Redux Redux

REDUX REDUX

Specialitățile sunt pe tablă, dragă.

Stai să-ți aduc un meniu.

Iubito?

Scuze.

Lasă-mă să-ți dau un sfat.

Alege ceva de pe prima pagină.

Chestiile sofisticate de la sfârşit

nu arată în farfurie ca în poze.

Nu vreau nimic de la bucătărie.

Trebuie să plec.

Lasă-mă să-ți pun ceva la pachet.

Se pare că ai avea nevoie.

Mersi, Deb.

Unde e corpul ei?

Tu cine dracu' mai eşti?

Numărul 12. Vrei să trăiești?

Spune-mi orice despre ea.

Cum o cheamă?

Cum arăta?

Unde este?

Numele ei era Anna.

Și-a trăit întreaga viață în 14 ani.

Pentru ce? Ca să se intersecteze cu tine?

Ca să fie aruncată într-un șanț?

Stai puțin.

Unde este? Mai ții măcar minte?

Te rog.

La naiba.

Mai ai nevoie de timp să te uiți peste meniu, dragă?

Cine lucrează la bucătărie?

Nu știu. Gustavo și Marvin.

Cauți pe cineva?

Deb! Te ocupi tu?

Neville nu lucrează?

Era un fir de păr în burgerul meu, e dezgustător.

Vreau banii înapoi...

Ea... l-a mâncat pe tot.

Vă spun eu că l-a pus acolo intenționat

și mi se poate face rău...

Frișcă și zahăr?

Stai.

Nu te mișca. Nu mișca!

Stai! Stai!

Hei, pot să vă ajut să găsiți ceea ce căutați?

Totul e în regulă, mersi!

Doamnă, trebuie să văd contractul de închiriere.

Doamnă? Doamnă, opriți mașina!

Doamnă, coborâți din mașină, da?

Opriți! Opriți!

- Cară-te! - Să-mi bag!

Urmăresc suspectul.

La dracu'.

Să-mi...

La dracu'.

Căcat.

Stai! Stai pe loc!

Stai!

Ieși afară de acolo!

Deschide ușa!

Am zis să deschizi!

Ieși dracului de acolo!

Intraţi. Intraţi.

- Aveţi cumva camere comunicante? - Nu.

Sau două camere alăturate cu pat pliant?

Vă pot oferi camerele 12 şi 13 de exemplu.

Scuze. Bună, pot sta în camera aia?

Pardon, ce?

Scuze, știu că e ciudat, dar uşa...

era deja deschisă şi...

lucrurile mele sunt deja înăuntru.

Hei tu.

- Salut. - Bună.

Ai cumva o brichetă?

Dacă m-ai fi întrebat acum două săptămâni

aș fi avut, dar m-am lăsat.

Îmi pare rău.

Fir-ar să fie. Ești sigură că te-ai lăsat?

Nu e doar o mică pauză?

Sunt foarte sigur.

Am gumă cu nicotină.

Dar e cam topită.

Cum aș putea rezista?

Ești nouă pe aici?

Nu e chiar așa de înfrifoşător când ajungi acolo jos.

Da, am mai fost la una asemănătoare.

Sincer, simt că în unele seri niște beri

mi-ar face mai mult bine.

Da. Te înțeleg.

Ce zici?

O bere? Să bem o bere?

Noi... adică noi doi?

Da.

Dacă nu cumva te-ai lăsat și de asta.

Ascultă... eu nu pot merge acolo jos.

Lasă-mă să-ți iau o bere. Sau un Seven and Seven.

Păi, asta e băutura mea.

Prima mea întâlnire

cred că a fost la o lună după ce soția mea a murit,

și eram... emoti... eram... a fost greu... a fost rău.

Și am ajuns târziu, mi-am cerut scuze tuturor,

am intrat, m-am așezat și un tip spunea o poveste

despre cum a călcat strâmb

și a intrat cu mașina într-un parapet pe autostradă.

Iar următoarea femeie a început să vorbească despre făcut metanfetamină

în laborator.

