I Know This Much Is True

Dă-mi curajul și puterea să fac ce mi-ai cerut,

Tată Ceresc, Iisuse, Domnul nostru.

Sunt servitorul Tău credincios. Nu știu de ce m-ai ales pe mine.

Nu am sufletul curat. Dar voi face precum Ți-e voia, Doamne.

O să fac totul ca să-i protejez pe copiii acestei țări.

Vreau să știe că au greșit.

În după-amiaza zilei de 1 octombrie 1990,

Thomas, fratele meu geamăn,

a intrat în biblioteca publică Three Rivers, din Connecticut,

și s-a rugat ca sacrificiul pe care urma să-l facă

să fie considerat acceptabil.

Iartă-ne nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri.

Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Dacă nu faci liniște, va trebui să pleci din bibliotecă.

Dacă ochiul Tău drept te smintește pe Tine, scoate-l și aruncă-l de la Tine.

Dacă mâna Ta cea dreaptă te smintește pe Tine, taie-o și arunc-o de la Tine,

căci mai de folos îți este să piară unul din mădularele Tale.

Eu și Thomas petrecuserăm câteva ore împreună cu o zi în urmă.

Duminica, îl iau de la slujba lui,

de la institutul Settle, îl duc să mănânce în oraș

și, până la ora cinei, îl duc la căminul unde locuiește.

Ce vrei să mănânci?

Companiile petroliere, America... Suntem în criză de timp, Dominick.

Ne bălăcim în lăcomia și în mizeria noastră spirituală.

E timpul să plătim. Și o să plătim pentru asta.

Cum merge afacerea cu standul cu cafea?

De ce ucidem oameni pentru petrol ieftin?

Cum îți merge afacerea?

Cum să împiedicăm răzbunarea divină,

dacă nu respectăm viața oamenilor?

Nu știu. Ce vrei să mănânci?

V-ați uitat pe meniu?

Nu poți venera divinitatea și banii în același timp, Kristin.

America o să vomite propriul sânge.

Eu vreau un cheeseburger, fără cartofi, cu salata pe farfurie.

- Tu ce vrei? - Vreau hotdogi.

Hotdogi. Am înțeles.

Mulțumesc.

Îți mulțumesc că ești un frate bun.

Mai de folos îți este să piară unul dintre mădularele Tale

decât tot trupul Tău să fie aruncat în gheenă!

- Ești Dominick? - Da. Eu sunt.

Refuză orice încercare de a-i reatașa mâna.

Sunt uimit de fermitatea lui.

Durerile atroce ar fi trebuit să-l împiedice să-și taie mâna complet.

Doamne...

Ce ai făcut?

- A fost un sacrificiu. - Semnează aici, te rog.

- Ce e asta? - Consimțământul.

Nu.

Încercăm să-i reatașăm mâna cu acordul tău.

Nu. O voi tăia din nou. E un sacrificiu.

Știu ce fac. A fost alegerea mea.

O să-ți pierzi mâna!

Pot să-l imobilizez câteva zile, ca nervii să se poată regenera.

Nu ești un mântuitor. Nu știi ce e un mântuitor, ce înseamnă sacrificiul.

Dominick, e un act religios. L-am făcut de bunăvoie.

Vrei să semnezi consimțământul?

Vreau să fii de partea mea măcar o dată! Trebuie să faci asta.

- Semnați consimțământul, domnule. - Lăsați-mă o clipă.

Vreau să mă aperi! A trebuit să fac asta!

Lasă-mă! Fii de partea mea! Dominick, te rog!

Apără-mă! Sunt lucid. Nu!

E viața mea și știu ce fac.

Dominick, apără-mă!

Dominick, apără-mă! Nu!

- Dă-i drumul! Așa! - O să fie bine.

Dominick!

- Calmează-te. E în ordine. - Dominick!

Nu.

- Nu? - Nu.

- Faci ce spune el? - Mulțumesc.

E mâna lui, e decizia lui. Nu.

- Mulțumesc. - La naiba! Nu!

- Bine. - Mulțumesc, Dom.

Dacă mama ar fi aici, ți-ar mulțumi.

O PARTE DE ADEVĂR Episodul 1

Am apărut pe prima pagină a ziarelor în ziua în care ne-am născut.

Ne-am născut pe 31 decembrie 1949,

respectiv pe 1 ianuarie 1950.

La șase minute unul după celălalt, în ani diferiți.

Nașterea noastră ar fi trecut neobservată de ziariști

dacă nu ne-am fi născut de Anul Nou.

În casa noastră, de pe bulevardul Hollyhock 68,

mergeam în vârful picioarelor și vorbeam încet în timpul zilei

și eram liberi în fiecare seară, după ora 19:30,

când Ray, tatăl nostru vitreg, pleca la serviciu.

Thomas, ia coatele de pe masă!

- Ray... - Nu te amesteca, Susie Q.!

Nu îl cocoloși pe băiat. Se simte bine.

Mănâncă, dragul meu.

Nu vreau să văd lacrimi.

Suportă!

Mănâncă.

