The Substitute (El suplente)

Cel care a citit deja li se adresează celor care n-au citit încă

și le propune o bucată dintr-o operă

pe care să o citească.

Îi dau cuvântul lui Lucio.

Mulțumesc mult, Martin.

Citesc.

„Călătoresc prin aer

cu mâna condusă

de răsuflarea

unui înger care insistă

să caute ce-i aparține.”

Mă gândeam la ce a spus Martin mai demult,

apropo de perioada actuală,

când limba e atât de standardizată, mai standardizată ca niciodată,

și când, paradoxal, excesul de comunicare

ajunge să ne izoleze de noi înșine.

Mă gândesc cât de important e să scriem și să citim poezie în prezent.

Și aici vine contradicția…

Pentru cine scriem?

Cine citește poezie azi?

Bine, Lucio, mulțumim.

Sunt sigură că vor da fuga să cumpere cartea.

Nu-i așa?

- Mă flatezi. - Da, te flatez cu admirație.

Mulțumesc mult.

Mi-a plăcut mult, Mari.

- Mersi. - Sincer, m-a surprins. În sens pozitiv.

- Din fericire! - M-am speriat când am auzit c-ai citit-o.

De ce?

Pentru că ești feroce.

Mariela…

- Ce? - Ție nu-ți place nimic.

- Vezi? - Martin!

Zise călăul noii literaturi argentiniene.

- Nu mă compara… - Să nu te compar? Suntem între prieteni.

- Dacă nu e bună… - Chiar ți-a plăcut?

Mi-a plăcut mult, Mari. Da!

- Grozav! - Da.

- Tu scrii ceva acum? - Da… Încerc.

Nu se grăbește.

- Îi place să se oprească, să revadă… - Nu sunt genial, ca ea.

Profită de moment, acum ai timp.

O să apară ceva.

Incredibil, cine l-a invitat?

Eu. N-am putut să nu-l invit.

De ce l-ai invitat? Mă face să mă simt prost.

Te rog.

Încearcă să vorbiți, să vă înțelegeți.

Despre ce?

Despre ce să vorbim? Mi-a tras țeapă.

Nu-i așa. Doar te-a învins la concurs.

Îi iei partea?

Postul ăla de profesor nu-ți aranja viața, nu?

- Bine… - Ce?

N-o să-ți stric seara.

- Mersi. - Trebuie s-o iau pe Sol.

Du-te, trebuie să se culce devreme.

Pa!

Draga mea Mariela!

Bună, ce mai faci?

Mulțumesc.

- N-am reușit, scuze. - Nu-i nimic.

SUPLINITORUL

Bună dimineața!

Administrația?

- Sus, pe coridor. - Mersi.

Ultima semnătură, aici.

Bine.

- Poftim. - Ai lista cu elevii?

- Încă nu. - Bine, stai puțin.

Profesore Garmendia! Ați ajuns fără probleme? Sunt Amalia.

Bună ziua, Amalia!

- Să mergem în clasă! - Aștept lista.

- Da. - Ce face tatăl tău?

Se descurcă.

Toți ne facem griji pentru el.

Da, dar o să fie bine.

Sigur că da, știu din experiență.

E un luptător.

Ce nu te omoară te face mai puternic.

Așa stau lucrurile.

Da…

- Mulțumesc, dragă. Să mergem! - Bine.Mulțumesc.

Din păcate, se întâmplă.

Uneori, nici profesorii nu vin la ore.

Vezi?

- Copiii ăștia au o oră liberă. - Evident.

Da.

Bună dimineața!

Bună dimineața!

Bună, ce mai faceți?

Dânsul e profesorul Garmendia.

E suplinitorul dlui profesor Jarkowski.

- Bună dimineața tuturor! - Bună dimineața!

Poftim lista.

- Mersi. - Zi-mi dacă ai nevoie de ceva.

Bun!

Mulțumesc!

Îmi poate spune cineva care e rostul literaturii?

Știe cineva?

Să ne adoarmă.

Altceva?

