Paradise

Toți am pierdut câte ceva când am venit.

Nu mi-am pierdut soția, știam exact unde era.

Era în alt oraș când s-a întâmplat.

A murit fiindcă el nu a urcat-o într-un avion.

DIN EPISOADELE ANTERIOARE

Am văzut-o în acea noapte.

Am văzut-o.

Am știrile din toată lumea chiar aici.

Agent Pace, elimină-i.

Oamenii trebuie să știe că există supraviețuitori.

- Le spun adevărul. - Ba nu.

Întâi Cal, apoi Billy. Ea a fost.

O distrugem.

Va fi greu să distrugem pe cineva fără arme.

- Există arme. - În subsolul arenei.

Trebuie să introduci codul. E ziua inaugurării mele.

Știu cum să punem mâna pe ele.

Du-te sus, ia-l pe fratele tău și puneți cele necesare într-un rucsac.

Bună! Vreau să-ți cer favoarea aia.

SUNTEȚI MINȚIȚI

Zborul meu pleacă la timp. Trebuie să-mi termin bagajul.

O predică de la director e ultimul lucru de care am nevoie.

Știu.

- Are probleme din cauza unei prăjituri? - Da, o grămadă de prăjitură.

Mi-ai văzut jacheta albastră? Vreau s-o pun cu mine.

Ce e?

Ori ai o problemă cu jacheta mea, ori cu mine.

N-am zis nimic.

Munca mă cheamă la Atlanta.

- Am muncit mult pentru asta... - Știu.

Știu.

Dacă președintele nu te ține iar diseară, poți ajunge să mă pupi.

Săptămâna asta a fost provocatoare.

- Poate avem timp de una scurtă. - Ajung acasă la 17:00.

Domnul și doamna Collins.

Dl Collins și dr. Rogers-Collins, de fapt.

Desigur.

Fiecare elev din clasa a opta a trebuit să exprime o problemă

care afectează negativ lumea de azi.

Proiectul lui Presley se numește „O expoziție a inegalității hranei”.

- Inechității. - Poftim?

Titlul proiectului e „O expoziție a inechității hranei”, nu inegalității.

Inechitatea e rezultatul inegalității nedrepte. Nu e același lucru.

Contează titlul? Proiectul a fost o porcărie!

- Poftim? - Gata, am înțeles titlul, e în regulă.

- Continuați. - Profesorul a spus

că Presley i-a atribuit fiecărui elev o țară sau o clasă socială.

Apoi a împărțit câte o felie de prăjitură fiecăruia,

pentru a demonstra securitatea ideală a hranei.

Pe urmă a redistribuit prăjitura,

pentru a ilustra stadiul actual al inechității hranei.

L-a făcut pe Charlie miliardar!

A luat prăjiturile tuturor și i le-a dat lui.

Toți copiii care reprezentau țările sărace au scandat să mănânce.

A mâncat multă prăjitură!

Bine, gata... Nu era obligat să o mănânce. Ea doar a demonstrat ceva.

- E un proiect nebunesc, știi bine! - Fiica mea nu e nebună!

Dacă-i întrebi pe copii peste cinci ani despre proiect...

Dnă Collins, nu asta e ideea.

- Nu asta e ideea? - Presley va primi un avertisment.

Explorarea problemei era ideea, nu? A explorat ideea până la naiba.

Ați vrut să demonstreze ceva, a demonstrat.

Acum copiii se vor gândi de două ori înainte să-și arunce mâncarea la gunoi.

Presley va primi un avertisment, am înțeles. Mulțumim.

Charlie a vomat în coșul de gunoi!

Se simte umilit, nu mai merge la școală!

Uite o idee. Urcă-l în mașină și spune-i că merge la școală. Ia încearcă!

Nu-mi spune mie despre cine e nebun!

Mi-a părut bine să te văd, Cliff.

- Mă iubești foarte mult acum. - Nici măcar un pic.

Am tras multe sfori să intre la școala asta, nu-i putem supăra pe părinți.

Pe bune, ăia se numesc părinți?

Charlie ăla e un agresor!

Direct din 1984, din Cobra Kai.

- Incidentul cu țeava înfundată? - De la toaletă? Charlie a fost?

- Credeam că a fost Charlie G. - Nu, el a fost.

X, fiica ta nu a făcut doar un super proiect, s-a și răzbunat genial.

Nu era nevoie să faci scandal, atât am vrut să spun.

Uneori să faci scandal e singurul lucru pe care trebuie să-l faci.

Scumpule, te iubesc.

Ești cel mai blând, mai calm și mai emoțional om de pe planetă.

Dar într-o zi vei ajunge la limită.

Într-o zi, un măgar te va obliga să faci scandal.

Când se va întâmpla asta, ascultă-mă bine.

N-aș vrea să fiu nenorocitul din fața ta.

Răspunde-mi la asta.

Câtă prăjitură a mâncat puștiul înainte să verse?

La un moment dat, Teri părea că vrea să sară la gâtul tatălui.

Probabil e bine că pleacă din oraș.

Iar la Atlanta?

Da, avansează rapid la slujbă. Este...

E grozavă.

Vă las, domnule.

- Collins, așteaptă! - Da, domnule?