- Îl urăsc, mamă. - Ești supărat pe el, Dominick.

- Copiii nu își urăsc tații. - Nu e tatăl meu.

Dominick, el e...

E tatăl tău.

Are grijă de tine și de fratele tău. Întreține familia.

Tatăl meu adevărat trăiește? Sau a murit?

Spune-mi.

- Unde e, mamă? - Dormi.

Să fii cuminte.

- Bine. - Ce faci? Culcă-te.

Trebuie să te duci la baie?

- Nu. - Ce faci?

Ies din casă.

Toată viața mi-am imaginat

că tata va veni la mine și îmi va spune cine este.

Vreau să intri în casă peste zece minute. Ai înțeles?

Mă gândeam că tata e un cowboy

sau un pilot care a aterizat forțat pe bulevardul Hollyhock,

a coborât din avion și ne-a salvat de Ray,

intrusul care s-a însurat cu mama și s-a instalat în casa noastră.

Dar, indiferent cine a fost, mama a ținut secretul.

L-a îngropat.

L-a îngropat în ea toată viața.

Așa am făcut și noi. Apoi...

În august 1986,

cu trei ani înainte ca Thomas să intre în acea bibliotecă,

mama a simțit o umflătură la sânul stâng.

Sânul i-a fost îndepărtat.

O săptămână mai târziu, i s-a spus că a făcut metastază.

Oncologul i-a spus că, dacă are noroc, cu un tratament agresiv,

va mai putea trăi șase-nouă luni.

Cum adică șase-nouă luni?

Tatăl meu vitreg, fratele meu și cu mine am acceptat în felul nostru

boala și suferința mamei, condamnarea ei la moarte.

Fiecare dintre noi a făcut ceva pentru ea.

Thomas a petrecut ore întregi lipind și lăcuind

ceea ce el a numit "un colaj amestecat".

Tatăl meu vitreg a decis să refacă albumul ei pentru fotografii.

Proiectul meu pentru mama a fost cel mai ambițios.

Aveam de gând să refac bucătăria ei în stilul anilor '50.

Am vrut să-i arăt că eu o iubeam cel mai mult.

Bună, mamă!

Sau că numai eu înțelegeam blestemul familiei...

Refac bucătăria pentru tine.

Mai întâi, a avut parte de un soț capricios,

apoi, de un fiu schizofrenic, apoi, de cancer.

Mamă, am găsit un scris pe pereți. Pare să fie al bunicului.

Da. E al tatălui meu.

Mamă, ce s-a întâmplat?

Nimic. Continuă.

Nu vrei o bucătărie nouă?

Se petrec multe acum. E prea mult.

Dominick, dacă vrei să-mi faci un cadou, oferă-mi ceva mai mic.

- E nasol, mamă. - Nu fi înverșunat, dragul meu.

Vino aici. Vreau să-ți arăt ceva.

Am așteptat momentul potrivit.

De ce a trebuit să te îmbolnăvești, mamă?

- Ce e asta? - E pentru tine.

- Mamă... - Privește!

Ce e asta?

Ai lipit cheia pe cutie.

Ca să n-o pierzi.

Ești așa de dulce, mamă...

Ce e asta?

Mamă...

Ce e asta? E în italiană.

E povestea vieții tatălui meu.

Ai citit asta?

Am uitat și puțina italiană pe care o știam.

Văd numele lui aici. Ce mai scrie?

Scrie: "Istoria lui Domenico Onofrio Tempesta,"

"un om mare, cu origini modeste."

Avea o părere bună despre el. Nu-i așa, mamă?

Îmi doresc să-l fi cunoscut.

L-a cunoscut pe tatăl nostru?

Nu mă simt prea bine. Ar trebui să mă întind.

De ce nu putem vorbi despre asta?

- Mă ajuți să urc la etaj? - După tot...

Mă ajuți să urc, dragul meu?

Așa, mamă...

Întinde-te, mamă. Odihnește-te.

Te iubesc, mamă.

Intră!

- Nedra Frank? - Eu sunt Nedra.

Te-am sunat. Sunt Dominick Birdsey.

Am sunat în legătură cu manuscrisul bunicului meu.

- Aș vrea să fie tradus. - E interesant.

E al bunicului meu.

Nu am văzut o asemenea hârtie de mult timp. Bine.

Pare a fi italiana standard,

cu unele pasaje în dialect sicilian.

Vrei un preț estimativ? Opt dolari pagina.

Iar notele de subsol se plătesc separat, dacă va fi nevoie de ele.

Și sigur va fi nevoie.

Ele cât costă?

Nu știu. Cinci dolari, opt dolari...

Depinde de cât de mult text o să conțină.

Sunt studentă.

E ca și cum mi-ai cere să merg la un artist serios

și să-i spun: "Poți picta ceva care să se asorteze cu draperiile mele?"

Știi tu...

Cât crezi că o să dureze?

O lună. Două luni... Depinde de programul meu foarte încărcat.

Am nevoie de un avans de 400 de dolari.

Ai un pix?

Pix...