Merlusse

FILM SCRIS ŞI REGIZAT DE MARCEL PAGNOL

DE LA ACADEMIA FRANCEZĂ

ACEST FILM A FOST FILMAT ÎN CLĂDIRILE LICEULUI DIN MARSILIA,

MULŢUMITĂ BUNĂVOINŢEI AUTORITĂŢILOR UNIVERSITARE.

Harispuru.

Dar acolo, Lângă coastele Franţei

Pe marea imensă

Sub cerul de sud

Există un adevărat colţ de...

Paradis...

Leclerc, Lapierre, Roschdy, Genevier, Régis, Diot,

Harispuru, Fougeray, Prudhomme, Raymond,

Monti, Olivier, Blavette,

Coudert, Bouteiller, Pons,

Lucien, Braillon, Paul-Jules,

la birou!

Bernard.

Bernard, Bernard, Bernard...

Doamnă, tânărul Bernard va trebui să facă pedeapsă toată ziua

de duminică 5 ianuarie.

Oh. Lucien, e posibil?

Da, doamnă.

Tânărul Bernard a fost prins copiind

la lucrarea de istorie.

Avea o carte pe masă, deschisă pe genunchi.

Dacă am fi aplicat regula,

tânărul Bernard ar fi trebuit să-şi facă pedeapsa mâine.

Din cauza vacanţei de Crăciun,

directorul a considerat să amâne executarea pedepsei.

Desigur, nu pentru el, căci e foarte vinovat,

dar ne-am temut să pedepsim familia şi mai ales mama lui.

Mulţumesc, domnule cenzor.

Pe director trebuie să-l mulţumiţi.

Haide, pe curând, Bernard, şi să nu faci indigestie.

Haide!

Câţi ne vor rămâne pentru vacanţă?

20 sau 30, depinde.

Villepontoux.

- A venit cineva să vă ia? - Nu ştiu. Vreau să ies.

Ah. Vreţi să ieşiţi?

Să vedem dacă familia ne-a scris.

Villepontoux, Villepontoux...

Ei bine, băiete, de data asta nu ieşiţi.

Va fi data viitoare.

Mama dumneavoastră a considerat că e bine să rămâneţi la liceu

în timpul vacanţei de Crăciun.

De ce?

Poate note proaste?

Sunt primul la latină şi al doilea la franceză.

E un elev foarte bun, domnule.

Nicio pedeapsă în trimestru.

Şi domnul tatăl dumneavoastră, v-a scris?

Oh, el mi-ar fi trimis permisiunea.

Numai că nu mai poate. A murit.

Nu pot ieşi?

Nu, băieţelul meu. Veţi petrece vacanţa la liceu.

E dorinţa, probabil justificată, a doamnei Villepontoux.

Nu se mai numeşte aşa.

Nu se mai numeşte ca mine, se numeşte doamna Lavigne.

Mergeţi să vă jucaţi cu colegii.

Nu pierdeţi timp în acest birou.

Şi nu fiţi prea trist.

La urma urmei, în vacanţă nu ne plictisimi la liceu.

Eu voiam să ies să fac ca ceilalţi.

Decât să ies să merg la Lavigne,

prefer să rămân aici.

- Săracul copil. - Da, săracul copil.

Dar ce putem face?

Haideţi, haideţi! Fără lacrimi, fără sentimentalism.

Eşti un bărbăţel!

Nu. Am 12 ani.

Ei bine, 12 ani înseamnă ceva.

La 12 ani nu se plânge.

Când aveam 12 ani, nu plângeam.

Mama ta nu s-a recăsătorit?

Nu. Când aveam 12 ani, murise.

E mult mai rău, te asigur.

Tu pe mama ta o să o mai vezi.

Ah, da. Şi e frumoasă mama mea.

Şi a mea era frumoasă. Ca toate mamele.

Doar că eu nu o voi mai vedea.

Totuşi, nu plâng.

Trebuie să fii bărbat, să iei viaţa cum vine.

Hai, băiete, du-te să te joci!

- Prietenii te aşteaptă. - Mulţumesc, domnule.

Prietene, nu sunt mulţi clienţi azi.

Toţi cei care ies îşi păstrează foamea pentru acasă.

- Tu ieşi? - Nu ştiu.

Atunci de ce te-ai îmbrăcat?

Vai...

Uite, tot ce pare bun, iau.

Ce înseamnă?

- Nu eu am fost. - V-am văzut!

Că parabola descrisă de o minge

să fi trecut exact prin punctul ocupat în spaţiu de o pălărie,

chiar a mea,

nu e un eveniment considerabil.

Nu vreau să văd răutate în asta.

Ar fi dimpotrivă surprinzător ca, ţintind-o, să fi nimerit-o.

Vina voastră începe cu minciuna.

Domnule, nu minţiţi!

