Channel Zero

Lacey ?

De ce te-ai schilodit așa ?

Hai să-l scoatem imediat.

Nu e real.

- Doamnelor și domnilor, Margot la pian. - Mulțumesc. Mulțumesc.

O să-l întreb pe bucătar. Un moment.

Tim, el știe. Jason știe.

- Tu i-ai spus ? - Nu.

El a întrebat.

Mă uit la tine.

Tricou frumos cu pisici.

Nu trebuie să ne mulțumim cu orice.

Telefon nou ?

- Ce cauți tu aici ? - Nu o să stau departe toată vara.

- Sunt singura ta prietenă. - Ce drăguț.

- Super. - Asta se putea întâmpla toată vara.

Dar tu trebuia să iei câteva lecții suplimentare.

- Te-ai îndrăgostit de un profesor ? - N-am sentimente pentru nimeni.

Poți să te întorci cu mine.

Atunci închiriem ceva în afara campusului.

Margot. Hai, serios. M-am săturat de colegii mei de cameră.

- Sunt așa proști. - Deci nu te-ai bucurat de ei.

La fel cum Islanda e verde și Groenlanda e înghețată.

Rămâi să locuiești acasă cu mama ta, în trecut ?

Nu trebuie să mă salvezi, dar oricum, mulțumesc.

- Ghici cu cine m-am întâlnit ? - Chiar trebuie să ghicesc ?

JD. Vino și tu cu noi.

Nu-mi place să ies în oraș.

Salut, Jules.

Mi-a fost dor de tine. Margot a fost o pustnică.

Zbor la cinci, așa că plec. Nu te vinde online sau ceva de genul.

Facem tot posibilul.

Vii cu noi diseară, nu ?

Hai. Cât timp a trecut de când cineva nu te-a atins neplatonic ?

- Nimeni nu mă înțelege. - Ești uscată de prea mult timp.

O să ia foc pădurea.

- Nu a fost corect. - Ba da.

- Am primit un videoclip ciudat. - Și eu.

- Serios ? - Da.

Intrăm în apă ?

Da, hai să intrăm în apă.

Gata.

- Hei. - Ce mai faci ?

Ce-i asta ? Arată-mi.

- Un tatuaj. - E animalul meu marin preferat.

Frumoasă navă de pirați.

- Mulțumesc. - Nu încerca să fii cool.

Te știm de mult. Te-am văzut la pubertate. Scuze.

Hei, unde e...

- A trebuit să plece. - Cine ?

Partenerul tău. A trebuit să-ți găsesc pe cineva.

Margot. Margot, așteaptă. Așteaptă. Nu voiam să stai deprimată acasă.

- Am tot dreptul să fiu așa. - Da, corect.

Înțeleg. Scuzele mele. Oricum n-a găsit pe nimeni.

Asta ajută.

- Scuze. - Nu sunt în dispoziție. Mâine ?

Pleci deja ?

Am văzut că te uitai în jur și voiai să pleci. M-am gândit, sigur e un mizantrop.

La fel ca mine.

- Pleci ? - Da. Da, sunt foarte obosită.

Ei bine, mi-a făcut plăcere să te cunosc. Somn ușor.

Atât de obosită.

- Du-te. Distrează-te. - Mulțumesc.

La tine acasă.

- Puțin. - Își dă silința.

- Ai un iubit ? - Nu. Sunt liberă ca un fluture.

- Deci îți plac pisicile. - Da.

Toți ciudații fac asta.

Scuze. La o analiză mai atentă, chiar îmi plac ciudații.

Visez des că sunt atacată de căței care mă devorează.

- Sunt foarte drăguți. Chiar foarte. - JD, ce faci ?

Fă-te că-ți miști tacul prin apă.

JD, ce faci ? Nu mai face.

Scuze. Ai dreptate. Asta ar fi foarte ciudat.

Nicio problemă. Apropo, de ce ești iar aici ?

Știi de Casa Fără Sfârșit ?

Am un coșmar în care sunt în casa bunicii mele, într-un hol lung...

și la capătul lui e o oglindă în spatele căreia stă cineva.

Apoi mă trezesc îngrozită.

- Margot, arată-mi telefonul. - De ce ?

A fost ultima dată în SUA acum șase ani.

Apoi în Europa de Est, America de Sud...

Apare pur și simplu. Și cu puțin timp înainte apar trailere. SMS-uri, postări.

Majoritatea oamenilor nu înțeleg nimic. Și acum se întâmplă aici.

Nu e nicio adresă.

Va apărea mai târziu. Într-o reclamă sau ceva.

Sună ca o casă bântuită. Foarte banal.

Sunt șase camere, devin din ce în ce mai înfricoșătoare.

E psihologic. Te înnebunesc. Toată lumea descrie altceva.

Aproape nimeni nu ajunge la final. Și cine ajunge...

dispare fără urmă.

Niciodată.

- Niciodată nu ești prea bătrân să înveți. - Corect.

Coșmarurile din copilărie sunt adesea despre frica de schimbare.

Serios ?

Atunci ale mele au fost premonitorii.

Vrei să vorbești despre asta ?

Nu te cunosc prea bine.

Așa e.

Îți amintești când eram în clasa a IV-a și am mers la bibliotecă cu școala ?

Margot și eu am văzut o carte despre mituri. Un capitol era despre succubi.

Și deodată mi-au început să-mi ardă gâtul și urechile.

Pentru că, într-un fel sau altul...

fiecare impuls părea...

și fiecare sentiment înfricoșător, de adult, pe care nu-l înțelegeam încă...

Înțeleg, da.

Spune-mi ceva despre tine.

Am fost un copil adoptat.

- Cum a fost ? - Mă simțeam diferit.

Pentru că mereu încercam să mă integrez.

Am întâlnit mulți tineri în multe familii adoptive.

Oamenii vin și pleacă.

Tatăl meu a murit.

Cum s-a întâmplat ?

Era alergic.