Triage

"Nu existã o formulã pentru a evita moartea într-un rãzboi"

"Pur ºi simplu, în rãzboi mor oameni"

"ªi nu existã o altã explicaþie în afara de aceasta"

= T R I E R E A =

- Salutare tinereþe. - Salut.

- E al meu, nu? - Da.

- O sã întârzii ºi la propriile funeralii. - Nu mi-am gãsit paºaportul...

Mai bine în seara asta decât mâine.

- Mã bucur sã te vãd. - Unde-s fetele?

- La baie. Þi-ai fãcut bagajele? - Da. Ai emoþii?

- Nu. - Bine

- Atunci, pentru Kurdistan! - Pentru Kurdistan. Noroc.

Bunã. Ce faci?

- Þi-ai fãcut bagajele? - Da. Sunt gata de drum.

Cum îþi merge?

- Ceva acþiune? - Doamne, sper sã nu!

N-aþi mai avut timp.

- E liber în colþ. Sã mergem. - Da

Ce mai faci?

ªi, e tãcut în seara asta?

Da, aºa cred. E trist.

Trist?

Da, pentru cã pleci.

El poartã vina.

- Uite cine vorbea. - Sãracul.

În fine, ne-am decis asupra numelui. - Da?

Dacã va fi fatã, o s-o cheme Morna.

- Morna?! - Înseamnã "preaiubitã".

- Frumos. - Da.

ªi dacã e bãiat?

Deºi a fost complicat, ne-am decis într-un târziu sã fie Mark.

- Faci miºto? - No.

- Pe bune? - Pe bune!

Ai blestemat copilul.

- Da. - Ei bine, mulþumesc.

Mulþumesc...

= Kurdistan, 1988 =

Pregãtiþi-vã!

Am ajuns. Hai!

Dã-te din drum!

- Eºti bine? - Da, da!

Ok, vino!

- Dr. Talzani! - Domnule Walsh.

- Ce faci? - Am treabã.

David!

Dumnezeule!

- Miroase? - Da.

Credeam cã voi sunteþi obiºnuiþi cu chestii de genul ãsta.

Cum ar putea cineva sã se obiºnuiascã cu aºa ceva?

Pãi, nu avem ventilaþie, apã curentã ºi nici medicamente.

Aº spune cã ne descurcãm destul de bine.

Dr. Talzani, el e amicului meu, David.

Îmi pare bine.

- Ei bine, cunoºti regulile... - Fãrã bliþuri ºi sã nu incomodãm.

Le ºtiu.

Ãsta n-are nicio ºansã.

Nu mã lãsa sã mor! Ajutã-mã!

Te rog, ajutã-mã, ajutã-mã!

Ai pãþit ceva?

Simþeam nevoia sã ies la aer.

- ªi te simþi mai bine acum? - Da.

E bine.

Arãþi ca dracu'. Cred cã þi-a pus capac?!

Nu-i de râs.

Mark, eu mã duc acasã.

Da. ªi eu. În curând.

Eu vreau sã plec imediat.

Mâine.

M-am sãturat. Diane va naºte în 2 sãptãmâni. Dacã n-ajung la timp...

ªtiu.

- ªi cu ofensiva cum rãmâne? - Ce-i cu ofensiva?

- Se pare cã totuºi vor ataca. - Spui asta de când am venit aici.

De când tot lanseazã ãºtia ofensive? De douã secole?

Douã secole de ofensive fãrã ca nimeni sã-i opreascã.

Dacã o pierdem pe asta... mergem la urmãtoarea.

E simplu, nu?!

Cãcat. ªi-ncepem... albãstriþii.

- Te simþi în stare? - Da.

Bine. Sã mergem sã facem câteva poze.

Stai. Dã-te!

- Mai ai o þigarã? - Sigur.

Minunat, nu-i aºa? Locul ãsta e minunat.

ªtii...

...de-a lungul vieþii mele...

...am prins 8 rãzboaie.

Douã cu turcii, trei cu iranienii ºi...

trei cu irakienii.

ªi dacã mã uit înapoi, când trãia tata, sau când trãia bunicul,

de fiecare datã am fost înfrânþi.

Ãsta e lucrul pe care-l facem cel mai bine: s-o luãm pe coajã.

ªi atunci de ce-ai rãmas?

Unde sã mã fi dus, domnule Walsh?

Tot aud de liberul arbitru, dar în final suntem doar niºte pãsãri domestice.

Ar trebui sã plecaþi curând. Tu ºi amicul tãu.

Ofensiva începe în 2 zile, iar când se va întâmpla, va fi dificil de plecat.

Nu dorim sã plecãm, încã. De-asta suntem aici, doctore.

Mai ai douã locuri ºi pentru noi?

Te opreºti vreodatã?

Trebuie sã plec. Sã vãd ce pot face ceva.

Mulþumesc.

Acolo e o fortificaþie irakianã ºi unicul lor mod de aprovizionare e cu ajutorul

convoiului ce trece prin valea asta.

Cei de-aici au plãnuit o ambuscadã. Talzani ne-a gãsit 2 locuri în camion.

- Aºa? - Da.

