A Family of Bastards (Une Famille De Bâtards)

Vezi acel mic zâmbet?

E al meu.

Numele meu e Djilali.

Dar aici mi se spune Cârtița.

Nu mă înțelege greșit, nu sunt informator.

Chiar opusul.

Djilali, cât e ceasul?

Nu spun nici măcar cât e ceasul.

Cârtița e pentru culoarea costumelor mele,

dar, mai ales, pentru că mi-am pierdut vederea.

Dar vom reveni la asta mai târziu.

Le place să dea porecle în funcție de necazuri.

Te etichetează ca să râdă mai ușor de asta, dar nu într-un mod răutăcios.

E doar un mod de a spune că tu contezi.

Așa e „La Momo”.

El e Momo.

Prieten, frate.

Ne cunoaștem de mult.

Copilăria noastră în munții kabili,

durerea exilului, reconstruirea vieții.

Am văzut totul.

Iubirile lui, suferințele lui, copiii lui.

Copii pe care nu i-a recunoscut mereu, dar pe care i-a iubit.

Poate puțin prea discret.

De aceea vă voi spune povestea localului „La Momo”.

Pentru că, dacă aș fi știut ce avea să vină,

mi-aș fi făcut timp să-i spun cât de mult îl iubesc.

LA MOMO

HOTEL - BAR - CAFENEA

O FAMILIE DE BASTARZI

Ce au spus doctorii?

E în comă indusă, ca să vadă cum merg lucrurile.

Are un plămân perforat.

Eram în bucătărie când s-a întâmplat.

- A fost un jaf? - Nu. N-au luat nimic.

Bine, mulțumesc.

Cu plăcere. Trebuie să plec.

Vrei să te duc acasă?

Nu mă duc acasă. Mă duc să deschid barul.

- Cum, nu închidem? - Nu, nu închidem.

„La Momo” nu se închide.

Ai ști asta dacă l-ai vizita mai des pe tata.

Bună ziua!

Nu vă ridicați.

BRELOC LUMINOS

Așa, e mai bine.

- Deci... - Domnule?

- Da? - Despre aparatul cu electroșocuri...

Vrei să spui „brelocul luminos”, așa-i?

- Da. - Deci, copii...

PLANUL ANTI-PEDO

Având în vedere evenimentele recente,

Marc Dutroux,

am deviat puțin de la programa școlară.

Am decis să extind zona iluminată a „diodei” noastre

cu 14 metri.

Calmați-vă.

O secundă.

Da, intrați!

Dle Colin, mama dumneavoastră.

Nu e ceea ce credeți.

Sunt adult.

Ți-ai uitat prânzul azi-dimineață.

Ți-am spus, mănânc la cantină.

În plus, tatăl tău e în spital.

Tatăl meu? Stai, stai!

Mi-ai spus că e mort.

Păi, știi tu, viu, mort...

- Crezi în fantome? - Mamă?

Ce este în urna de pe șemineu?

Ții minte cutia cu nisip din parc?

E nebună! E incredibil! Ești nebună.

Cum rămâne cu sinuciderea?

A fost pentru binele tău!

Ești nebună, bolnavă la cap!

Nu pot să cred că m-ai mințit în tot timpul ăsta! E o nebunie!

Și numele lui nu e Jean-Marie.

E Mohand.

Mohand Akrour.

Sunt arab?

Rahat!

Vă rog.

Rahat, nu el!

Bună!

Djilali?

Eu sunt. Ce mai faci?

Mai bine decât tine.

Cu toate certurile cu tatăl tău,

nu credeam că te vom mai vedea aici.

Da, știu. Am fost ocupat.

Ce faci aici?

- Credeam că ai nevoie de ajutor. - Nu am.

- Nu? - Nu.

Auzi, nici eu nu vreau să fiu aici.

Putem alterna, săptămâna A, săptămâna B.

Dar trebuie să-ți faci treaba.

Ai carismă. Te-ai gândit vreodată la actorie?

M-am gândit, de fapt. Bună.

Ce bei? Fără vrăjeală.

- Orice, nu-mi pasă. - Morgane!

Mă bucur că preiei cafeneaua.

Nu o fac, Djilali. E temporar.

