Foul Play

Noapte bună, John!

- Bună seara, Excelenţa Voastră! - Bună seara, doamnă Russel!

A mers bine şedinţă?

Foarte bine, desigur.

Sunt ferm convins. Gala de deschidere va fi un triumf.

Nu-i minunat? E aşa de palpitant, aşa de ecumenic...

Exact. Noapte bună, doamnă Russel!

Noapte bună, Excelenţă!

*** JOC ÎNŞELĂTOR ***

Nemaipomenit!

Perfect. Un pahar? Mulţumesc.

- Janet. Bună! - Bună, ce mai faci?

Arăţi nemaipomenit.

- Mulţumesc. - Felicitări!

Nu intenţionez...

Scuze...

E vina mea. Doar a mea.

Aşează-te puţin, să vorbim.

Stai puţin. Cum adică pleci?

Am un drum lung de făcut, şi apoi mă întorc în oraş.

Nu te îngrijora. Am promis, voi fi la nunta ta.

Perfect, chiar am nevoie de tine. Ce faci în seara asta?

Nimic deosebit. Merg la cinema.

- Singură? - Da.

Gloria, nu se mai poate aşa!

Nu înseamnă că dacă ai avut odată o experienţă tristă,

s-o ţii tot aşa!

Nu-i adevărat! Am venit la petrecere, nu?

După divorţ, te-ai închis în biblioteca

şi-n spatele acelor ochelari. Uită-te la tine!

Trebuie să fii mai veselă. Desparte-te de trecut!

- Ce? - Îţi trebuie câteva schimbări.

Alege-ţi o pradă! Acordă-ţi o şansă!

- Ce vrei să zici, am îmbătrânit? - Nu zic nimic.

Asta-i problema.

- Bine, bine, am înţeles mesajul... - Desigur.

Să vedem. În seara seara... pune ochii pe cineva,

agaţă-te de el... Scuză-mă puţin.

- Are dreptate. - Ce?

Frumoasă petrecere. Şi destule şanse.

Nimeni nu ţi-a zis că nu-i frumos să tragi cu urechea?

Reminiscenţă din copilărie.

Nu voi uita niciodată, cum în fata preotului, părinţii mei

au analizat comportamentul meu... - Scuză-mă, trebuie să plec.

Dar îţi place aici. Haide, scuză-mă! Am glumit.

Cred c-am dat-o-n bară.

Da, ai zis ce ai gândit.

Asta merit. Ascultă, te cheamă Gloria, nu-i aşa?

Eşti o fată drăguţă, eu sunt un tip drăguţ,

şi chiar dacă nu te desparţi de trecut...

Ce zici?

N-ai nevoie de un însoţitor?

- Nu agăţ oameni străini. - E problema ta...

Şi atunci de ce aş încerca?

Când cauţi ceva... Iată...

Bună. Mulţumesc.

Am o mare problemă. Trebuie să ajung în oraş la 5.

- Dar mă duc în... - Mulţumesc.

Bine.

- Ce-a păţit maşina? - Radiatorul.

Ce păcat! Locuieşti în oraş?

Da.

- Şi eu. Nu-i nostim? - Da.

Se pare că o să plouă.

Sigur, cu vremea din San Francisco nu se ştie niciodată.

Într-o zi e umezeală şi ceata şi peste trei ore e senin.

- Cum te cheamă? - Gloria.

- Frumos nume. - Mulţumesc.

Al meu e Bob Scott. Toată lumea-mi spune Scotty.

- Îmi pare bine de cunoştinţă. - Şi mie.

Nu sunt salvat în fiecare zi de o fată cu o decapotabilă galbenă.

- O ţigară? - Nu, mulţumesc. Nu fumez.

Şi eu încerc să mă las.

- O să trăieşti mai mult. - Da.

Aşa plănuiesc.

- Haide, Gloria! O să fie distractiv! - Ştiu şi eu...

Te voi aştepta în fata cinematografului.

- Unde ziceai că e? - Nuart pe strada Union.

Haide, Gloria, asuna-ţi riscul!

Ce ai de pierdut? Cumpăr eu floricelele.

Bine, fie. Să ştii însă, e o retrospectivă.

Îmi plac filmele vechi.

La naiba, mi-au mai rămas doar trei.

Gloria, fă-mi o favoare.

Mi le păstrezi tu până diseară?

Încerc să fumez doar un pachet pe zi.

- Bine, dacă te ajuta. - Crede-mă, mă ajută enorm.

Dacă nu le văd, nu mă gândesc la ele.

Ţi le pun în poşetă.

Trebuie să fug.

- Ne vedem la film! - La opt fix!

Bună! Nu credeam c-o să mai ajungi.

Ştiu, e îngrozitoare vremea.

De asta mi-am luat bilet şi am intrat.

Ţigările?

Nu cred că te vor lăsa să fumezi aici, Scotty.

Ia nişte floricele!

Haide, ia! Eu nu mai mănânc.

