The Chair Company

KEN TUCKER DIRECTOR ECONOMIC

Hai să punem mâna pe nenorocitul ăsta!

CAMERA DIN SPATE A LUI ANSON

PENTRU FAMILII // GĂSEŞTE DIFERENŢELE!

Iată-l, ştiam că l-am mai văzut pe tipul ăsta!

La naiba!

- Aici l-ai văzut pe Ken Tucker? - Da.

De aici îl cunosc.

- De aici îl cunosc. - La naiba!

- Red Ball e o firmă fantomă. - Ce?

Deci nu e Director Economic.

Toate biografiile sunt false.

Au plătit oameni ca să pretindă că sunt în conducere.

- E model. - Toţi sunt modele.

La naiba!

La naiba!

Dar actele tale? Ce aveai de gând să faci cu ele?

E o prostie.

- Dar ce-i asta? - Las-o.

- E o prostie. - O, Doamne, e superbă!

Era doar un plan de răzbunare.

Eram al naibii de supărat pe şeful meu.

- Care era planul? - În versiune perfectă,

trebuia să-i extrag excrementele

după ce le elimina la toaletă ca să i le pot returna...

Nu te aud deloc. Vorbeşte mai tare!

În versiune perfectă...

Vorbeşte mai tare, nu aud ce spui.

Pentru că asta l-ar fi distrus!

Cum e să primeşti ce-ai făcut în toaletă

cu data şi ora la care l-ai făcut?

E tare nasol.

Nu ţi-ar veni să crezi ce ţi se întâmplă.

Ţi-ai spune: "Ceva se întâmplă aici".

O, Doamne!

M-am dus să fac un test acum câteva săptămâni,

dar mi-am prins mâna într-o ţeavă.

Am fugit de acolo urlând.

De ce îl urăşti pe şeful tău atât de tare?

Mi-a spus că cei de la Tecca muncesc goi.

Dar într-o zi,

am intrat într-o toaletă unde nu merg de obicei,

şi acolo erau patru tipi complet îmbrăcaţi.

Aşa că m-am dus la şeful meu şi i-am spus: "Hei,

sunt nişte tipi îmbrăcaţi acolo, ce naiba?"

Şi s-a dovedit că nu trebuia să fie şeful meu.

Eu trebuia să fiu şeful lui.

A venit acolo înaintea mea şi s-a declarat şeful meu, nenorocitul!

Doamne, e minunată!

Steven, de ce nu au scaunele Tecca o manetă hidraulică?

- Au. - Ba nu!

Cred că au. Scuze.

Cred că aş şti, au.

I-am spus atâtea fiicei mele şi acum nimic nu e real.

- Hai, Mike, să mergem! - Vreau să mai joc, Ron.

Fetele astea sunt incredibile.

Vai!

O, Doamne!

AM CÂŞTIGAT

MĂREŞTE

HOPA MITICĂ OLIVER PROBBLO

HOPA MITICĂ OLIVER PROBBLO

HOPA MITICĂ E OLIVER PROBBLO KEN TUCKER E OLIVER PROBBLO.

Doamne, e un coşmar!

Hei, ascultă!

Dacă ei nu investesc în ceea ce faci, să-i ia naiba!

Ai înţeles?

Mulţumesc mult, Tara, pentru...

Sethy, vino aici!

Tara.

Te îmbrăţişează mama ursoaică!

Mulţumesc mult că mi-ai arătat Frankenweenie. A contat mult.

M-a bucurat să petrec timp cu voi.

- Şi eu şi Tara. - Ne-am distrat.

- Mă ţii la curent cu ce se întâmplă? - Te interesează?

Te ţin la curent, dar... multe din cele pe care ţi le-am spus...

nu duc nicăieri.

- Deci, nu e vorba de Thebaină? - Nu.

Am nişte idei noi.

Îmi pare rău, ce naiba?

E exterminatorul. Alo!

Ron, ai un minut?

Natalie.

Suntem în drum spre casă.

- E totul OK? - Puteţi veni acasă.

Am sunat pentru că am găsit nişte gândaci în casă

- pe care nu i-am văzut înainte. - Ce ciudat!

Îi dau omului meu să-i analizeze.

Sunt părinţii tăi.

Dar e viaţa ta. Vor înţelege.

Dacă descoperim o specie nouă, te superi dacă le dăm numele meu?

Bine, vorbim mai târziu.

Hei, despre ce vorbiţi?

- De mall-uri. - Mall-uri.

Vorbim despre mall-uri. Cum faci cumpărături.

Pe bune, despre ce vorbiţi? Pare serios.

- Fac eu asta. - Mulţumesc, Tara!

- După tine. - N-o închide peste mine!

Scuze, mă gândeam...

...dacă te gândeai să vii acolo, e doar la patru ore distanţă...

S-a întors Douglas!

Iată-l!

O, Doamne!

Sunt foarte fericit să vă revăd pe toţi.

