Penny Dreadful: City of Angels

Din episoadele anterioare:

- Sora Molly se culca cu Hazlett. - Nu știi asta.

Ia geanta. Citește totul și spune-mi dacă mă înșel.

Duminica asta sărbătorim ziua de naștere a fiului meu Tommy.

Adu-l pe Frank, și va avea prieteni. Spune că vei veni.

Nu...

Doamna consilier Beck a deschis atacul asupra mea și a autostrăzii.

Trebuie să facem ceva în privința asta.

Îndrăzneala ta e la fel de herculeeană ca apetitul.

- Știi ce va face acum. - Îngăduie-i o băutură cu ciocolată.

- De-ar fi numai asta. - Trebuie să închideți cazul Hazlett.

Vrei să închidem cazul Hazlett. Nu să-l rezolvăm.

Ai înțeles bine.

De ce plângi ?

Domnule polițist Riley...

N-am mai văzut așa ceva. Era imperturbabil.

Frate, când o să trecem la acțiune ? Trebuie să luptăm !

Mai întâi, îi facem să se uite la noi, apoi, să le fie frică.

ENSENADA, MEXIC

POVEȘTI DE GROAZÃ: ORAȘUL ÎNGERILOR

- Ce naiba ? - N-ai tu treabă aici !

- L-ai prins cu cătușe de scaun ? - Licheaua a încercat să mă muște !

Nu te mai apropia de el, că te omor !

Domnule detectiv ! În biroul meu.

Reilly, pune-l înapoi după gratii. Și șterge-l de sânge ! Iisuse...

Îi arestăm pe toți mexicanii din oraș ? Vrei să intru și eu într-o celulă ?

Stai jos și taci ! Închide ușa !

- Uită-te la ei, domnule detectiv. - I-am văzut.

Uită-te la ei. Cum îi cheamă pe copii ?

- Domnule detectiv ? - Steve și Marion.

Steve e cam de vârsta băiatului prins cu cătușe de scaun.

Reilly interoga un suspect

și va continua s-o facă până mărturisește cineva.

Tu ce naiba faci, domnule detectiv ?

Lewis a zis că se poate ca Hazlett să fi măsluit registrele.

Pentru o aventură cu o fată într-un cuibușor al dragostei, nu ?

Acum cercetez asta.

- Când se întoarce Lewis ? - Peste vreo două zile.

Voi doi... Investigați cazul ! Dă-mi ceva, Tiago !

- O să oprești interogatoriile ? - Dă-mi un motiv s-o fac.

Du-te și fă-ți datoria. Ești liber.

Mă bucur să vă înștiințez că Via Hermosa Development a acceptat

să preia construcția autostrăzii fără costuri suplimentare.

Ar trebui să putem începe lucrările

de îndată ce consiliul va vota în plen luna viitoare.

Mă aștept ca acest consiliu să aprobe recomandările noastre în totalitate,

deoarece înțelege că autostrada Maynard West Memorial

va începe procesul de vindecare a acestui oraș

și va fi o moștenire de care putem fi toți mândri.

Dacă nu mai e nimic...

- O moțiune, domnule președinte. - Doamnă consilier Beck...

E interesant. M-am dus ieri cu mașina până la Belvedere Heights,

mi-am mai dezmorțit picioarele și m-a frapat ceva.

Ken, dacă ești amabil...

Recunoașteți toți linia aceea. E traseul autostrăzii.

Am vorbit cu câțiva ingineri și le-am pus câteva întrebări.

Și acei domni inteligenți au găsit această soluție.

După cum puteți vedea, acest traseu ocolește cu totul Belvedere Heights

și traversează aceste dealuri, unde trăiesc doar câțiva coioți și iepuri.

Care nu votează.

Recunosc că va adăuga cam patru minute la drumul până la Pasadena.

Patru minute.

Dar dacă scopul nostru e să vindecăm orașul, după cum ați spus,

îmi închipui că acele patru minute nu vor conta prea mult.

Nu sunteți de acord ?

