Memory of a Killer

Din episoadele anterioare...

Să fiu foarte clar. Tu lucrezi pentru mine.

Mereu ți-am oferit spațiu, libertate, dar n-ai o familie acasă.

Fără supărare făță de Michael. Dar eu am.

Pentru Leah.

Sunt pentru ziua de naștere a mamei?

Am să le pun pe piatra funerară.

Îmi lipsește foarte mult.

- Cum o duce, Jane? - Are zile și zile.

A vorbit cu mine pentru prima dată după săptămâni.

Cred c-ar avea mult de câștigat dacă ar participa.

TERAPIE PRIN MUZICĂ

Fata pleacă în fiecare seară la ora 11:00.

Crezi c-o plătește în diamante?

Nu pot să cred propriul său frate îl vrea eliminat.

Angelo, doar de tine ascultă! Nu merit să mor!

CU CINCI ANI ÎN URMĂ

Chiar îmi place aici. E liniște. E pace.

Știam c-o să-ți placă, Leah.

Nici nu-mi amintesc ultima oară când noi doi am stat așa...

fără ca nimic să nu intervină.

De ce nu ne întoarcem aici pentru aniversarea de 25 de ani

să ne reînnoim jurămintele?

Nu-i vorba de asta, scumpule.

E vorba de... viața noastră de zi cu zi.

Hai să ne mutăm aici.

- În Montana? - Da.

Ce?

Maria e la școală.

Am putea vinde casa, ne cumpărăm teren aici

și trăim viața despre care am vorbit mereu.

Super.

O să fie cel mai bun lucru pe care l-ați mâncat săptămâna asta.

Michael, taie-le mai mici. Zici că-i cuib de păsări acolo.

- Fac tot ce pot. - Și nu uita de parmezan.

- Da, chef. - Unde-i JB?

Mă mir că fratele tău ratează această nirvană culinară.

Știi cum e JB. Mereu prea târziu și niciodată la timp.

Mai știi când JB te-a convins să-i iei Cadillacul verde a lui Bianchi?

Ăla a fost Dutch.

Și n-a fost verde. A fost un Deville roșu.

- Cum să n-o luăm la o tură? - Mai ales c-am pornit-o fără cheie.

- Eu am stat de șase. - Așa-i. Ai stat.

Plus, împlineam 16 ani. Scăpai cu un avertisment.

Da, sigur.

Dar apoi...

- Cum îl cheamă? - Bianchi?

Da, Bianchi. Bătrânul a venit la noi cu o bâtă.

Era roșu de nervi, credeam c-o să leșine.

M-a speriat de moarte.

- După ce mâncăm, avem de vorbit. - Da. Și eu vreau să vorbim.

Domnilor, ce vedeți pe farfurie, se cheamă iubire.

Și uite cine a venit.

Îl mai știi pe Joe, nepotul lui Maggie?

- Joe, mă bucur să te văd. - Salutare, Joe.

Încă dezvolți aplicația aia de întâlniri?

- Nu ți-a ieșit? - Nu prea.

E puțin spus. A avut o moarte tragică.

Și între timp, mi-a găurit buzunarul.

Da. Extravagant. Ăsta-i cuvântul.

Dar e un puști bun.

Joe va lucra aici, să-și mai șteargă din datorie.

- Haideți. Să mâncăm. - Bun.

Poftim. Vrei una?

Așa.

E frumos ca-ntotdeauna.

Beethoven. Mă ajută să gândesc.

- Te simți bine? - De ce n-aș face-o?

Pari puțin obosit.

Undeva pe drum, am devenit sensibil la băutură.

Nu te amăgi. Mereu ai fost sensibil.

Voiam să-ți spun că... plec.

Plec. Renunț.

- Dutch știe? - Nu, încă nu.

N-o să te lase să pleci pur și simplu.

Știi asta, nu?

Îl mai știi pe Don Morelli?

Și el voia să plece. Și-a mutat familia în Florida.

Credea că-i liber.

O săptămâna mai târziu, mașina lui Don a luat foc cu el înăuntru.

Așa arată plecarea.

E timpul.

- Joey băiete. - JB.

JB, n-o să-ți fac jocul în seara asta, da?

- Ești beat. - Beat?

- Da. - Normal, dar nu-s orb.

Ascultă-mă. Încerc să te ajut cu Dutch.

- N-am nevoie de ajutorul tău. - Am mai văzut schema asta, da?

Vin oameni și se cred speciali.

Oameni mai tari decât tine. Mai isteți decât tine.

Apoi fratele meu se satură de ei.

Și ghici ce.

Realizează... că nu-s mai așa speciali.

Așa că bucură-te de locul de la masă.

Dar să nu pari surprins

dacă-ți fură locul din fața ochilor tăi.

Joey băiete.

JB.

- Se poate? - Da.

Ce e?

Vreau să plec din New York.

Gata cu misiunile. Gata cu asasinările.

Dar întreaga ta viață-i aici. De ce ai vrea să pleci?

- Unde ai merge? - În Texas, Nevada.