Mi-am dat seama că eram la întâlnirea greșită.

Da.

Și îi urmăream pe toți spunându-și poveștile.

Atunci nu-mi dădeam seama

că nu ești obligat să vorbești când vii la întâlnire.

Aşa că eram terifiat că mă va crede

narcotic dacă nu spun o poveste la fel de horror.

Şi m-am gândit... că n-am văzut droguri tari

în viața mea, dar mă gândeam la niște povești inventate

cum că aș fi făcut meth și am ajuns la fundul sacului,

gen cum am dizolvat un tip în cadă.

Mă gândeam la Breaking Bad.

Mă gândeam la fiecare episod.

Încercam să-mi amintesc.

Dar când mi-a venit rândul, mi-am cerut scuze,

și cam asta a fost prima mea sesiune.

Eu mi-am petrecut prima sesiune încercând

să-mi fac curaj să vorbesc despre fiica mea.

Şi era un puşti de vreo 20 de ani, adică un aolescent,

o epavă emoțională într-un colț,

plângând în hohote, urât de tot,

așa că m-am oprit să-l las pe el să vorbească,

gândindu-mă că tocmai a rămas orfan.

Desigur.

Dar s-a dovedit că tocmai îl părăsise iubita.

Ziceam: „Hai, frate stăpânește-te”.

Ți-ai pierdut fiica?

A fost cu mult timp în urmă.

Scuzați-mă, putem plăti?

Vrei să plecăm de aici?

Da, sigur.

Locuiești aproape?

Da, da, sigur.

Irene?

Nu știu dacă mă mai ții minte. Sunt doamna Baker.

Ți-am predat algebră într-a noua.

Cred că mă confundați cu altcineva.

Irene Kelly?

- Mamă, nu e ea. - Ce?

Nu e ea. S-a prăpădit, mamă.

Au găsit-o după ce i-a murit fiica.

Dumnezeule, așa e.

Îmi pare rău. A fost o fostă elevă de-a mea.

Semeni leit cu ea.

Știți... trebuie să plec.

O.

Hei.

Scuze, e o prostie.

Nu, eu îmi cer scuze. A fost... ciudat.

- Ești bine? - Da, nu știu.

Femeia aia pur și simplu m-a confundat cu altcineva

și cred că m-a speriat puțin.

Simt că n-ar trebui să fiu aici.

Pentru că îți știa numele

şi era... și apoi a zis

că te-au găsit după ce ți-a murit fiica...

Să recunoaştem că a fost un pic...

Adică... încerc doar să țin pasul aici.

Mă bucur că te-ai lăsat de fumat.

Cred că în sfârșit ești pe drumul cel bun.

Nu-i nevoie să-ți stric eu lucrurile.

Arăți bine, Jonathan.

Pot să-ți spun ceva?

Da, sigur.

Ne-am mai întâlnit.

Când?

Săptămâna trecută.

Și cu o săptămână înainte.

Și cu o săptămână înainte de aia.

Și apoi, mergem în barul ăsta

și apoi ne-o tragem în mașina ta.

Bine.

E cel mai apropiat lucru pe care îl am de la o relație monogamă.

Le stropești cu droguri sau...

Despre ce vorbești?

Vroiam să-ți spun de foarte mult timp.

Ne-am întâlnit și ne-am tras-o de sute de ori

în universuri paralele diferite.

Am călătorit prin ele.

Am rămas cu tine într-un univers, timp de două luni.

Ce e asta?

Când ai făcut asta?

Nu te speria.

Am călătorit prin ele căutând-o

pe fiica mea.

Căutând o lume în care să nu fi fost răpită și ucisă.

Dar fiecare univers e la fel ca cel de dinainte.

Toate sunt la fel.

Diferenţele sunt atât de mici, că abia le observi.

E moartă în toate.

Așa că pur și simplu continui să-l omor pe ticălosul care i-a făcut asta,

iar și iar, și iar.

Nu mă pot opri. Nu pot renunța.

Mi-a luat tot.