To Die of Love (Mourir d'aimer)

Personajele din film sunt imaginare,

orice asemănare cu realitatea e pur întâmplătoare.

A MURI DIN DRAGOSTE

Nu a început cum s-a spus.

N-a intrat spunând: "Mă numesc cutare şi locuiesc în cutare loc."

- Aţi crezut că este elevă nouă ? - Da.

Am înţeles că este profă când s-a dus la catedră.

Mă numesc Guenot. Sunt profesoara voastră de franceză şi de latină.

Luaţi loc.

- N-a spus nimic altceva ? - Nu.

Cred că era un pic intimidată de noi.

Era prima ei oră.

Ne-a dat imediat de scris.

- Ca să nu vorbească ? - Cred că da.

Când am început să scriem, s-a dus în spatele clasei.

Libertatea este o stare de spirit. Paul Valery

- E drept că vă ducea în bistrouri ? - Nu de la început.

Pe la sfârşitul trimestrului. Discutam.

- Ar trebui să vorbim despre bani. - Sunt chestii mai importante.

Ce ? Femeile ?

Nu.

Cât câştigaţi ? Cam cât un maistru ?

- Ce te interesează ? - Aproape, da.

Ce este cel mai important ?

Să învăţăm să spunem adevărul.

Aşa este.

- Cine te împiedică ? - Toată lumea.

Ce n-ai putut să spui ?

Că l-am admirat pe Ludovic XIV, de exemplu.

Îndrăzneşte.

- Când a fost asta ? - Într-o sâmbătă seara.

Pe-atunci, părinţii mei nu aveau nimic împotriva ei.

Când ne ducea la plimbare, duminica,

cum plecam dimineaţa devreme, mă lăsau să dorm la ea.

- Cu sora dv. ? - Cu Sylvie, da.

La masă !

Patrick ? Marc ?

- Mâine vin cu noi ? - Nu, se vor duce la tatăl lor.

- Când vine tata ? - Curând.

- După cină ? - Da.

Alege-ţi locul.

- Îl lăsăm să meargă ? - Dacă vreţi.

Acasă, noi nu avem voie să-l ţinem deschis.

Asta era de Crăciun. Am fost plecaţi o săptămână.

- A luat toată clasa ? - Nu... Eram vreo zece.

Mereu aceiaşi: Jean-Luc, Therese, Marc...

Pe terenul ăsta, eu eram proful.

În acel moment, vă vedea deja altfel decât pe ceilalţi ?

Nu cred...

Dar a existat un moment când aţi devenit mai familiari.

Da, aici, în acest moment.

- Când Lenin era pus în vitrină ? - Da, în mai.

Venea să vă ia ?

Autobuzele erau în grevă, aşa că venea în fiecare dimineaţă.

Mergeam împreună la liceu.

Puterea în stradă !

Ce sunt fluturaşii din mâna ei ?

Tata îi tipărea.

Ochelaristul din dreapta ?

Un mare bufon.

Un prof de engleză. Îi spuneam "Nu-i aşa".

Guenot e cu noi !

La prefectură !

Libertate de expresie !

- Pot veni cu dv. ? - Da.

Libertate de expresie !

Viitorul suntem noi !

- Vă amintiţi de această scenă ? - Care scenă ?

- Mâna. - Da.

Ce discretă este !

Gerard nu este acasă ?

- Doar nu e bolnav. - Gerard n-o să coboare.

- Nu înţeleg. - Nu ? Nu este deloc greu.

- Spuneţi-mi. - Vreţi verde în faţă ?

- Întotdeauna. - Lăsaţi-l în pace pe fiul meu.

Îmi explicaţi de ce ?

Am fluturaşii !

Salut. Sindicatele sunt de-acord, toată lumea vă aşteaptă.

Uite, sunt gata.

Ştiţi că toată lumea vorbeşte în Franţa, în acest moment ?

Sunteţi un pic împotriva curentului.

- Din cauza ta. - Şi a acestei femei.

Care îţi cotropeşte libertatea.

Nu credeţi că mă pot ocupa singur de libertatea mea ?

Unitate, muncitori, studenţi !

Unitate !

Mi-ajunge !

E numai vina mea.

Nu trebuia să le spun nimic.

Nu, Gerard. Când ne ascundem, evităm întrebările.

Ori întrebările sunt bune.

- Mamă, pot să-l iau ? - Bineînţeles, scumpule.

Tatăl tău m-a făcut să mă gândesc la lucruri pe care le uitasem.

Vârsta mea, care e aproape de două ori cât a ta.

Vârsta mea, a dv... Ce prostie !

Priveşte-te.

Şi priveşte-mă.

Doar pentru că tatăl meu...

Săptămâna trecută, aveai aceeaşi vârstă.

Crezi ?

- Va trebui să avem grijă. - Nu.

Vom merge la părinţii tăi şi le vom spune:

"Ne iubim, ajutaţi-ne să găsim o soluţie."

- Visezi ? - Nu, ţin neapărat.

Ne vor da afară, nu vor înţelege.

- Vom aştepta. - Ce anume ?