Spuneţi: "N-am făcut cu intenţie."

Nu spuneţi: "Nu eu am fost."

Minciuna se citeşte pe faţa dumneavoastră,

o degradează.

Staţi la perete!

Din partea mea,

nu e răzbunare.

Nici măcar pedeapsă.

E o lecţie.

Profitaţi de asta.

Dacă trebuie să alegem între Delacre şi Blanchard,

care au titluri egale pentru trecerea în clasa a noua,

îl recomandaţi pe Delacre.

Categoric, domnule director. Categoric.

Dl. Blanchard e aici doar de trei luni.

Da. Dar are 24 de ani de serviciu.

Digne,

Toulon, Montpellier, Aix...

Ştiu, ştiu, dar dl. Delacre are acelaşi serviciu ca el,

şi e un repetitor de prima clasă,

exact, assiduu, simpatic...

Şi destul de protejat.

Cumnatul lui e la minister.

Domnule director, ştiţi că nu din cauza asta...

Ştiu. Ştiu.

Dar cumnatul mi-a scris în privinţa asta.

Pentru dl. Blanchard, lucrul este destul de important.

Dacă nu trece în clasa a noua, când va ieşi la pensie,

va avea o pensie mult mai mică

decât maximul pe care speră să-l atingă.

Dacă trece în clasa a noua,

va obţine aproape automat acest maxim.

Cazul merită să fie luat în considerare, evident.

Dar dl. Delacre este interesant şi el.

Aveţi ceva de reproşat dlui Blanchard?

Nu, nu vreau să merg atât de departe. Dar dacă vorbim de el,

trebuie să vă spun că are un caracter foarte rău.

Ştiu. Ştiu, am mai auzit despre asta.

În a zecea zi de la sosirea lui,

a avut la birou un incident destul de violent cu un părinte,

un măcelar.

Acesta declara că fiul său fusese pedepsit pe nedrept.

I-a spus dlui Blanchard: "Când supraveghetorii sunt chiori,

pedepsele cad la întâmplare."

Ce compliment bine formulat!

Domnul Blanchard i-a răspuns cu o pereche de palme.

I-au auzit în toată curtea.

Măcelarul nu mai găsea uşa salonului.

Dl. Blanchard a greşit. A greşit foarte mult.

Dar cum de nu am fost informat oficial despre incident?

În timp ce îmi redactam raportul, măcelarul a venit să mă vadă.

Aflase că rana la ochiul dlui Blanchard

era o rană de război.

I-a cerut scuze şi m-a rugat să înmormântez cazul.

A avut dreptate. Iată un măcelar bun.

Da, dar când s-a aflat că Blanchard bătea măcelarii,

colegii l-au privit ca pe un sălbatic.

Şi de altfel, trebuie să spun că nu greşesc cu totul.

Nu deschide gura decât ca să se plângă.

Azi dimineaţă, supraveghetorul general i-a spus

că va supraveghea studiul de Ajun,

şi a protestat violent.

Vorbea să vină să se plângă la dvs.

Da, în fine, n-a venit.

Nu, n-a venit, şi ştiu că îşi va face datoria.

Reuşeşte cu copiii?

Sala lui e foarte bine ţinută. Domneşte o disciplină perfectă.

Dar copiii nu-l iubesc. E chior, e urât.

Cred că pot să vă spun

că ar prefera cu siguranţă să fie frumos.

Ştiu, ştiu.

Nu credeţi că îi reproşez băiatului că nu e un Adonis.

Încerc să vă explic atmosfera lui, nu-i aşa?

E urât, şi cum e celibatar, e cam...

În fine, pare cam murdar, şi elevii îl numesc Merlusse.

Merlusse? Poftim, de ce?

Spun că miroase a cod.

Ce ciudat...

Dar chiar miroase a cod?

Nu ştiu. Nu cred. Mai degrabă a câine ud.

Nu e simpatic cu elevii. Să fiu sincer, îi terorizează.

Abuzează de pedepse?

Nu. Cu fizicul ăsta, nu trebuie să pedepsească.

Elevii nu se tem de reţineri

ci să fie bătuţi.

N-a lovit niciodată pe nimeni,

dar copiii simt că ar fi în stare.

Pe scurt, asta cred despre el: precis, conştiincios

dar nesimpatic colegilor şi urât de copii.

Adaug că dacă îl întâlnesc în afara liceului,

nu mă salută niciodată.

Nu-mi place să fiu luat drept prost.

Ascultaţi, Blanchard, vă jur că aşa e obiceiul aici.

Cel care a venit ultimul la liceu

face studiul în ajunul unei sărbători.

Sunteţi ultimul venit. E rândul dumneavoastră.

Dar, la naiba, nu sunt un începător!

Sunt ultimul venit, dar am 24 de ani de serviciu.

Până nu vine altul,