Secrets Declassified with David Duchovny

În această seară la 'Secrete Secrete Declasificate',

cazuri și programe guvernamentale atât de ciudate,

încât trec în noul tărâm al supranaturalului,

cum ar fi atunci când SUA reurg la magie străveche

pentru a câștiga un conflict modern...

Sunt pe frontul unui război,

folosind vrăjitorie din secolul al XVI-lea.

Sau data în care FBI-ul a plecat în căutare de monștri...

Este unul dintre cele mai avansate laboratoare de criminalistică

din lume și face teste pentru Bigfoot.

Și cea mai misterioasă observare de OZN-uri dintre toate.

Vede un obiect metalic strălucitor.

Arată ca un ou mare.

Acestea sunt unele dintre cele mai ciudate lucruri

făcute de-a lungul istoriei de guverne

și de oamenii care lucrează pentru ele.

E timpul să le scoatem la lumină.

În Războiul din Vietnam, militarii americani sunt disperați

să găsească ascunzișurile din junglă ale Viet Cong-ului.

Încearcă recunoașterea aeriană, câini de urmă,

chiar și substanțe chimice letale pentru a defrișa jungla.

Când nimic din toate acestea nu funcționează,

vremurile disperate cer măsuri disperate,

și apelează la ceva mult mai ciudat...

două sârme îndoite și puțină vrăjitorie.

Până în 1967, conflictul din Vietnam

devenise un impas brutal.

Trupele americane aveau o putere de foc masivă

și echipamente de ultimă generație, dar totuși erau epuizate.

Inamicul lor, Viet Cong, era hotărât și inventiv.

Iar una dintre cele mai eficiente metode

de a combate trupele americane este folosirea

unei rețele masive de tuneluri subterane.

Viet Congul a săpat și a extins

peste 300 de kilometri de astfel de tuneluri

care se întind pe sub junglă.

Pentru soldații americani,

aceste tuneluri sunt un coșmar.

Viet Congul poate apărea de nicăieri, ataca o patrulă

și apoi să dispară înapoi în subteran.

Unul dintre motivele pentru care tunelurile sunt atât de eficiente

este că sunt aproape imposibil de găsit.

Recunoașterea aeriană tradițională nu funcționează

deoarece coronamentul junglei este mult prea dens.

Iar la sol, sunt atât de bine camuflate,

încât soldații nu le pot găsi

decât dacă au pur și simplu noroc.

Pentru a-și găsi dușmanul invizibil,

un oficial american cere disperat ajutor.

În noiembrie 1966, secretarul apărării Robert McNamara

le prezintă un film unor consultanți militari

care ilustrează o parte din problemele cu care se confruntă

în Vietnam, incluzând acest apel pentru idei noi

de detectare și distrugere a tunelurilor inamice.

Filmulețul îi atrage atenția

unui topograf profesionist din Virginia.

Numele lui este Louis Matacia.

Când vede filmul în care soldații americani

caută în zadar aceste tuneluri subterane,

el se gândește: 'Știu exact cum să rezolv problema asta'.

Răspunsul lui Matacia este

rabdomanția.

Rabdomanția este acea practică mistică

veche de secole, în care oamenii susțin că pot localiza cu precizie

apă sau minerale subterane folosind doar o creangă în formă de Y

sau tije de metal.

Această metodă e folosită de oameni

care cred că, echilibrând o tijă,

cineva poate observa o mișcare subtilă a acesteia,

datorată atracției magnetice față de o variație

a magnetismului din subsol.

Misticii și prospectorii de minerale

au folosit-o peste tot în Europa.

Iar unii coloniști o foloseau ca să găsească apă

pe măsură ce înaintau spre Vest.

Există totuși o problemă, și anume că

nu există nicio dovadă științifică că funcționează...

pentru apă, minerale sau pentru orice altceva.

Louis Matacia folosește rabdomanția

ca parte din munca lui de zi cu zi ca geodez.

Și este convins că această metodă poate fi folosită

pentru a localiza exact

tunelurile Viet Congului din Vietnam.

Matacia își oferă abilitățile

ca voluntar pentru armată.

Neavând nimic de pierdut, Corpul Pușcașilor Marini decide

să-i pună ideea la încercare.

Un grup de ingineri ai Pușcașilor Marini

îl aduc pe Matacia într-o locație cu subsol

unde își poate demonstra tehnica pe loc.

În timpul acestei demonstrații, el merge pe sub

țevile de apă expuse de pe tavan

ținând două tije metalice în formă de L,

câte una în fiecare mână.

De fiecare dată când trece direct

pe sub o țavă, tijele se deschid.

Unii ofițeri cred că aceasta este doar

o pierdere totală de timp, dar alții o înghit.

