The UnXplained

Lanțuri muntoase mortale

care atrag mii

de căutători de senzații tari ambițioși.

Erupții fierbinți

a căror frumusețe letală

atrage oamenii de știință la marginea pericolului iminent

și o insulă luxuriantă și misterioasă

care ascunde perspectiva

unei morți sigure.

Peste tot în lume,

există locuri atât de periculoase,

volatile și precare,

vizitatorii sunt îndemnați să 'nu intre'.

Și totuși, în ciuda provocărilor monumentale,

semne inconfundabile de pericol

și chiar consecințe mortale,

există cei care sunt nevoiți să lase frica deoparte

și să se avânte orbește în necunoscut.

De ce unii oameni sunt dispuși să-și riște viața

pentru emoția de a experimenta un loc periculos?

Ei bine, asta vom încerca să aflăm.

În fiecare zi, ne confruntăm cu un anumit nivel de risc

în rutinele normale ale vieții.

Avem încredere în alți șoferi pe drum

și zburăm cu avioanele

la 9.000 de metri.

Ne asumăm riscuri chiar și când urcăm pe scări,

o activitate simplă care curmă aproximativ 12.000 de vieți anual.

Dar, deși pericolul este o parte inseparabilă a vieții,

există cei care aleg în mod deliberat

se pun singuri într-un pericol evident.

Sunt

unii oameni care sunt atrași

de lucruri periculoase iar și iar,

fără să ia în considerare riscurile.

Ai crede că pericolul

ar suprima curiozitatea.

Dar pentru unii, pericolul o intensifică.

N-aș vrea niciodată să sar

de pe o stâncă, să fac scufundări de pe stâncă sau parașutism,

să sar dintr-un avion perfect funcțional.

Ce ar face pe cineva să vrea să facă așa ceva?

Și cred că, de fapt,

ține de cine sunt ei ca persoane,

ca parte a identității lor.

De-a lungul evoluției umane,

creierele noastre au fost programate să prioritizeze

auto-conservarea și supraviețuirea mai presus de orice.

Deci, ce se întâmplă, de fapt, în mintea celor

care par a fi mult prea dispuși

să-și pună viața în pericol?

Conceptul psihologic se numește

căutarea senzațiilor, și există

diferite componente.

Una se numește căutarea emoțiilor și a aventurii.

Acestea sunt situații periculoase, mai mult fizice.

Cum ar fi parașutismul, bungee jumping-ul.

Dar există și căutarea experiențelor.

Asta înseamnă senzații ale minții și ale simțurilor.

Lucrul cu adevărat interesant despre căutătorii de senzații tari

este că au diferite tipuri de alarme chimice

care se pot declanșa în corpul lor

în timpul acestor situații cu adevărat haotice.

Când suntem în preajma lucrurilor periculoase,

avem acel răspuns de luptă, fugă sau înghețare.

Ne pregătește corpul fie să

lupte direct cu pericolul,

înghețe pentru a evita detectarea,

fie să fugă din acele situații periculoase.

Și asta este declanșat de o substanță chimică numită cortizol în corpul nostru.

Cei care caută senzații tari, când sunt în preajma acestor

experiențe cu adevărat haotice, nu au atât de mult cortizol,

așa că sunt destul de calmi în acele situații.

Ceea ce au este o creștere a unei substanțe chimice numite dopamină.

Este un neurotransmițător al plăcerii.

Așadar, când se află în aceste situații cu adevărat haotice,

simt mult mai multă plăcere,

dar mai puțin stres decât oamenii obișnuiți.

Lumea este plină de pericole și de lucruri noi de explorat.

Dacă am avea doar oameni care caută senzații slabe,

nu am explora niciodată acele lucruri.

Ar putea chimia unică a creierului să facă diferența

între un risc-taker

sau cineva care joacă la sigur?

Și în timp ce căutarea unei doze de dopamină poate declanșa

anumite comportamente periculoase,

perspectiva unei vieți de aventură

este, de asemenea, o motivație

pentru cei care își caută următoarea senzație tare.

Am avut această conversație de multe ori cu prietenii.

'Cum de-ai ajuns tipul ăsta'

'care voia să plece și să facă nebunii?'

Să plece în necunoscut și să riște totul?'

M-am născut cu asta. Ceva a început foarte devreme,

și era adesea alimentat de cărțile pe care le citeam

despre aventurieri și alpiniști

care voiam să fiu.

Și orice ar fi fost,

am găsit o cale să găsesc niște aventuri uimitoare.

