Love Is Blind: Poland (Love is Blind: Polska)

Știi ce sensibilă pot fi.

Eram distante la petrecere.

Vreau să fii fericită. Nu e un concurs.

Am simțit că nu m-ai sprijinit.

- Nu mi-ai spus. - N-am vrut atunci.

Îți spun acum, când nu sunt toți în preajmă.

Gândul că ne vom întâlni toți patru mă cam stresa.

Eram curioasă cum va merge.

Am văzut ce bucuroasă erai și nu voiam…

să-ți tai cheful.

Nu-mi spune ce vreau să aud! Nu asta e ideea.

Eu nu sunt așa sensibilă ca tine.

Asta pentru că am purtat mereu o mască și o armură.

Ar trebui să ne sprijinim în relații și în prietenie.

Țin un cerc restrâns de prieteni.

Mai am de învățat.

Îmi pare rău.

Spui că ai de învățat.

Mie îmi ajunge.

Fir-ar!

DRAGOSTE PE NEVĂZUTE: POLONIA

Poate-mi schimb garderoba.

Nu-i place nimic din ce am. E foarte pretențioasă.

Dar tu? Îți alegi singur hainele, văd.

Așa e.

- Cum te simți? - Minunat.

- Ești frumoasă. - Mulțumesc.

Nu mă plictisesc. Râd cu el de nu mai pot. Îl știi pe Damian.

Mi-a plăcut să-l cunosc, dar apoi trântea câte ceva

de mă întrebam: „Râde de mine, cu mine sau e serios?”

- Asta e greu. - Foarte.

Stând mult cu el, știu că poate fi sensibil și foarte serios.

E un bonus că face pe clovnul.

Da. În plus, aveți același obiectiv în viață.

Da. Amândoi ne dorim mult să devenim părinți.

- Vă țin pumnii. Nu plânge! - Mulțumesc frumos!

- Ești foarte importantă. - Te iubim mult.

Cred că o să mă ardă soarele.

- Pe cap? - N-avem pălării.

Nu ai un șal?

N-am adus. Ai zis că nu ne trebuie.

- Eu? - Da.

- Ți-am zis să iei un șal. - Ai spus că e mai bine fără.

- Aș putea să-mi scot fusta? - Sigur că da.

Nu vreau, dar asta e.

Cum te simți?

- Tu ai pus asta aici? - Era acolo. Liniștește-te!

Aș ronțăi ceva.

Bomboane M&M.

Tu vrei ceva?

Nu stai la soare.

- Da. - Bun.

Buba e că am picioarele albe și sunt bronzată în sus.

Ce tare! O petrecere privată…

- Da. - La piscină.

Cât o fi costat?

Ce-i?

Am aflat la petrecerea de azi

ce important este să am o parteneră romantică.

Trebuie să știu că simte ceva.

S-o arate prin cuvinte, prin gesturi.

Nu înțeleg.

Cred că Malika simte cât țin la ea. Eu nu simt asta din partea ei.

- Nu intra încă! - Nu?

Stai cu mine!

- Te distrezi? - Da.

- E mai bine cu mine, nu? - Da.

Mă duc la băieți, bine?

- O să… - Bei ceva?

- Nu încă. - Nu?

Bine. Du-te.

Kamil!

Facem schimb de ochelari?

O clipă, bine?

Ce, vrei s-o săruți? Pupicul de la prânz?

- Doar i-am dat ochelarii. - Du-te!

- Îi folosim amândoi. - Du-te la ea!

Uno, tu ai program de pupat?

Julia, ești mult mai liniștită.

- Se completează. - Da.

- Tu glumești altfel, dar vă potriviți. - Chiar sunt mai cuminte.

Mă cumințesc în preajma lui. E așa haios și energic cu băieții!

Aș vrea să-mi ofere și mie ceva din energia aceea.

E ceva reciproc.

27 DE ANI PODIATRU

- Te temi de ce va fi la Varșovia? - Am câteva temeri.

Voi zbura mult. Voi lipsi și câte o săptămână.

- Serios? - E bine acum, dar nu voi avea timp de ea.

Și voi simțiți că e bine, savurați, vă iubiți partenera,

dar e prea frumos să fie adevărat?

- Gând la gând. - Chiar ieri.

Îmi ziceam că e prea drăguță și veselă. Toate sunt bune, sunt deja…

Nu e viața adevărată.

M-am obișnuit să o văd. Parcă ne știm de luni bune.

Ne tachinăm, glumim, ne sărutăm.

- Mi-e bine. - Da.

Dar mi se pare bizar pe urmă.

