The Suitors Club (Le Club des soupirants)

FERNANDEL ÎN

CLUBUL PRETENDENTILOR

A FOST ODATĂ ÎNTR-UNA DIN ACELE ŢĂRI FERICITE...

DACĂ POPOARELE FERICITE NU AU ISTORIE,

ŢĂRILE FERICITE NU AU GEOGRAFIE. PIERRE LOUYS

HENRI PALMER

TOT PENTRU BĂRBAT

Dragi confraţi,

din examinarea facturilor pe care aţi binevoit să mi le încredinţaţi

rezultă că o sumă de 5 milioane ne este datorată în prezent

de vreo patruzeci din clienţii noştri, tineri din lumea bună,

toţi insolvabili şi care nu ne-ar putea rambursa

decât prin căsătorii avantajoase.

Cele 5 milioane sunt deci iremediabil pierdute

dacă nu găsim o soluţie eficientă de a le recupera.

De acord, dragă Palmer.

- Fără îndoială. - Dar care?

Agenţia Video poliţie privată îmi semnalează

că miliardarul Cabarrus tocmai a închiriat pentru vara aceasta

castelul Miramar din X-sur-Mer.

Nu înţeleg.

Veţi înţelege mai bine dacă vă spun

că acest Cabarrus are o fată de măritat.

Măi, măi!

Şi veţi înţelege complet dacă adaug

că această fată e singura moştenitoare.

Totul e foarte frumos,

dar fata asta e poate deja logodită.

Nu, domnilor, informaţiile mele sunt sigure.

Nu există, îndrăznesc să spun, nimeni pe acest caz.

Din păcate, candidaţii noştri sunt la Paris

şi niciunul nu are cu ce să ajungă la X-sur-Mer să-şi încerce norocul.

Nu cumva să-i trimiteţi pe banii noştri?

Şi mai ales că sunt 40.

Nu mai e o călătorie, e o expediţie.

Tocmai, e o expediţie pe care vă propun s-o organizăm.

Gândiţi-vă.

Avansăm 2 milioane

pentru cheltuielile de călătorie şi sejur.

2 milioane?

Nu avem de ales.

Ori pierdem totul ori investim încă 2 milioane

şi ne recuperăm creanţele, plus un profit frumos.

Un profit frumos?

Perfect.

Fiecare candidat s-ar angaja că în cazul

în care ar căsători pe domnişoara Cabarrus să ne plătească 10 milioane,

ceea ce, scăzând cele 5 milioane datorate nouă,

plus cele 2 milioane pe care vă rog să le avansaţi

ne-ar lăsa 3 milioane profit.

Cu condiţia ca unul din candidaţii noştri, cum spuneţi,

să ducă afacerea la bun sfârşit.

Obiecţie pertinentă, dar prevăzută.

Faceţi să intre prinţul Nirvanoff.

Domnilor.

Servitorul dumneavoastră.

Domnilor,

aveţi în faţa dumneavoastră ultimul Don Juan al secolului.

Sunt, după cum vă va spune această broşură,

omul care a uimit America.

Câteva mostre din cuceririle mele

cu notiţe explicative alăturat.

Hotărâri de divorţ, toate pronunţate împotriva mea, evident,

în zece limbi.

Fireşte, după naţionalitatea soţiei.

Pe scurt, domnilor,

22 de căsătorii,

22 de divorţuri.

În total: 1.250.000.000 de zestre,

fără să numărăm banii de buzunar şi frivolităţile.

Domnilor, dacă îmi faceţi onoarea să îmi încredinţaţi conducerea

şi antrenamentul candidaţilor voştri,

puteţi considera afacerea Cabarrus ca încheiată.

Dar, după părerea dumneavoastră,

cât timp va fi necesar pentru a obţine un rezultat?

Trei săptămâni. O lună cel mult.

Asta sunt gata să mă angajez pe onoarea Nirvanoff-ilor.

Domnilor, repet,

avem de ales între a pierde totul sau a câştiga 3 milioane.

Cei care se ralează la propunerea mea

să ridice mâna.

Adoptat în unanimitate. Deci, de astăzi,

formăm o asociaţie cu denumirea...

Ei bine, domnilor, aştept sugestiile voastre.

Îmi permiteţi?

Vă rog.

Clubul Pretendentilor.

Da.

Obiecţii?

- Nu. Nu. Foarte bine. - Perfect.