Ce zici de o excursie?

Se face târziu. Nu vreți să terminați aici?

Ce am de făcut? Nu pot repara nimic.

Vreau să-mi descrii protocolul Versailles.

Unde mă duceți când iese nasol?

Știu că nu cunoști detaliile

despre cât de nasol va ieși și când exact,

dar, din punct de vedere logistic, cum mă scoateți de-aici?

- Cunoașteți protocolul. - Ba nu.

Marsha, vii puțin?

O să merg cu Xavier la o plimbare. Putem încheia.

Sună bine, domnule președinte.

- Nu-l ține prea mult, nu e weekend. - Promit.

SUNTEȚI MINȚIȚI

ACCES DOAR CĂTRE SUBSOLUL INFERIOR

Ce caută cuvintele alea pe cerul meu? Ați zis că rezolvați.

- Nu le putem da jos. - Cum adică nu puteți?

Cel care le-a afișat a blocat sistemul.

- Carl Jenkins? - Da!

- Da. Ea e Lucy. - Cum naiba ai adus un câine aici?

De-asta mi-a cerut Xavier să mă ascund, în caz că mă caută. Unde să merg?

A zis să stăm locului. Cel mai sigur e să fim toți împreună.

Copiii sunt în spate.

VIN IMEDIAT. SUNT GUSTĂRI ÎN RUCSACUL FRATELUI TĂU

Ce faci?

Pleci? Tata a zis să stăm aici până se întoarce după noi.

Știu ce a zis.

James, ascultă-mă.

Știi că mă rogi mereu să te las să faci lucruri mișto?

Acum am nevoie să faci ceva mișto pentru mine.

E mare agitație afară.

Să lăsăm rahaturile.

Să le lăsăm.

Mă bucur că m-ai chemat. Orice s-ar petrece,

va fi nevoie de un mesaj abil pentru a calma anxietatea colectivă...

Parcă am zis că lăsăm rahaturile.

„Orice s-ar petrece”?

Agentul Collins se petrece. Nu e nevoie să ne comportăm de parcă n-am ști.

Xavier?

Măi să fie!

Ți-o tragi cu el sub duș și nici nu-ți spune că întoarce orașul peste cap...

Bărbații... Nu?

Te-am cules de pe jos, Samantha,

și mi-ai violat intimitatea?

Uite ce e.

Iubești orașul.

Și eu îl iubesc.

Dacă vrem să-l salvăm,

trebuie să te duci să iei masa cu omul tău și să afli ce are de gând.

Tocmai a intrat la restaurant.

E ciudat afară, nu?

Ultima dată când ai fost aici, abia te-ai atins de cartofi. Vrei să mai încerci?

Rămân la friptură, mersi.

Credeam că o să-mi lipsească mai mult carnea.

Dar nu mă deranjează chestia asta vegană.

E destul de convingătoare.

- Xavier... - În plus, mai e ceva

ce mi-a rămas în minte, doctore.

Ceva de dinainte.

Dinainte să se sfârșească lumea, când aveam carne adevărată.

Nu-mi iese din minte cum prindeau vacile, să le ducă la măcelar.

Pe atunci nu mă gândeam la asta, dar acum...

Doar la asta mă gândesc.

Îmi imaginez

cum trebuie să fi arătat,

cum trebuia să se fi auzit,

cum le adunau

și strângeau lațul tot mai mult, până când animalele cedau.

Se aliniau, una câte una,

și mergeau cuminți spre moarte.

Atâția mușchi, atâta masă și se predau pur și simplu.

Te face să te întrebi dacă asta ne-a făcut și ea nouă.

Ne-a condus aici jos, ne-a băgat în țarc și ne-a trimis la măcel.

Xavier, ce se petrece? Ce s-a întâmplat?

Președintele e mort.

Billy Pace e mort.

Și tu ești aici.

De ce nu-mi spui tu ce s-a întâmplat?

De ce i-a omorât?

Xavier, Samantha Redmond e în multe feluri,

e departe de a fi perfectă,

dar nu e un monstru.

E mamă și încearcă să-i apere pe cei de care răspunde.

Ce părere are de cer?

Pentru ea am făcut-o.

- Încearcă să dea scrisul jos. - Nu mai spune...

FAZA 1 E GATA, TRECEM LA FAZA 2

Ce e?

Spune-i fetei tale că mă duc după ea.

Dacă lansăm protocolul Versailles, asta e ruta directă spre centrul de operațiuni.

Când am văzut tabloul, m-am întrebat ce cadou e ăsta pentru Casa Albă.

Două bătrâne care citesc...

Dar, privind mai atent,

îți dai seama că doar pierd vremea,

acoperite cu plase de țânțari.

Se mint, crezând că pot face ceva pentru a se apăra în fața violenței naturii.

- Bună seara, domnule. - Domnule general...

Hei! Te grăbești azi. Ai treabă?

Credeam că vreți turul.

Scara din sud-est are acces restricționat.

Buncărele din aripa vestică sunt la cinci etaje în subteran.

Bine...

Stai așa.

Să mă eliberez de stres.

Știu, nici John McClane nu m-a crezut la început.

Greu de ucis... Strângi degetele de la picioare în pumni.