Candyman

Omul cu dulciuri Hei, Omul cu Dulciuri

Bun, toată lumea, adunați-vă în jur Omul cu Dulciuri a venit

După ce fel de dulciuri tânjești? Ciocolată dulce?

Bomboane-n ciocolată? Jeleuri? Orice îți dorești

Ai venit la cine trebuia Omul cu Dulciuri e la dispoziția ta

Cine poate să ia un răsărit de soare Cu rouă să-l presare

Să-l învelească-n ciocolată Cu unu-două miracole laolaltă

Omul cu Dulciuri

O, Omul cu Dulciuri poate

Omul cu Dulciuri poate Pentru că o face cu dragoste

Și dă lumii un gust bun

Cine poate lua un curcubeu Să-l împresoare cu un oftat

Să îl scalde în soare Și să facă plăcinte calde

Omul cu Dulciuri

Omul cu Dulciuri poate

Omul cu Dulciuri poate Pentru că o face cu dragoste

Și dă lumii un gust bun

Ești arestat.

În genunchi!

N-am făcut nimic!

Mâinile!

William! Ți-am spus să duci rufele.

- Billy, unde te duci? - La spălătorie.

- Le speli și pe ale mele? - Nu.

Sper să te prindă Sherman!

Dacă-l vezi, să ne spui. Nu vrem să mai sperie copii, bine?

L-AȚI VĂZUT PE ACEST OM?

Și ăsta-i adevărul. Copiii...

Încă-l caută.

- Doar să nu ieși pe întuneric. - Asta am spus și eu.

SPĂLĂTORIE

- N-au mai apărut informații noi. - Nu știu.

Se aude un zgomot dubios din clădire.

O să verificăm.

- Ai emoții? - Ce?

Faci chestia aia cu sticla. Cu mâinile.

- Ești un pic agitat. - Nu.

- Nu. - Ba da.

Tu ai emoții?

Nu, o să mă împrietenesc bine cu sora ta. Înțelegi?

Cum ți s-ar părea?

În regulă.

Ce vin e ăsta? Walgreens?

Rothschild's?

Avem un muscat în frigider, dacă-ți place mai mult.

Cred că Postmates livrează vin.

Ăsta e unul de-ale tale?

Da. O lucrare foarte veche.

Nu-i place că l-am pus acolo.

La un moment dat, va trebui să mergi înainte.

Doar că n-ai făcut-o, nu? N-ai mai pictat de doi ani?

Pentru că tu ești muza mea și nu te văd destul de des, Troy.

O, Doamne, termină!

- Ești prea de tot. - Mulțumesc.

- Haide. - Lasă-l să respire.

E încă supărat că nu mi-a fost agent imobiliar.

- După câte-ți dai seama. - Îngrozitor! Cum suporți așa ceva?

Nu. Scumpule, nu știi nimic despre imobiliarele din Chicago.

Probabil că te place, pentru că își arată fundul.

N-o face întotdeauna?

Ai plătit prea mult, Bri. Nu doar interiorul contează.

- E aproape de galerie. - Da, foarte practic.

- Ce e în neregulă cu el? - Nimic.

I-am spus surorii mele de multe ori, cartierul e bântuit.

- Toate locurile sunt bântuite. - Troy, nu începe!

Sigur, dar de ce ai ales un loc care a fost numit Caverna Cețoasă?

După aia Micul Iad. Și, după aia, Aleea Luptelor?

- Și cum se numește acum? - Cabrini-Green.

Erau locuințe sociale.

Case ieftine cu o reputație proastă.

N-ai fi zis.

Da, pentru că le-au dărâmat și au modernizat totul.

În traducere, albii au construit ghetoul,

apoi l-au ras, când și-au dat seama că l-au făcut.

- Fără supărare. - Nu m-am supărat.

- Au profitat și l-au făcut locuibil. - Ți-aș fi obținut un preț mai bun.

Le tot spuneau oamenilor că o să-l facă mai bun.

Îi mutau din loc în loc,

dar, de fapt, îl demolau ca să construiască totul în jur.

Ca aici.

Vreți să auziți o poveste înfricoșătoare?

- Nu. - Păcat!

Dar eu am votat „nu”.

Troy...

Dumnezeule!

Pe bune?

Sper să fie bună.

Asta e o poveste

despre o femeie numită Helen Lyle.

Era studentă albă în ultimul an, lucra la teză,

despre legendele urbane din Cabrini-Green.

Pentru cercetări, a venit în Cabrini de câteva ori.

Punea întrebări, fotografia graffiti,

oameni.