Sunt un nemernic de obicei. Ce-i asta?

- Simt același lucru. - Și eu.

Să mergem la doamnele noastre!

- Cerem un sărut… - Și ne întoarcem.

- Ne întoarcem. - Vor accepta? E un test.

Bună, frumoaso! Mă încarci puțin?

Mă pupi?

- Îmi mai pui prosecco? - Nu e prea dulce?

- Au și bere, nu? - După prosecco?

Faci cum crezi.

Mă simt cam aiurea. Nu sunt obișnuită cu așa ceva.

Eram copleșită emoțional.

Am realizat azi că Malika ridică un zid între noi.

Nu-mi trebuie complimente.

Mi-e de ajuns să zâmbească atunci când îi vorbesc frumos

sau să mă caute în mulțime.

Pleci?

Mă îngrijorează ce va urma.

O relație trebuie să evolueze emoțional, altfel bate pasul pe loc.

- Ce-ai pățit? - Nimic.

Ce e?

- Bine, nu insist… - Nu e nimic. E doar ciudat.

Dacă n-ai chef de vorbă, nu vorbim.

- Ce să fac? Plec dacă nu vrei să vorbim. - Bine.

Serios?

Bine, plec.

Chiar plec. Nu-mi place situația asta.

Nu pricep. Vrei să vorbim despre vreme?

Bine. Atunci plec.

Nu prea înțelegeam ce se întâmpla.

Comunicarea înseamnă să împărtășești ce simți.

Trebuie să aud că îi pasă.

Și-ar putea deschide sufletul, arătându-mi latura ei sensibilă.

Ceva lipsește, dar nu știu precis ce.

Discuțiile despre sentimente, poate.

Acum mă bate gândul că poate mi-am ales greșit partenera.

Deci…

Da.

Vrei desertul?

Uitasem de el.

Delicios!

- Ești alergic la ceva? - La prostie.

Atunci cum te suporți?

Hapciu!

- Erai altfel în capsule. - Eram în probe.

Fac plângere.

Încă facem glume fără număr.

Niciunul nu a sărit calul.

Sper să nu se întâmple, să ne respectăm granițele.

Le-am spus fetelor că m-ai făcut „cotoroanță”.

Așa ai fața. Dar când știi că nu ești așa…

- Ce? - Sună drăgălaș.

Bine. Asta e, moșule.

Suntem bătrâni?

- Tu, nu eu. - Glumesc. Sau nu.

O să mi-o plătești cumva!

- Abia aștepți să mă vezi mireasă? - O să plâng!

- Serios? - Da.

Ce piesă ai alege pentru primul nostru dans?

- Pot să pregătesc eu dansul? - Îmi și imaginez.

- Ce? Începem cu 50 Cent. - Exact.

Îți arăt imediat pașii.

- Nu. - Ba da…

Nu?

- Nu vrei? - M-aș simți aiurea.

Să ne distrăm!

- Haide! - Ce?

- Nu. - Nu? Zău?

Poate chiar ești prea cuminte pentru mine.

- Pentru că nu dansez? - Nu știu.

De ce zâmbești?

- Sigur ții pasul cu mine? - Îți faci prea multe griji.

O să dansezi cu mine vreodată dacă te simți aiurea?

- Nu e așa. - Știi că sunt cam…

Poate o să te copleșesc.

27 DE ANI PODIATRU

Mă tot întreb dacă sunt destul de cool,

dacă chiar vrea să vorbim, dacă o să se sature de mine.

- Ce-i? - Nimic.

Multe chestii te fac să te simți aiurea. Poate că suntem prea diferiți.

Nu vreau să-mi reproșezi mai târziu și să nu mai pot fi eu însămi.

Să nu pot fi în largul meu, să mă cumințesc… Nu vreau asta.

- Ești drăgălașă când te înfurii. - Bine.

Bun.

O să întreb cărțile despre relație. Să presupunem că ești un client.

- Și mă plătești. - Serios?

Oricum vrei. Cu un ceai, cu un masaj.

Alt masaj? Bine.

Interesant!

Cavalerul Baghetelor este…

Un fustangiu.

Marfă!

Dar cartea e invers.

Eu înțeleg că e momentul când te așezi la casa ta.

Deci dai de înțeles că s-ar putea să fiu fustangiu.

- Renunț… - Ia-o cum vrei!

Renunț la relație și fac carieră.

ÎMPĂRATUL

Strică perspectivele.

Mâna e prea în față.

- Pui o întrebare cu „da” sau „nu”? - Da.

O să ne fie greu… să facem copii?

Bun. Ce zici de asta?