Truth & Treason

Adevăr și trădare - S01E01 „Când vine noaptea”

CU ȘASE SĂPTĂMÂNI MAI DEVREME

- Nu te lăsa, Salomon! - Dar unde mergem?

- Să ne întrecem. Haideți! - Gata, știu unde mergem.

HAMBURG, GERMANIA VARA ANULUI 1941

Haideți! Săriți, labagiilor.

- Nu trebuie să facem asta. - A fost ideea ta.

A fost o idee bună... de acolo de jos.

Helmuth se teme că-și strică părul ăsta frumos.

Lasă-mă!

Sar dacă o faci și tu. La trei sărim. Unu!

- Stai puțin! - Sunteți lași!

- Nu te văd sărind. - Doi!

Ba da, mă vezi.

Superb! Sari, Rudi!

Frate. Trei!

Săriți, labagiilor!

Sărim?

Helmuth!

La ce m-am gândit?

Helmuth!

Helmuth!

Un popor! Un Reich! Un pod...

Salomon! Vii cu noi după Gerhard?

- Nu știu, când ajunge? - Sâmbătă, la șase jumate.

Se întoarce fratele cel mare.

O să văd dacă reușesc.

Ați întârziat foarte mult.

Serios? Știam c-am întârziat, dar nu foarte mult.

- Unde ți-e uniforma, Karl? - La spălătorie, Rolf.

Ca săptămâna trecută? Notează-l.

Tu de ce râzi?

- Nu râd. - Nu râzi?

Atunci trebuie să-și ceri scuze pentru c-ai râs de mine.

- De ce nu te iei de mine, Rolfi? - Tu să taci.

Prietena ta o să-mi spună cât de rău îi pare.

- Scuze. - Așa, labagiule.

Nimeni nu-mi face prietenul labagiu.

Dați-vă.

O să te raportez, Karl! M-ai auzit?! O să regreți asta!

BAZAT PE O POVESTE REALĂ

Scumpule, masa-i gata.

Vii?

Neața.

- Cum a fost tura de noapte? - Ce simpatic ești.

Mamă, te rog, mă umpli de scuipat.

Neața, Hugo.

Neața.

Ți-l dau și ție când termin.

Cum a fost la Tineretul Hitlerist? Ce ați făcut?

A fost bine.

Noi... ne-am antrenat de luptă.

Antrenament de luptă?

- Ce fel? Cu armele? - Nu, bătaie cu pumnii.

- Luptă corp la corp. - Da, exact.

Ai lovit pe cineva?

Nu, eu... n-am lovit.

Doar... am observat mai mult.

De data asta.

E ziua cea mare, nu?

E prima zi a lui Helmuth ca angajat al primăriei.

Ce ți-au spus? Că la 16 ani, ești cel mai tânăr angajat.

- Ai emoții? - Nu prea.

Puțin, cred, dar sunt pregătit.

Ți-ai scris declarația patriotică?

Niciodată Germania n-a fost pentru noi o patrie mai adevărată ca acum.

În această eră ateniană, zorii mileniului național-socialist.

Examinează fețele fără defecte pe care le vezi pe stradă,

clădirile lor puternice.

Modul plin de hărnicie pe care-l arată.

Îmi pare foarte rău!

Acesta-i un popor, o națiune destinată măreției.

Au dispărut temerile anilor trecuți.

A trecut nesiguranța unui popor care tânjea după protecție.

A trecut perioada clasei muncitoare asuprite și încovoiate.

Ridică-l.

Astăzi, națiunea noastră stă mândră și dreaptă

pe umerii Führerului nostru, Adolf Hitler.

Plutocrații, au dispărut. Aristocrația coruptă, a dispărut.

Au dispărut moșiile burgheziei decadente.

Te așteaptă.

În timp ce digerăm esența declarației anterioare,

se ridică două întrebări.

Prima, ce ne ridică deasupra altor națiuni industrializate,

și a doua chestie... sau întrebare.

Cum am ajuns la acest punct în istorie?

Răspunsul ambelor întrebări e unul și același.

Totul se datorează perseverenței germane,

al sângelui nostru, al naturii noastre.

Foarte bine punctat. Bun răspuns.

Ești Kunkel?

- Helmuth Kunkel? - Da. Numele de familie e Kunkel.

Foarte bine. Îți vom folosi declarația în ziarul biroului.

Ce zici de asta?

- Ar fi... - Perfect!

