Channel Zero

- Ai fost singur la părinți ? - Da.

Și eu. Ai mai multă imaginație, mai ales când ai un tată neserios.

Tatăl tău e Bill Hope, de la construcțiile noi de aici ?

Da, el e.

După o vizită la circ, l-am inventat pe Jacob Cracker.

Când tata a plecat, el a devenit real.

Asta a mai rămas din el.

Și eu mi-am inventat un protector când eram copil.

- Cum îl chema ? - Băiatul cel Mare.

Toată lumea are propriul bagaj emoțional.

La noi, emoțiile capătă o formă concretă.

- Cum îl omor ? - Se poate, dar nu trebuie să moară.

Poți să-l controlezi. Apare când ești rănit.

Trebuie să fii pregătit să înfrunți durerea.

Uite-l.

Jillian, rămâi calmă.

Dacă tu ești calmă, și el va fi.

Concentrează-te.

Respiră adânc.

- Nu ești încă în pat ? - Nu mă simt bine.

- Ce-i în neregulă ? - Îmi lipsește tata.

Du-te la culcare.

Nici măcar nu s-a întunecat.

Hai.

Vezi ce-ai făcut ?

- Ce ? - L-ai stăpânit.

Furia ta, problemele tale, totul.

E al tău. Poți face ce vrei cu el.

Nimeni nu e ca noi.

Și acum ?

Acum trebuie doar să rămâi calmă.

Îl stăpânesc ? Dacă vreau să vină la masă, o face ?

Asta necesită exercițiu, dar se poate.

Exercițiu ? Ca și cum ai învăța un câine trucuri ?

Nu, ar trebui să te învăț cum să...

Cum să spun ?

Îl stăpânești printr-un fel de motricitate fină.

Dacă o stăpânești, poate vei putea să-l anulezi.

Anulezi. Vrei să spui să-l omori ?

Da.

Cum funcționează ?

Pur și simplu cade sau dispare ?

Nu trebuie să stai lângă el când se întâmplă.

De ce ?

La naiba.

Cine e ?

Jillian ?

Jillian ?

Jill ?

S-a trezit, la naiba.

Calmă, Jillian, respiră adânc. Concentrează-te pe respirație.

Așa, da, bravo.

O, la naiba.

- Centrala de alarmă ? - Repede, pleacă de aici.

Vino cu mine.

Centrala de alarmă, spuneți. Alo ?

Tom ?

- O să-i omoare. - Nu cât suntem noi aici.

- Nu-l pot controla. - Poți învăța. Te ajut eu.

- Nu e vina ta. - Ba da.

Nu, chiar nu. Concentrează-te pe respirație, poți s-o faci.

- De ce ai venit ? - Cine e ea ?

- Crede-mă, nu vrei să... - Ce ?

Aici.

- De ce m-a înjunghiat ? - E o poveste lungă.

- Spune-o. - Soția mea îl cunoaște.

Alo ? Alo...

Acolo.

Soția ta îl cunoaște ? Asta nu spune nimic.

Nu pot să explic.

Dar suntem hărțuiți. Trebuie să plecăm.

- Vorbești serios. - Trebuia să răspunzi la telefon.

Cu telefoanele alea ciudate, voiai să mă salvez de clovnul ăla ? Mulțumesc.

- Voiam să-mi văd fiul. - Nu e fiul tău.

- Negarea nu-ți va salva căsnicia. - Totuși, nu e fiul tău.

Eram nefericită și l-am înșelat, dar nu vreau să-mi pierd soțul.

- Îmi pare rău, dar... - Nu e vorba despre tine.

Nu vreau nimic cu tine. Îmi iubesc soția și nu vreau s-o înșel.

Am auzit că erai însărcinată și m-ai ținut departe.

Dacă ar fi fost al tău, mi-aș fi pierdut soțul.

Așa că am păstrat secretul, ar trebui să înțelegi.

Acum totul e diferit. Îmi iubesc soțul și copiii și sunt din nou însărcinată.

Felicitări.

Și eu am înnebunit, de-aia am făcut testul ADN.

Am venit imediat la tine cu rezultatul.

Nu e fiul meu.

Jill ?

La naiba.

- Aici. - Mai strâns.

E bine așa.

- Stai aici, mă duc să aduc ajutor. - Nu, Tom.

Promit.

La naiba.

Haide odată.

Tom ?

Poate a scăpat.

Pe aici.

Dumnezeule. Tom, nu...

Jill, poți s-o faci și de aici. Fă-o chiar acum.

Haide, Jill, uită-te la mine.

O să te ajut, bine ? Se poate, dar trebuie să faci ce-ți spun, ai înțeles ?

Fă exact ce-ți spun. Uită-te la mine, fă contact vizual.

Concentrează-te pe ce-ți spun și nu te uita în altă parte.

Tu l-ai creat cu propria ta durere și propriile tale frici.

Acele sentimente îți curg prin corp, la fel ca sângele tău.

Gândește-te că poți trimite acele sentimente oricunde.

Creștetul capului, buricul, oriunde.

Folosește toată puterea pe care o ai pentru a le trimite în palmele tale.

Fă asta acum.

Trimite tot din ce a fost creat în palmele tale. Poți ?

- Ce se întâmplă ? - Nu te teme. Te ajut, bine ?

Așa, trimite totul în palmele tale.

Îl trimiți în palmele tale, apoi o să-l ai în mână.

Așa, încă puțin.

Încă puțin, încă puțin. Ești aproape.

Așa, da, bravo.

Concentrează-te și dă-i drumul.

Dă-i drumul.

Ok, ești aproape. O să terminăm.

Ascultă, o să spun zdrobește.

Când spun asta, strânge-ți mâinile și zdrobește ce e în ele.

O să simți că ești zdrobită, dar nu trebuie să te oprești, bine ?

Nu te opri, bine ?

Ești gata ? Ok, începem.

Trei...

doi...

unu...

Zdrobește-l.

Dumnezeule, ești rănită ?

Ce s-a întâmplat ?

Ai făcut-o.

Nu e adevărat.

Ba da.

Am ajutat prin tine.

Am făcut-o împreună.

Singură, te-ar fi omorât.

S-a terminat.

Mulțumesc.

Cămașa asta de spital e incomodă. Simt un fel de nod.

Ai putea să te uiți tu pentru mine ?

- O chem pe asistentă. - Durează ore, așa că...