Și, după ce am discutat cu mulți dintre vechii mei prieteni din consiliu

și de la primărie, vă asigur că sunt și ei de acord.

Ne putem împotrivi ! Ne punem propriii ingineri să...

Anulează-mi discursul de diseară.

Nu putem anula întrunirea, domnule. Trebuie să...

Fă ce-ți spun, femeie !

Știu că nazistul ăla i-a omorât. Dar încă n-o pot dovedi.

Deci ce faci acum în legătură cu Anton și cu Sam ?

Vorbesc cu Benny Berman.

Nu te miră ?

Știi cine era președinte când m-am născut ? Ulysses S. Grant.

Nu mă miră prea multe. Însă aici e vorba despre un gangster.

- E evreu. - Speră că e un evreu bun.

Acum e vorba de mult mai mult decât Anton și Sam.

Germanii ăștia...

Ce am aflat e îngrozitor. Am nevoie de ajutor.

- Mă ai pe mine. - Știu.

Lewis... cu Benny Berman... ai grijă.

La vârsta mea, nu-mi pot permite să mai pierd prieteni.

Nu. Asta e gândire de secolul 19, din Lumea Veche.

Liga trebuie să vorbească la radio.

Putem ține câte discursuri vrem în Pershing Square.

Cine ne aude ? O mână de oameni.

Dacă vorbim la radio, cine ne aude ? Toată lumea deodată.

Radioul e al evreilor.

Nu și posturile catolice. Vorbim cu ele.

Vorbim cu episcopalienii. Vorbim cu baptiștii.

Vorbim cu femeia aceea de la Templu.

Deci să lucrăm cu o sectă care are o emisiune radio ?

Cu diavolul însuși, dacă ne dă un microfon !

Scuzați-mă.

- Mă bucur că ați putut veni ! - Ești amabil că ne-ai invitat.

Ai o casă frumoasă ! Dumnezeule !

- Da. Mulțumesc. - Salut, Frank !

- Bună ! - Vino ! Avem o "piñata".

- Am voie ? - Distrează-te.

N-am mai văzut de prea multă vreme zâmbetul acela.

N-am știut ce cadou să aducem pentru Tom al tău.

Am făcut o prăjitură și am lăsat-o la femeia aceea mexicană.

- Dar ai deja atât de multă mâncare ! - Nu era nevoie să aduci nimic.

Am lăsat în casă și sacul de dormit al lui Frank.

Bine ! Se vor distra diseară.

Să nu-ți faci griji. N-am să-i las să stea până târziu.

Și unde mai e distracția ?

Ar trebui, poate, să fac cunoștință cu doamna Craft.

Dar cine e aici ? O ții ascunsă, Peter !

Dnă Elsa Branson, ți-l prezint pe dl Herman Ackermann.

Încântată, dle Ackermann.

Stai să ghicesc. Accent de Berlin. Da ? Dar pot și mai mult...

- Lasă trucul tău de petrecere. - Vă rog ! Spuneți-mi cine sunt.

Acum știu. Kreuzberg. Ai locuit în cartierul artiștilor.

Da ! E minunat !

- Sunteți berlinez ? - Născut și crescut în Grunewald.

Să facem câțiva pași, să-mi spui totul despre dumneata.

Nu ! Trebuie să-i cunoască pe ceilalți băieți !

O să-ți placă. Suntem un fel de... club politic.

- Nu-mi prea place politica. - Păcat. Să știi că și cântăm !

Din frumoasa curte a doctorului Craft ați făcut o berărie, domnilor !

- Azi au scăpat de neveste. - Deci dumneata nu ești însurat.

Nu-s pentru mine cătușele asta, Elsa. Îmi păstrez aripile libere ca să...

Îți mai aduc niște bere ? Încă o halbă ?

- Nu ! Cântă-ne un cântec ! - Da ! Știi cântecele de berărie !

Noi n-am învățat cântecele voastre deocheate în Kreuzberg, domnule.

Lăsați biata fată în pace ! Nu vrea să...

Bine... Dar mă ajuți cu cuvintele.