- Să înţeleagă. - Şi ce facem între timp ?

Nimic.

- Nu ne mai vedem ? - Nu, Gerard.

- Cine este ? - Eu sunt.

- Ţi-am spus să nu mai vii. - Nu te-am văzut de trei zile.

- Deschide ! - Nu fi copil.

Eşti nebun ?

Intră.

- Roger, sunteţi cel mai mare. - Ştiu, doamnă.

- Vi-l încredinţez. - Nu e bolnav, sper.

- Nu, stai liniştit. - Doar un pic nebun.

- Aşa ? - Epileptic, nimica toată.

- Ce ? - Spune prostii.

Haide, şefule, treci.

- Părinţii par mulţumiţi. - Credeau că au scăpat de Daniele.

- Băiatul cine este ? - Un prieten racolat pentru vacanţă.

Lasă-mă pe mine.

- Nu ajungem departe aşa. - N-ai grijă.

Eşti nebun ?

Scuzaţi-mă, doamnă, este o greşeală. Mulţumim.

Jucăriile astea nu rezistă la drum lung.

Dar asta rezistă.

- Mergem în sud. - Urcaţi.

Grozav. Treci.

- Nu sunteţi prea vorbăreţi. - Nu îndrăzneam.

- Ce faceţi ? - Cine, eu ?

- Nu, dv. - La fel ca el.

- Adică ? - Suntem în aceeaşi clasă.

Deci aşa...

În aceeaşi clasă, dar nu în acelaşi liceu.

Sărută-mă.

Nu te lăsăm să mori prost. Eu şi doamna ne cunoaştem.

Genova, Portofino, Florenţa...

Roma... A fost o vacanţă minunată.

- Nu şi pentru Roger. - Se supărase ?

Da, voia să se întoarcă acasă. Daniele i-a spus câteva.

Până la urmă, l-am urcat în tren. A fost genial.

Ce fericiţi eram !

Cred că mâine am lucruri să-ţi spun.

Eu am cerut-o.

Ai putea să te ridici.

- Vorbeşte. - N-am nimic de spus.

Ţi-ai bătut joc de noi, dar nu spui nimic ?

Ce te înfurie cel mai mult ? Că m-am dus în vacanţă cu ea ?

- Sau că m-a însoţit până la uşa ta ? - Nu-mi pasă de provocările ei.

Dar m-ai minţit. Ea te-a învăţat să minţi.

Tu mă sileşti să mint.

Dacă-ţi spuneam că mă duc cu ea în vacanţă, mă lăsai să plec ? Nu.

Ce preferi ? Să trăiesc ca o momâie aici ?

Sau să vorbesc şi să trăiesc ca înainte.

Vreau să fie ca înainte. Vreau să nu te mai caute.

- Dacă eu sunt ăla care vrea ? - Idiotule.

- Târfa se joacă cu mintea ta. - Dacă mai spui asta, plec.

Dacă pleci, mă iau de ea. Transmite-i asta.

- Sunt legi în ţara asta. - Auzi !

Noroc că derbedeii care făceau revoluţie în mai au lăsat legile.

Fără ele, ai avea probleme azi.

Revoluţia nu are nicio legătură cu prostiile voastre.

Nu confunda crizele voastre de nervi cu cele reale, care fac revoluţia.

Nu asta înseamnă libertatea.

Povestea voastră jalnică nu are dimensiunea asta.

Voi faceţi revoluţie de dormitor.

O să câştige !

- Copiii te-au lăsat în pace ? - Absolut.

- Pentru mine ? - Da.

E bună ?

Foarte. Şi asta ?

Sper să nu fie prea mic.

E bine.

- Îl încerc acum ? - Da.

Când te-ai întors, mi-am spus că mâine mergem la liceu împreună.

Mă întorc imediat.

Ce este ?

Dragă doamnă, vă stimăm inteligenţa şi calitatea muncii.

Nu-i aşa ?

O să primiţi cu siguranţă postul de asistentă la facultate.

Dar ar fi regretabil ca această carieră să fie...

- Frântă ? - Jenată de viaţa personală.

Nu-i aşa ? Nu veţi obţine acest post decât cu condiţia, nu-i aşa...

Spuneţi.

- Să-l lăsaţi pe Gerard. - Dar nu l-am luat.

Gerard a plecat de-acasă fără să-mi ceară părerea.

Când a venit, nu-l aşteptam.

Nu l-am gonit, dar nici nu l-am luat.

Nu vă supăraţi, nu e prea agreabil pentru mine.

- Încerc să fiu intermediarul. - Şi vă iese foarte bine.

Ca să vă dovedesc că nu l-am sechestrat pe Gerard,

vă promit să-l conving să se întoarcă acasă.

- Foarte bine. Am încredere. - Îl conduc diseară.

- Nu e nevoie. - Ba da, îl conduc.

Cu condiţia ca dl Leguen să asculte ce am să-i spun.

- Îi transmit. - Veniţi cu noi ?

- Este necesar ? - Absolut. Veniţi la ora 20.

- Ne-am înţeles ? - Da, doamnă.