Dacã mergem cu ei, putem reveni aici, luãm un Jeep pânã la graniþã

ºi vom fi în Turcia pânã la prânz. Ce zici?

- Suntem prea la limitã. - Cum aºa?

Vom fi acasã marþi, sau cel târziu miercuri noapte.

Putem chiar sã ºi asistãm la naºterea bebeluºului.

Hai mã, Mark, ce dracu înseamnã asta?

Copiii se nasc mai devreme tot timpul.

ªi dacã irakienii vor riposta?

Nu ne afecteazã planul.

Vor trece zile, chiar sãptãmâni pânã ce irakienii vor veni aici în munþi.

De unde ºtii asta?

Pentru cã pe Saddam îl doare-n cur de kurzi.

Va veni în munþi doar la intimidare.

Doar sã-i masacreze. Nu-i pasã de ei. Tot ce-l intereseazã sunt câmpiile.

Câmpurile petrolifere.

În primã fazã, pretinde câmpurile petrolifere...

Le pretinde pentru cã nu le are încã.

ªi dacã nu le va lua? Ce urmeazã?

Doamne, ce le mai complici... Suntem aici în stadiul ãsta de o lunã.

Corect.

Avem câteva poze cu Dr. Talzani la triere,

niºte copii care salutã steagul rebelilor,

câþiva nenorociþi de luptãtori kurzi pe dealuri...

- Pare un material bun. - O fi, dar nu de-asta am venit aici.

N-avem nicio ºtire.

Dacã va fi ofensiva asta, Kurdistanul va fi pe primele pagini

înainte ca noi sã ajungem acasã.

Suntem singurii fotografi pe-aci. Nu avem motive sã ratãm momentul.

Parcã-i ºi vãd...

"Bãieþi, bine aþi venit. Cum a mers?"

"- Super". "- ªi ce materiale aþi adus?"

"- Ceva poze cu ofensiva?" "- Mã piº pe ea de ofensivã."

"Uite avem poze ºcolari. Sunt faine."

Înceteazã Mark, am priceput!

Încã 2 zile, omule.

- ªtii ce-i prea de tot aici? - Ce?

Mâncarea.

Mâncarea asta de cãcat. Adicã, uitã-te la fasolea asta.

De ce la toate rãzboaiele trebuie sã-þi dea o aºa mâncare mizerabilã?

ªi tu ca scoþian, vrei sã spui cã te-ai oferi la bucãtãrie?

Ia sã vezi.

Tot meniul tãu pare sã fie fãcut într-un teatru de rãzboi.

ªi apropos, fasole va mânca fii-tu toatã viaþa lui,

dacã nu facem niºte poze decente.

Auzi, eºti mai rãu ca un pitbull.

Pentru cã nimeni nu poate sã-þi spunã niciodatã "nu".

Sã sperãm la un rãzboi în Franþa. Mâncarea bunã, casa-i mai aproape...

Dupã cum îi ºtiu pe francezi, am termina în mai puþin de o sãptãmânã.

Dupã treaba asta, mã transfer la secþia "fotografii de modã".

Doar încã 2 zile. Dar dacã se întorc mâine ºi-mi zic "încã o"...

Atunci mergem. Fãrã discuþie. În mod absolut.

Atunci bine.

Bravo omule. Eºti corect.

Nu pot sã cred cã iar m-am lãsat dus.

Mark!

Unde, pielea mea, te duci?

- Ce se întâmplã? Ce se întâmplã? - Plecãm.

- La bazã? - Nu, bazã nu. Mergem în Irak.

- La fortul irakian? - Da

Bine.

Eºti bine?

Ce te-a apucat acolo?

Mark, nu mai pot face aºa ceva.

E o schimbare de plan. Nu mã întorc la bazã, cãci vor ataca fortul irakian.

Ce?

Vor urca într-un camion, pentru ca irakienii sã-i creadã parte din convoi.

Adicã sã mergem ºi noi? Nu!

David, n-avem de ales. Suntem la jumãtatea drumului, þi-aminteºti?

Da ce pielea mea, suntem în vreo competiþie?

Ce tot spui?

Ascultã-te!

Doar încã o zi, apoi încã una ºi încã una! ªi nu mai pot!

Mã duc acasã, omule.

David.

Ce vrei sã faci, sã mergi pe jos? Sunt 32 km pânã la bazã!

Tu chiar nu pricepi?! Nu-þi pasã.

- David! - Mã duc acasã.

Mi-aº! David!

Domnule Walsh! Mai vii?

Domnule Walsh!

Te-au gãsit jos la râu. Þi-aduci aminte de asta?

Spune cã nu poþi merge. Aºa e?

Nu sunt sigur. Doar ce m-am trezit.

Doare?

- Deci, le poþi simþi! - Da.

Nu doare?

Îþi poþi miºca braþele?

Picioarele?

Foarte bine.

Ai ºi o ranã la cap?

Ranã în adâncime. Poate chiar o comoþie uºoarã, dar nicio fracturã.

Kurdistanul nu e tocmai locul ideal pentru o fracturã cranianã.

Ei bine...

Ai fost rãnit destul de rãu, dar...

nu eºti paralizat.

ªi se pare cã nu sunt nici oase fracturate.