Ei văd asta ca pe o modalitate potențială

de a vedea în subteran și de a localiza Viet Congul.

Demonstrația lui Matacia este suficientă pentru a inspira

un salt uimitor de credință.

Armata SUA le oferă trupelor

un curs intensiv de vrăjitorie.

În mai 1968,

Matacia conduce o sesiune de antrenament

pentru pușcașii marini din Carolina de Nord.

El le arată cum să facă instrumente de divinație

din umerașe simple de haine.

Și le promite că pot învăța să găsească orice,

de la capcane explosvie la arme ascunse.

Ei creează o potecă simulată din Vietnam

cu muniție depozitată în subteran.

Au câteva tuneluri.

Iar rezultatele sunt suficient de sigure

încât merită efortul

de a o implementa în teatrul de operațiuni din Vietnam.

Au organizat ei experimentele în mod corect?

Nu știm sigur, dar ceea ce știm

este că armata a accelerat utilizarea divinației

pe frontul din Vietnam.

Acum, trupele americane din Vietnam

merg la luptă cu o armă... umerașe de haine îndoiite.

Ai pușcași marini care merg prin junglă

ținând mitraliera M16 într-o mână și tije în formă de furcă în cealaltă.

Cea mai nebunească parte este că comandantul suprem

al forțelor americane din Vietnam raportează

că pușcașii marini au parte de un succes remarcabil.

El susține că radiestezia le permite trupelor sale

să găsească tuneluri, precum și depozite ascunse de arme,

provizii și chiar documente îngropate.

Dar nu toată lumea din armată

crede în asta.

Mulți cred că acesta este

un caz clasic de confirmare a propriilor ipoteze.

Trupele sunt disperate după orice avantaj posibil.

Când reușesc să găsească un tunel,

fie prin informații, fie prin noroc,

ei țin aceste tije în mână.

Și, firesc, meritul revine radiesteziei.

Vrăjitorie sau pur noroc?

Armata nu află niciodată cu adevărat

ce se află în spatele ratei de succes a radiesteziei.

Și pe măsură ce războiul se apropie de sfârșit,

la fel se întâmplă și cu interesul pentru această practică.

Fără vreo dovadă clară de eficiență,

că așa ceva ar funcționa de la bun început,

sprijinul pentru program se diminuează treptat.

Iar până în 1971, Corpul Pușcașilor Marini

închide în tăcere întregul program.

Deși puțini jurnaliști zăriseră

trupe rătăcind prin junglă cu umerașe de haine,

întreaga poveste rămâne clasificată timp de mai câțiva ani.

În mai 1977, un raport detaliat de 79 de pagini

despre inovații ieftine și neconvenționale

din epoca Războiului din Vietnam este desecretizat în tăcere

și dat publicității.

Îngropată în acel document este bizara poveste

despre cum armata a îmbrățișat divinația.

În cele din urmă, pentru pușcașii marini

care mărșăluiau printr-o junglă plină de capcane,

un umeraș îndoit care oferea chiar

un mic avantaj în fața norocului chior merita încercat.

Naiba să ia știința.

La patru ani după ce pușcașii marini reurg la divinație,

Armata încearcă să valorifice propria sa putere supranaturală,

o armă secretă care poate străpunge orice pază

și pătrunde în orice seif...

experiența în afara corpului.

În primăvara anului 1972,

în cadrul Agenției de Informații a Apărării, sau DIA,

un raport secret lovește pe neașteptate ca o undă de șoc.

Acest document conține rapoarte neconfirmate

potrivit cărora sovieticii creează spioni

a căror conștiință se poate etașa de corpuri.

Ei încearcă să-și proiecteze mintea

la mii de kilometri distanță pentru a spiona întâlniri secrete

sau pentru a citi fișiere restricționate,

în timp ce corpurile lor fizice se află

în siguranță, înapoi la Moscova.

În culmea paranoiei Războiului Rece,

orice raport despre un avantaj sovietic este investigat,

chiar și cel care susține că inamicul antrenează spioni psihici.

În anii '70, ambele superputeri

prinse în Războiul Rece, erau terorizate

că cealaltă va veni cu

o dezvoltare tehnologică

care va câștiga instantaneu conflictul.

În acest mediu cu mize mari,

un raport care spune că sovieticii ar fi putut

găsi o modalitate de a valorifica abilitățile psihice,

este luat în serios.

Pentru a reduce decalajul psihic,

DIA nu apelează la un laborator de înaltă tehnologie

sau la o unitate de cercetare.

Se îndreaptă spre o oază mistică din Munții

Blue Ridge din Virginia,

Institutul Monroe pentru Științe Aplicate.

Acest institut este condus de Robert Monroe,

un fost director de radio devenit