Și, într-o zi,

pur și simplu,

a izbucnit.

A decapitat un Rottweiler.

Până a venit poliția,

ea era într-unul dintre apartamente și făcea îngeri într-o baltă de sânge.

Bine. Minciună.

- Troy! De unde ai scos asta? - A omorât un Rottweiler?

- E prea mult, chiar și pentru tine. - S-au scris și articole. Căutați-le!

Autoritățile au arestat-o, dar ea a scăpat aproape imediat.

S-a dezlănțuit.

Lăsând un șir de cadavre în urma ei,

apoi copilul unei locatare a fost răpit.

Mama era devastată. Toată lumea îl căuta...

...și nimic.

În noaptea focului anual,

sub ochii tuturor locatarilor din Cabrini,

Helen a venit

cu o ofrandă de sacrificiu.

Cu copilul în brațe, a fugit spre foc, dar ei au prins-o repede.

Se spune că era pierdută, riposta orbește.

Dar ei au eliberat copilul.

În timp ce toată lumea se agita în jurul lui,

Helen s-a ridicat

și a intrat în foc.

Și chiar în locul ăla a murit.

A murit arsă

chiar în centrul cartierului Cabrini-Green.

Roséul meu e încă în congelator?

Nu vrei muscatul?

Muscatul e vin de desert.

Pa, Bree-Bree!

Te iubesc. Mi-a părut bine de cunoștință.

Și, Anthony, apucă-te de pictat. Sora mea n-o să te întrețină toată viața.

Lasă halterele, ia pensulele.

- Troy... - Haide!

E haios.

E ridicol.

Are dreptate.

Mă bucur că Troy iese în sfârșit cu cineva normal.

Mă săturasem de toți designerii ăia europeni de modă.

Alo?

La cât vine Clive mâine?

La zece dimineață.

Ești mulțumit de ce expui?

Așa cred.

Unele s-ar putea să-i placă.

Bine.

Bănuiesc că a omorât un Rottweiler. La naiba!

Nu-mi pasă.

Nu încerc să mă sperii în noul meu apartament înainte de culcare.

Noul tău apartament e ferit de fantome.

- Era pe lista celei mai mari agenții. - Noul nostru apartament.

Scuze.

Vino încoace!

Cine ești tu, omule?

Ei bine...

Ăsta e Anthony McCoy de acum doi ani.

Eu îl vreau pe Anthony McCoy din viitor.

Vreau marea speranță neagră de mâine de pe scena artei din Chicago.

Lui i-am oferit un vernisaj solo imediat după absolvire.

Chiar nu vreau să te înlocuiesc

în expoziția de vară,

dar ești singurul care nu mi-a arătat ce anume expun.

- Lucrez la ceva nou. - Caută în istoria aia a ta!

Mă gândesc la ceva despre locuințele sociale.

- Și cum supremația albă... - Albii?

Cum creează aceste spații superneglijate pentru comunitățile de culoare.

- În special ale negrilor. - Da. De unde ești tu.

Da. Bronzeville.

Sudul nu prea mai e de interes.

Sau Cabrini-Green.

Mi-e foame.

Și mie.

Pa, iubitule! Nu uita, mergem la mama ta diseară.

La șapte.

Pa!

CABRINI GREEN ATUNCI ȘI ACUM

TURNURILE CABRINI DEMOLATE CASELE RĂMÂN

FOC HELEN LYLE

FUGARA HELEN LYLE MOARE ÎNTR-UN FOC DE TABĂRĂ ILEGAL

Nu veneau mai niciodată pe aici pe vremuri.

Doar când arestau pe cineva.

Dar asta a fost cu mult timp în urmă.

Acum pare că nu pot sta deoparte.

Noaptea se postează unde locuiesc ultimii dintre noi.

O mașină de poliție la fiecare capăt al străzii.

Ne țin în siguranță...

...sau ne țin înăuntru.

Locuiești aici de ceva timp?

Da, de când s-au demolat turnurile.

William. William Burke.

Anthony McCoy.

Ai nevoie de ajutor?

Casă, dulce casă.

Cu cât lucrurile se schimbă mai mult, cu atât rămân la fel.

Bună, frate!

Întreabă-i pe albii de pe aici despre „Fata X”, Dantrell Davis.

Priviri goale.

Moare o albă în cartier și povestea dăinuie veșnic.

E o poveste bună, presupun.

Te superi dacă iau notițe?

Te întrebi ce poate face pe cineva să cedeze așa.

Helen Lyle îl căuta pe Candyman.

După mine, l-a găsit.

Ce e Candyman?