Există un anumit tip de persoană

care caută doar adrenalină.

Pe mine mă interesează mai mult necunoscutul.

Cred că m-am născut cu o curiozitate în plus,

și când merg în locurile astea, va fi periculos.

Și zic: 'Ura, e super!'

Fiindcă nu vreau ca ultimele mele minute

să fie pline de teroare,

dacă sunt ultimele mele minute.

Am mai puțină frică decât majoritatea oamenilor.

Deci, cred că asta nu e normal.

Pentru unii, a călca pe urmele eroilor lor,

sau pur și simplu a experimenta necunoscutul, e o senzație tare.

Dar e posibil ca unii aventurieri să fie doar

dependenți de pericol?

Mă simt cel mai confortabil și fericit

când împing limitele riscului.

Nu știu dacă eram destinat aventurii,

dar a fost cu siguranță o

compulsie intensă de a explora.

Și a devenit oarecum adictiv.

Marele Șlem al Exploratorului înseamnă să urci cel mai înalt munte

de pe toate cele șapte continente

și să schiezi cel puțin

100 de kilometri până la Polul Nord și Polul Sud.

Am făcut asta.

Asta m-a dus pe acest

drum de 25 de ani pentru a urca

cele Șapte Vârfuri.

Dar după ce le-am urcat,

am fost foarte curios

despre Poli.

Cum ar fi să parcurgi o distanță lungă

în condiții extrem de dificile?

Am putut merge la altitudini mari cu aeronave.

Am fost în spațiu cu o rachetă care a explodat

la câteva luni după ce am fost în ea.

Am fost pe fundul oceanului

cu submersibilul meu.

Durează patru ore și jumătate

să cobori de la suprafață la fund.

Dacă ar fi existat orice fel de defecțiune catastrofală

cu submersibilul,

ai fi dispărut

înainte ca creierul tău să o poată înregistra.

A fost unul dintre cele mai periculoase lucruri pe care le-am făcut vreodată.

Acestea sunt lucruri

care nu sunt normale, și totuși

trebuie să explorez sau mă plictisesc.

Unul dintre conceptele pe care le analizăm pentru căutarea senzațiilor

se numește 'susceptibilitate la plictiseală',

cât de ușor se plictisește o persoană

și cât de iritată devine când se plictisește.

Mă îngrijorează mult persoanele

care caută senzații tari și se plictisesc ușor.

Aceia sunt oamenii care vor încerca

următorul lucru, și următorul, și următorul.

În timp ce exploratorii de elită

și atleții foarte antrenați se aventurează în

medii periculoase dintr-o varietate de motive,

în mod remarcabil, există o tendință crescândă

în care oameni fără experiență își riscă bunăstarea

într-o ocupație periculoasă, cunoscută sub numele de turism extrem.

Turismul extrem înseamnă

oameni care vor să meargă într-un mediu

în care nu sunt calificați să intre.

Fie că mergi în spațiu,

faci rafting pe ape repezi,

mergi la altitudine mare.

Acesta este cineva care,

fără infrastructură și ghid,

nu poate supraviețui în acel mediu.

Este destul de periculos.

Turismul extrem creează o oportunitate

care nu a existat niciodată înainte,

dar înseamnă și că oricine poate spune:

'Întotdeauna am visat să pot merge în spațiu.'

Și astfel, dacă ai banii necesari pentru a finanța călătoria,

atunci nu trebuie să ai toată pregătirea unui astronaut.

Adică, a fost întotdeauna un lucru periculos

de făcut, când legi pe cineva de un tub mare

plin de combustibil și îl lansezi ca pe o rachetă în spațiu.

Iar acum, tot mai mulți oameni pot face asta.

Unii oameni dau bani

ca să călătorească la capătul lumii

pentru a vizita ceva precum Cleștele de la Cernobîl.

Acesta a fost un dispozitiv de prindere

destinat mutării materialelor

și a fost intens contaminat cu radiații puternice.

Asta poate cauza probleme de sănătate.

Nu doar cancer, ci și o deteriorare

a sistemului cardiovascular, efecte similare cu Alzheimer.

Și, ei bine, există oameni

care călătoresc în cealaltă parte a lumii doar ca să vadă asta

și, în unele cazuri, să se așeze pe el.

Turiștii stau la coadă în toată lumea

pentru a vizita câmpuri de mine abandonate.

Pot fi zone de război sau locuri în care

au avut loc dezastre naturale.

Cred că oamenii sunt atrași de locurile în care nu ar trebui să fie.

Este un fel de explorare a noastră.