- Filmul... - N-ai pierdut prea mult.

Individul în trenci îl aşteaptă pe marinarul chinez,

presupusul răpitor al bătrânului nomad.

Dar secretara i-a spus şoferului de taxi că...

Stai puţin...

O să aibă loc o crimă.

Sunt convinsă.

Poliţia. Anunţă tu poliţia.

Şoferul de taxi e mână-n mână cu poliţia.

Doar ca marinarul chinez nu ştie asta.

Ce e?

Piticul.

Ai grijă la Piticul.

Scotty, nu e niciun pitic în acest film.

Scotty? Eşti bine? Scotty?

Veniţi repede! E un mort înăuntru!

- Unde? - Înăuntru!

Îmi pare rău, va trebui să vă duceţi la director.

- Unde e? - În biroul lui.

Dar nu vă sfătuiesc să intraţi.

Dumneavoastră sunteţi directorul?

Da.

Repede! A fost ucis un om!

- Ucis? Cum? Unde? - Înăuntru!

Opriţi filmul! Chemaţi poliţia!

Fred, opreşte proiecţia. Aprinde luminile.

- Veniţi cu mine, repede! - Nu în cinematograful meu!

Harry!

E în regulă...

- A dispărut! - Ce înseamnă asta?

- Partenerul meu era aici. - Cine?

Partenerul meu. A stat lângă mine. Vă jur!

Partenerul dvs se presupune că era mort?

Da. Stătea lângă mine şi i-am dat floricelele mele. Unde e?

Doamnă, veniţi cu mine!

- Filmul reîncepe imediat. - Trebuie să mă credeţi.

- Da. - Mi-aţi văzut partenerul?

Vom vorbi în hol, bine?

- Vă cred, vă garantez. - L-aţi văzut?

Poftiţi în hol!

Bine!

Spune-i lui Fred să reia proiecţia şi să stingă luminile în sală!

Trebuie să mă credeţi!

Doamnă, m-aţi făcut de râs!

V-am văzut la intrare.

- Eraţi singură. - Nu, el a venit puţin mai târziu.

Era ud leoarcă şi sângera.

Sylvia. Unde pleci, dragă?

Îmi pare rău, Harry. Pauză e peste 20 de minute,

şi trebuie să încălzesc cârnăciorii.

Dar, Sylvia... Sylvia.

A zis "Fereşte-te de Pitic"

Pitic? Ascultă...

de ce nu ne faci amândorura o mare favoare?

Du-te acasă şi dormi.

Nu pricep. Era mort.

Nu ştiu ce i s-ar fi putut întâmpla.

N-ar trebui să mai vii la filme de genul ăsta

dacă te afectează în aşa măsură!

Domnule Hennesey... Dumneavoastră eraţi!

Ce-ai păţit, draga mea?

- Arăţi ca şi cum ai văzut un mort! - Da, am văzut!

În cazul ăsta, intră şi povesteşte-mi!

Vom bea câte o ceaşcă de ceai.

Dar a fost aşa de real! Aşa de sinistru a fost ce mi-a zis!

Draga mea Gloria, oamenii nu pică seceraţi în cinematografe,

privind la filme de groază şi şoptind "uită-te după elf".

A spus "Ai grijă la pitic"

Mă rog... Ţi-a făcut o farsă, asta-i.

N-ar trebui s-o iei aşa în serios.

- S-a purtat destul de ciudat. - Vezi?

Nu crezi c-ar trebui să anunţ poliţia?

Poliţia? Pentru ce?

Nu ştiu. Am un sentiment ciudat

că încearcă cineva să mă omoare.

Să te omoare? Să suni la poliţie şi să spui că ai un sentiment ciudat?

Au ei crimele lor cărora să le poarte de grijă.

Poate ai dreptate.

Au crime, execuţii, asasinări...

Cred c-ar trebui să analizăm bine cuvântul "crimă".

- Ia o prăjiturică. - Mulţumesc.

- Sunt bune. - Nu-i aşa?

Când eşti un antropolog cu experienţa mea,

când mai tot timpul eşti pe teren,

dobândeşti, precum zicea tată, "expertiză culinară".

Îmi amintesc că eram în Africa, în Kenya,

studiam tribul Ibutu... o comunitate fascinantă,

Am putea să ne inspiram de la ei...

Dar aveau un vraci înţelept, Kiyato, un priceput bucătar.

Am chiar o poză cu el. Să ţi-o arăt.

Esme, pleacă de la prăjituri! Pleacă de acolo!

Pleacă, n-auzi?

Biata Esme, aţi speriat-o!

Se obrăzniceşte.

Se furişează prin casă.

Nu-i aşa, obrăznicătură?

Unde rămăsesem? Da, la Ibutu.

O comunitate lăudabila.

Crimele sunt interzise, iar sexul încurajat.

Mulţumesc, domnule Hennesey. Aţi fost nemaipomenit!

Eşti chiriaşa mea preferată.

Şi dacă cineva în miez de noapte te deranjează,