Sigur.

Păr neted, mustață, servind pastis, nu mă reprezintă.

- Ești convocat. - Convocat?

Nu pune întrebări. Ești convocat.

Deci, ești fiul lui Mohand?

Da. Și voi cine sunteți?

Patrick, prieten cu tatăl tău, și Francis, asociatul meu.

Îmi pare bine.

- Ești în industria muzicală, nu? - Da.

Cânți rap?

Ca Jordy?

Sigur.

Nu-ți face griji pentru tatăl tău. Ne vom ocupa noi de tot.

Nu se ocupă poliția?

Ne vom ocupa și de poliție.

Mohamed,

ți-a vorbit tatăl tău ceva despre...

Nu.

Știi, Mohand e cineva.

Am așteptări la fel de mari de la tine.

Francis, să mergem!

- Lapte cu căpșuni. - Nu am comandat nimic.

E din partea lui Patrick.

Domnule Akrour?

Poate nu vorbește franceză.

Hei, amice!

Tată?

Bună ziua! Cine sunteți?

Îmi pare bine. Sunt Maurice Colin.

Sau Akrour, se pare.

- Ești un verișor? - Nu, fiul lui.

Atunci avem asta în comun.

Cine ești?

Fiul lui. Și tu?

Nu știu cine ești. Chem paza.

Taci! Într-o singură zi am aflat că sunt arab

și că tatăl meu nu s-a sinucis pe un montagnes russes.

Stai. Cine te-a sunat?

Îl știi pe Djilali?

- Cârtița? - Da.

I-a zis mamei despre tata.

- Te rog, nu mai spune „tata”. - Tata.

Știi că te pot lovi?

Voi, cei din suburbii, știți doar violență.

O să te fac praf...

- Bună ziua! - Bună, doamnă!

- Bună ziua! - Haide.

Uite, n-o să ne batem. E ridicol. Suntem frați.

Ține asta!

Uite numărul meu. Sună-mă!

Ne putem întâlni la localul „La Momo”.

Unde?

Cafeneaua lui tata.

Ți-am spus să nu mai zici „tată”.

Caută în cartea de telefon.

Nu. „La Momo” e ca McDonald's. Există unul în fiecare oraș.

Scrie adresa, bine? Haide!

De la stânga la dreapta, nu de la dreapta la stânga.

Ai zis Mouloud, corect?

Nu. Mohand. Mohand Akrour.

Da. Împușcăturile de la localul „La Momo”.

Nu ne așteptăm să rezolvăm cazul.

Niciun martor nu va depune mărturie. Și e „La Momo”.

Și ce?

- Chiar sunteți fiul lui? - Da.

Să vă dau un sfat.

La localul „La Momo”, adevărata acțiune se întâmplă noaptea.

Ajută-mă! Strânge niște pahare!

Stai! Unde mergi?

Ce e asta?

Trebuie să ai o discuție cu tata.

- Dragă, îmi dai cheia de la 108? - Da.

Cine e frumușelul ăsta?

Mohamed, fiul șefului.

- Lapte cu căpșuni? - Lapte cu căpșuni, el e.

Îmi pare bine.

E bordel aici?

Nimic nu trece de tine.

- Incredibil! - Rahat!

Vei observa că sunt și păcănele, poker și bingo.

După cum poți vedea, oamenii nu vin doar să joace Pac-Man.

E legal? Avem licență?

Nu. Dar avem licența IV pentru băuturi.

Să vorbim despre licența IV pentru băuturi.

Totul a început în anii '50.

Pe atunci,

auvergnații controlau barurile din Paris.

Dar, când a început revoluția algeriană,

algerienii căutau locuri unde să se întâlnească, să conducă rezistența.

Și unde să se îmbete, să nu ne păcălim.

Încetul cu încetul, au cumpărat barurile

și, în 1962, când țara a devenit independentă,

au negociat un aranjament care i-a făcut

să fie singurii străini lăsați să vândă alcool.

Faimoasa licență IV pentru băuturi.

ORAȘUL PARIS SPAȚIU AUTORIZAT

A fost un pas mic de la Acordurile de la Evian la vânzarea de alcool.

Oprim totul!