- Într-un loc liniștit. - Vrei să te faci cowboy acum?

Vei crește vite? Te rog, nu-i genul tău.

De ce nu-mi spui care-i treaba?

Nimeni nu poate face asta pe vecie și vreau să plec până nu-i prea târziu.

Plus... nu mai întinerim.

- Vorbește în numele tău. - Și nici ageri nu mai suntem.

Tu când greșești, faci o gogoașă îmbibată-n ulei.

Nu-i nimic fatal. Dar la mine?

Da, te înțeleg.

Te înțeleg, prietene.

Și nimeni nu poate spune că nu meriți asta.

Suntem în regulă?

Nu-mi place că pleci. Nu va fi la fel rără tine,

dar ce să zic, dacă asta-ți dorești.

Doar promite-mi că n-o să fii un străin.

Că o să vii în vizită din când în când.

- Asta-i tot? - Nu, normal că nu.

Ia loc.

JB fură bani.

Lipsesc bani din registre. 300 de mii.

Poate mai mulți.

- Ești sigur? - Dispar bani de luni de zile.

Se depun sume mici, câteva sute, o mie.

Săptămâna trecută, o depunere mare a lipsit cu nerușinare,

și nici măcar nu se ascunde.

Am întrebat prin jur.

Aruncă cu banii peste tot, le cumpără femeilor genți de firmă,

bijuterii, excursii.

Și aseară, intră aici cu un ceas nou de 50.000 de dolari pe mână,

de parcă mă provoacă să observ, să râdă de mine.

Propriul frate.

Mereu a fost un ratat și l-am ajutat de un milion de ori, dar asta?

Să furi de la mine, de la familie

și să râzi în timp ce-o faci,

e... o linie pe care odată trecută, nu mai e cale de întoarcere.

E fratele tău.

Da. Asta-i toată ideea, Angelo.

Dacă se aud zvonuri cum că fratele meu fură de la mine și trec cu vederea,

tot ce am construit se duce pe apa sâmbetei

și n-am să permit așa ceva, nici măcar pentru JB sau altcineva.

Și ești sigur despre asta?

E ultimul lucru pe care ți-l cer.

Ocupă-te de JB și-ți promit c-ai terminat.

Memory of a Killer - S01E05 „Trădare”

- Încă una. - Bun.

Asta înseamnă „Poți...

să-mi dai... numărul... tău?”

Poți... să-mi dai... numărul tău?

- Da! - E drăguță?

- Da, e foarte drăguță. Cum adică? - Bun.

Carlo, du-te afară și așteapt-o pe mama ta.

- Trebuia să speli vasele de dimineață. - Da.

Da? Spală-le din nou.

Sigur ai pe cineva din personal care se ocupă de asta.

Poftim? Tu faci parte din personal.

Carlo nu spală vasele. Eu nu fac parte din familie?

Fiul meu a avut serviciul ăsta la 16 ani și vasele lui erau imaculate. Știi de ce?

- Nu. - Fiindcă-i păsa.

Fiindcă era mândru de ce făcea.

- Sunt doar vase. - Nu. E vorba că ți-am dat

o sarcină simplă și trebuie făcută corect.

Angelo. Puteai să suni înainte.

- Pot intra? - Da, sigur.

- Mersi. - Ignoră mizeria.

- Menajera are liber. - Bine.

Uită-te la tine.

Mereu la costum, ne faci să părem ultimii oameni.

Nu cred c-ai fost aici de când a plecat Kaleen.

Avocații ăștia m-au stors de bani la divorț.

Am putut păstra apartamentul, așa că-i bine.

- Mai e cineva aici? - Nu. De ce?

Știi de ce sunt aici?

- Ce? Nu. Ce se petrece? - Nu știu.

Tu să-mi spui.

- Ai ceva de spus ce te apasă? - Stai puțin, da?

Așteaptă.

Dutch a aflat despre mica mea afacere?

Bine. Greșeala mea, dar nu-i cam extremă soluția?

- Nu-i cine știe ce. - Ai furat 300 de miare.

- Aș spune că-i ceva important. - Ce? De la Dutch?

- Nu. N-aș face asta niciodată. - Atunci cum explici ăla?

E un ceas frumos.

Vezi tu,

am ținut evidența familiei Grillo.

Nimic major. O mică schemă de pariere

și nu i-am spus lui Dutch din cauza trecutului meu,

și știi tu cum face.

Dar dacă-i supărat, îl bag și pe el în schemă.

Dar nu-s prost să fur de la fratele meu. Nici vorbă de așa ceva.

Depunerile au fost slabe de luni de zile.

Tu te ocupi de ele. Tu te ocupi de depuneri.

Nu. Avem un sistem. Eu colectez banii de la clienți.

Și merg la bănci. Iau cecurile.

Apoi i le dau lui Michael. El le notează în registre. Simplu.

Și banii de săptămâna trecută, cei pe care i-ai oprit tu?

Zece miare de la McNeill? I-am dat lui Michael marți!