28 Days Later

Cambridge Centrul de Cercetare Primate

Bingo.

La naiba.

Nu intraţi în panică. Dacă vreţi să le salvaţi!

- Pot să le deschid. - Atunci fă-o.

Paza, raportez o spargere.

Ştiu cine sunteţi şi ce vreţi să faceţi...

Dacă nu vrei să păţeşti ceva, taci şi nu mişca.

Cimpanzeii sunt infectaţi. Li s-a administrat un inhibitor ultracontagios.

- Infectaţi cu ce? - Ca să vindeci, trebuie să înţelegi.

Infectaţi cu ce?

Turbare.

- Ce tot spune? - Deschideţi cuştile.

Nenorocitule ce eşti! Vom lua cu noi victimele torturii.

- Vă scoatem de aici. - Sunt contagioşi.

Sângele şi saliva sunt infectate. O muşcătură... Nu!

Nu realizaţi.

Ia-l de pe mine.

- Ce se întâmplă cu ea? - Trebuie s-o omori.

- Ce se întâmplă cu ea? - Trebuie s-o ucidem acum.

28 de zile mai târziu...

Alo?

EVACUARE

L-AŢI VĂZUT...

"ÎŢI SAP EU MORMÂNTUL CĂCI EŞTI UN TICĂLOS".

SFÂRŞITUL E AL NAIBII DE APROAPE

Alo?

Părinte?

Eşti bine?

N-ar fi trebuit s-o fac.

Aici.

Aici.

- Nu te opri. - Ce naiba se întâmplă aici?

Cine sunt oamenii ăia?

- Să mergem. - Ce naiba se întâmplă aici?

Haide.

Un tip merge cu girafa la bar. Se îmbată amândoi.

Girafa cade lată. Omul dă să plece.

Barmanul zice: "Doar n-o laşi să zacă acolo."

El zice: "Nu e vacă. E girafă."

Lipsit total de simţul umorului.

Voi doi vă potriviţi de minune.

Tu cine eşti?

Eşti de la spital.

- Eşti doctor? - E pacient.

Sunt curier, biciclist.

Livram un colet în Shaftesbury Avenue când o maşină îmi taie calea.

Şi mă trezesc astăzi în spital, şi halucinez, sau...

Cum te cheamă?

Jim.

Eu sunt Mark. Ea e Selena.

Am veşti proaste.

A început ca o răzmeriţă, dar de la început s-a văzut că e ceva diferit.

Pentru că se întâmpla în sate mici, în târguri.

Şi n-au mai dat nimic la televizor.

Era afară pe stradă, şi intra pe fereastră.

Era un virus. O infecţie.

Nu aveai nevoie s-o spună un doctor.

Era sângele. Era ceva în sânge.

Când au început să evacueze oraşele, era deja prea târziu.

Infecţia s-a întins peste tot.

Blocada armatei a fost străpunsă.

Şi atunci a început exodul.

Cu o zi înainte să suspende transmisia au raportat infecţii în Paris şi New York.

Nu s-a mai auzit nimic după aceea.

- Dar guvernul ce face? - Nu există guvern.

Întotdeauna există un guvern. Sunt în vreun buncăr sau avion...

Nici guvern, nici poliţie, nici armată.

Nici TV, radio sau electricitate.

Eşti prima persoană neinfectată pe care o vedem de şase zile.

Unde ţi-e familia?

- Sunt morţi. Ca şi ai Selenei. - Şi ai tăi sunt morţi.

Trebuie să-i găsesc. Sunt în Deptford. Pot ajunge pe jos acolo.

Vrei să te duci şi să te întorci?

N-ai s-o poţi face.

Nimeni nu se întoarce.

Prima lecţie.

Nu te duci nicăieri singur, decât dacă nu ai de ales.

A doua lecţie.

Călătoreşti numai pe lumină. Doar dacă nu ai încotro.

Mâine mergem să-ţi găseşti părinţii morţi.

Mănâncă.

Spune dacă vrei să meargă mai încet.

- Dacă e cineva acolo... - Înţeleg.

Stai.

Jim - cu toată dragostea, te-am lăsat dormind.

Acum dormim şi noi cu tine.

Nu te trezi.

S-au sfârşit paşnic. Ar trebui să fii recunoscător.

Nu pot să fiu recunoscător.

Eu, părinţii şi cu sora mea, ne-am dus la gara Paddington,

sperând să luăm un avion, să aranjăm cumva şi să ne urcăm.

Ţin minte că tata avea bani mulţi, cu toate că banii nu ajutau la nimic.

20.000 de oameni au avut aceeaşi idee.

Mulţimea sporea.

