Spring 1941

"Am vrut să vă povestesc despre o fărâmă de timp care este de neînchipuit..." IDA FINK

PRIMĂVARA 1941

POLONIA 1971

Bine aţi venit, doamnă Planck. Sunt primarul oraşului Gron.

Şi aceasta este viceprimarul meu doamnă Sheppeck, aşa că...

Suntem atât de fericiţi să vă vedem. Aceasta

trebuie să fie fiica dumneavoastră, bine aţi venit.

Este o mare onoare pentru noi să dăm numele

acestei Filarmonici după numele dumneavoastră.

Nădăjduim să găzduiască toate marile orchestre ale lumii.

Nu am nevoie de portativ.

POLONIA 1941

-Vreau să cânt şi eu ! - Şi eu vreau să cânt !

- Vreţi să cântaţi ? - Te rugăm.

- Vreţi să cântaţi ? Bine, bine, cântaţi, cântaţi.

Uşurel.

- Tati. - Tati.

Tată, te rog să rămâi. - La să vă verific pulsul.

Încheietura mâinii, limbă ta. - Uită-te şi la limba mea.

Încheietura ta. Da, frumos şi sănătos şi frumos.

Gata, gata, plecaţi, plecaţi.

Luaţi perna.

Te duci la spital ? - Mă duc doar pentru câteva ore.

De ce ? - Ei cred că germanii...

mâine vor fii aici. Trebuie să eliberăm câteva saloane ca să facem loc.

Cum aşa ? - S-ar putea să fie mulţi răniţi.

Doctorul Pankiewicz nu poate să externeze el pacienţii ?

Mai întâi trebuie să vorbesc cu el.

L-am rugat să găsim să ne ascundem într-o pivniţă

din sat. Ne-a promis că o să ne primească şi pe noi.

La spital. - Ştiu.

Vrei să vorbesc eu cu el ? - Am vorbit deja cu el în această dimineaţă.

Am crezut că este mai bine să vin astăzi. Se spune că mâine nemţii vor fi aici.

Emilia.

Emilia.

Te rog, Emilia Nu avem nevoie de mult spaţiu...

avem nevoie doar de o pivniţă mică. - Nu... eu nu am decât un pod

Ştiţi ce se întâmplă, doamnă Planck, atunci când or să plângă fetele ?

Vecinii le vor auzi. - Nu, nu plâng, fetele înţeleg.

Doar pentru câteva zile până când se eliberează spitalul.

Soţul meu nu s-a întors din război.

Când cineva aude oameni vorbind în casa mea atunci ei vor afla imediat.

Emilia. Doamna Planck m-a întrebat deja, domnule doctor.

Voi vorbi cu vecinul meu. Are o pivniţă.

Da ? - Nu avem prea mult timp.

Mă voi întoarce mâine dimineaţă, devreme.

Da.

Vreau un violoncel acum, pentru mine. Al tău este prea mare.

Ţi-am promis. Îţi vom cumpăra un violoncel, anul viitor, hai.

Închide ochii.

E timpul să mergem.

Tată.

Ultimul bagaj. - Vreau să-mi iau perna.

Da, Ewa. - Vreau s-o iau.

Nu, nu în valiză. - Te rog, mami.

Nu, nu este loc. -Vreau să o iau şi pe ea...

Nu, Ewa, nu. - Eu vreau...

Ewa, nu te grăbi...

Au început să ridice oameni. Cine ?

Împachetează câteva lucruri. Mergem la Emilia.

În mijlocul nopţii ? - Nu avem de ales, Clara.

Sunt 15 kilometri. - Vezi dacă o întâlneşti pe Stoyva.

Ne poate lua ea de dimineaţă. - Nu, Clara.

Atunci tot satul va şti unde mergem.

Poate ar trebui să-mi vopsesc părul. - Nu este timp pentru aşa ceva.

Nu avem timp.

Aşteptaţi. Bine, grăbiţi-vă acum.

- Căţăraţi-vă. - Unde este Ewa ? Stai.

Haide.

Ajutor. - Pune piciorul acolo sus.

Încerc. - Pune-ţi piciorul pe ea.

Puneţi piciorul acolo.

Ewa, Ewa !

Ewa. - E moartă, las-o.

Nu vreau s-o las.

Este moartă. Las-o, este moartă.

Emilia.

Unde e soţia ta ? Unde este ?

Domnule doctor.

Voi aduce saltele şi pături, duceţi-vă !

Duceţi-vă sus !

Eşti foarte obosită. Foarte obosită.

Să vedem unde te doare.

Vorbeşte cu mine. Vino să stai cu ea o clipă.

Am spus să vii să stai cu ea.

Stai cu ea.

Emilia.

Nu ar trebui să vii aici în timpul zilei, Doamna Clara, ţi-am spus deja lucrul ăsta.

Cu o fată ca a ta oamenii îşi vor da seama imediat.

Clara vrea doar să te ajute în bucătărie. - Poate să vină cineva şi să o vadă.

Putem încuia uşa. - Dacă bate cineva, mă duc sus.

Puteţi coborî noaptea. - Te văd pe fereastră în timpul zilei.

Şi dacă uşa este întotdeauna închisă, oamenii devin suspicioşi.

Tu nu ai nicio problemă, tu arăţi ca noi.

Acesta este soţul meu. Am o carte de identitate de-a lui.

