am avut o copilărie sumbră, fericită?

Cred că mă simt bine acum.

Dacă totu-i adevărat, tehnic, ai doar doi ani...

așa că bun venit în copilăria ta.

Crezi că...

suntem fericite?

Sau am fost fericite?

Oricine-am fi. Nu cred... Ești fericită?

Nu știu. Poate că nu.

Poate doar uneori.

Chiar dacă sunt, nu știu dacă ce te face fericită

mă face și pe mine fericită, chiar dacă suntem la fel.

Jack și Charlie mă fac fericită.

Îmi place să fiu mama lui Charlie. E...

E foarte specială.

Cred că versiunea „originală” a avut un copil.

Vrei să spui că sunt o mamă,

sau că eu, cea care a fost eu înaintea mea a fost o mamă?

Așa cred.

Ce nebunie.

Ce se întâmplă cu copiile?

Avem suflet? Ce pățim când murim?

Ne întoarcem înapoi în cutie?

Oglinda a fost o idee bună, nu?

Trebuie să fie.

Dacă-i singura chestie ce ne amintim,

trebuie să însemne ceva, nu?

Trebuie.

Nu crezi?

Bună dimineața.

După cum știți, fundația Darros

se mândrește să identifice

și să susțină mințile ascuțite ale științei și-ale tehnologiei.

Acești oameni schimbă lumea.

Eu am un rol nesemnificativ în asta.

Fără alte prezentări,

oratorii de azi includ cercetătoarea climei

și experta în robotică, Syuko Funada-Espino.

Și cea ce lucrează pe frontul printărilor de organe și de țesuturi,

Kira Manning de la fundația Additive.