Am scăpat-o din mână pe sora mea.

Mi-amintesc că pe jos era moale.

M-am uitat în jos şi am văzut că păşeam pe oameni.

Ca pe un covor. Oameni care au căzut şi...

În mulţime se aflau oameni infectaţi. S-a întins repede.

Nu se putea alerga. Nu puteai decât să te caţări.

Să te caţări peste alţii. Şi am făcut-o. Şi am ajuns sus, pe un chioşc.

De sus, n-aveai de unde şti care feţe fuseseră infectate.

Şi l-am văzut pe tata. Nu pe mama sau pe sora mea.

Pe tata.

Faţa lui...

Selena are dreptate. Să fii recunoscător.

N-avem timp să ajungem la magazin până se întunecă. Vom sta aici la noapte.

Camera mea e sus. Voi puteţi sta acolo.

Nu, dormim împreună, e mai sigur aşa.

REŢETELE FAVORITE ALE MAMEI

Jim.

- Ai şi venit. - Da.

- Cum a fost? - Bine.

- Îmi dai şi mie să beau? - E goală.

Atunci, mă apuc de treabă.

Mark! Mark!

Selena! Ajutor!

Nu e nimeni.

- Era dl Bridges. - Te-a muşcat?

- Fiica lui. Stau patru uşi mai încolo. - Te-a muşcat?

Ai înghiţit cumva sânge?

Nu!

Ia şi curăţ-o.

Ai ceva haine aici?

Ia-le şi îmbracă-te. Trebuie să plecăm imediat.

Vor veni şi alţi infectaţi. Aşa se întâmplă mereu.

De unde ştiai că s-a infectat?

- Sângele. - Sânge era şi pe mine şi pe tine.

Nu ştiam că s-a infectat. El ştia. Se vedea pe faţa lui.

Când cineva se molipseşte, ai 20 de secunde să-l omori.

Poate să-ţi fie frate, soră, prieten. Nu contează.

Îţi spun acum ca să ştii, dacă te molipseşti tu, o voi face cât ai clipi.

Avea multe planuri. Tu ai vreun plan?

Vrei să salvăm omenirea sau doar să facem dragoste?

Planurile sunt inutile.

Singurul lucru e să rămâi în viaţă.

Ce-i asta?

Să mergem.

De ce un bloc turn cu cărucioare de cumpărături?

Nu vorbi. E drum lung până sus.

Vrei să te odihneşti?

Tu?

Trebuie să mă opresc.

Ce ţi-e?

Nimic.

- Mă doare capul. - Rău?

- De ce nu mi-ai spus până acum? - Nu credeam că-ţi pasă.

Eşti slab, n-ai pic de grăsime şi mănânci doar zahăr. Eşti epuizat.

Nu prea am ce face, decât să-ţi dau un analgezic şi zahăr.

Ce fel de zahăr vrei,

Pepsi sau Lilt?

Nu ai un Tango?

Aveam aici undeva o cutie de Tango.

Linişte. E un infectat.

Sunt înăuntru. Fugi.

Aşteaptă, Selena.

Te rog, aşteaptă-mă.

- Fugi. - Stai.

La naiba!

Pe culoar. Apartamentul 157.

Mulţumesc.

Deschide uşa.

- Deschide. - Unde-i tata?

Ce?

- Deschide naibii uşa. - Unde-i tata?

Dă-le drumul, Hannah.

Intră.

Sunt Frank.

Îmi pare bine. Ea e fiica mea, Hannah.

Spune bună ziua.

E minunat.

Aş zice că e un motiv de celebrare. De ce nu luaţi loc?

Hannah, ce le putem oferi?

Lichiorul mamii de mentă.

Fantastic. Lichior de mentă.

Luaţi loc. Simţiţi-vă bine.

- Unde sunt paharele? - Dulapul din mijloc.

Paharele bune. E sărbătoare.

În cel de sus.

Deci, tu aici stai?

E drăguţ.

Nu-i mare lucru dar... noroc.

Te descurci acolo?

Regretabil, n-am putut economisi apă. La fel şi cu toaleta. Nu se trage apa.

Va trebui să foloseşti găleata.

Trebuie golită zilnic. Dimineaţa.

Arunci de la balcon. Simplu, nimic complicat.

E-n regulă.

E târziu. Să ne culcăm.

Avem o cameră liberă.

Tu şi cu Selena...?

Eu rămân în sufragerie.

Adică, da.

- Noapte bună. - Noapte bună.

Foarte şic.

Minimalist.

- Ce părere ai despre ei? - Sunt disperaţi.

Probabil ei au mai multă nevoie de noi.

Cred că sunt oameni buni.