- A trecut foarte multă vreme. - Te ajut. Promit.

- Încă un "whisky sour". - Da, doamnă.

Deci știi.

- De ce m-ai mințit ? - Te-am mințit ?

Încetează ! Aveai o aventură cu Hazlett.

Nu e treaba ta.

Ai avut o legătură cu un bărbat însurat, care a fost asasinat.

Asta înseamnă că e treaba mea.

Deci eu i-am ucis pe el, pe soția și pe copiii lui ?

- Te faci de râs. Ieși ! - Nu până nu primesc niște răspunsuri.

Bine. Mă culcam cu el. Și nu a fost primul.

Și nu l-am omorât eu. Și nu știu nimic despre asta.

Și poți să-mi pui cătușe și să mă duci la secție.

- Asta vrei ? - Vreau adevărul !

Înțeleg. Nu sunt cine vrei să fiu.

Îți spun, prietene... Nu sunt cine vor alții să fiu.

Sunt doar cine sunt.

Și femeia care sunt are nevoie ca tu...

Are nevoie s-o lași în pace.

Dacă bietul James Hazlett mi-a permis să am o viață liniștită zece minute,

într-un loc sigur, în care pot să respir...

Atunci, trebuie să-mi permiți și tu asta ! Nu pot să fiu cine vrei !

Molly...

Timp de o zi, am fost amândoi altcineva. Dar s-a sfârșit.

- Nu trebuie să se sfârșească. - Ascultă ce spui !

Nu vrei mai mult ?

Nu am voie să vreau. Sunt Sora Molly. Asta sunt.

E toată valoarea pe care o am în viață.

Suntem cine suntem.

Nu vreau să te mai văd vreodată, domnule detectiv.

Linda ! Unde găsesc toaleta ?

Pe coridor, după bucătărie.

Știi, Elsa... Soțul meu, prietenul tău, doctorul Craft...

Nu e cine pretinde că e, draga mea.

Întreabă-l despre Essen. Întreabă-l despre familia lui.

Doar între noi, fetele.

Înainte de a te pregăti să te instalezi aici, află cine e cu adevărat.

Știi, doar între noi, fetele.

Draga mea, n-am să te las să mă transformi în ceva atât de banal

ca soția repudiată.

- Te simți bine, doamnă Branson ? - Ai o viață atât de frumoasă aici...

Știi cum trăiesc eu. Mi-ai văzut casa.

Asta e viața la care visez.

ANTON CHEVIC 1866-1938 FIU AL PALESTINEI

- Îngăduie-mi o clipă. - Sigur, dragul meu. Nu te grăbi.

Ești un evreu agasant.

Când un polițist bate la uși în tot orașul, căutându-mă,

găsesc asta neliniștitor.

Și mie nu-mi place neliniștea. Ce ai să-mi zici ?

- Omul acesta a fost ucis de naziști. - În L.A. ?

Da.

Și despre asta o să conversăm noi ?

- Tu și eu ? Tu și cu mine ? - Tu și eu.

Gura, Jane Austen.

Bine. Vorbește.

Ai auzit de un anume Wernher von Braun ?

E om de știință în domeniul spațial, în Berlin.

Sarcini utile, apogeu, perigeu, chestii de genul ăsta.

Lucrează la o nouă rachetă cu motor mare, numită V-2.

Și toată lumea se chinuie să-l ajungă din urmă.

Inclusiv un grup de puști de la Caltech, în Pasadena.

De dragul discuției, să zicem că puștii ăștia le-au luat-o înainte nemților.

Și-au dat seama cum să facă să zboare racheta asta mare și nouă.

Și să zicem că nemții fură datele lor științifice și le duc la Berlin.

Brusc, domnul Hitler are o rachetă care poate ajunge la Londra.

Și la Ierusalim.

Și la New York... De-asta sunt naziștii în L.A.

Mă aflu aici fiindcă mi-au ucis doi prieteni și mi-e frică.

Și nu știu ce să fac.

Și în ce raționament alambicat are asta vreo legătură cu mine ?