Poftim, pune-ţi poza ta aici.

Când toate astea se vor termina, Emilia, vor plăti pentru asta.

Să nu mai spui niciodată asta.

La ce te gândeşti ?

Nu ştiu.

Aud paşi.

Nu-i decât Emilia, în bucătărie.

Nu pot să dorm. Imediat ce încerc să aţipesc mă trezesc.

Crezi că doarme ? - Da.

Ea a adormit, aşa că acum poţi să dormi şi

tu. Eu sunt singurul care nu merită să doarmă.

Nu ar trebui să gândeşti aşa. - Aşa gândesc.

Vreau să adormi şi tu cu mine. Haide.

Haide.

Aici şi din nou.

Acum încearcă şi tu.

Poate asta este pentru tine.

Haide. - Ca un ţăran, da ?

Ca un ţăran.

Îmi pare rău. - Bine, hai, încearcă.

Nu merge.

Din nou. - Ca un ţăran, îmi place să fiu.

Îmi plac ţăranii.

Mai bine. Din nou, încearcă din nou.

Da. - Şi din nou.

Arthur, eşti la fel ca un ţăran.

Arthur. - Nu, mulţumesc.

Arthur. - Sunt chirurg, nu tăietor de lemne.

Sunt doar nişte băşici. - Nu, aşteaptă, stai jos.

Stai aici. Aici, stai aici.

Vezi ?

Mulţumesc. - Mâinile tale sunt atât de moi.

Nimeni de pe aici nu are mâini aşa ca ale tale.

Am văzut ce mâini frumoase are Doamna Clara.

De fiecare dată când veneam la tine acasă făceam totul încet.

Atât de încet încât am putut asculta ceea ce cânta.

Mulţumesc.

Când am venit la tine o dată pentru un consult...

Nici măcar nu eram bolnavă.

Mi-am uitat supa de pe sobă.

Mi-a fost dor de tine. - Şi mie mi-a fost dor de tine.

Ţi-am adus nişte hârtie de desen.

Se spune că germanii au cucerit Minsk-ul...

şi Vilnius şi Riga.

Ar trebui să te duci să vezi ce face. - Iar a fost bolnavă.

Nu are febră.

Se tot uită afară aşteptând să vadă dacă vine.

Am spus că nu vom mai vorbi despre asta. - Trebuie să mai avem un copil.

Nu putem avea un copil aici. - Vom pleca de aici înainte să se nască.

Aşa este.

O să se trezească.

Emilia ţi-a făcut supă. Vrea să te înveţe să tricotezi.

Pleci ? - Îţi aduc supa.

Ce vrei, Stephan ?

Emilia. - Nu, nu vreau să intri înăuntru.

Trebuie să vorbim despre asta.

Vărul ăla al tău, tot satul vorbeşte despre el.

Am fost la frizer în această dimineaţă şi mi-au spus: dacă fratele tău este mort...

atunci trebuie să-i faceţi pomană. Eu am spus: "Mihail nu este mort".

Şi apoi au mai spus: ``Emilia l-a şi îngropat ``.

Dacă Mihail ar fi în viaţă, ar fi trimis o scrisoare...

cineva l-ar fi văzut. - Da, l-au văzut partizanii.

Am nevoie de cineva care să mă ajute cu munca în gospodărie.

Nu, nu te voi lăsa să-ţi baţi joc de familia noastră.

Du-te acasă, Stephan. Piciorul ţi s-a

însănătoşit. Acum îţi poţi ajuta soţia cu porcii.

Glonţul este încă în piciorul meu. Aşa că nu-mi spune mie că sunt bine.

Şi nu-mi spune să mă duc acasă.

Du-te acasă, Stephan.

Când voi afla că doarme în patul tău...

atunci vă voi ucide pe amândoi.

O cheamă, Stoykrowka.

E bine ?

Stoykrowka, nu te teme. Apropie-te de el.

Mi-am pus capul pe burtica ei. Îi place asta.

Ţine bine ţâţele şi trage.

Da, trage-ţi mâna în jos, aşa.

Ca şi mine, aşa, aşa.

Da, aşa se face.

Nu, Arthur, nu.

Se trece peste, aşa.

Şi apoi, aşa.

Se aduce totul din nou, aşa şi apoi din nou aşa.

Împrejur aşa şi din nou. Încearcă şi tu, Clara.

Încearcă.

Pe partea asta. - Da. Nu, invers.

Invers. - La sfârşitul rândului...

începi de acolo, întotdeauna.

Nu-ţi place tricotatul ?

Bine Clara, foarte bine.

De ce nu bei ceva, Clara ?

Clara.

Trebuie să ne hotărâm cum trăieşti aici, Arthur.

Când pleci sau când te întorci, eu trebuie să ştiu.

Nu plec nicăieri. - Dacă sunt nevoită să rămân singură aici...

cu copilul o să înnebunesc. Nu eşti singură cu ea.

Câteodată, încerc să stau de vorbă cu ea şi nu vrea să spună nimic.

Eu plâng în fiecare zi. - Arthur...

Vreau ca acest lucru să fie foarte clar. Dacă trebuie să aleg între...

a fi omorâtă de germani şi a înnebuni aici fără tine.

Atunci mă voi duce la germani.

Nu eşti singură, nu vei muri.

Nu vei înnebuni.

Ultimul rând.

Domnule doctor, domnule doctor Planck ?