Lasă biletul la domnișoara Kluge. Se ocupă ea de restul.

- Sau aș putea eu să... - Bine ai venit în conducerea superioară.

Mulțumim.

Notițele?

Acum?

Tu ești scriitorul talentat de care au vorbit.

Cel mai tânăr stagiar pe care l-am angajat.

Așa am auzit.

Scrie aici că știi stenografie.

- De când predă stenografie la școală? - Am învățat singur.

Nu mă așteptam.

Haide.

Ăsta-i biroul tău.

Dar astăzi, toate dosarele trebuie să fie clasificate și arhivate.

Îi spunem „temnița.” Cel puțin eu îi spun așa.

Unde clasificăm totul pentru uitare.

Zona din spate-i pentru funcționari și angajații civili.

Aici e pentru angajații statului și muncitorii din servicii.

Cronologic.

Aici ținem copiile arhivate ale literaturii interzise.

E închis din motive evidente.

Aici sunt noutățile politicii, atât regionale cât și naționale.

Sunt în ordine alfabetică, în mare parte.

Și toate alea sunt alte lucruri administrative.

Te prinzi pe parcurs.

Bine ai venit la administrația superioară.

- Tata. - Voi doi.

- Ți-ai uitat-o în sacoul celălalt. - Acolo era.

N-au școală astăzi?

- Am ieșit mai repede. - Mergem la un matineu.

- Termină mai repede și hai cu noi. - Nu pot. Am întârziat la o întâlnire.

- Dar o să vă văd diseară. - Salutați-vă tatăl.

- Pa, pa. - Pe mai târziu.

Dacă mă pot lăsa, și tu poți.

- Ne vedem diseară. - Sigur.

- Pa. - Pa.

Pa.

Neața, dle.

Julius a spus că începe întâlnirea fără tine.

Voi fi jos.

La asta s-a ajuns?

Încă fumezi? Nu te-a făcut Anne să te lași?

Ba da.

Soția mea vrea să mă facă să renunț. E o nemțoaică bună.

Führerul nu fumează, așa că s-a oprit și ea.

Führerul nici nu cumpără pistoale furate de pe piața neagră.

Ești căsătorit?

Te-am întrebat dacă ești căsătorit, dar nu am fost foarte sincer.

Am adus-o de dimineață pe soția ta. Hilde, nu? Și pe fiica ta.

Sunt pe coridor. Vorbim cu ele în câteva minute.

Dar știai asta, nu?

Dacă te prindem, le vom lua și pe ele.

Să le interogăm.

Da, te-ai gândit la asta înainte să-ți planifici lovitura de stat.

Poate că n-ai făcut-o.

Cum de uită mereu partea asta?

Hai să nu mai tărăgănăm situația, Albert.

Cine ți-a vândut armele?

Le-am găsit.

- Gerhard! - Uite cine apare!

De ce nu ești în gară?

Cum a fost în Franța?

O glumă. O plimbare-n parc. Dar mâncarea-i delicioasă.

- Salomon, vii la un desert? - Nu pot refuza așa ceva, nu?

Normal că vine.

Pare că francezii sunt mai moi de cum au fost în 1914.

Nu era de glumă atunci.

Te când m-am căsătorit cu mama ta, doar de tine vorbește.

Se înțeleg foarte bine.

Da, așa-i.

Haide.

Ce zici de Hugo?

Da, așa mă gândeam și eu.

Mama pare fericită. Încă-i în luna de miere, cred.

Puteți ține un secret?

- De unde ai ăla? - E de undă scurtă.

- Știu ce e. De unde-l ai? - De pe piața neagră franceză.

Dă-l mai încet!

Semnalul e incredibil de bun.

Poți auzi știrile de oriunde. Din Rusia, Olanda, BBC.

Stai. Dă înapoi.

Mendelssohn.

Mă surprinzi.

Asculți un compozitor interzis la un radio ilegal.

E un delict capital.

Asta da muzică.

Da. Muzică americană interzisă. Complet diferit.

- Haide, să te văd. - Nu pot...

Haide, frățiorule!

- Nu pot. - Ba da, poți.

- Se vede că Gerhard e acasă. - Da.

Episcopul i-a cerut să spună câteva cuvinte mâine.

Poți veni să-l auzi, dacă vrei.

- Doar dacă vrei. - Nu de data asta.

Dar nu-ți face griji, se va descurca.

Îl duce capul.

La fel și pe Helmuth.

Da, așa-i.