Cum te cheamă?

- Karen. - Karen?

- Da! - Tu ce crezi?

- Eu nu citesc. - Nu-ți place?

Nu, deloc.

Păi…

Da?

O folosim ca să spunem povești.

Cum te cheamă?

- Mayomi. - Mayomi.

E adevărat. Dar…

N-avem nevoie de literatură doar ca să spunem povești, nu?

- Cum te cheamă? - Dilan.

Tu care crezi că e rostul literaturii?

N-are niciun rost.

Zi mai tare, vezi dacă-l trezești pe amicul din spate.

Literatura nu e bună de nimic!

Aproape s-a trezit.

Aproape.

Colegul vostru spune că literatura nu e bună de nimic.

Și cred că are dreptate.

Literatura nu ne folosește.

Nu are utilitate. Nu e un bun.

N-o mâncăm, n-o respirăm, nu putem cumpăra nimic cu ea.

Nu? În termeni practici, e complet dispensabilă.

Atunci dumneata ce cauți aici?

- Cum te cheamă? - Kevin.

Kevin.

Vreau să dau puțin sens orelor pe care le petrecem împreună.

Vă rog să luați o foaie de hârtie și să scrieți

ce vă place și ce nu vă place.

Și puneți-vă numele.

De pildă: „Eu sunt Dilan, îmi place trapul și nu-mi place ora ta.”

Așa ceva. Foarte bine, Dilan.

Elaborați puțin, dar asta e ideea.

Mă scuzați, unde e cancelaria?

- Bună, te conduc eu. - Bine.

Și te prezint celorlalți.

Eu sunt Clara, profesoară de biologie.

- Bun-venit! - Lucio, suplinitorul de literatură.

Da, știu cine ești.

Știi?

Nu ești fiul chilianului?

Ba da.

Salut!

- Ce faceți? - Bună!

El e Lucio, suplinitorul lui Anibal.

- Bună! - Bun-venit, Lucio! Nando.

- Ce faci? - Te ajut dacă ai nevoie.

- 'Neața! - Vrei un ceai?

Super. Mulțumesc.

Ai cană?

- Nu mi-am adus. - Avem noi.

Bine, mulțumesc.

Eu sunt Florencia. Bine ai venit!

- Ce faci? - Bine.

- Matías, Nadia, José. - Bun-venit!

- Ai citit Facundo de Sarmiento? - Da, Civilizație și barbarie.

Bun venit în barbarie!

- Doamne! - Nu-l speria…

Avem și mâncare, dacă vrei.

- Super. - Servește-te!

Cum au fost primele ore?

Bune.

La început nu se concentrau, dar apoi ne-am înțeles.

Clar, nu e ca la facultate.

Nu e.

CANTINA SOCIALĂ „INSULA”

Stai puțin…

V-o lăsăm și vedeți ce faceți.

Gata, pleacă! Șterge-o!

Valea!

- Bine, plecăm. - Ștergeți-o de aici!

- Ce s-a întâmplat? - Nimic.

- Care e problema? - Jonny!

Deschide mașina! Acum, te rog.

- Ce e? - Deschide!

- Nu vreau vopseaua asta. - Ce?

Du-le la mașină!

- Hai! - Cine le-a trimis?

- Lasă-mă pe mine! - Bine.

Deschide!

Așa. Toate, repede!

Pun mesele aici, amenajăm băile și…

Trebuie să văruiesc.

Atunci de ce n-ai acceptat vopseaua aia?

Nu vreau să am de-a face cu ăla.

- Cine e? - Olmos „Dulăul”.

- Și cine e Dulăul ăsta supărător? - Un traficant.

- Uite! - Un traficant?

Uite ce bucătărie nouă am!

Ce faci?

- Bună, Roberto! - Cum e mâncarea? Bună?

- Bună! - Bună!

Bună!

Când o să fie gata, o să hrănesc cel puțin 100 de oameni pe zi.

- Ce surpriză! - Dle profesor, ce căutați aici?

Vă cunoașteți?