- Perfect. - Foarte bine. Foarte bine.

Pretendenţii se apropie

Pretendentii se avanta

La cucerirea iubirii

Simtiti-ne fremataind de speranta

Razand de toti acesti concurenti

Sa-si realizeze sansa

Iata ca vine clubul pretendentilor

CASTELUL MIRAMAR

Clasamentul din 27 iunie.

Prima: domnisoara Daisy.

A doua: Doamna.

A treia: domnisoara Edith.

Si a patra: Domnul.

Trimiteti cei 100 de bani.

Şi tu, tată.

Nu am mărunţiş.

Da, ca de obicei.

Albert, împrumutaţi-i domnului 100 de sous.

RECEPŢIE

Atenţie.

Clientul.

- Clientul. - Clientul.

Domnul a dormit bine?

Da, destul de bine. Mulţumesc.

Nimic pentru mine? Nicio scrisoare?

Nu, domnule Valoisir.

Sau mai degrabă da,

am încă nota dumneavoastră.

Am încredere deplină în dumneavoastră. Puteţi s-o păstraţi.

Domnul este prea amabil.

Vă rog.

- Oh, eu... - Tu, ştiu, grădinărit şi cultură.

Şi tu, fiica mea dragă, tu?

Asta, dragul meu tătic, nu te priveşte.

Perfect, perfect.

Iată un program excelent.

Jocul de dame al domnului e avansat.

Draga prietene, vă urmez.

Un ixus vampirex.

Ei bine, Pamela!

- Ce? - E rândul dumneavoastră.

Dragă prietenă, unde aveţi capul?

Jucaţi cu pionii mei!

Oh nu, în mod clar,

nu veţi şti niciodată să jucaţi dame.

Totuşi aţi reuşit să vă măritaţi

lăsându-mă să cred că eraţi o parteneră demnă de mine.

E adevărat că în seara căsătoriei eram lămurit.

Nu mai aveam nicio iluzie.

Nici eu, dragul meu. Deloc.

Domnul e căutat la telefon, din Paris.

- Cine? - Nu şi-a spus numele.

- E confidenţial. - Mă duc.

Scuzaţi-mă, draga mea.

Cu telefonul ăsta, nu mai există intimitate.

Alo? Alo, alo?

Nu, nu închideţi.

Aici domnul Cabarrus, da. Ascult.

Agenţia Video.

Ce?

O veste gravă?

Foarte gravă?

Dar îmi place! Ce s-a întâmplat?

E o adevărată expediţie împotriva fiicei mele.

Ticăloşii ăştia!

Liniştiţi-vă, le voi lua cheful de a suspina pretendentilor.

Oh da, da, da, da. Vă voi trimite cecul obişnuit.

Da, exact. La revedere, domnule Video.

Pe curând.

- Stai! Unde te duci? - Altundeva.

Îmi pare rău, dar avem contract. S-a terminat cu altundeva.

Iată. De acum înainte,

e viaţa de familie, e viaţa de castel.

Nu mai ieşi, nimeni nu mai iese.

Nimeni?

Nimeni în afară de mine, desigur.

Albert!

Sună la portier, Albert.

Sunt condamnată să mor aici de bătrâneţe.

Fă ca verişoara ta.

Cultivă rutabaga şi dresează canguri.

- Ah da! - Sau ca soacra ta,

dansează biguine.

Când cauţi de lucru, găseşti mereu.

Astfel, eu, de exemplu, mă duc să dorm.

Mâinile sus!

Îmi pare bine să vă cunosc.

Cu cine am onoarea?

Dar, domnule...

Nici un cuvânt. Sunteţi prins.

Un sfat:

spuneţi adevărul, numai adevărul, tot adevărul.

Ridicaţi mâinile şi spuneţi "jur".

- Dar permiteţi... - Tăcere.

Violare de domiciliu, efracţie, atac armat.

E Guyana,

febra galbenă, ţânţarii, ghilotina şi rechinii.

Cunosc codul.

Nu, vă rog, domnule, ascultaţi-mă.

- Prea târziu. - Şi totuşi, există...

Deloc. Domnii juraţi vor aprecia.

Albert!

Sunaţi jandarmeria.

La trompetă, prostule! La telefon!

Să-mi trimită o escadră, o companie, un batalion

tot ce e mai bun şi imediat.

Nu mă uit la cheltuieli.

Spuneaţi?

Eu?