Au fost momente când nu eram sigur că voi scăpa de acolo viu.

Din fericire, eram sub un frigider

aşa că am reuşit să deschid congelatorul şi să ajung la mâncare.

Nu am putut alege.

Am luat doar ce era la îndemână.

Dar am reuşit să supravieţuiesc, chiar dacă nu am putut alege.

Am avut mult timp să reflectez acolo sub frigider.

Şi vreau să-mi cer scuze tuturor pentru petrecere.

Douglas, lasă asta. Suntem bucuroşi că te-ai întors.

Sunteţi cei mai drăguţi oameni.

- Douglas, mă bucur că eşti bine. - Mulţumesc, Ron!

Vreau să mă uit peste planurile mall-ului.

Vreau să mă asigur că e acces pentru scaunele cu rotile.

Că respectăm cerinţele pentru persoanele cu dizabilităţi.

- Ştii ce presupune asta? - Da, ştiu.

Şi respectăm aceste norme.

Vreau să mă implic în asta.

Nu vreau să faci niciun rabat la acele rampe.

Cât vei sta în scaunul cu rotile?

Mi-au spus că... de la două la opt luni.

Depinde de mine.

Scuză-mă, mă bucur că ai revenit.

- Da? - L-am găsit pe Oliver Probblo.

Stă lângă Dayton.

Hei, trec printre voi!

Ridicaţi genţile de pe podea, vă rog!

Doris, geanta!

- Ce? - Ridică-ţi geanta, dragă.

E cam mult de condus, dar putem merge să vorbim cu el mâine seară.

- Poţi să te descurci? - Brenda!

Vor arunca în aer stânca la şantier miercuri

şi i-am spui lui Andrew Bohldo de la Protecţia Mediului

- că voi fi acolo ca să supraveghez. - Bine, Ron.

Am nişte noutăţi pe care trebuie să le discutăm.

Ştii ceva? O să aştept până se întoarce Jeff.

Poţi să-mi spui. Nu plec până mâine.

Nu, vorbim când te întorci. Îmi trebuie ceva timp să reflectez.

- Alo! - Vino jos, Mike. Sunt afară.

Vino sus. Tocmai am ieşit de sub duş.

Mai tacă-ţi gura aia împuţită!

Porc transpirat nenorocit!

Ce caută scula ta în patul meu? Spermă peste tot în patul meu?

Bună, Ron!

Bună...

Scuză deranjul!

I-am trimis un email lui Oliver. A fost actor, ştii.

I-am spus că suntem fani ca să nu se sperie.

Mi-a spus că are spectacol diseară şi să trecem să vorbim cu el.

Ce faci cu pantofii ăia dichisiţi?

Cine ştie unde ajungem diseară?

Poate într-un loc elegant.

- Vrei să mănânci ceva? - Nu, nu mi-e foame.

E drum lung. Stai jos, îţi aduc ceva.

Haide!

Ce naiba? Cine a vomitat în chiuvetă?

La naiba!

Să vedem.

Vrei nişte... pui?

Vrei ceva prăjit...

- Vin imediat. - Ai o cămaşă şi tot ce trebuie?

Ce naiba a fost asta?

Trebuia să mănânci nişte pui.

Era un pui cu ardei foarte bun. Cu multă ceapă.

Dar e un loc acolo unde putem mânca ceva.

Fac cele mai mari chiftele pe care le-am văzut vreodată.

Le fac cu carne de vită gri...

Sunt cenuşii.

Ştii la ce mă refer. Vită gri.

- Deci ai mai fost pe-acolo? - Da, am mai fost.

De fapt, e un oraş tare ciudat.

Oamenii sunt... probabil ca peste tot.

Unii buni, alţii răi.

Şi ce a mai spus Oliver?

Joacă rolul lui Scrooge în Colind de Crăciun

de trei ani.

Mi-a trimis o mulţime de filmuleţe crezând că suntem fani.

Dar m-am uitat la Colind de Crăciun. E o poveste remarcabilă.

Ce face acum?

Oliver spunea că încearcă să intre în personajul lui Scrooge,

în afara stagiunii, ca să nu ruginească.

Are un spectacol mare diseară, dar vorbim cu el după aceea.

Hei, ce faci?

O, Doamne!

La naiba! Am încercat să-l joc pe Scrooge într-o închisoare.

Dar au fost foarte răutăcioşi.

M-au scuipat!

Naziştii erau cei mai răi. Vă vine să credeţi?

Le-am spus: "Mă bucur că sunteţi cu toţii în închisoare!"

Chiar îi urăsc pe nazişti.

Nici măcar nu voiam să joc în închisoare.

Profesorul meu de dramă mi-a zis: "Fă-o!" E nebună.

Stă în apartamentul meu de luni de zile.

S-a încuiat în dormitor în noiembrie şi nu vrea să plece.

- Vai... - Nu plăteşte chirie.

Gustă asta. Ei spun că e Jameson.

- Nu cred că este. - Este, domnule.